Franturi de vis

Te vad liniştit şi trist
cu ochii înnouraţi de luminile difuze de afară
şi-ţi presimt nemişcarea.
Respiraţia-ţi stă în muta aşteptare
şi braţele…
ah!, braţele te dor de greutatea lumii
şi-ai vrea să-ţi odihneşti visele sub buzele mele,
sa închid, poate, ferestrele
şi în odaie să ardă focul,
să stăm aproape
fără să vorbim, fără să privim
mai departe de noi…
Ţi-ai lăsa mâna să alunece peste formele mele nehotărâte…
eu m-aş lupta confuză cu îndârjirea ta absentă
între întrebări şi răspunsuri nerostite…
Din când în când, buzele tale m-ar căuta cu sete,
arse de focul prea aspru din vatră
şi eu m-aş lăsa sărutată
ca să-ţi înec cuvintele…
şi gândurile…
şi destinul… în mine