-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

(DE CE) MA MUT LA BLOC


de loredana tudor la: 17/11/2005 11:59:00
modificat la: 18/11/2005 20:57:00
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
(De ce) Ma mut la bloc

Ştiţi ce are Australia reprezentativ, după prima lună de şedere? Ciorile, care au un croncănit aparte, de bebe fript la degete- Doamne, de câte ori nu mi-a-ngheţat sufletu’ de spaimă în luna asta!-, papagalii, care-s exact ca două mahalagioaice, cu mâinile-n şolduri, bălăcărindu-şi una alteia familia şi neamul până la a 40-a spiţă, în mijlocul drumului, musai, şi...greierii.
Greierii ăştia, dom’ne, cel puţin p-aici, pe la mine, sună ca broaştele; primele două săptămâni tot căutam lacul prin zonă, bucuroasă că am unde da la peşte şi că voi putea reedita clipele de neuitat, de pe malul Oltului, cu tata şi cu nea Silică-Dumnezeu să-l ierte!
Când colo-greieri! Ăştia de-aici sunt foarte prietenoşi, socializează lejer când ţi-e lumea mai dragă – a se citi „somnul mai dulce”- m-am certat o noapte-ntreagă cu unu’, în cameră: cum începea să cârâie-ţârâie, mă dădeam la el; verbal, că nu era degăsit şi p-ăştia, când încerci să-i localizezi, ai senzaţia că posezi un Dolby Surround System, dat la maxim. Zic: „ bă, să nu-ndrăzneşti!”. Şi nu-ndrăznea, săracu’, vreo zece secunde, pe urmă, să te ţii! Sonata Lunii în Re major!

Ciorile nu mă mai supără, că l-am învăţat pe fiu-meu nişte urlete particulare, sesizez imediat diferenţa. Papagalii sun suportabili, că nu-şi încep bălăcăreala decât de la 7 dimineaţa.
Dar greierii, dom’ne, greierii ăştia cu guşă de broască râioasă, or să mă bage-n balamuc... Sau mă mut la bloc!
...Sau vin ACASĂ, unde cioara-i cioară şi bebele-i bebe, unde papagalu-i papagal (şi stă-n colivie) şi mahalagioaica-i mahalagioacă (şi stă, de regulă, fie deasupra ta, fie dedesupt, fie perete-n perete, ca să fie la zi cu informaţiile despre viaţa ta erotică, când, cum, cât, eventual cu cine)...iar greierii-s greieri şi te cheamă să dormi în fânar până crapă glazura de pe stele.
Cât despre broaşte...tare-aş trage un pescuit cu tata, pe malu’ Oltului, în buricu’ nopţii -muşcă mai bine- ...şi cu nea Silică, Dumnezeu să-l ierte!

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (7):


Loredana - de mymy la: 22/11/2005 13:45:54
Esti cumva din Valcea?

_________________________________________________________
Eu am ales sa traiesc, nu sa traiesc murind.
Visele sunt singura avuţie a celor nefericiţi.
#89561 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
teodora - de latu la: 22/11/2005 17:59:45
Am auzit ca-n Australia traiesc si canguri si caini dingo...
Asa ca greierasii si ciorile nu-s chiar cel mai mare rau...:-))

Eu raspund intotdeauna. Daca nu azi, atunci maine cu siguranta.
#89562 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
o fi cum spui tu, dar eu nu a - de loredana tudor la: 23/11/2005 10:21:00
o fi cum spui tu, dar eu nu am vazut nici canguri, nici caini dingo. am vazut, in schimb, crocodili, la Crocodylus Park, in Darwin...Dar , daca o sa am altercatii ca astia, nu mai apuc sa scriu texte pseudo-umoristice, ca despre ciori si greieri:-) 'telegi acu' de ce ma luai de astia?:-))
#89850 (raspuns la: #89562) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
da, mymiy sunt din Valcea - de loredana tudor la: 23/11/2005 10:21:00
da, mymy:-)) de fapt, acolo am copilarit, acolo mi-e si acum sufletul, mintea, gandurile, de acolo imi trag seva si puterea pt fiecare noua zi si de acolo imi culeg toate amintirile cucare hranesc "un Azi fara Maine"...
ne cunoastem???:-)
#89851 (raspuns la: #89561) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
loredana - de latu la: 23/11/2005 12:41:54
dracu' nu-i asa negru...
Pentru caini chemi hingherii, la canguri te rastesti odata si pentru crocodili scrii pe poarta - pe australieneste - "Accesul interzis animalelor cu solzi"....:-)))



Eu rãspund intotdeauna. Daca nu azi, atunci mâine cu siguranta.
#89893 (raspuns la: #89850) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Pt. loredana tudor - de Paianjenul la: 24/11/2005 07:27:27
"da, mymiy sunt din Valcea... de fapt, acolo am copilarit, acolo mi-e si acum sufletul, mintea, gandurile, de acolo imi trag seva si puterea pt fiecare noua zi si de acolo imi culeg toate amintirile cucare hranesc "un Azi fara Maine"..."


- Te retine cineva/ceva in Australia?....
#90217 (raspuns la: #89851) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
da, mymy: baietelul meu de ap - de loredana tudor la: 24/11/2005 20:29:41
da, mymy: baietelul meu de aproape 3 ani si sotul."argumente" destul de puternice, nu crezi??:-)
#90292 (raspuns la: #90217) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...