Apogeul petrolului - începutul sfârşitului civilizaţiei?

"Vârful petrolului" sau "apogeul petrolului" (Peak Oil) este momentrul în care extracţia de petrol în lume îşi va atinge maximul. Acest concept a fost introdus de către geologul american Marion King Hubbert . Ideea e foarte simplă: Devreme ce petrolul este o resursă neregenerabilă, cantintatea extrasă va fi din ce în ce mai mare, până la un moment dat când va fi atins un maxim (numit "vârful petrolului" sau "vârful Hubbert") după care extracţia va începe, inevitabil, să scadă. În timp, cantitatea extrasă urmează o curbă, numită " curba Hubbert " care e asemănătoare cu un clopot.

"Vârful petrolului" reprezintă o schimbare dramatică. Petrolul a reprezentat, în secolul trecut, sursa de bază a creşterii economice şi a dezvoltării tehnologice. Odată cu această dezvoltare, cererea de petrol a devenit din ce în ce mai mare - iar această cerere a fost acoperită printr-o creştere continuă a extracţiei de petrol. Acest lucru nu va mai putea fi făcut după "vârful petrolului".
Acest lucru va duce desigur la creşterea preţurilor la benzină şi motorină. Dar asta este doar un factor absolut minor! Să ne gândim doar la problema transporturilor - toate produsele vor deveni mai scumpe. Mâncarea va fi prima pe listă, fireşte! (Să nu uităm că agricultura presupune o seamă de operaţii care se execută cu ajutorul maşinilor agricole care folosesc motorină!). De asemenea, industria petrochimică este dependentă de petrol. Vârful petrolului va afecta aşadar fiecare aspect al industriei care foloseşte energie, sau petrol ca materie primă.

Nu, înseamnă doar că am extras jumătate din cantitatea de aproximativ 2 mii de miliarde de barili care se presupune că există în subsolul Pământului. De asemenea, înseamnă că am extras ceea ce era mai uşor de extras: petrolul care a mai rămas în subsol va fi mai dificil de extras. Zăcămintele de petrol nu sunt simple rezervoare! Exctracţia petrolului depinde de presiunea din interiorul zăcământului care îl împinge înafară. Iniţial, lucrurile merg foarte uşor - e suficient să faci o gaură în pământ şi petrolul va ţâşni pur şi simplu la suprafaţă! Dar pe măsură ce presiunea scade, trebuie să injectezi apă marină sau dioxid de carbon pentru a menţine presiunea. Iar acest lucru nu merge la nesfârşit - de fapt, niciodată nu poţi extrage tot petrolul care se află într-un zăcământ, ci doar circa 40% din el! La un moment dat, se ajunge în situaţia că se consumă mai multă energie pentru a extrage petrolul, decât cea rezultată din petrolul extras! Evident, într-un asemenea caz exploatarea încetează!

Asupra acestei probleme există mai multe opinii. Sursele credibile vorbesc despre o stopare a creşterii în următorii 5 ani. De exemplu, asociaţia de studii a vârfului petrolului ( ASPO ) afirmă că acest moment va interveni în anul 2008.

Istoria extracţiei petrolului urmează o curbă matematică, de forma unui clopot, numită curba lui Hubbert. Această lege se aplică nu doar în cazul petrolului, ci şi pentru extracţia multor altor resurse. Extracţia de petrol a început la sfârşitul secolului 19. Interesul a crescut pe măsură ce oamenii şi-au dat seama cât de importantă este această resursă pentru economie. Din ce în ce mai mult petrol a fost descoperit, iar rata extracţiei a crescut neîncetat. Însă, după 1964 (care a reprezentat un maxim), descoperirile de noi zăcăminte de petrol au început să fie din ce în ce mai reduse. Asta nu s-a întâmplat pentru că oamenii ar fi renunţat la căutări, ci din simplul motiv că zăcămintele au devenit din ce în ce mai greu de găsit - cu tot avantajul dat de noile tehnologii. Este evident că, odată ce descoperirile de noi zăcăminte sunt din ce în ce mai rare, va veni un moment când şi extracţia va scădea! Devreme ce încă mai descoperim noi resurse, şi mai avem destule rezerve în zăcămintele deja exploatate, producţia de petrol nu se va prăbuşi pur şi simplu după "vârf" ci va cunoaşte o scădere graduată.

Problema fundamentală este următoarea: Cererea de petrol cunoaşte o creştere de 2-2,5% anual - şi nu sunt şanse de atenuare, devreme ce ţări cum ar fi China sau India (peste o treime din populaţia globului!) au o politică de industrializare şi o rată de creştere a cererii de petrol de 8-9% pe an! Chiar dacă vor mai trece câţiva ani după "apogeu", preţurile la petrol vor face printre altele ca transportul pe distanţe mari să devină prea scump - conducând astfel la un fenomen de "re-localizare", opus globalizării prezente. Ce avantaj va avea de exemplu o firmă americană să folosească mâna de lucru ieftină dintr-o ţară de mâna a treia pentru a produce adidaşi să zicem, când preţul pentru a-i aduce apoi în ţară va deveni atât de mare încât afacerea să devină nerentabilă?

"Vârful petrolului" va pune în discuţie modul de creştere al economiei mondiale, bazată pe consum. Standardele de viaţă din ţările occidentale - şi nu numai - vor scădea după momentul "vârfului". (vezi: "Sfâşitul Suburbiei ") Să nu ne facem iluzii! Chiar şi o scădere aparent minoră a producţie poate duce la creşteri majore ale preţului petrolului (În timpul crizei din anii 1970, o scădere cu 5% a dus la creşteri de aproape 4 ori ale preţului petrolului brut!). Iar ceea ce va urma nu va fi o simplă criză, ci o condiţie permanentă a civilizaţiei umane! Recesiunea economică este de neevitat, ducând la creşterea preţurilor la toate produsele, sărăcirea populaţiei, şomaj şi mişcări sociale de amploare, noi războaie pentru resurse etc.

Producţia de petrol va scădea treptat, iar peste 50 de ani după "vârf" va deveni practic nesemnificativă. Acela va fi sfârşitul erei petrolului... Societatea industrializată, aşa cum o cunoaştem astăzi nu va mai exista. Iar foarte mult timp pentru a dezvolta surse alternative de energie nu avem!

Din păcate, lucrurile sunt departe de a fi atât de optimiste pe cât par la prima vedere... Multe dintre sursele aşa-zis "alternative" la petrol sunt de fapt, mai degrabă, "derivate" ale petrolului. Voi prezenta în cele ce urmează câteva dintre ele:

Partea proastă este că exctraţia petrolului din nisipurile petrolifere este foarte costisitoare şi totodată - ceea ce e şi mai grav - este ineficientă din punct de vedere energetic: se consumă un baril de petrol pentru a extrage doar 1,5 barili (în timp ce în cazul petrolului "clasic" proporţia este de 1:30). E greu de crezut faptul că cineva va investi o sumă atât de uriaşă pentru rezultate relativ modeste. Iar o asemenea investiţie va fi făcută abia când preţurile petrolului mondial vor fi deja extrem de ridicate. Chiar şi pentru cele mai optimiste previziuni, producţia suplimentară de 4 milioane de barili pe zi va reprezenta doar o picătură în oceanul cererii tot mai mari de petrol pe plan mondial...

Există o teorie recentă, introdusă de geologii sovietici în anii 1970, potrivit căreia petrolul are o origine "abiotică" provenind din nişte procese chimice de condensare a hidrocarburilor gazoase, undeva la nivelul mantalei (circa 70 km adâncime). Majoritatea geologilor nu sunt însă de acord cu această concepţie. Şi chiar dacă această teorie ar fi corectă, procesul de reînoire, dacă are într-adevăr loc, ar fi extrem de lent - la nivelul erelor geologice - deci are oricum o prea mică influenţă asupra condiţiilor lumii în care trăim. Declinul producţiei de petrol a avut loc deja cam în toate ţările din lume (excepţie făcând doar ţările din Orientul Mijlociu). De exemplu, în SUA maximul producţiei a fost atins în anii 1970 (la 10 milioane de barili pe zi) în timp ce azi producţia este menţinută la un nivel de 5 milioane de barili pe zi.

Această tehnologie a fost utilizată masiv de Germania nazistă în timpul războiului, din cauză limitării resurselor petroliere. Circa o jumătare din petrolul utilizat de armata germană a provenit pe această cale. Totuşi, procedeul folosit este costisitor şi ineficient: Din 100 de kilograme de cărbune abia se obţin 30 de litri de petrol. Fireşte, ceea ce nevoia a împins pe germani să facă în război s-ar putea să împingă şi omenirea, odată cu scăderea resurselor "clasice" de petrol. Însă, nici resursele de cărbune nu sunt nelimitate! În ritmul în care sunt exploatate azi, ele sunt suficiente pentru 200 de ani, însă în cazul unei utilizări intensive, fireşte, ele se vor termina mult mai repede! Nici factorul "poluare" nu poate fi neglijat în acest caz!

Energiile solare şi eoliene suferă de restricţii fizice evidente şi nu vor fi în stare să înlocuiască decât o parte minoră din energia dată de petrol. În primul rând, le lipseşte ceea ce se cheamă "densitatea energetică" pe care o are petrolul. De exemplu: Sunt necesare 13000 de turbine eoliene pentru a genera aceiaşi energie electrică pe care o dă o centrală termoelectrică (555-megawaţi). Celulele fotovoltaice sunt chiar mai puţin eficiente: toate panourile solare instalate la momentul de faţă în lume abia dau energia unei centrale termoelectrice cu cărbuni! (circa 500 megawaţi). În plus, energia eoliană şi solară NU este o formă de energie transportabilă aşa cum este cea dată de petrol: şi în nici un caz nu poate asigura reţeaua actuală de transporturi: camioane, vapoare, avioane etc. Un alt aspect deloc de neglijat, este cel potrivit căruia, în fiecare celulă fotovoltaică se investeşte o cantitate importantă de tehnologie (extracţie de metale rare de exemplu), tehnologie care consumă petrol! De fapt, realitatea tristă arată că e necesară mult mai multă energie pentru a crea o celulă fotovoltaică decât ne putem aştepta să ne dea înapoi sub formă de energie electrică! Lucrurile nu sunt foarte roze nici în ceea ce priveşte energia mareelor şi cea geotermală - datorită costurilor ridicate pentru a construi astfel de centrale şi a productivităţii scăzute.

Biocombustibilii, cum ar fi biodieselul, etanolul (alcool etilic), metanolul etc. sunt buni - însă doar în cantităţi mici. Să nu uităm că ei sunt obţinuţi din plante tehnice (gen rapiţă) pentru a căror cultură se folosesc imense resurse provenite din petrol: fertilizanţi, maşini agricole etc. şi dau un randament energetic redus (i.e. indicele de întoarcere a energie investite e mare) . De asemenea, cultivarea la scară mare acestor plante s-ar face în dauna culturilor cerealelor - necesare pentru hrănirea unei populaţii globale din ce în ce mai numeroase... Altfel spus, chiar dacă cultivarea pe scară largă a unor asemenea culturi ar fi profitabilă (pe măsură ce preţul petrolului creşte) ar fi o adevărată crimă împotriva umanităţii să iei pâinea de la gura oamenilor...

Nici hidrogenul nu pare răspunsul adecvat. Un motor care utilizează hidrogenul are un preţ extrem de ridicat. Un alt inconvenient major este acela că tehnologia actuală necesită folosirea platinei (20 grame pentru fiecare motor) care este un metal rar (rezervele mondiale sunt în jurul a 7 mii de tone; 80% din acestea se află în Africa de Sud!) . De asemenea acest tip de motoare au o durată relativ scurtă de viaţă - necesitând înlocuirea lor după circa 1 an de folosinţă. Chiar dacă am descoperi noi tehnologii care să înlocuiască platina, o economie bazată pe hidrogen suferă de multe probleme. Cum putem stoca hidrogenul? Tehnologia actuală este extrem de costisitoare: hidrogenul trebuie ţinut sub presiune în containere metalice. De asemenea, pierderile nu sunt neglijabile. Ce ne facem apoi cu înlocuirea întregii infrastructuri mondiale: maşini cu hidrogen, reţele de distribuţie a hidrogenului etc.? Avem 1,7 miliarde de automobile, milioane de avioane şi de vapoare (de diverse tonaje)... ce ne facem cu ele?

Cea mai importantă este modul cum obţinem acest element. Actualmente, există două procedee tehnologice importante. Primul ar fi: obţinerea hidrogenului din metan. Chiar dacă ignorăm ineficienţa acestui proces, el depinde esenţial de utilizarea gazelor naturale - a căror extracţie urmează o curbă asemănătoare cu cea a petrolului. A doua metodă este cea de a folosi electroliza. Numai că această metodă consumă de fapt mai multă energie (electrică) decât dă în schimb energia obţinută din arderea hidrogenului! Pentru a putea aplica pe scară largă această metodă, ar trebui să construim pe plan mondial mii de centrale atomice! Dar şi acestea - abstracţie făcând de problema deşeurilor nucleare - sunt costisitoare şi utilizează uraniu (care iarăşi este o resursă relativ rară). O soluţie ar fi utilizarea controlată a fuziunii nucleare (care transformă hidrogenul în heliu, eliberând o cantitate enormă de energie) - ceea ce deocamdată este o utopie... dar pare singura şansă...

Răspunsul este afirmativ, dar cu un lanţ lung de condiţii... E necesară o cooperare internaţională fără precedent, o alocare masivă de resurse, implementarea a cât mai multe forme de energie alternativă (din cele descrise anterior), reformarea sistemului financiar internaţional (dependent în momentul de faţă de creşterea economică susţinută de petrol), reformarea masivă a economiei pentru a putea utiliza noile forme de energie, schimbarea mentalităţii oamenilor şi trecerea de la o societate de consum către o societate a "economiei"... Chiar şi aşa, nivelul de trai şi consumul energetic vor fi mult mai reduse în noua lume (post-petrol) decât în cea actuală. Din păcate, alte soluţii nu există în momentul de faţă... şi poate e bine că lucrurile stau astfel: fiindă modelul de viaţă occidental (american în primul rând) este extrem de nociv, din multe puncte de vedere... şi omenirea, dacă vrea să-şi continue odiseea, trebuie să renunţe la el.

Poate că e mai bine ca "vârful petrolului" să vină mai repede, decât mai târziu fiindcă, cu fiecare an ce trece, lumea devine tot mai dependentă de "aurul negru" ... iar atunci când inevitabila prăbuşire va veni, "cu cât cazi mai de sus, cu atât de loveşti mai rău"...

Dacă ţinem cont de actuala situaţie, lucrurile nu stau deloc pe roze. SUA, care consumă 25% din producţia anuală de petrol rafinat din lume, nu dă semne să-şi schimbe concepţiile. Dimpotrivă, acţiunile sale militare (invadarea Irakului şi a Afganistanului, ameninţarea cu invazie a Iranului şi Venezuelei) denotă nevoiaa lor tot mai acută de a pune mâna pe resursele de petrol ale globului. SUA importă azi circa 60% din necesarul său de petrol şi cifra va creşte cu siguranţă. China şi India, la rândul lor, duc o politică de industrializare care cere tot mai mari cantităţi de petrol. O mică umbră de speranţă ar putea veni de la ţările europene care utilizează tot mai multe forme alternative de energie (centrale eoliene, panouri solare etc.) deşi încă într-o proporţie foarte redusă. Ca o concluzie generală, viitorul este destul de sumbru...