PRIETENIA-CEL MAI DE PRET LUCRU AL OMULUI

sanatatea... restul vin si pleaca...

Ce cred eu despre prietenie ? Pai eu cred ca-i o perla rara, un lucru pe care ni-l dorim fiecare dintre noi. Cei ce au prieteni se pot considera foarte norocosi. Nu este « posesiune » mai pretioasa decât un prieten bun si credincios.
Dar ce este prietenia ? Cred ca este o relatie care se situeaza undeva intre dragoste, intelegere, comunicare. Ingredientele unei prietenii sint : simpatia, disponibilitatea, reciprocitatea, preocupari comune,valori morale comune, gusturi comune, sinceritatea, respect. Dar ingredientul esential intr-o prietenie este fidelitatea. Un prieten trebuie sa fie prezent atunci cind toti ceilalti ii intorc spatele dupa cum bine zice proverbul : « prietenul la nevoie se cunoaste ». Sa fie disponibil atunci cind ai nevoie de el. Sa imparti cu el clipe placute, sa gasesti in el un confident si o fiinta toleranta care sa nu te judece sa te iubeasca si sa te accepte asa cum esti. Aceasta relatie trebuie neaparat sa fie reciproca. Sa dai intotdeauna cel putin atit cit primesti. Sa fii prieten cu cineva nu inseamna doar sa faci un chef cu el... Esti prieten cu cel ce -si injumatateste bucata de paine cu tine cind esti flamind. Indiferenta, interesul meschin, minciuna sau tacerea, sunt notiuni care nu-si au locul alaturi de prietenie. Dupa mine cele mai frumoase prietenii se cladesc in anii de liceu si facultate. Atuci sintem mai disponibili, avem preocupari comune, sintem mai putin susceptibili, mai increzatori. Prieteniile aste pot dura toata viata. Esti prieten cu cineva cand dupa ani si ani simti aceeasi atractie si placere pentru o discutie, el.. O prietenie adevarata este cea verificata de timp. Cred ca trebuie sa fii un om fidel, integru, si generos ca sa poti fi un prieten adevarat. Citi dintre noi aveam aceste calitati?

De acord cu Horia.

adica sanatatea nu vine si pleaca?

prietenia este foarte importanta (totusi nu mai importanta ca sanatatea). e minunat sa ai prieteni , sa poti vorbi despre orice cu ei , sa te poata ajuta cand ai nevoie , sau sa-i asculti si sa le dai un sfat cand au nevoie. nimeni nu ar trebui sa fie singur pe lume.
-----------------------------------
Mirror , mirror on the wall ,
Who's the smartest of them all...

me , me , pick me....

Aseara am vazut filmul "Envy"-a lui Barry Levinson (rain man),in care tema principala este invidia care apare intre 2 prieteni, invidie cauzata de norocul celuilat, si situatiile prin care trec. In final au ramas totusi prieteni. rar gasesti prieteni dezinteresati. Ei sunt cei mai buni.

Si eu l-am vazut. Supertare.
Dar vezi tu..intr-un final omul si-a recunoscut greseala, asa ca normal ca au ramas prieteni.
Eu una am rupt cateva relatii cu oameni cere mi se pretindeau prieteni, dar cand dadeau cu bata in balta, nu faceau asta (de retinut ca au 'gresit' de n ori si eu m-am facut ca ploua alaturi de ei).
Toti suntem oameni si gresim , insa nu cred c-ar trebui sa ne facem un obicei din asta si sa profitam de bunacredinta a celorlalti.

este o relatie intre doi sau mai multi oameni cu aceleasi afinitati, interese, viziuni, idei, etc. se leaga prietenii la diferite varste. unele se pierd pe parcurs (cati dintre noi mai avem relatii cu prietenii din copilarie?). altele nu (fericiti cei ce nu si-au pierdut prietenii pe drum!).
prietenia implica si bucurii, dar si dezamagiri. perspicacitatea de a ierta este cheia intretinerii unei prietenii de lunga durata. bineinteles, exista insa limite a cat si ce poate cineva ierta. comunicarea , iarasi, este foarte importanta in consolidarea prieteniilor.
cat as fi dispusa sa fac pentru un prieten aflat la necaz? la fel de mult cat si pentru un prieten aflat in culmea bucuriei. i-as darui timpul meu, si odata cu el prezenta mea. nu sunt eu cea in masura sa hotarasc cat si in ce fel are un prieten nevoie de mine. eu doar sunt acolo, cand sunt chemata, cand e nevoie de mine.
___________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit...

este o metoda onesta de afacere , de a folosi pe cineva in speranta ca nu trebuie sa dai ceva in schimb. Daca esti solicitat TREBUIE sa aplici reciprocitatea = un "caritas" mutual benefic!
Este ca in bancul "daca vrei sa ai femei gratis...spune-i ca o iubesti si insoara-te!"

de ce trebuie? de ce nu poti sa dai unui prieten fara sa astepti ceva in schimb? fara sa pretinzi ceva in schimb?
___________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit...

din punct de vedere diplomatic este (poate) cum spui tu, dar practic ITI alegi prietenii pe care ii vrei dupa anumite criterii. Deci alegerea este pragmatica !!! Il/o vreau pe el/ea din x motive; nu cred ca unul de aici (cafenea) alege un prieten doar prin prisma "ce pot sa-i dau ?"
Cand dai tot timpul fara sa astepti nimic in schimb se numeste CARITATE (nu prietenie).

sunt si eu de acord cu tine. am mai zis-o si pe alta conferinta: in ultimul timp aud deseori definit prietenul ca un fel asistent social. " cel care trebuie sa te ajute la nevoie, sa fie langa tine cand ti-e greu...". mai nimeni nu zice ca un prieten trebuie sa fie cel langa care te simti bine, sa-ti rada ochii cand il intalnesti pe strada, intamplator, cu care sa ai atat de multe in comun incat cateodata sa te inteleaga fara multe cuvinte si pe care, da, sa-l ajuti si sa te ajute, doar pentru ca altfel nu se poate, nu ai mai fi tu. nu poti trece peste durerea unui prieten nu pentru ca stii ca si el te-a ajutat sau te-ar ajuta, ci pentru ca e si durerea ta.

ufff, ce fraza lunga!! :-))

Sunt de parere ca nu trebuie sa ne agasam prietenii cu dorinta de a-i ajuta, de a le fi alaturi s.a.m.d. asa cum nu e corect nici sa avem in permanenta nevoie de "sustinerea" lor...
Eu una respect intimitatea prietenilor mei, mai ales cand e vorba de probleme grave. Dar la cel mai mic semn ca ar avea nevoie de ajutorul meu, il ofer fara sa stau pe ganduri.

Altfel stau lucrurile cu iubitul meu :) Trebuie in permanenta sa stiu ce-l multumeste si ce-l nemultumeste si ma enervez daca nu-mi impartaseste toate problemele lui.
______________________________________________________
"Oricum, e intotdeauna perfect adevarat si contrariul" - Longanesi

deci fetelor (care sunteti perfect de acord intre voi) prietenia este "cel mai de pret lucru" din viata voastra sau nu?

sanatatea este cel mai de pret lucru din viata mea! apoi urmeaza dragostea, apoi pacea pe pamant, apoi prieteniile.
ia uite ce curajoasa am fost... am scris toata lista :))
___________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit...

nu as numi caritate. am dat de multe ori fara sa astept nimic in schimb. c-asa sunt eu facuta. imi place sa daruiesc. cand s-o goli sacul, am sa ma ascund, caci voi fi altfel si nu-mi va place.

si iara, da-mi voie sa te contrazic. imi aleg prietenii nu pragmatic, ci dupa afinitati comune, si mod de a vedea viata asemanator. om fi noi femeile altfel decat voi?
___________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit...

hmm, lista este realista si merita aprecierile de rigoare!

Nu ti se pare ca "...afinitati comune..." si "...mod de a vedea viata asemanator..." seamana un pic PRAGMATIC si EGOIST. De ce sa cauti altceva cand TU te simti bine?!?! ;)) II triezi dupa confortul personal in prieteni, indiferenti, dusmani ;)) Cum confortul personal se shimba si...prietenii se schimba, deci nu este cel mai de pret lucru (sic)!
Dupa mine ceva de pret este "ceva" ce te defineste TOT TIMPUL = esti TU!

"om fi noi femeile altfel" = NU! Toti raspundem la fel atavismelor noastre (care pot fi diferite ;)!

Lumea te iarta daca ucizi, dar nu te iarta daca esti fericit :(

fiecare lucru are importanta lui.. N-as vrea relatii exclusiv de prietenie :))
______________________________________________________
"Oricum, e intotdeauna perfect adevarat si contrariul" - Longanesi

"imi place sa daruiesc. cand s-o goli sacul, am sa ma ascund, caci voi fi altfel si nu-mi va place." = prietenia nu este sa dai si sa-ti alegi tu prietenii, este sa te ALEAGA EI!



Lumea te iarta daca ucizi, dar nu te iarta daca esti fericit !

nici eu...din cand in cand trebuie sa te relaxezi si cu altceva :)))

Lumea te iarta daca ucizi, dar nu te iarta daca esti fericit !

Dupa mine ceva de pret este "ceva" ce te defineste TOT TIMPUL = esti TU!
Vrei sa zici ca singurul meu prieten sunt eu?

eu cred ca ar trebui inventata meseria asta de prieten,ar putea sa se faca o sectie in cadrul facultatii de filosofie si sa fie firme specializate care sa iti gaseasca prieteni adevarati in functie de cerintele tale contra cost desigur.:) oricum parerea mea este ca asta e singura sansa ca sa avem prietenii in adevaratul sens al cuvantului!daca nu va trebuie sa ne multumim cu cunostiintele apropiate cu care petrecem timpu si la care apelam sau suntem apelati in functie de reprocitate!:)

``Dumnezeu iti daruieste familia,multumeste-te ca poti sa-ti alegi prietenii``

Cristelino

...si eventual fiecare ''prieten'' s-aiba cate o patalama in buzunar: ''Diploma de Prieten"...magna cum laude...si unii s-aiba si un masterat, altii un doctorat, de ce nu?

psy, probabil chiar n-ai un prieten adevarat...eu iti doresc sa ai!

Intr-adevar bun film, mai ales prestatia lui Christopher Walken. Si binenteles ca nu trebuie sa profitam de bunatatea celorlalti.

"Vrei sa zici ca singurul meu prieten sunt eu?" = NIMENI nu te slujeste mai bine decat tu insuti (parca era un proverb francez)

Lumea te iarta daca ucizi, dar nu te iarta daca esti fericit !

legat de prietene,am avut numai experiente proaste.dar acum cativa ani buni am legat o relatie cu un barbat care intr-adevar se poate numii prietenie.si ca sa fiu sincera,nu o sa exagerez zicand ca mi-as da si viata pt el,dar as face ce mi-ar sta in puteri ca sa stiu ca este fericit si ok.inca mai merg pe principiul"prietenul la nevoie se cunoaste" cu toate ca ,in fiecare zi aud cate o noua poveste care se sfarseste cu "fereste-ma doamne de prieteni ca de dusmani ma feresc si singur"

---------------------------------------------------------------------
"uitarea si mersul mai departe sunt cea mai buna intelepciune"

inca mai merg pe principiul"prietenul la nevoie se cunoaste" cu toate ca ,in fiecare zi aud cate o noua poveste care se sfarseste cu "fereste-ma doamne de prieteni ca de dusmani ma feresc si singur"
Oricat imi storc mintea, nu-mi da in gand ce alt criteriu de selectie (ce oribil suna!) ar putea deosebi prietenii adevarati de ceilalti...:-)

Sunt de acord, desi in viata mea exista cateva exceptii de la aceasta regula.
Sper ca si in viata ta..:-)

Se spune ca prietenul se cunoaste la nevoie. Pentru mine prietenii s-au cunoscut la nevoia...lor. Cand am avut si eu nevoie...pas!
Prietenii inseamna mult pentru cine ii are, pentru cine nu... sa nu-si doreasca. Conteaza mult si clasa sociala, mediul in care te invartzi si starea materiala a prietenilor pentru ca de obicei prieteniile incep si se termina cu banii.
Eu nu dau imprumut bani (sau orice altceva) niciodata la nimeni pentru ca atunci cand trebuie sa inapoieze incep injuriile: uite ba, a dracu, are bani si-mi cere mie banii inapoi. Tocmai acum cand aveam atata nevoie! uitand de fapt ca a promis sa-i dea atunci cand i-am cerut.
Alti prieteni imi cereau bani frecvent si le dadeam fara probleme. Odata nu am putut sa-i ajut pentru ca eu insami avusesem nishte cheltuieli neprevazute. Le-am explicat si pareau ca au inteles. Dar m-au barfit la toate cunostintzele noastre ca am bani si nu i-am ajutat.
Asa s-au destramat toate prieteniile mele. Si am constatat ca banii aduc si duc prietenii.
Trist dar adevarat, din pacate.
Cred ca, totusi, partenerul de viatza mi-e cel mai bun prieten.

Cred ca, totusi, partenerul de viatza mi-e cel mai bun prieten
Daca ai putea fi sigur, ai fi un om fericit...
Stiu ca e asa...:-)

Prietenii te ajuta sa te integrezi, sa cunosti, sa te distrezi, sa razi, sa te enervezi , sa judeci , sa barfesti , sa te bucuri , sa te intristezi, intr-un cuvant - sa traiesti intre oameni. Intr-adevar , atunci cand intampini o problema mare de regula familia e cea care-ti da suportul de care ai nevoie. Desi poate iti petreci mai mult timp cu prieteni sau colegii( categorii care adesea se confunda- atentie , nu e bine!) decat cu familia, atunci cand ai nevoie de o mana de ajutor cei din acelasi sange cu tine iti intind colacul de salvare. Asta insa nu inseamna ca trebuie sa neglijezi acest aspect al vietii, mai exact relatiile cu cei din jur. Nu ne facem prieteni pentru a avea de la cine imprumuta bani sau pentru a avea cu cine sa ne caram mobila. Ne facem prieteni pentru a ne face viata mai frumoasa. Nu mai usoara!

exceptiile intaresc regula ;))

"Se spune ca prietenul se cunoaste la nevoie. Pentru mine prietenii s-au cunoscut la nevoia...lor. Cand am avut si eu nevoie...pas"

Eu as spune altfel: prietenii mei s-au cunoscut la nevoia mea. Am fost chiar surprinsa cat de multi si de ce calitate, si asta nu pot uita:)

prietenii... te inteleg, si-i intelegi fara explicatii, nu trebuie sa te aprobe neaparat ci mai degraba sa-ti spuna adevarul,iar faptele
lor si modul de intelegere a diferitelor situatii probeaza adevarata prietenie.Dar asta se face numai in timp, iar banul nu este masura prieteniei iar vorbele de multe ori sint doar discutii/

Pana acum vreo 2 ani eram extrem de zgarcita in 'acordarea' titului de prieten cuiva si asta numai din vina mea, absolutizam acest termen si-l incarcam cu prea mult. Definitia 'prietenului' pentru mine era foarte aproape de 'suflet pereche' ceea ce, evident, limita la maxim cercul posibililor 'candidati'. Am mai imbatranit si-am inceput sa vad altfel, acum imi place sa numesc prieten chiar o persoana cu care am impartasit cateva momente intense de bucurie.
Ajutorul la necaz e forma de exprimare a laturii umane, nu trebuie sa aiba neaparat in spate o relatie de prietenie. Pe de alta parte, cred ca nu intamplator, de obicei, primim ajutor de la persoane straine, nu de la prieteni, e vorba de o experienta personala pe care trebuie s-o consumam intr-un anume fel, dat.

Prietenie= "sentiment de simpatie, de stimă şi respect, de ataşament reciproc care leagă două persoane" - conform DEX
Fiecare a trăit diverse experienţe alături de prieteni sau "prieteni".
Dar cănd spui prieten te gândeşti la respect, stimă etc. Restul cu care socializezi sunt cunoştinţe mai apropiate sau mai puţin apropiate.
În copilărie îţi faci prieteni dezinteresat, din instinct, la maturitate apar şi interesele. S-ar putea ca un prieten făcut din interes să se dovedească a fi un om deosebit şi să-ţi devină un prieten bun.
Am prieteni nu foarte mulţi, dar PRIETENI, care la nevoie au sărit mai repede ca rudele să mă ajute. Am o prietenă din copilărie, de fapt am deschis ochii una pe alta. Legătura noastră este atât de puternică, încât comunicăm telepatic. Chiar dacă activităţile noastre ne ocupă tot timpul, la nevoie, întotdeauna suntem una alături de cealaltă.
Avem prieteni, care sunt în Bucureşti şi la nevoie s-au suit în tren şi au venit să ne ajute.
Asta spune foarte mult.
Niciodată nu m-am gândit că îmi sunt datori pentru că i-am ajutat sau că aş fi eu datoare pentru că m-au ajutat.
Cred că prietenii se comportă cu noi aşa cum i-am educat.

Mi se pare mult spus "prietenia-cel mai de pret lucru al omului", dar consider că prietenia, ca valoare, este foarte importantă în viaţa unui om. Ca orice lucru bun, este rar.

Cum să nu apreciezi această valoare? E cineva care poate să spună că nu are nevoie de prieteni? Care poate critica asta?
Ce ne oferă un prieten, faţă de relaţiile obişnuite din viaţa de zi cu zi? Sau ce ar trebui să ne ofere, mă refer la existenţa unui prieten veritabil, cum spune la DEX... :)
Reciproc:
Sinceritate, fidelitate, sprijin, înţelegere, toleranţă, prezenţă agreabilă, răbdare, complementaritate... Cam astea le-am inventariat eu aşa, în grabă.

O prietenie adevărată începe în copilărie şi durează până la capăt, aş zice eu. Rar întâlneşti aşa ceva. Un prieten care te-a dezamăgit nu ţi-a fost prieten.
Ca să-ţi faci un prieten la vârsta maturităţii e greu. De regulă, ce este durabil începe devreme şi este mereu la fel, aşa mi-a zis mie mama, care are o prietenă de mic copil şi sunt la fel şi azi, când sunt septuagenare. Tata, la fel, a avut un prieten şi numai moartea le-a întrerupt relaţia.
Am crezut şi eu că am un prieten adevărat, colegul meu de bancă din clasa a întâi până în clasa a XII-a. Am mai ţinut legătura până după facultate, apoi... Azi vorbim rar, foarte rar, noroc cu messengerul ăsta!

Mi-ar plăcea să cred că aş mai putea avea un prieten aşa cum am visat, chiar dacă ştiu că asta este aproape imposibil. Până una alta, mă mulţumesc cu relaţii de amiciţie întâmplătoare, cele mai multe născute din interes...

Ne stim de fix 23 de ani si suntem prietene de vreo douazeci.
Aveam temperamente diferite dar, fiindca ‘beneficiam’ de acelasi tip de educatie severa am devenit rapid apropiate – la generala si gimnaziu.
Cat a durat liceul nu ne-am intalnit decat intamplator, cand ea-mi aducea felicitarea pe care mi-o scria-n fiecare an de ziua mea si pe care nu reusea niciodata sa mi-o trimita la timp.
Ne-am ‘lipit’ iar in studentie – fara premediare, asa, de-odata,
Mereu intarzia la intalniri.
mereu soseam, inevitabil, cu zece minute mai devreme, asa ca dupa o ora de-asteptat ma gasea spumegand.
O iertam imediat ce-o vedeam imbujorata, inainte sa-nceapa … “bai, fii atenta ce mi s-a-ntamplat…!”

Noi doua nu ne puteam niciodata spune ‘tot’.
Era, in parte, vina mea.
Stiam ca nu poate, ca n-are rabdare si timp sa m-asculte si niciodata n-am incercat sa o supun vreunui supliciu – e chin major sa ma asculti batand apa-n piua, stiu. : )
Ea nu traia ca mine, printre-ntrebari si dubii, se locuia firesc si simplu, ca un zambet pe figura unui copil.
Stiam insa ca-i ‘aici’ cand o cautam, ne sprijineam asa, fiindu-ne si-atat, fara cuvinte, promisiuni sau confidente neplacute.

s-a maritat brusc si rapid, asa precum gandea.
“nu-l stii, mi-a zis, n-ai ce s-analizezi!” …era la telefon, dar am ‘vazut-o’ dandu-si capul pe sapte si razand indelung.
La nunta mea, a-ntarziat ca de-obicei … o ora!
Am ras, ne-am imbratisat.

Intr-o zi n-am mai ras – trebuia sa plece definitiv (emigra) si-avea sa ne vedem “o data-n an”…
Cand ne-am vazut trecusera vreo trei.
Imi amintesc ca-n ziua aia m-am pregatit frenetic, ca pentru bal, si ca n-am dormit de emotie.

m-a izbit raceala cu care m-a imbratisat, ochii reci mi-au secerat elanul si genunchii.
Nu vorbea ea prea mult nici inainte, asa ca-i pretuiam cuvintele … asteptam…e stanjeneala, credeam, care-o impiedica sa se exteriorizeze.
Cand a vorbit, ‘gluma’ m-a lovit ca o maciuca, m-a umilit cum putini oameni sunt capabili s-o faca.
mi-am inghitit lacrimile si deznadejdea, si-am cautat-o a doua zi, la telefon, fara succes.
Nu doar ca ma ura, dar se pare ca ma dispretuia de multa vreme.
‘Vazusem’ io asta-n mailurile pe care le schimbam din cand in cand…

Dupa ce m-am chinuit cu-ntrebari, am decis s-o sun in tara aia unde traia fericita, decisa s-o-ntreb de ce nu mai am loc in fericirea ei.
Stiam ca ma umilesc, sotul meu imi vorbea de cauze pierdute si nu-ntelegea unde mi-i coloana vertebrala.

Din fericire acest amanunt anatomic imi trece prin suflet si-i prima data cand o recunosc, cu mandrie.
Noi doua, ea si eu, de-atata timp prietene, nu ne-am facut confidente niciodata.
Intr-o zi oarecare-a acestui an, o femeie frumoasa mi-a plans patru ore la telefon si mi-a spus ‘totul’.
n-am auzit-o zicand ‘iarta-ma’ si nici nu-mi trebuie.
Acestui suflet bun i-au trebuit vrei douazeci de ani sa-si poata striga durerea catre altul.
De douazeci de ani sunt prietena unei femei pe care-abia acum o descopar cu-adevarat.
Ce s-ar fi-ntamplat dac-as fi urmat impulsul de-a-mi-o strege definitiv din inima?
Nu vreau sa ma gandesc.

il cunosc de 10 ani...pe vremea aia alergam impreuna dupa fete si cai verzi...calaream in gasca trenurile, incarcati cu corturi si saci de dormit in spinare si cu fete dupa noi...dramuiam cu strictete banii, tigarile si-mparteam cate o sticla de bere...si risipeam cu inconstienta ce era de risipit...am intrat la aceeasi facultate, el cu o medie mai mare...si imparteam iar emotiile din sesiune si cartile si chiar cate o pizza.
in anul III el s-a decis sa se-nsoare cu una din fetele din excursii...a fost o decizie brusca...si am vrut atunci sa-l rog sa nu faca asta...am vrut sa-i spun ceva foarte urat si foarte adevarat despre acea fata...dar m-am uitat in ochii lui si am vazut acolo, scris: nu spune!...apoi, m-am uitat in inima lui si am vazut: taci!...si m-am gandit mult, cu ochii-nchisi si am stiut ca, oricum, el nici nu m-ar asculta, nici nu m-ar crede, indragostit fiind...
apoi, le-am urat "casa de piatra" la amandoi si am fost la nunta lor...cand a rostit "da" la primarie, am spus in sinea mea: "alea jacta est!"...a trecut Rubiconul cu pirostriile pe cap si cu zambetul pe buze...am ramas pe mal cu strangere de inima zicandu-mi, totusi: o sa fie bine...dar n-a fost! dupa 2 (doua) saptamani ea plecase de la el. cerneala de pe certificatul lor de casatorie nu se uscase inca.
m-a sunat intr-o duminica dimineata, la ora 5, sa-mi spuna plangand ce si cum...imi venea sa rad de plansul lui care ma amuza teribil atunci...m-am imbracat repede, fara sa ma mai spal pe dinti sau macar pe fata. statea cu chirie intr-o garsoniera din Militari...cand am ajuns, el inca plangea...ma speria plansul ala si-mi venea sa-i dau un pumn in fata, sa-nceteze...bineinteles ca n-am facut-o...se uita la mine cu o privire de condamnat la moarte si ma tot intreba: oare de ce?...n-am stiut ce sa-i raspund sau n-am putut...incercam sa-l linistesc zicandu-i ca se va-ntoarce ea...credeam amandoi ca asa va fi; deh, toane femeiesti si ma bucuram totusi pe ascuns ca nu sunt eu in locul lui...
ea nu s-a mai intors, eu n-am vrut s-o judec si el s-a apucat sa bea...apoi s-a lasat de facultate si iar mi-a venit sa dau cu el de pamant...ii indeparta pe toti din jurul lui si se-mprietenea cu sticla de coniac...devenea alcoolic si nimeni n-avea ce sa-i faca...divortul l-a doborat definitiv si eu, iar n-am putut sau n-am stiut sa-i opresc surparea...s-a mutat impreuna cu mama lui; lucra pe te miri unde pentru te miri ce...a ajuns sa-mi ceara imprumut sume derizorii, pentru coniacul lui...maica-sa ma ruga mereu sa nu-i mai dau bani si el ma implora pentru 50.000 de lei...regresul lui a fost extrem de rapid.
cand n-are bani sau nu i se da, fura...a furat si de la mine o sticla de whiskey si din super-market (unde a fost si prins, bineinteles!) si Dumnezeu mai stie de pe unde...bea mult si bea singur...cam de 2 ori pe an se interneaza la Spitalul Obregia...mi-e groaza sa-l vad acolo, ma duc mai mult pentru ca staruie mama lui si eu n-am putere sa refuz femeia asta; ultima data, mi-a dat telefon si m-a rugat sa-l conving sa se interneze; cred ca am imbatranit cu 10 ani...am vazut la spitalul ala cum pot decade oamenii si cat de firava si nesigura e puntea dintre ratiune si nebunie.
si-acum, nu ma mai doare asa tare starea in care a ajuns el, cat neputinta mea de a nu face nimic...cam asta-i!
(din pacate, fara happy-end).

Eram si sunt o fire prietenoasa…pot comunica orice cu oricine, oricand. E drept, cei mai buni prieteni mi-au fost mereu barbatii, dar am avut si am si multe prietene. Cateva foarte apropiate, chiar si dupa ani de zile.
Cea mai buna prietena mi-a murit la putin timp dupa ce am terminat liceul. Ne stiam de copii. Nu spuneam niciodata ca suntem prietene, fiindca ziceam ca cineva daca te raneste si cu o vorba vreodata, nu iti mai e prieten cu adevarat. Ca sa nu ni se intample, ziceam ca suntem doar colege de banca.
Am avut prietene si in facultate. Am ramas in continuare la fel, desi de unele ma despart mari si tari.
Dar, acum ceva timp, mi s-a “intamplat” ca una dintre cele mai bune prietene – sa se fi rupt de mine, vorbindu-ma urat, barfindu-ma si fiindca eram si oarecum colege de catva timp, toate lucrurile s-au rasfrant neplacut asupra mea. Culmea e ca nu mi-a spus nimic in fata niciodata. Ne intalnisem intr-o zi ca de obicei, apoi o sunasem, mi-a zis ca e ocupata - vroia sa plece catva timp din tara. Apoi, mi-a trimis un mail urat, rau, ranchiunos, meschin si imi cerea sa nu ii raspund vreodata la el si ea de atunci incolo nu ma mai cunoaste…Nu l-am inteles, la fel cum nu am inteles-o nici pe ea, care ii spunea fiecarei persoane care ma stia alta versiune a povestii “despartirii” noastre – nici una reala. Nu am suferit decat din cauza faptului ca nu am inteles si nu inteleg nici acum (iaca 2 ani jumatate) ce s-a intamplat. Ma gandesc ca nu am stiut eu citi in sufletul ei, ca am ranit-o fara sa vreau. Dar eu nu i-am facut rau, dimpotriva i-am stat mereu alaturi in problemele ei, imi schimbam programul dupa ea, ca sa mergem la film, ori aiurea prin magazine si niciodata nu am vorbit rau despre ea, ba nici macar nu am gandit…Are o fire mai ciudata si putina lume o place si erau multi cei care veneau sa imi spuna rau de ea, dar le ziceam ca e prietena mea si sa nu mai spuna nimic. De fapt, nu prea mai are acum nici o prietena; dintr-un motiv anume, si-a rupt toate relatiile cu prietenele vechi, la vreo doi-trei ani dupa divort. Poate ca doreste sa fie singura, nu stiu…Oricum, i-am respectat hotararea. Si daca maine va veni sa reia legatura, niciodata nu o sa ii amintesc de toata "povestea" asta fara noima, pentru mine.

E foarte greu sa intelegi oamenii in adancul lor, mai ales daca iti spun ceva si gandesc altceva. De asta ziceam si in conferinta cu “misterul” ca daca nu spui sincer ce crezi, simti, nu poti comunica real cu nimeni.
Mama m-a invatat de mica sa iau oamenii asa cum sunt si sa nu cer de la ei mai mult decat dau. Iar eu sa fac tot ceea ce pot pentru altii, cand pot, cand nu…sa merg mai departe, ca sigur cineva are nevoie de mine, de un sprijin, un zambet, o incurajare, o mana intinsa…si asta incerc sa fac mereu…

Cred ca prietenia este ceva ce nu incape in definitii, nu poate fi limitata la un concept, o notiune vaga. E o traire, o implinire si tine de suflet. Ca tot ceea ce tine de suflet, nu prea incape in cuvinte.

...eu cred ca prietenia este cel mai valoros lucru din lume.....poti fi prieten cu parintii tai , cu fratii tai , cu copiii tai , cu oricine.......sau nu ......o relatie de rudenie nu inseamna ceva mai pretios decat prietenia , exista atatea exemple la emisiunile de stiri......un prieten trebuie sa te accepte oricum.....cand ai probleme de sanatate , prietenia poate fi pe post de tratament placebo....:)))).......ma cert , ,uneori , cu prietenii mei....dar si cand ne impacam ...:)))))))

"prietenia poate fi pe post de tratament placebo" = asa este! numai in mintea fiecaruia, pe cand realitatea...;))
"POTI fi prieten cu parintii tai , cu fratii tai , cu copiii tai , cu oricine......." = dar NU ESTI ;)) de ce? pentru iti alegi pe cine vrei sa fie prieten numai prin prisma binelui tau ;))

... prima prietena... stateam la bloc, in apartamente alaturate, imparteam tot, mi-o aduc aminte si acum: micuta, blonduta, blanda... ma urma in toate traznaile pe care le faceam, impreuna faceam de toate... la ea in casa am prins drag de Ardeal, de ceea ce reprezinta si de vorba lor, am invatat ce inseamna o familie normala ... ar fi avut acum 25 de ani... Monica a murit de leucemie cand inca nu se stia de aceasta boala perfida... a murit incet si dureros dar parintii au decis pentru noi ca e mai bine sa nu ne vedem in ultimele luni si nu am reusit sa-i spun cat de mult tineam la ea... sper doar ca acolo unde este stie.... Doamne ce zambet avea! ....

Prietenii adevarati tocmai pentru ca sunt rari se numara pe degetele de la mana in marea majoritate a cazurilor, le esti acolo fara a astepta nimic (prietenie si interes nu pot coexista!!!), ii simti prezenti... "Nu-i de ajuns sa faci bine, mai trebuie sa-l faci si bine." (Diderot)

"tratamentul placebo " asa si trebuie sa fie ---"in mintea fiecaruia "....:))...nu-mi place cuvantul " realitatea " folosit numai in sensurile negative.........iau realitatea " pozitiva " si spun : " uite , domnule , ca se poate ! "....:))...." iti alegi pe cine vrei sa fie prieten numai prin prisma binelui tau ;)) ".......intentia conteaza.......chiar daca iese rau , daca mi-a vrut binele e ok !....:))))

Inima e asa ca o ...pravalie,
De unde cumparam Iubire/Sinceritate/Prietenie
Termenul de garantie pe care ni-l da inima
Are varsta ...castelelor de nisip!

".......intentia conteaza.......chiar daca iese rau , daca mi-a vrut binele e ok !....:))))" = Andre29 are un citat de Diderot care este raspunsul perfect pentru tine! Eu am mai scris pe undeva prin forum o mica povestire (scuze de repetare):
-un om bogat ii face cadou unui sarantoc (piciore goale) o pereche de pantofi
-sarantocul ii poarta in fiecare zi si talpile ii redevin moi si catifelate. Dupa ceva timp pantofii se uzeaza/strica DEFINITIV. Sarantocul este obligat iar sa mearga in picioarele goale, dar cum talpile sunt acum moi...se inteapa intr-un ciob si moare.
Morala dupa tine ar fi: "intentia conteaza.......chiar daca iese rau" ?!?!

unde dai si unde crapa ..:)))....si atunci hai sa-i lasam pe toti desculti !...sa mai punem pe jos si niscaiva cuie....asa .....ca buni prieteni....ca ce nu te omoara , te caleste...:))

adica talpile se rup, dar sarantocul ala are bratzele rupte, sau ce?
nu putea sa repare cu doua cartoane,
îi trebuia mura in gura, totul pe tava???

o fi contând intentia, mai mai trebuie si bunavointa si un pic de "l'huile de coude" (adica munca) ca daca puturos esti, potzi sa mori si cu pesmetul in gura... stii ca ala ca pesmetzii pe care regele i-a dat, nu erau deja inmoiatzi... :))

Cu scuze pentru trolare, daca intrii in tara si vrei sa aflii starea drumurilor in acel moment si pe unde este mai bine sa o iei suna la telefon:021.9366.

Cel mai mare lucru pe cer-l poti face pentru un prieten
nu este sa-i dai din bogatiile tale, ci sa i le scoti la iveala pe cele
care sunt ascunse in el insusi. -Benjamin Disraeli
M-a impresionat povestea pe care ai scris-o..Stii..intr-o prietenie intotdeauna unul da mai mult decit celalalt..ideal ar fi sa nu asteptam nimic de la nimeni..dar putina lume reuseste sa traiasca doar cu ideea ca da..isi pune sufletul pe tava..si cu atit ramine..
cred ca fiecare relatie de amicitie sau prietenie se termina la un moment dat..acel care da mai mult oboseste..si acolo se incheie totul..stii de ce spun asta?pt ca celalalt care mereu a primit..nu va lupta deloc..si i se va parea anormal sa nu m-ai primeasca caldura etc..
Oare merge cineva pe principiul acestei maxime?Nu te osteni sa faci cunostinta cu altii; asigura-te insa ca meriti
ca altii sa doreasca sa faca cunostinta cu tine....nu cred...

avea dreptate omu', tura asta.
zice asa: decat sa-i dai aluia pantofi, mai bine-l inveti cum sa-i faca.
asta era mesaju', bre.
sau asa l-am inteles io, gresit.:))))

ala care punea posmagii la bataie nu era regele ci o ...cocoana de boier.:))

Interesant subiect!Sunt un om ca toti ceilalti, dar trebuie sa recunosc ca fara prieteni sunt un nimeni!Cine a spus ca prietenii sunt oglinda fiecaruia a avut mare dreptate!Asa ca prietenii sunt cel mai important lucru in lume!!!Parerea mea...

Bine ca mi-ai pus numele in titlul mesajului... ca n-as fi ghicit ca e pt mine... :))
Nu cred ca-s la bre cu nimeni pe aici... asta doar in treacat zis....
Daca vrei sa schimbam opinii, o putem face si fara a cadea intr-o familiaritate deplasata...

pe la noi se zice ca e regele, boieri nu exista, dar sensul ramane acelasi...:))
din pacate maan, n-am timpul sa citesc tot topicul si am lipsit cateva saptamani bune de pe forum, asa ca am luat ca referinta ultimele mesaje scrise...

ideea se regaseste intr-un vechi proverb chinezesc care zice ca "nu e totul sa daruiesti un peste flamandului, ci sa-l inveti sa pescuiasca" :)
___________________________________________________
daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit...

Ignoram acest numar de telefon, multzumesc mult pentru informatie, am notat.
Pt mine, plecand de la Nissa ar fi 2 drumuri posibile, Venetia, Triest, Slovenia, Croatia, inainte de granitza Yugoslaviei, directia Szeged (Ungaria) si Nadlac
sau a doua:
Venetia, Triest, Austria, prin Viena , pe autostrada Budapesta si apoi RO,
ar trebui sa aleg drumul fara ghiatza si zapada, mai ales ca, carutza mea este cu tractiune in spate....

cred ca despre iertarea aceasta este vorba.....

Cred ca este un piculet cam mult .Iti mai poti alege prietenii si spre binele lor , nu crezi ?

din cate inteleg eu ....(nu cere si tu prea mult....sa nu fii dezamagit ...:)) ) prietenie si interes nu pot coexista si atunci....cum ceri sa fie si binele facut bine ?.....cred ca este o contradictie intre termeni......consider ca nu prea se pupa exemplul tau cu ce am spus eu....este doar o samanta de polemica....:))))))