-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

FEMEI GEOGRAFICE


de alex porc la: 08/11/2005 07:55:00
modificat la: 08/11/2005 22:09:18
taguri: Scenarii 
voteaza:
PERSONAJELE:

MIKLOS BARDOLSKI
MALLORCA de la FUENTES
NIKITA ERMIZUDOV - sergent major
IRLANDA JOYCE - personaj inactiv
3 poliţişti

(O cameră cu pat, masă, pe masă un casetofon, scaune, fotoliu, bibliotecă şi ladă de scule. Lângă bibliotecă, pe covor, sunt împrăştiate cărţi. Miklos caută ceva, să zicem o carte, în bibliotecă. Mallorca stă în fotoliu şi fumează. Ambii sunt îmbrăcaţi în alb, Miklos cu tricou alb şi uaitgi, adică “white - jeans”, iar ea cu o rochie lungă. Miklos este înalt şi bine făcut, are plete blonde, iar Mallorca e de o stranie frumuseţe, dată de expresia ciudată a ochilor. Are părul scurt, negru. Machiată aproape strident.)
MIKLOS: Nu găsesc niciunde “Psihopatologia” aia blestemată! Unde dracu’ a putut să dispară?
MALLORCA: Eşti sigur că o aveai în bibliotecă?
MIKLOS: Normal că sunt sigur, doar nu mă crezi tâmpit să caut ceva ce nu am!
MALLORCA: Departe de mine un aşa gând. Poate ai împrumutat-o cuiva şi ai uitat.
MIKLOS: Cui aş fi putut-o împrumuta? Cine crezi că mai e interesat de aşa ceva?
MALLORCA: Există chiar şi la noi pe stradă trei sau patru doctori pe care i-ar putea interesa.
MIKLOS: I-ar putea interesa, dar nu-i interesează. Îi interesează să stoarcă bolnavii de bani să-şi poată face vile la munte şi la mare, şi să-şi umple burdihanele cu mâncăruri “fine”. Într-o zi o să-i împuşc pe toţi viermii ăştia!
MALLORCA: Când? De-abia aştept!
MIKLOS: Şi eu de-abia aştept, dar acum nu asta e problema mea.
MALLORCA: Iar ai o problemă?
MIKLOS: Da, îmi trebuie afurisita aia de carte pe care nicicum n-o găsesc!
MALLORCA: Cum ziceai că se numeşte?
MIKLOS (plictisit): Psihopatologie generală.
MALLORCA: Pare ceva interesant.
MIKLOS: Pare, dar nu e.
MALLORCA: Atunci nu înţeleg ce nevoie ai de ea.
MIKLOS: Depăşeşte puterea ta de înţelegere.
MALLORCA: De unde ştii? Poate că nu sunt nici eu chiar aşa bătută-n cap.
MIKLOS: Nici n-am zis că eşti, doar că nu cred să te intereseze. Şi, în plus, nu cred că vei fi de acord cu mine.
MALLORCA: La ce?
MIKLOS: Ţi-am zis că te iubesc, şi vreau să rămânem împreună, dar deviza mea e “No sex, no wrecks”!
MALLORCA: Adică?
MIKLOS: Dacă nu faci sex nu ajungi epavă!
MALLORCA: Asta e o totală idioţenie! Faci sex sau nu, tot îmbătrâneşti şi mori.
MIKLOS: Da, dar dacă nu faci te menţii proaspăt până la o vârstă înaintată.
MALLORCA: Bine, bine, am înţeles că vrei să fim abstinenţi, dar nu mi-e prea clar de ce.
MIKLOS: De fapt nu există nici un motiv foarte bine determinat. Poate îţi închipui că vreau să rămân pur, sau să trăiesc mai mult. Bullshit! E un simplu experiment, aşa mi-a venit şi gata!
MALLORCA: Bun, am înţeles, dar ce te face să crezi că vreau să fac şi eu acelaşi experiment?
MIKLOS: Am zis eu aşa ceva? Vai de mine, înseamnă că eram cel puţin semi-conştient.
MALLORCA: N-ai zis, dar nu înţeleg de ce vrei să stau cu tine.
MIKLOS: Să mori şi tu ca Irlanda, nu?
MALLORCA: Irlanda? Ce mai e şi asta?
MIKLOS: Poate vrei să zici “cine mai e şi asta”?
MALLORCA: Zi cum vrei. Cine e?
MIKLOS: Predecesoarea ta.
MALLORCA: Dar de ce a murit?
MIKLOS: Am omorât-o eu.
MALLORCA: De ce?
MIKLOS: Fiindcă n-a mai rezistat. Voia să mă culc cu ea, şi devenise atât de insistentă încât a trebuit să o trimit pe lumea cealaltă. Bineînţeles, cu o tandră lovitură de daltă. (Merge la lada cu scule, o deschide şi scoate o daltă din ea.) Uite-o! O am aici, pregătită. (O bagă înapoi în ladă, pe care apoi o închide.)
MALLORCA: Dar eu nu vreau să mor!
MIKLOS: De ce? Daca mă iubeşti nici nu poţi să-ţi doreşti să mori altfel decât de mâna mea.
MALLORCA: Dar tu, tu mă iubeşti?
MIKLOS: Să zicem că da.
MALLORCA: Cum adică “să zicem”? Ori mă iubeşti ori nu.
MIKLOS: Ai dreptate.
MALLORCA: Am sau n-am dreptate, nu asta mă interesează.
MIKLOS: Dar există ceva care să te intereseze?
MALLORCA: În momentul de faţă, da.
MIKLOS: Ce anume? M-ai făcut curios.
MALLORCA: Mă iubeşti?
MIKLOS: A, asta era? Credeam că te gândeşti la ceva serios.
MALLORCA: Chiar dacă nu-i “ceva serios”, te rog să-mi răspunzi.
MIKLOS: N-are importanţă.
MALLORCA: N-are importanţă? Deci nu mă iubeşti. Atunci nu înţeleg de ce mă mai ţii aici.
MIKLOS: Cine te ţine? Eu nu! (Îi arată uşa.) Uşa e acolo, ce-i drept nevopsită.
MALLORCA: Şi îţi arde şi de glume. Ei bine, află că n-am de gând să plec!
MIKLOS: Treaba ta.
MALLORCA: Nici nu mă întrebi de ce mai stau?
MIKLOS: De ce mai stai?
MALLORCA: Fiindcă te iubesc.
MIKLOS: Prostii! N-am timp de declaraţii siropoase, pe mine mă interesează unde e cartea.
MALLORCA: Nu mi-ai zis la ce îţi trebuie.
MIKLOS: Psihiatrii mă consideră un caz patologic, chiar dacă nici unul nu ştie cum se numeşte boala mea. Şi cică abstinenţa prelungită la care mă supun voluntar e un efect al bolii. Mai interesant ar fi dacă aş putea afla cauza bolii. Efectele se pot vedea chiar cu ochiul liber.
MALLORCA: Dar dacă specialiştii nu ştiu ce boală ai, cum o să afli tu printr-o simplă lectură a cărţii?
MIKLOS: Nu am de gând să fac “o simplă lectură a cărţii”, vreau s-o studiez în amănunţime.
MALLORCA: Dar nici nu cunoşti terminologia de specialitate.
MIKLOS: O s-o cunosc.
MALLORCA: Stai, gândeşte-te puţin: medicii ăştia se ocupă de bolile psihice de-o viaţă, crezi că vei putea afla mai mult de cât ştiu ei despre boala ta?
MIKLOS: Pentru ei e o chestie de rutină, eu sau altul, pentru ei e acelaşi lucru. Cu alte cuvinte, nici nu-i interesează boala mea, important e să-şi primească salariul şi “micile” atenţii din partea rudelor pacienţilor, pe când în cazul meu e vorba de însuşi cursul viitor al vieţii mele, deci sunt cât se poate de direct interesat.
MALLORCA: Am înţeles ideea, dar de ce e aşa important pentru tine să-ţi cunoşti boala, crezi că o să poţi scăpa de ea?
MIKLOS: Dar nu de asta vreau eu să-mi cunosc boala, ca s-o anihilez. Dimpotrivă, vreau s-o cultiv.
MALLORCA: De ce?
MIKLOS: Deocamdată mă simt perfect normal, vreau să simt că sunt dereglat psihic, “caz patologic”, cum spun ei.
MALLORCA: Uiţi că marea majoritate a nebunilor se consideră perfect normali.
MIKLOS: M-am gândit şi la asta.
MALLORCA: Şi la ce concluzie ai ajuns?
MIKLOS: Viaţa noastră, a oamenilor în general, a ajuns mult prea complicată.
MALLORCA: Da, şi eu cred că exagerăm grosolan.
MIKLOS: Nu te cunosc decât de câteva zile, dar cred că eşti o tipă tare deşteaptă. Fără urmă de ironie ţi-o spun.
MALLORCA: Mă măguleşti.
MIKLOS: Ţi se pare. Doar ţi-am spus.
MALLORCA: Mai spune-mi o dată, că-mi place!
MIKLOS: Ei, ei, nu ţi se pare că îmi ceri prea mult?
MALLORCA: Nu.
MIKLOS: Bine, eşti taaaare deşteaptă. Vai, a, a, …. (râzând) am uitat cum te cheamă!
MALLORCA (vizibil ofensata): Mallorca.
MIKLOS: A, da! Vai, Mallorca, dar ce deşteaptă eşti!
MALLORCA: Acum deja îţi baţi joc de mine!
MIKLOS: Asta rezultă prin exagerare.
MALLORCA: Deci eu sunt de vină că râzi de mine!
MIKLOS: Evident.
MALLORCA: Atunci nu mai spun nici un cuvânt!
MIKLOS: Perfect.
MALLORCA (după aproximativ 30 de secunde de tăcere): Irlanda, ce fel de nume mai e şi ăsta?
MIKLOS: Vezi, ăsta e încă un motiv în plus pentru bărbaţi să adopte abstinenţa.
MALLORCA: Care? Ce motiv?
MIKLOS: Acum nu poţi fii geloasă pe Ira, pentru că e moartă!
MALLORCA: Ce prost poţi să fii! Dar nici nu eram geloasă, cum să fiu geloasă pe un cadavru? Ziceam doar că Irlanda e un nume caraghios.
MIKLOS: Zău? Nu mi se pare. Mai caraghios mi se pare a fi al tău. E chiar un lucru fermecător să porţi numele ţării în care te-ai născut.
MALLORCA: Era irlandeză?
MIKLOS: Da, şi era mândră de asta.
MALLORCA: Era dezordonată şi nespălată?
MIKLOS: Eşti tâmpită! Doar nu ai şi tu despre irlandezi aceleaşi impresii ca oamenii de la ţară şi şovinii. Adică pardon, şovinii nu au impresia asta, doar zic că o au, fiindcă pentru ei orice motiv e bun să-i dispreţuiască pe irlandezi.
MALLORCA: Miklos, dar nu sunt englezoaică!
MIKLOS: Lasă-mă să ghicesc, lasă-mă să ghicesc… Eşti spanioloaică!
MALLORCA: Că şi greu era de ghicit!
MIKLOS: Oricum mai greu decât în cazul Irlandei. Vezi, nu-i mai caraghios să porţi numele unui oraş decât să porţi numele ţării în care te-ai născut?
MALLORCA: Nu e numele unui oraş oarecare, e numele oraşului meu natal, în care am şi copilărit. şi la noi e un obicei strămoşesc ca fetele să poarte nume de oraşe: Sevilla, Barcelona, Zaragoza…
MIKLOS: E un obicei prostesc!
MALLORCA: Hai să nu mai vorbim despre asta. Spune-mi mai bine cât timp a trecut de când ai omorât-o?
MIKLOS: Da, da, tu nu eşti de la poliţie. (După un scurt timp de gândire.) Cinci zile. Au trecut cinci zile.
MALLORCA: Adică ai omorât-o “cu o tandră lovitură de daltă”, cum ai zis, iar a doua zi ai mers să-i cauţi o înlocuitoare.
MIKLOS: Exact. Şi te-am găsit pe tine!
MALLORCA: Nici nu ştiu cum de mai stau aici, cu tine.
MIKLOS: Am charismă!
MALLORCA: Da, să ştii că eşti un tip charismatic.
MIKLOS: M-am plictisit, nu mai caut nici o carte. Hai să jucăm zaruri, vrei?
MALLORCA: Da, de ce nu?
MIKLOS: Ce vrei să jucăm, iams sau bacara?
MALLORCA: Hai să jucăm bacara. Scrii tu?
MIKLOS: Mai bine scrie tu.
MALLORCA: Dă-mi o foaie şi ceva de scris.
MIKLOS: Uite-acolo, pe al doilea raft, sunt nişte pixuri şi un caiet. Ia-ţi, până pun eu ceva muzică. (Ia dintr-un sertar o casetă, o bagă în casetofon, pe care apoi îl porneşte, timp în care Mallorca ia caietul şi un pix, şi scrie ceva.) Tom Waits îţi convine? (Vine şi se aşează pe un scaun lângă fotoliu.)
MALLORCA: N-am mai ascultat. Sună interesant!
MIKLOS: Chiar n-ai mai ascultat Tom Waits?
MALLORCA: Nu ştiu, poate că am ascultat o piesă sau două, dar nu albume întregi. Unde sunt zarurile?
MIKLOS: Trebuie să le caut. (Se ridică, merge la bibliotecă, şi începe să caute prin sertare.) Tom Waits îmi trezeşte o grămadă de amintiri. (Scoate zarurile dintr-un sertar.) Le-am găsit! (Vine la masă şi încep să joace.)
MALLORCA: Ce fel de amintiri?
MIKLOS: În vremea studenţiei trăgeam nişte chefuri teribile, iar în grupul nostru toţi erau ahtiaţi după Tom Waits. Nici nu cred că există ceva mai potrivit pentru beţii. Eventual The Pogues, Portishead sau Nick Cave.
MALLORCA: Nu ştiu cum se face că dintre toate trupele de care-mi spui nu găsesc una de care măcar să fi auzit, deşi am ascultat şi eu destulă muzică.
MIKLOS: Spune-mi ce ascultai.
MALLORCA: Cel mai mult ascultam The Doors, Led Zeppelin şi Pink Floyd, apoi Beatles, Rolling Stones, Beethoven, Bach, Vivaldi, Wagner, Schubert şi aşa mai departe. Dar mai spune-mi ce asculţi tu.
MIKLOS: Pe lângă trupele de care ţi-am spus… Bacara! 1-0 pentru mine. Acum începe tu.
MALLORCA: Şi ce te bucuri că mă baţi!
MIKLOS: Normal că mă bucur, doar ăsta e scopul jocului, să câştigi.
MALLORCA: Deci cel care pierde joacă degeaba?
MIKLOS: Nu, fiindcă jucând te perfecţionezi, indiferent dacă pierzi sau câştigi.
MALLORCA: Asta n-are nici o importanţă la jocurile de noroc, cum e şi jocul de zaruri. Aici câştigi în funcţie de ce noroc ai. Iar eu pierd, asta înseamnă că am noroc în dragoste?
MIKLOS: Nu, nicidecum, astea-s superstiţii pentru moşi, babe şi alte lucruri de genul ăsta. Dar să revin la ceea ce voiam să-ţi spun: ascultam în principal Tom Waits, Portishead, Van Der Graaf Generator, Dead Can Dance, Lisa Gerrard, Mari Boine, King Crimson, Deus, Chick Corea, Bush, Theatre Of Tragedy, plus Frank Zappa, U2, Nirvana, John Lee Hooker, Faith No More, Zeppelin, Doors, Floyd, Deep Purple, Canned Heat, Pearl Jam, Massive Attack, Tricky…
MALLORCA: Mai şi opreşte-te! Dintre toate astea dacă am auzit de vreo trei sau patru. Dar muzică clasică nu ascultai?
MIKLOS: Ba da, dar mai puţin. Îmi plăceau mult Mahler, Bach, Grieg şi Paganini, dar şi Mozart, Schumann, Liszt, Schubert, Saint-Saens,…
MALLORCA: Văd că la muzică te pricepi. Dar ziceai că Tom Waits îţi trezeşte “o grămadă de amintiri”; mai sunt şi altele pe lângă acele chefuri de care ai pomenit?
MIKLOS: Da, Tom Waits îmi aminteşte de multe momente plăcute petrecute în braţele unor femei frumoase.
MALLORCA: Deci n-ai fost totdeauna fixat pe abstinenţă.
MIKLOS: Nu, eram chiar un mare fustangiu, asta însă doar până am ajuns să văd lucrurile destul de clar.
MALLORCA: În ce sens? (În tot acest timp ei continuă să joace. Miklos ia foaia şi se uită pe ea.)
MIKLOS: Deci îmi mai trebuie două mii să te bat. (Ia zarurile şi aruncă.) Zis şi făcut! 2-0 pentru mine! Mai joci?
MALLORCA: Eşti tâmpit!
MIKLOS: Cum adică?
MALLORCA: Nu ştii cum se zice, „Prost să fii, noroc să ai”, sau, mai nou, „Prost să fii, noroc că eşti”?
MIKLOS (îmbufnat): Ba da, dar asta înseamnă că trebuie să-mi zici „tâmpit”?
MALLORCA: Nu te supăra acuma pentru atâta lucru. Mai bine spune-mi în ce sens ai ajuns să vezi lucrurile destul de clar?
MIKLOS: Mi-am dat seama că din pricina asta, a amorului fizic, foarte multe prietenii se duc pe râpă. Mulţi prieteni mi-au devenit duşmani fiindcă le-am suflat femeile. Apoi, alt motiv pentru care am repudiat sexul sunt nenumăratele bătăi de cap pe care ţi le dă: tot felul de metode anticoncepţionale, apoi teama de a nu te molipsi de SIDA, pe unele le doare ş.a.m.d. Iar dacă te culci mai mult timp cu o femeie, deja te şi întreabă dacă nu o iei de nevastă. Iar căsătoria îmi repugnă.
MALLORCA: De ce?
MIKLOS: Fiindcă toate motivele care-i determină pe bărbaţi să se însoare sunt penibile. Unii se însoară fiindcă “aşa trebuie”, adică aşa se obişnuieşte, alţii se însoară pentru bani sau de frică să nu le fure cineva muierea (de parcă nu poate să le-o fure şi după căsătorie; doar că, odată căsătorite, femeile se complac în “viaţa de familie”, şi scopul lor de bază e ca soţii să nu-şi observe coarnele). Mai sunt unii care îşi iau nevastă pentru că “aşa vrea mama”, dar cei mai vrednici de dispreţ şi de milă în acelaşi timp sunt cei ce se însoară doar ca, scuză-mi expresia, să aibă ce f…! Iar cei care se însoară din dragoste (extrem de rari) sunt încetul cu încetul puşi pe “drumul cel bun”: bani, poziţie socială, umplerea locuinţei cu kitsch-uri, ura faţă de ceilalţi, etc.
MALLORCA: Toate astea sunt perfect adevărate şi după părerea mea, dar nu văd în ce măsură te pot determina să devii abstinent “de cursă lungă”.
MIKLOS: Cum nu vezi? Vrei să mă pun singur în pericol?
MALLORCA: Aha, va să zică n-ai boaşe!
MIKLOS: Nu despre asta-i vorba, dar mi-e scârbă de toate astea, cum s-ar zice nu-mi place ideea actului în sine. Şi când mă gândesc că în armată strigam şi eu împreună cu ceilalţi “Hai libi!”, adăugând şi un “-do” la sfârşit!
MALLORCA: Dar nu poţi zice că nu mai ai libido deloc!
MIKLOS: Am, dar mă cenzurez.
MALLORCA: Va să zică ai un complex. Eşti un complexat!
MIKLOS: Nu începe şi tu, sunt sătul de cât am auzit cuvântul ăsta în gura psihiatrilor!
MALLORCA: Nu fi prost! Mi se pare o aiureală să îţi refuzi o plăcere doar fiindcă alţii au tot felul de mobiluri când fac asta. Şi, oricum, sunt doar vorbe, fiindcă la bază stă totuşi pofta în cazul oricui. Părerea mea e că dacă poţi, îţi place, ai cu cine, şi ai şi unde, eşti un prost dacă n-o faci. Părerea mea! Iar eu sunt aici şi sunt femeie, din carne şi oase, şi aştept să mă faci să mă simt bine. Hai, fă dragoste cu mine!
MIKLOS (o îmbrânceşte pe Mallorca, şi aruncă zarurile şi foaia de pe masă): Du-te la dracu’, curvă împuţită! (Merge la bibliotecă şi reîncepe căutarea cărţii.)
MALLORCA: Frumos mai vorbeşti, n-am ce zice! Se vede că te-ai născut în Vulgaria! A propos, de ce îi zice aşa ţării ăsteia? Nu cumva pentru că primul cetăţean al ei când l-a scăpat mă-sa-n cap a început să înjure?
MIKLOS (vine şi se aşează lângă ea): Există o legendă de genul ăsta, cum că primul locuitor al planetei, Adam, creat de Dumnezeu din lut, după o vreme se plictisea atât de tare singur că a început să-l înjure pe chiar creatorul lui (de unde ştia să înjure, e un mister), care, om cu bun simţ, se făcea că n-aude. Văzând asta, Adam a luat şi el lut (se pare că avea un fel de memorie prenatală, sau, mai corect, pre-genezică) şi a meşterit-o pe Eva. Legenda noastră e mai simplă (şi mai vulgară), nu apare nici un şarpe, Adam i-a făcut Evei când a meşterit-o din lut o gaură în zona pubiană, ca să aibă unde să-şi potolească tumefacţia membrului, care îl ţinea de câteva zile (asta era adevărata lui „plictiseală”), şi de acolo vine blestemul sexului („Creşteţi şi înmulţiţi-vă!”). Adam a fost condus pur şi simplu de instinct.
MALLORCA: Bine, asta-i legenda, şi e foarte hazlie, dar care e adevărul?
MIKLOS: Adevărul istoric e mult mai simplu: ţara asta se numea Bulgaria, dar după ce şi-au reabilitat, prin preajma anului 2000, moneda naţională, leva, bulgarii au devenit foarte îngâmfaţi, şi, cum îi trimiteau la origine pe toţi străinii, fără discriminare, în lumea largă Bulgaria a ajuns să fie cunoscută drept Vulgaria, nume care s-a încetăţenit în scurt timp şi în interiorul ţării.
MALLORCA: Şi pentru tot procesul ăsta au fost de ajuns 20 de ani?
MIKLOS: Suntem în 2020?
MALLORCA: Exact.
MIKLOS: Înseamnă că am deja 38 de ani.
MALLORCA: Ştii ce voiam să te întreb?
MIKLOS: Ce anume?
MALLORCA: Când ai cunoscut-o pe Irlanda, erai abstinent deja, sau încă nu?
MIKLOS: Nu, nu eram, chiar ne-am şi iubit câţiva ani; din fericire n-am avut copii.
MALLORCA: Şi după ce-ai omorât-o ce-ai făcut cu ea?
MIKLOS: Am mâncat-o încetul cu încetul, nu mi-au mai rămas decât răciturile din care am mâncat dimineaţă.
MALLORCA: Vrei să zici că… am mâncat răcituri din carne de om?
MIKLOS: Da.
MALLORCA: Dezgustător! Şi nu te-a căutat încă poliţia?
MIKLOS: Încă nu, au trecut abia cinci zile de când a murit.
MALLORCA: Dar nu “a murit”, cum spui, pur şi simplu, ci ai omorât-o tu.
MIKLOS: Şi ti se pare atât de revoltător?
MALLORCA: Nu mi se pare deloc revoltător, sunt doar puţin geloasă pe tine. Şi eu îmi doream de mult timp să omor oameni.
MIKLOS: În cazul ăsta şi tu ai fi considerată caz patologic.
MALLORCA: Ce-mi pasă? Vreau şi eu să ucid!
MIKLOS: Mai este timp destul. (Sună cineva la uşă.) Sau poate că nu… (Merge lângă uşă, şi îi face semn Mallorcăi să deschidă.)
MALLORCA: Imediat! (Merge şi deschide.)
POLIŢAIUL (intrând): Bună ziua! Sunt sergentul major Ermizudov Nikita şi îl caut pe numitul Bardolski Miklos.
MIKLOS (după ce ţâşneşte din spatele poliţaiului şi îl dezarmează): Sunt aici! Sunt căutat în legătură cu moartea domnişoarei Irlanda Joyce?
ERMIZUDOV (foarte speriat, abia bâiguie): Da.
MIKLOS: Eu am omorât-o, iar domnişoara Mallorca de la Fuentes îl va omorî, cu propriul lui pistol, pe Nikita. Faceţi cunoştinţă.
ERMIZUDOV: Am făcut deja. Domnu’ Miklos…
MIKLOS: Pardon, domnul Bardolski!
ERMIZUDOV: Domnu’ Bardolski, nu v-aş sfătui să faceţi una ca asta. Deja aţi omorât un om, ar trebui să vă fie de ajuns.
MIKLOS: Tocmai asta e, deja am omorât un om, aşa că oricum dacă voi fi prins ajung la pârnaie. Ce contează, deci, dacă omor unul sau o sută de mii de oameni în plus?
ERMIZUDOV: Chiar credeţi că n-o să vă prindă?
MIKLOS: Doamne fereşte! Dar cu cât mai târziu cu atât mai bine. Ce vreau eu să spun e că rasa umană trebuie să dispară, şi vreau şi eu să mă joc puţin “de-a Dumnezeu”. În caz că reuşesc să pun mâna pe câteva bombe atomice, voi face eu să dispară rasa asta blestemată!
ERMIZUDOV: Eşti un monstru!
MIKLOS: Mallorca, te rog împuşcă-l. Între ochi, să zicem. (Îi dă Mallorcăi pistolul. Mallorca ocheşte.)
ERMIZUDOV: Nu, nu, vă rog, sunt tată de familie, am copii acasă!
MIKLOS: Tocmai de aceea te împuşcăm, să nu apuci să-ţi vezi copiii murind înaintea ta.
ERMIZUDOV: Dar ce rău v-am făcut să mă urâţi aşa de mult? (Mallorca lasă mâna cu pistolul în jos.)
MIKLOS: Dar nu te urăşte nimeni, dimpotrivă, îmi eşti chiar simpatic; însă nu pot să te las să pleci, că ai veni cu ajutoare. Iar de ţinut aici nu pot să te ţin fiindcă vreau să fac dragoste cu femeia mea.
MALLORCA: Da, da!
MIKLOS: N-am făcut dragoste de mult timp!
ERMIZUDOV: Dar a trecut deja ceva timp de când sunt aici, în curând vor veni colegii mei şi vă vor aresta, aşa că nu are rost să mă omorâţi. O crimă în plus sporeşte numărul anilor de închisoare.
MALLORCA: Destul cu vorbăria! (Îl împuşcă pe Ermizudov, apoi aruncă pistolul şi îi sare lui Miklos în braţe.) Chiar vrei să facem dragoste?
MIKLOS: E multă vreme de când vreau, dar n-am vrut să recunosc! Iubita mea! (O ridică în braţe, o duce, o aşează pe pat, şi când vrea să înceapă să o dezbrace, uşa se loveşte de perete şi în cameră intră trei poliţai.)
PRIMUL POLIŢAI: Mâinile sus!
MIKLOS (Mallorcăi): De ce n-ai închis uşa?
MALLORCA: Am uitat! (Ceilalţi doi poliţai le pun cătuşe lui Miklos şi Mallorcăi.)
MIKLOS: Rasa umană nu va dispărea încă!
AL DOILEA POLIŢAI: Gura! De ce l-aţi împuşcat pe Nikita? (Îl loveşte pe Miklos.)
MIKLOS: Îmi pare rău că nu pot să vă împuşc şi pe voi! (Al doilea poliţai îl loveşte din nou.) Jigodii în uniformă! Criminali sub acoperire! (Noi lovituri curg pe spinarea şi burta lui Miklos, în timp ce acesta continuă să vorbească.) Viermi ordinari! Credeţi că dacă de mine aţi scăpat, veţi scăpa întotdeauna? N-o să ajungeţi să vă bucuraţi de pensie! Rasa umană va dispărea înainte de asta! (Al treilea poliţai îl împuşcă în cap, Miklos se prăbuşeşte.) Dracu’…. să…. vă…. (Moare.)
AL TREILEA POLIŢAI: Un ticălos ca ăsta nu merită să trăiască nici măcar în puşcărie!
PRIMUL POLIŢAI: O să spunem toţi că a fost legitimă apărare. Dar ce facem cu ea?
MALLORCA: O să-mi lingeţi curul! (Al doilea poliţai o loveşte peste gură.) Ticăloşi! (Al doilea poliţai ridică mâna, ea se chirceşte pe covor.) Gata, tac, nu mai daţi!
AL DOILEA POLIŢAI: Ar trebui să o lichidăm şi pe ea!
AL TREILEA POLIŢAI: Da, e o idee bună, dar propun ca mai întâi să ne distrăm puţin cu ea, să aibă un sfârşit glorios de curvă ordinară! E o bucată bună de tot! Cine e pentru? (Ceilalţi doi ridică mâinile.)
PRIMUL POLIŢAI: De acord!
AL DOILEA POLIŢAI: De acord!
MALLORCA: Nu, nu, nu!!! Nu, vă rog! (Al treilea poliţai îi rupe rochia. Lumina se stinge lin, şi creşte volumul muzicii.)

= CORTINA =
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: