Pentru a accesa aceasta pagina trebuie sa fii conectat

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca"


de admin la: 15/12/2003 15:18:00
modificat la: 01/02/2004 16:33:30
voteaza:
Il avem printre noi pe Florin Firimita, eroul filmului documentar "The Art of Leaving", care ii prezinta viata pe baza insemnarilor personale. Artist roman emigrat in SUA, Florin Firimita a reusit sa fie astazi recunoscut ca pictor si critic de arta.

Iata si o scurta prezentare, citand dintr-un articol aparut in Evenimentul
Zilei: "Florin Firimita, azi in virsta de 38 de ani, a crescut in Romania
comunista, intr-o familie in care tatal provenea din mediul rural, iar mama, buna vorbitoare de franceza, era sora unui fost secretar al Regelui Mihai. Dupa venirea comunistilor, in 1945, acesta din urma s-a sinucis, conform versiunii oficiale, aruncindu-se in gol de pe o stinca impreuna cu sotia lui, pe cind se aflau in luna de miere in Franta. Tatal lui Florin a fost arestat de comunisti, decedind apoi
din cauza unei afectiuni cardiace. De asemenea, mama lui Florin a murit la un an dupa ce fiul ei a absolvit liceul; reusise sa se angajeze doar ca muncitoare intr-o fabrica.
Ramas orfan, Florin a reusit sa se intretina muncind intr-un atelier de artizanat si pictind cosciuge. O vreme a lucrat si la Opera din Bucuresti. Dupa Revolutie, el s-a hotarit sa plece din tara. "


A ajuns in SUA cu ajutorul unor sponsori americani si romani.
Si-a gasit un loc de munca in Connecticut prin Serviciul de Imigrari, si a reusit sa invete engleza de pe cutiile de cereale din supermarketul unde lucra.


Cateva din operele lui florin Firimita pot fi vazute online la:
http://www.absolutearts.com/portfolios/f/fifstudio/

Articole in engleza si cateva tablouri la:
http://www.liamagazine.com/liamain/readerprofile/readerprofile.html
http://www.zwire.com/site/news.cfm?newsid=10618935

Articole din Evenimentul Zilei:
http://www.expres.ro/social/?news_id=139673
http://www.expres.ro/divertisment/?news_id=140372


Florin Firimita va asteapta sa ii puneti intrebari despre experienta emigrarii, conditia artistului in occident, cat si subiecte legate de arta.
(comentariile sunt inchise) . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (85):


draga Florine - de (anonim) la: 16/12/2003 00:39:59
bine ai venit printre noi.
in primul rand doresc sa te felicit pentru viata ta, care desi foarte grea ar trebui sa ne faca pe noi, alti romani plecati de acasa, sa meditam.

In primul rand as dori sa te rog sa ne povestesti despre familia ta:
mama - femeie cultivata, cunoscatoare de limba franceza
tata - barbat cu multa personalitate, aparent infrant de tirania comunismului.

Catalina Bader
#6627 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Intrebare - de Dinu Lazar la: 16/12/2003 03:04:03
Stimate domn, bun venit in mijlocul Lunetistilor!
Pentru inceput, una scurta la fileu: Daca Brincusi raminea in tzara, ajungea macar profesor de desen la Cobilitza?
Cu stima,
Dinu Lazar
#6653 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Brancusi - de Florin Firimita la: 16/12/2003 21:40:08
Ha! M-am tot intrebat in ultimii ani despre soarta asa ziselor culturi "secundare." Cum se face ca oameni de geniu (nu neaparat artisti), ramin necunoscuti la nivel international, doar pentru faptul ca "geografia inseamna destin"? Daca Eminescu s-ar fi stabilit la Viena, daca Blaga ar fi ajuns la Paris, cine stie....Cind spun cultura "secundara" nu ma refer la calitate, ci mai ales la sansa de a straluci/ iesi in lume. Toata literatura romana, extraordinara in mare parte, absolut necunoscuta. Daca Cioran sau Eliade ar fi ramas in tara...Si nu e cazul numai al culturii/ valorilor romanesti. Sint convins ca sint scriitori extraordinari in Uzbekistan, spre exemplu, dar cine ii va scoate la lumina?

Florin Firimita
#6732 (raspuns la: #6653) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Familia - de Florin Firimita la: 16/12/2003 22:18:51
Catalina,
Mutumesc,
Imi place tonul acestei conversatii "virtuale." Tocmai am citit niste comentarii de pe urma interviului pe care l-am dat la "Evenimentul Zilei," destul de vulgare, referitoare la faptul ca am folosit imagini de la Mineriada din 1990 in filmul meu. Alt motiv de a nu incerca sa port un dialog civilizat cu o societate departe de civilizare. Dar sa raspund la intrebarea ta.

Familia mea a fost destul de ciudata, amestec de tarani si aristocrati. Toate informatiile pe care le am despre ei sint vagi, si multe lucruri pe care astazi cred ca le stiu, au multe pete albe. Parintii mei au murit in 1982 si in 1983, cind nu-mi inchipuiam ca vor muri vreodata, si ca urmare, am aminat intrebarile esentiale pe care orice adolescent ar trebui sa le puna parintilor. Din partea mamei, stiu ca sint ceva legaturi cu Brincovenii (am aici in state, un arbore genealogic care explica, chiar daca destul de vag, legaturile astea). Bunica din partea mamei a fost grecoaica, s-au stabilit la Buzau. Legatura cu Brincovenii vine de la bunicul meu, pe care nu l-am cunoscut.
Fratele mamei mele, ambasador cultural, prieten cu Nicolae Iorga, a infiintat Liga Culturala. I-a promis mamei ca, dupa ce ea ii va absolvi facultatea, ii va deschide o casa de mode la Paris, unde sa-si desavirseasca visul (a studiat moda). Poate ca a simtit ceva, sau poate ca a stiut ceva despre ce se va intimpla in Romania. El s-a insurat si a plecat pe Coasta de Azur in luna de miere. In tara, Iorga si alti demnitari din cercul lui au fost asasinati. Din Franta a venit vestea ca unchiul meu s-a sinucis, destul de aberant daca te gindesti ca nimeni nu s-ar sinucide pe Coasta de Azur, in luna de miere, in loc sa ceara azil politic si sa se stabileasca in aceasta tara magnifica.
Bineinteles ca mama si ideile ei de moda s-au topit in salopetele rusilor si a comunistilor locali, care au considerat ca ea n-a avut "origine" sanatoasa, si ca urmare, desi era absolventa de facultate cu studii in design de moda, a fost nevoita sa fie "re-educata" si sa lucreze in posturi amarite de cusatoreasa, etc. Cred ca moartea fratelui ei a fost prima lovitura majora. Altele au urmat, dar ea nu si-a revenit niciodata. Am crescut in spiritul acela al lumii "vechi," inconjurat de ceea ce a putut sa salveze, un sens de cultura apusa, o umbra veche a ceea ce a fost vreodata, ca o patina de aur de-abia vazuta pe o icoana veche.
Tatal meu...n-a fost usor de trait cu el, desi m-a iubit mult mult. La 12 ani ascultam Europa Libera sub un cort de paturi improvizat intr-unul din dormitoarele apartamentului din Drumul Taberei. Tata credea ca paturile vor fi un fel de buffer (nu-mi aduc aminte cuvintul in romaneste), si ca vecinii nu vor putea auzi ce ascultam. N-a vrut sa se inroleze in partid, si toata viata a incercat sa ne salveze, ca familie, desi lupta pentru o cauza pierduta. A fost un om simplu, nascut intr-o casa de chirpici, fara podele. Cred ca a regretat ca n-a ramas la tara, si s-a mutat la oras pentru o viata mai buna. Cred ca si-a dat seama ca viata mai buna era doar o iluzie. A avut tot timpul nostalgia oalei de pamint si a strachinii. Mama avea seturi de tacimuri de argint masiv (salvate si nedeclarate la militie), dar tata s-a incapatinat sa-si manince ciorba intotdeauna cu o lingura de lemn. A fost un om ciudat, excelent fotograf amator, foarte patimas, care in ultimii ani de viata si-a gasit consolarea in bautura.
#6733 (raspuns la: #6627) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
picatura care a umplut paharul - de Daniel Racovitan la: 17/12/2003 04:40:11
Bun venit d-le Florin Firimita

Care a fost picatura care a umplut paharul determinandu-va sa plecati in necunoscut?
#6753 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
stii, Florine - de (anonim) la: 17/12/2003 07:48:00
ce ma impresioneaza pe mine?

mama ta, femeie cu inalta educatie, crescuta in familie haituita si redusa la anonimat de comunisti,
cred ca lustruia podelele acelea mai bine decat oricine.
Nu vreau sa ma gandesc ce ganduri...

O femeie care pretuia valoarea, ajunsa la o munca infernala. Cred ca avea lacrimi in ochi de suflet.
Nu stiu cum am putea sa o consolom vreodata pentru viata ei, dar eu as dori sa ii transmit ca niciodata n-am catalogat un OM dupa munca pe care o face.

Tatal tau a ajuns la bautura atunci cand a realizat ca nu mai are resurse pentru o lupta inegala. Cand totul in jurul sau ajunsese minciuna.
Eu nu il consider un invins.

Si iti spun cu mana pe inima, ca ii iubesc si ii respect pe parintii tai.

Catalina
#6770 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
ce ne poti spune despre omul care a fost - de (anonim) la: 17/12/2003 10:32:43
secretarul regelui Mihai.

as dori sa te intreb care este varianta oficiala cu privire la moartea celor doi soti plecati in luna de miere;

cine a efectuat ancheta

in afara de ancheta oficiala exista si o alta ancheta - a familiei poate?

trupurile lor au fost gasite?
s-a dovedit ca le apartin?!

ma gandeam ca, stiind ce se intampla in tara,
poate le-a dat Dumnezeu o sansa si traiesc undeva linistiti, departe de mizeria acestei lumi.

P.S. varianta sinuciderii era exclusa din start.

Catalina
#6785 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
salutare florin de la ion florin Prof SPORT din pacate in RoMaNi - de (anonim) la: 17/12/2003 16:16:31
salut
sun prof de sport intrun club sportiv - ma ocup de atletism - si tare miar prinde bine o experienta ca a dumneavoastra sa invat mai intai engleza de pe orice cum ati invatato dumneavoastra de pe cutiile de cereale in supermarketul la care ati lucrat si dupa aia sa pot sa ajung un antrenor binenteles icepand cu asistent la un antrenor cu suflet pentru ARTA de a creste si descoperi talente sportive -
Pe aici eu glumesc cum de altfel glumeste si un coleg de al meu de la tenis ca el va ajunge la roland gaross cu un sportiv de la noi din oras dar este evident ca la conditiile mijloacelor de a face sport la noi in oras putin probabil sa ajungi la o asemenea performanta - eu cum ziceam glumesc dar intro zi as vrea ca gluma mea de a ajunge odata ca un elev de al meu sa ajunga sa vad mare pe o tabela a unei arene de ATLETISM scris RECORD MONDIAL- ( bine inteles dupa taiere rec. actuale care sunt facute cu chimicale cum toata viata are tendinta lumea asta sa devina)
Sau eu stiu, poate ca gluma me nu poate fi realizabila - sa pot eu oare sa mai plec din tara lui PAPURA ADRIA - VODA la 30 de ani ai mei - nu este prea tarziu?
Va rog frumos sa ma scuzati si cu comentariul meu prea lung si cu unele greseli de ortografie pe care sunt sigur le-am strecurat in comentariu
Cu stima - admiratie - si mult RESPECT
prof. antr. ION FLORIN Club sportiv scolar SLOBOZIA - IALOMITA sectia ATLETISM e-mail johnson_prof@yahoo.com
#6803 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Am citeva fotografii de la Va - de Florin Firimita la: 17/12/2003 23:27:22
Am citeva fotografii de la Valenii de munte cu unchiul meu si cu Nicolae Iorga. Unchiul meu a fost foarte generos, a ajutat pe multi sa-si implineasca visurile. A fost un calator inveterat, si, destul, de straniu, isi trimetea vederi de prin toate colturile lumii, vederi cu sfaturi "filosofice" pe care le scria pe vreun vapor sau altul.
Mama n-a vorbit despre moartea lui, deci nu stiu detalii. Nu stiu unde sint inmormintati, in Romania sau in Franta. Am mai spus ca atunci cind ar fi trebuit sa-mi intreb parintii, a fost prea tirziu, i-am pierdut pe amindoi foarte repede.
#6808 (raspuns la: #6785) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Picatura care a umplut paharul - de Florin Firimita la: 17/12/2003 23:54:24
Mineriada din 1990. Mi-am dat seama ca toate mortile au fost (cel putin in acel moment) inutile. Crucile copiilor morti din noul cimitir al revolutiei erau inca noi, cind Iliescu le multumea minerilor pentru "stabilirea ordinei" din Bucuresti.
Imi aduc aminte cum in vara anului 1990 m-am trezit dintr-odata pe bulevardul Magheru in fata unui cordon de trupe speciale, cu scuturi, masti, si batoane. Inaintau in pas cadentat, teribil de sinistru, in directia opusa Intercontinentalului, comandati de un general. Unul dintre trecatori au strigat ceva de genul: "Rusine domnule general ca faceti jocul securistilor!" Sunetul cizmelor ma cutremura si astazi. Magheru era inca plin de crucile improvizate din Decembrie. Mi s-a parut ca trupele de "ordine" violau memoria tinerilor care au murit in Decembrie. M-am trezit in mijlocul bulevardului, in fata generalului. Am simtit un val de ura in care nu m-am recunoscut. Am vrut sa-l scuip, dar mi-a fost frica. Picioarele mi-au amortit. Generalul nici nu m-a bagat in seama. "Fac pariu ca esti unul dintre cei care au apasat pe tragaci in Decembrie," i-am strigat in fata. Multi trecatori au inceput sa-i huiduie pe soldati. Nu m-am recunoscut in cel care ura, gata sa strige obscenitati in fata necunoscutilor. In cele din urma, am fugit din fata trupelor. Nu mi-a placut ceea ce incepusem sa devin: carne de tun, marioneta involuntara post-comunista, unul dintre lasii sau naivii pe umerii carora FSN-ul s-a ridicat. Ura consuma, necesita un efort la fel de mare ca si iubirea, deci, ce rost are sa-ti consumi energia in ura?
#6811 (raspuns la: #6753) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
poti te rog, sa ne spui - de (anonim) la: 18/12/2003 01:15:07
cum a evoluat viata ta, de la munca in supermarket
la exprimarea ta ca artist?!

Catalina
#6816 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Plecare - de Florin Firimita la: 18/12/2003 22:35:58
Ce pot sa va spun? Toate experientele aste tin de atit de multe coordonate, incit e greu sa aplici o formula. Mi-ar place sa va dau un sfat, sa fac o minune...Se pare ca sinteti pasionat de ceea ce faceti, si asta e nemaipomenit zilele astea. Cred ca e important sa va pastrati iluziile (si sensul umorului) intacte. Cine stie ce se va intimpla miine? Daca cineva mi-ar fi spus acum 14 ani ca voi participa la vreo 80 de expozitii in Statele Unite, dupa ce in Romania n-am avut decit o expozitie modesta cu o colega de liceu, la biblioteca Sadoveanu, cred ca as fi ris. Daca cineva mi-ar fi spus acum 14 ani ca voi scrie, si ca toate povestirile, eseurile, si articolele pe care le voi scrie intr-o limba straina, vor fi publicate, sau ca voi fi platit pentru ele.....Am invatat ca
ziua urmatoare e un posibil miracol.

Povestea cu invatatul englezei de pe cutiile de cereale. Presa reduce totul la citeva formule, suna atit de simplu! Adevarul este ca primele incercari le-am facut in 1986, cind am fost sergent in armata romana (alta poveste ireala!). Am avut un manual de engleza de la Universitatea Populara de la Sala Dalles, dar mi l-au confiscat dupa citeva saptamini, pentru ca engleza era limba "capitalistilor decadenti." In State, am cumparat citeva dictionare, incercind sa invat douazeci de cuvinte pe zi. Fara succes, caci cuvinte extrase din contextul frazeologic, nu fac doi bani. De-abia atunci, am inceput sa vizitez un supermarket local, si sa-mi notez fraze de pe cutiile de conserve, etc, ca sa-mi dau seama de structura gramaticala. Acasa, dupa servici, recitam cu voce tare ceea ce invatasem, ca sa-mi formez un context pe care sa-l aplic in situatii reale, de zi cu zi.
M-am inscris la primul curs de engleza la un colegiu local la vreun an dupa ce am inceput sa invat limba de unul singur. Totodata, patronul magazinului unde lucram, m-a incurajat sa vorbesc, sa vorbesc orice cu cumparatorii, si asta m-a ajutat enorm.

Suna foarte simplu in citeva cuvinte intr-un ziar...
#6932 (raspuns la: #6803) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Mama - de Florin Firimita la: 18/12/2003 22:41:27
O nota personala (desi conversatia asta e foarte publica): multumesc pentru gindurile generoase, mai ales ca sint venite de la un strain...Nu stiu cine le-ar putea restitui demnitatea, poate faptul ca mi-am implinit visurile aici....
#6933 (raspuns la: #6770) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Evolutie - de Florin Firimita la: 19/12/2003 04:33:27
Buna intrebare! De fapt am avut o serie de slujbe. Am muncit intr-o fabrica, am spalat vase, etc. Nu am lucrat intr-un supermarket, dupa
cum spune presa. Am lucrat la un magazin general, unde am fost
casier, am vindut televizoare. La inceput mi-a fost rusine de toate
slujbele pe care le-am avut, dar mi-am dat seama ca rusinea era a
mea si numai a mea. Mentalitatea romaneasca cu care am venit, ca munca e impartita in munca de jos si cariera....s-a dizolvat repede aici. Muncesti, iti iei checkul la banca, iti platesti datoriile. Nu e nici o rusine in asta. Nu spun ca societatate americana nu e
stratificata (desi idea asta este una dintre iluziile initiale), dar
aici munca e onorata, chiar pina la punctul ca nu mai stim cum sa ne
petrecem timpul liber (acum vorbeste americanul din mine).
Totul a fost atit de nou, totul atit de proaspat, ca m-am simtit
"acasa" imediat. Desi am avut sentimente ambivalente despre noua mea
tara, m-am renascut din momentul in care am aterizat in New York.
Naivitate? Bineinteles! Dar in acel moment naivitatea mi-a folosit ca
un zid de aparare.
Am pictat din primele saptamini, cu o foame pa care n-o mai simtisem
de mult. In Romania, daca n-aveai pile, de-abia gaseai materiale. La
un moment dat, prin anii 80, am folosit pasta de dinti pentru ca nu
puteam gasi albul de titan in magazinele Fondului Plastic. La
institut se intra in functie de ce rude aveai, cu noroc, sau (ca
fata) cu cine te culcai. In liceu stiam dinainte cine va intra la
"Grigorescu." Asta nu lasa prea mult loc pentru cei saraci, ca mine,
care se zbateau sa deseneze, de bine, de rau, cu incapatinare si
speranta. Au fost si exceptii, bineinteles, citiva dintre fostii mei colegi sint personalitati importante ale artei contemporane romanesti. Sa ajunga unde sint astazi, le-au trebuit doze triple de curaj si perseverenta.

Am pictat multe peisaje romanesti, multe bazate pe vederile pe care
le-am luat din tara, multe pictate din memorie. Mai am citeva zeci de
lucrari de acum zece, doisprezece ani, si acum regret ca am vindut
majoritatea lor. Sentimentale? Poate, dar au fost sincere, nascute
din dorul de tara.
Lucram 8 ore pe zi ca vinzator, apoi ma duceam acasa, intr-un
apartament ieftin, unde jumatate de chirie era platita din ajutorul
HUD american (un ajutor financial pentru emigranti sau cei cu salariu sub limita saraciei) si pictam pina la miezul noptii. Cred ca pictura, ca si scrisul, m-au aparat de singuratate.
Nu ca aveam de o validare materiala a artei mele, dar cind mi-am vindut prima pinza cu trei sute de dolari in 1990, nu pot ascunde ca m-am simtit foarte, foarte mindru.
Apoi m-am inscris la facultate, desi de-abia incepusem sa "ghicesc"
limba. A fost un drum greu, incet, singuratic, frumos, care m-a
invatat despre umilinta, prietenie, tradare, natura umana in general.
Am primit burse in primii doi ani, si apoi am inceput sa-mi platesc
studiile. E o evolutie similara cu pata de grasime: incet, dar sigur.
Spun "a fost," dar drumul nu s-a terminat inca.

Cred ca n-am avut un "stil" pina prin 1997. Pina atunci totul a fost
cautare. Uneori ai idei pe care nu le poti aplica pentru ca nu stii
cum. Alteori, esti bun din punct de vedere tehnic, dar ideile sint
sarace. Miracolul se intimpla cind ideile iti intilnesc posibilitatile tehnicile.

Am citit si citesc enorm. Luam autobuzul la New York ca sa vad toate
expozitiile pe care le puteam vedea. Sint interesat in orice. Cind am
inceput sa scriu in engleza, schitele au inceput sa se amestece cu
fragmente de povestiri, frinturi de linii sa se interfereze cu
frinturi de idei. Am inceput sa incorporez text in picturile mele. La
inceput, mai mult ca grafica, frumusetea scrisului de mina amestecata
cu frumustetea unei culori, sau cu gesturalitatea unei linii. Astazi
colectionez scrisori vechi, fotografii anonime, care isi gasesc o
noua viata in lucrarile mele.

Problema cu cautarea unui stil este dificila: incerci sa pictezi ca
maestrii pe care-i admiri (bineinteles ca asta nu e o solutie), iti
dai seama ca ceea ce faci sint copii dupa artistii pe care-i admiri.
Cred ca trebuie sa uiti aproape tot ceea ce ai invatat ca sa ajungi
la un stil personal. E o vocatie destul de trista: pianistul da
concerte, e definit de o audienta, actorul deasemenea. Artistul
vizual e "redus" la micimea monastica a atelierului. John Cage
vorbeste foarte frumos despre starea asta, cind spune: "Cind lucrezi,
toti sint in atelierul tau: trecutul, prietenii, lumea artistica, si
mai mult decit orice, toate ideile tale. Toti sint acolo. Dar in timp
ce continui sa pictezi, ei incep sa plece, unul cite unul, si esti
lasat singur. Apoi, daca esti norocos, chiar si tu insuti pleci."
(traducere aproximativa).

O mare diferenta pentru mine a facut-o descoperirea artei americane,
pe care am detestat-o sau ridiculizat-o in Romania, pentru ca n-am
stiut nimic despre ea. Dupa citiva ani, am inceput sa descopar
vitalitatea ei nemaipomenita. Sint norocos ca am prieteni artisti aici care sint de 100 de ori mai buni decit mine (nu in sensul competitiei, arta n-are de-a face cu sportul), dar in sensul ca sint unici, in sensul in care arta lor e ca o continua lectie pentru mine.
Sint flamind de a invata. Prietenii mei mi-a dat curajul de a
experimenta, de a incerca lucruri noi, indiferent de opinia celor din
jurul meu.
Acum, ca profesor, pot sa spun ca invat multe si de la studentii mei.
Invat ceva in fiecare zi. E o bucurie aproape copilareasca de a fi in
atelier si a "crea" ceva. Arta e un mod de a te minuna zilnic, si in acelasi timp, dupa cum bine zice Twyla Tharp, un mod de a zice: multumesc.

Spun, mai in gluma, mai in serios, ca cea mai buna lucrare a mea este
lucrarea pe care n-am pictat-o inca. Cea mai reusita expozitie pe
care am tocmai avut-o aici, in octombrie, a fost culminarea acestor cautari. Dupa 14 ani de la plecare pot sa spun ca nu imi este
rusine de arta mea. Cred ca am inceput sa dezvolt un limbaj care e al
meu si numai al meu.
#6952 (raspuns la: #6816) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Kitsch - de Daniel Racovitan la: 19/12/2003 07:20:21
D-le Firimita, sunteti din cate am vazut si critic de [arta]. Cum ati caracteriza in cateva randuri [kitsch]-ul? Ne puteti oferi doua-trei criterii practice care ne pot ajuta sa discernem arta veritabila de kitsch?
#6956 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Kitsch - de Florin Firimita la: 22/12/2003 16:53:29
Kitsch-ul e o buruiana care creste pe altarul nostalgiei. Nu este arta "proasta," este anti-arta. E fertilizat de o trivializare a trecutului, o dorinta morbida de a deveni permanent, de o negare a mortii (in special in kitsch-ul capitalist si cel comunist). Kitsch-ul incearca sa reproduca, sa copieze, sa substituie. Copia incearca sa ia locul originalului. Vorbeam despre kitsch-ul capitalist (Las Vegas e probabil epicentrul kitsch-ului american, unde am construit o replica a Parisului, o replica a Venetiei), si cel comunist (Cintarea Romaniei, fosta Casa a Poporului, Cenaclul lui Paunescu, etc), dar sa nu uitam kitsch-ul nazist. Cred ca Hitler a fost cel mai mare reprezentat al kitsch-ului.
Spre deosebire de arta, kitsch-ul nu cunoaste ironia, nu pune intrebari, nu genereaza dialog.
In dorinta de a cuceri, este agresiv, excesiv (aurul e intotdeauna mai stralucitor decit in realitate, plasticul pretinde de a fi lemn, etc), si nu risca nimic. Picasso, de exemplu, este exemplul unui artist care a riscat toata viata. Picasso nu a fost niciodata "cuminte," dimpotriva. Kitsch-ul garanteaza (fals) linistea, domesticitatea. Zaharul e ingredientul preferat in aceasta bucatarie. Zaharul excesiv trivializeaza, falsifica gustul.

Doua exemple: 1. Cazinourile deschise de catre triburile indiene aici, in State, care n-au nimic de-a face cu traditia. In New Mexico, intre Albuquerque si Taos, sint vreo cinci cazinouri, deschise 24 de ore. Profiturile sint imense, si poate asta e razbunarea tirzie a indienilor pentru genocidul l-a care i-am supus, dar ce are asta de a face cu adevarata cultura a triburilor respective? Americanul de rind care vine sa-si arunce dolarii aici, se gindeste ca, pentru o zi sau doua, devine parte din acea cultura, ca se conecteaza cumva cu spiritul original al locului. Ceea ce i se vinde e o imagine prefabricata pe care el o asteapta deja.

2. Imediat dupa tragedia noastra din 11 septembrie, am vazut in New York tricouri si caciuli cu avioanele lovind turnurile. In timp ce mie mi s-a parut o trivializare groteasca a tragediei, sint sigur ca adeptii kitsch-ului nu au fost ofensati.
Incercati sa va imaginati tricouri colorate cu camerele de gazare de la Auschwitz.

Cred ca cea mai importanta diferenta dintre arta si kitsch este ca arta se naste din intrebari, dintr-o dorinta de a sti. Poti recunoaste arta "adevarata" dupa felul de intrebari pe care artistul le genereaza.
#7138 (raspuns la: #6956) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Salut Florin! - de (anonim) la: 25/12/2003 13:59:39
Salut Florin!

Numele meu este Cristian Radulescu si am fost elev la scoala nr. 197 unde ai terminat si tu,cu un an inaintea mea.
Imi aduc aminte foarte bine ca aveam ca profesor de desen-eu fiind antitalent-pe domnul Ciocarlie,iar sora mea Liliana a fost colega de clasa cu tine.
In plus de asta stiu ca aveai un talent remarcabil si te felicit ca ai reusit in viata.Profit de ocazie sa iti urez Craciun fericit,multa sanatate si la multi ani.

Cristi
#7255 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
PS - de (anonim) la: 25/12/2003 14:12:27
PS la mesajul anterior
Numele meu este Cristian Radulescu si am adresa cristian66@k.ro
arta nu este din pacate punctul meu forte dar nu sunt chiar un neofit si poate,intr-o buna zi am sa imi exprim parerea in legatura cu ceea ce se intampla in Romania.
#7256 (raspuns la: #6933) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Definitia Epicentrului - de papadie67 la: 26/12/2003 02:39:04
Nu cred ca Las Vegas este Epicentrul kitsch-ului.

Cred, mai degraba ca pretul ce l-am platit pt 'apartament'-ul minuscul pe care l-am locuit in Bucuresti sau la Paris a fost ridicol de 'kitsch', relativ la beneficiul (inclusiv, sau mai ales spiritual) rezultat.

Nu cred ca cineva care-a TRAIT mai mult de-o luna in LV ( desigur, oleaca si-n afara cazinourilor) nu si-ar revizui BIG TIME parerea (sau fillozofia?!) despre kitsch.

Desi la prima vedere eu par de-a amesteca pere cu mere, raspunsul prezent il adresez celor ce-au gustat deja atat pere, cat si mere.

Celorlalti le doresc numai bafta in studiul Filozofiilor, Esteticii precum si-al manipularii strugurilor acri

*despre kitsch s-a mai vorbit aici:
http://www.racovitan.com/luneta/node/view/367&comment_page=2?mode=2&order=1&threshold=0&comments_per_page=10
#7261 (raspuns la: #7138) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ignorarea expatriatilor - de core la: 26/12/2003 08:31:42
Domnule Firimita,

experienta dumneavoastra este coplesitoare, intr-un fel as spune ca ati fost binecuvantat cu suferinta, dar strabate in randurile pe care le scrieti aici si in interviurile din linkurile oferite in introducere dorinta profunda, fundamentala, de a zambi curios lumii inconjuratoare, cu o inocenta de invidiat. Ma intreb daca alegerea inocentei este constienta? Privind pentru prima oara lucrarile de arta al carui autor sunteti si cunoscandu-va, de-acum, povestea, nu reusesc sa vad altceva decat amintirile sublimate despre trecut ca o povara inca apasatoare...Cand vorbiti despre limbajul distinct pe care ati reusit sa il stapaniti in pictura in ultimii ani va referiti cumva exclusiv la forma de a spune acelasi "vers" dintotdeauna (despre moartea temporara a trecutului, prin arta), sau implicati aici si schimbarea continutului de mesaj? Mai spuneti intr-un interviu ca, la inceputurile dumneavoastra pe plaiurile americane ati refuzat orice contact cu expatriatii romani, continuand insa sa pictati peisaje din Romania natala. Aparent, aceasta declaratie existentiala presupune o contradictie. Cum ati reusit sa o rezolvati?
Pentru mine, personal, sunteti o revelatie, multumesc lui Daniel Racovitan ca v-a invitat aici, altfel nu stiu cum as fi putut afla de existenta dumneavoastra. Felul in care povestiti, pictati, raspundeti intrebarilor....este absolut covarsitor, aveti harul de a transmite emotii puternice si nu numai, ma refer la faptul ca emotiile sunt recipiente pentru idei si revelatii.
As fi absolut recunoscatoare daca ne-ati povesti si despre experienta dumneavoastra ca scriitor intr-o limba ne-materna. Pana atunci, visez sa pot achizitiona Scenes from Childhood, cu autograf desigur. :)))

Si inca o curiozitate de final: cand ia sfarsit supravietuirea?

Multumiri infinite,
core

#7264 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Ignorarea expatriatilor - de Florin Firimita la: 28/12/2003 20:28:42
Va multumesc pentru intentia de a-mi "descifra" intentiile! Nu spunea Camus ca suferinta nu ne da dreptul la nimic? Nu stiu ce fel de condiment e suferinta, ce fel de capital sau agent de eroziune poate fi. Cine poate cintari valoarea durerii? Poate ne face mai buni, poate ne transforma in monstri, poate ne omoara. Suferinta netransformata duce la nebunie sau la crima. In cazul meu, a fost un fel de ingrasamint care mi-a fertilizat arta, in special in ultimii ani. Nu cred ca a fost cazul unei "transformari" constiente, dimpotriva, cred ca, aici, in Statele Unite, am devenit ceea ce am crezut ca am fost intotdeauna in adincurile sufletului. Am crezut ca am fost optimist, curios, ca aveam ceva "talent," ca aveam o capacitate stranie de a ma bucura de viata. Vroiam sa traiesc frumos, sa-mi tranform viata intr-o opera de arta. La 16 ani Goethe, si nu Beatlesii imi devenise idolul. Eram "deplasat," ciudat, cine se mai chinuia sa supravietuisca prin Platon cind problema era daca vor aduce hirtie igienica la alimentara? Ma fascina idea de a trai echilibrat, frumos, armonios. Ca adolescent, naivitatea m-a salvat in loc sa ma ucida. Nu stiu de ce nu m-am "pierdut." In Romania, sansa de a crea mi-a fost refuzata. Am fost redus la o masina de pictat lozinci. E adevarat, ceva s-a intimplat, si toate calitatile astea, comune in marea majoritate a oamenilor, s-au pierdut ca intr-un fel de ceapa monstruoasa, care creste la nesfirsit, pina cind miezul ii dispare cu desavirsire, strangulat.
Statele Unite mi-au oferit sansa de a arunca toate straturile astea artificiale, sansa de ajunge la mine insumi. Ideile vagi pe care le-am avut despre libertate in Romania erau fantezii hranite de cunoscutii plecati in Europa de vest, sau de emisiunile de la Europa Libera. Adevarata liberatate am descoperit-o aici, in abilitatea de a trai si a crea, pe care le-am crezut distruse.
Ceea ce numiti "inocenta" e o poate un refuz constient al ruginii, o curiozitate pe care am avut-o intotdeauna, intrebari pe care am continuat sa le pun pina in ziua de astazi. Nu stiu cum cu atita moarte in jurul meu, setea asta de viata nu s-a schimbat. As fi putut fi blazat, inchis, depressed, cinic...ma simt norocos in fiecare dimineta cind rasare soarele.

Decizia de a nu avea contact cu emigrantii romani a fost pur personala. N-am vrut sa caut o insula de romanism, am vrut sa descopar America fara conceptiile prefabricate cu care am crescut. Nu mi-a fost dor de sarmale, muzica "populara" sau mititei. Nu mi-a fost rusine sa recunosc ca am fost roman, mi-a fost FRICA sa ma gindesc ca am fost roman. Bineinteles, a fost o frica artificiala, superstitioasa. Citeva luni inaintea emigrarii, m-am trezit in mijlocul "revolutiei." Idealismul spulberat, in 1990, ceea ce ramasese din Romania in mine era frica. Am vrut sa tai cordonul ombilical, sa vad cum pot deveni mine insumi. Taierea legaturilor cu Romania a fost speranta de a-mi lecui frica. M-a ajutat enorm, in sensul ca m-am integrat foarte bine in tara mea adoptiva, si in acelasi timp, am inceput sa capat o noua perspectiva asupra locului de unde am venit.

Am intilnit romani aici care m-au ajutat foarte mult, altii care si-au refuzat integrarea in societatea americana, buni si rai ca peste tot. Cind am scris scenariul documentariului meu, in engleza, a trebuit sa traduc citeva pagini in romaneste. Dupa vreo luna de zile, mi-am abandonat proiectul, si am rugat o buna prietena din Canada, sa ma ajute. Asta m-a determinat sa "re-invat" romaneste. Am inceput sa citesc si sa vorbesc din nou romaneste, imi face mare placere, chiar daca scrisul meu acum, in limba materna, e uneori stingaci.

Voi reveni despre intrebarea de a fi scriitor in o limba adoptata.

Florin
#7349 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Florin, deoarece pari de-a fi - de papadie67 la: 28/12/2003 22:27:14
Florin, deoarece pari de-a fi Nu Numai un Estet, te-ntreb: crezi intr-adevar ca este LV Capitala mondiala a kitsch-ului, asa cum mi-a parut ca-i sugerat intr-un mesaj de-al tau anterior
#7351 (raspuns la: #7349) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Capitala mondiala a kitsch-ului - de Florin Firimita la: 29/12/2003 00:30:13
Nu, Las Vegas-ul nu e capitala mondiala a kitsch-ului, doar poate cel mai reprezentativ exemplu aici, in Statele Unite. Cred ca este amploarea "falsitatii" orasului, care amesteca piramide egiptene cu Turnul Eiffel si "bucati" din Venetia, prostitutia si crima amestecata cu Mickey Mouse, etc. Kitsch-ul nu are o capitala propriu-zisa. Se intinde atit cit il lasam sa se intinda.
#7353 (raspuns la: #7351) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ceapa picturala - de core la: 29/12/2003 00:57:42
Dle Firimita, multumesc pentru raspuns si abia il astept pe urmatorul.

Comparatia cu ceapa este foarte picturala, imi permit sa imi imaginez ca poate fi o idee in lucru.

Vorbiti despre libertatea de a ajunge la sine insusi ca raspuns la intrebarea "unde se sfarseste supravietuirea", or aceasta este o calatorie interioara care include reintoarceri repetate, independenta de peisajul exterior. Va spun sincer ca arta dumneavoastra imi apare ca un jurnal de bord al unui alter ego care a incercat sa isi supravietuiasca siesi, nu unui context istoric, oricare ar fi acela. Cheia cred ca o constituie dizolvarea culorilor pe care le folositi ca sa supravegheati cumva epica fiecarui tablou, macabra in fond, ca orice amintire a fricii sau a unei bucurii neterminate. Dumneavoastra temperati de fapt povestea, pictand-o. M-am intrebat de unde senzatia aceasta de fantomatic a lucrarilor dumneavoastra, in prezenta negrului acela puternic nocturn de ne-fiinta, care separa spatiile, a detaliilor si a luminii ne-pamantesti? Daca gresesc, corectati-ma, va rog, poate nu asta v-a fost intentia: am impresia ca nu doriti sa separati obiectele unele de altele, ci spatiile lor vitale mai degraba, care iata, in Remembrance of Things Past, sunt in interior (vezi extensiile cuprinse in conturul gramofonului, nu in afara sa)...citindu-va cum vorbiti despre regasita abilitate de a trai legat de exteriorul american, ma intreb a cui prezenta o simtiti inca in ceafa si de ce INCA acel ultimativ gest de "aceasta intentie in culoare imi apartine, va somez sa pastrati distanta" ? Alter ego e roman sau american? Credeti, de fapt, ca mai conteaza ce nationalitate are frica? Va doresc sa o pictati pana la epuizarea sursei de inspiratie si sa fiti pe deplin fericit in Noul An :)


#7354 (raspuns la: #7349) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Contradictii in evolutia artistica - de Florin Firimita la: 29/12/2003 00:59:55
Trecutul devine apasator cind ramine static. In primul meu an aici, tot ceea ce am putut face a fost sa ma re-apuc de pictura, si sa-mi platesc chiria. Supravietuirea nu face casa buna cu nostalgia, dar peisajul romanesc mi-a fost de ajutor. Ce aveam de pierdut? Natura pentru mine a fost intotdeauna mai de incredere decit natura umana, mai sigura. M-am concentrat in construirea unei legaturi cu arta. Oamenii ma dezamagisera prea mult. A fost un fel de mecanism de auto-aparare, lasitate, cine stie...
Evolutie? Bineinteles, pe plan estetic si totodata pe planul filozofiei artei. Prin 1991, peisajele mele romanesti au fost populare cu publicul american pentru ca emanau nostalgie ca o fintina arteziana. Nu erau grozave, dar acum ma uit la cele citeva cu care am ramas, si am fata de ele atitudinea unui parinte care-si mustruieste copiii, dar e destinat sa-i iubeasca fara discriminari. E adevarat, ma bucura sa-mi vad lucrarile, vechi sau noi, plecate in lume. Cred ca ceea ce fiecare artist spera este ca intr-o buna zi, va ajunge la lucrarea ideala. Bineinteles, e o iluzie, dar asta nu ne opreste sa continuam sa alergam dupa himera. Atelierul meu ideal ar fi o camera goala.

Lucrarile noi, sau mai bine zis, noul stil, a aparut cindva, dupa 1997, cind nu m-am mai impotrivit noilor idei pe care incepusem sa le am, si care erau in contradictie cu ceea ce peisajele reprezentau pina la acel punct. Simboluri, noi metode de a organiza suprafata, curajul de a folosi materiale noi, curajul de a accepta de unde am venit, etc. Plus, am mai spus-o, contactul cu vitalitatea artei americane mi-a dat curaj sa experimentez.
#7355 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
afinitati - de core la: 29/12/2003 01:07:50
Puteti sa ne dezvaluiti, va rog,cateva nume de artisti americani preferati?
Apoi, va incadrati constient intr-un curent artistic anume?
Cum a fost inceputul in ce priveste relatia cu galeriile de arta?
#7356 (raspuns la: #7355) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Scoala 197 - de Florin Firimita la: 29/12/2003 02:26:34
Copilaria e plina de "talente remarcabile"....nu m-am simtit nici o clipa "talentat," desi altii mi-o spuneau. Dupa o vreme, incepi sa o crezi. Nu pot uita Scoala 197 si pe domnul Ciocarlie. Un om nemaipomenit. As fi bucuros daca as putea fi pentru studentii mei macar 10% din ceea ce a fost maestrul pentru mine. Mi-a fost nu numai un mentor, mi-a fost ca un parinte. Avea un atelier undeva prin preajma Lipscanilor, prafuit, misterios, fascinant. Am crescut in atelierul acela, printre "Pasarile" din ceramica sau metal. Ce n-as da sa am una dintre lucrarile acelea! Cind aveam 15 ani, mi-a facut o cheie, si acolo mi-am petrecut multe duminici. Dimineata ne duceam in Piata Unirii, unde angaja tiganci drept modele. Am ascultat prima simfonie acolo, cred ca "Neterminata" de Schubert, apoi Mahler, etc. Am baut prima mea berea cu el, in ziua cind mi-a anuntat ca se va casatori. Apoi a murit absurd, neasteptat. Din fericire, cei pe care-i iubim traiesc intotdeauna in noi prin dragostea si respectul nostru.

Multumesc pentru urari. Craciun fericit si toate cele bune.
#7360 (raspuns la: #7255) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Afinitati - de Florin Firimita la: 29/12/2003 02:57:45
Robert Rauschenberg, R.B. Kitaj, Larry Rivers, Warhol, Jim Dine, Jasper Johns, Eric Fischl, Alice Neel, Chuck Close, Germaine Lemieux (cu care sint norocos sa fiu vecin si prieten).

M-am ferit intodeauna sa ma incadrez intr-un curent artistic anume. Nu-mi plac "ism-ele." Unii artisti sint mai usor de incadrat decit altii. Nu stiu, ar trebui sa ma distantez obiectiv de ceea ce fac, cred ca ii voi lasa pe altii sa faca pasul acesta.

Relatia cu galeriile de arta....la inceput au fost citiva oportunisti care vroiau contracte exclusive, dreptul de a ma reprezenta aici sau in Europa. Era destul de clar ceea ce urmareau. M-am ferit de cei mai zgomotosi, am invatat sa triez ofertele. N-am gasit un dealer pina in 1994. O femeie minunata, cu un deosebit simt al afacerilor, si gust pe masura. Mi-a oferit prima expozitie in 1995. Am devenit prieteni, tocmai am fost la o petrecere de Craciun pe care a avut-o aici. Am invatat ca o galerie trebuie sa faca mult mai mult decit sa-ti agate lucrarile pe pereti.
La inceput, nu cred ca am cautat sa vind, am lucrat pur si simplu. Nu imi inchipuiam ca cineva va cheltui bani pe lucrarile mele. Am avut expozitii in restaurante, biblioteci publice, etc. Sistemul oficial de galerii in State e destul de deprimant. Faptul ca artistul trebuie sa cedeze 50 sau chiar 70% din profit mi se pare si astazi, in special pentru cineva care e la inceput de cariera, descurajant.
Acum doi ani mi s-a oferit reprezentata in New York, intr-o galerie de pe Broadway. Bineinteles ca primul impuls a fost sa semnez, dar mai tirziu m-am razgindit. Sint norocos sa pot alege fara sa fac compromisuri. Contractele cu galeriile pot deveni sufocante. Cred ca e important sa stii cind sa spui "nu."
#7362 (raspuns la: #7356) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Nuci? Da. Miez?...well... - de papadie67 la: 29/12/2003 05:04:17
Florine, zici ca sa nu taci (si-ti multumesc dealtfel pt efort):

"Nu, Las Vegas-ul nu e capitala mondiala a kitsch-ului, doar poate cel mai reprezentativ exemplu aici, in Statele Unite. Cred ca este amploarea "falsitatii" orasului, care amesteca piramide egiptene cu Turnul Eiffel si "bucati" din Venetia, prostitutia si crima amestecata cu Mickey Mouse, etc. Kitsch-ul nu are o capitala propriu-zisa. Se intinde atit cit il lasam sa se intinda."

personal, n-am habar (si nici nu ma intereseaza) pe unde esti si-n ce fel lipsa impletirii piramidelor cu turnuri eiffel iti lumineaza viata.
lasa-ma sa presupun ca nu esti in paris/france, unde se-mpletesc astringent obeliscuri furate cu guess-what: turnuri eiffel, mickey-mice (de import!)la cap' de RER A cu prostitutia-"ilegala"-de la rue st-denis, precum si cu 'crima organizata'!?

Iar daca kitsch-ul nu are-o capitala propriu-zisa, atunci 'forget paris'..

..Sau LV!!
#7368 (raspuns la: #7362) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
nu tace nimeni aici - de core la: 29/12/2003 12:18:16
Pentru Papadie67:

Incep cu o rugaminte, aceea de a pastra tonul conversatiei in limitele politetii, altfel intregul dialog se va transforma intr-un kitsch mai mare decat Caesar Palace din Las Vegas si nu veti pierde numai dumneavostra, ci toti cei aici de fatza interesati sincer in ceea ce are de spus dl. Firimita.
Continui cu o parere personala si afirm ca faceti o confuzie de fond intre arhitectura si civilizatia Parisului si simulacrele premeditate ale Vegasului. Nu stiu nici eu daca ati vizitat vreodata capitala mondiala a kitschului (Las Vegas) si daca, deci, va pronuntati in cunostinta de cauza. Orasul american a fost planificat ca o adunatura de copii dupa cele mai faimoase cladiri ale lumii. Intentia in sine este de a imita, deci se respecta prima parte din definitia kitschului. Parisul s-a dezvoltat asa cum il descrieti, natural adica. Oferta urbana a fost de permanenta modernizare, de aici obeliscurile si Turnul Eiffel, Disney Land. In enumerarea dvs, alaturarea crimei organizate si a prostitutiei stradale nu este relevanta, caci nu sunt caracteristice stricte capitalei franceze. In Vegas insa, imaginea generala este si mai groteasca, in amestecul acesta sordid de natural si artificial, cu fastul de rigoare. Diferenta intre Paris si Vegas este, prin analogie, asemanatoare diferentei intre un cordon blue servit de un bucatar specialist si cel gatit in bucataria proprie, pentru ca amatorul nu isi permite sa mearga la restaurantul cu pricina. Asa si cu Vegasul, care aduce cladirile faimoase ale globului la botul calului american in scopul clar al entertainmentului, nu al cultivarii prin arta originala.
#7419 (raspuns la: #7368) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Am luat nota - de papadie67 la: 29/12/2003 13:39:37
referitor la rugaminte.

Precum si la parerea personala exprimata mai jos; atat in ce priveste forma-i, cat si - mai ales - al ei micutz, stilat miez (core).
#7426 (raspuns la: #7419) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
A fi scriitor intr-o limba "imprumutata" - de Florin Firimita la: 30/12/2003 02:00:59

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?
#7442 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Ma intrebam daca Rauschenberg - de nicolina la: 30/12/2003 04:25:44
Ma intrebam daca Rauschenberg a facut vreodata schite pe computer pentru lucrarile lui, sau doar colaje din hartie drept schite. Dar dumneavoastra, folositi computerul pentru colajele pe care le faceti? Ce parerea aveti arta digitala in general? Ce impact are asupra pictorilor?
Ati simtit o presiune, interioara sau tinand de "moda" ,ca sa va indreptati inspre arta digitala?

Din cate stiu,in Romania s-au format 2 caste inchise: una practicand old media, alta new media. Uneori arata chiar a razboi rece. Pictura nu mai e primita in multe manifestari de arta contemporana, iar new media e refuzata in unele saloane consacrate. Sper ca in cativa ani sa devina mai toleranti, pentru ca ar avea cu totii de castigat.

Sunteti la curent cu arta contemporana din Romania? Exista vreo personalitate in arta plastica de la noi care v-a impresionat?

Si despre America: dumneavoastra mergeti cu masina acolo ca sa va cumparati paine? Modul asta de a cumpara painea mie imi sugereaza fragilitatea comunitatilor lipsite de un corner shop. Nu va lipseste micul corner shop european(si aici pe cale de disparitie)? Preferati sa locuiti intr-o suburbie sau in orasul propriuzis? Si de ce?


La multi ani!
#7446 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
la multi ani,.. yeap! - de papadie67 la: 30/12/2003 05:37:48
-arta "digitala"? termenii se contrazic!
...afirmatie care poate fi, desigur, combatuta. Indelung si cu siguranta, ajungandu-se foarte posibil la a defini juridic 'what' s "is" ', samd.

-corner-shop-ul vest-european, accesat (caci accesibil numai) per-pedes mi-a lipsit timp de vreo cateva luni, timp necesar mie pentru-a-mi da seama de reala-i inutilitate 'sociala', in ultima instantza, acolo. Celui est-european n-are rost sa-i cantam pomelnice, deoarece ne va ingropa si nu invers.



#7451 (raspuns la: #7446) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Rauschenberg, arta romaneasca, orasul - de Florin Firimita la: 31/12/2003 15:33:30
Rauschenberg e un vrajitor in materie de utilizarea materialelor. Am o admiratie deosebita pentru el. Retrospectiva de la Guggenheim, in New York, din 1998 a fost una dintre cele mai fascinante expozitii pe care le-am vazut vreodata Ca si Picasso, tot ce i-a trecut prin mina a devenit parte integrala din opera sa. Poate ma insel, dar nu cred ca a folosit sau foloseste computerul pentru schite.

Arta digitala e o alta fateta a creativitatii, o alta unealta.. Forma nu e atit de importanta atita vreme cit ai ceva de spus. Important e sa gasesti care e medium-ul cel mai potrivit pentru ceea ce vrei sa faci. Aici, in Statele Unite, unele expozitii nu accepta fotografii din simplul motiv ca nu considera fotografia arta. Sint sigur ca atunci cind Degas a folosit un aparat de fotografiat (cred ca a fost primul pictor care a incorporat noul sistem in pictura, in totala contradictie cu legile clasice ale compozitiei), a socat pe multi critici. Aproape toate compozitiile lui sint “taiate” din cauza faptului ca s-a folosit de dreptunghiul vizorului aparatului de fotografiat. Unghiurile sint dificile, etc., un lucru nemaiauzit pina atunci. Cine se mai gindeste la Degas ca un revolutionar astazi?

Am prieteni care se folosesc de noile jucarii digitale cu foarte mult succes. Atita timp cit efortul/ cautarea sint sincere, mijloacele nu conteaza. Tehnicile sint atit de diverse in ziua de astazi, nu cred ca ne putem impotrivi noului val. Nu folosesc computerul pentru lucrarile mele. "Moda" de care vorbiti nu cred ca isi are locul in arta. Modele sint trecatoare, ce rost are sa incerci sa placi? Experimente? Bineinteles. "Colajele" despre care cred ca vorbiti sint de fapt "mixed media" pe lemn, si sint uneori puncte de plecare pentru picturi mari. Am un atelier mic, de iarna, si un atelier mare, de vara. Iarna e mai intima, si ma vad lucrind la compozitii mici. Vara, lucrez de obicei in atelierul mare, unde imi pot permite sa lucrez la pinze de citiva metri. Uneori, lucrarile mici la care lucrez se transforma in pinze immense.

In ceea ce priveste, situatia artei din Romania, nu sint familiar cu ce se intimpla astazi. Am primit citeva oferte de a fi reprezentat de citeva galerii din Bucuresti, dar sint prea lenes ca sa fac ceva. Castele inchise despre care vorbiti…au existat de mult timp, din diferite motive. La un moment dat, era Uniunea Artistilor Plastici, care era o amestecatura de mari talente si cei care-l pictau pe Ceausescu imbratisind pionierii, era un astfel de club privat, un amestec de convenienta - daca nu erai membru al Uniunii, nu aveai nici o sansa de a fi considerat artist, sau de a expune. In cazul meu, mi-a fost greu sa respect artisti care pictau vizitele prezidentiale de la Canal, si in acelasi timp vorbeau despre “puritatea” artei. Toleranta de care vorbiti ar fi de folos, si nu numai in ceea ce priveste arta contemporana.
Am foarte mare respect pentru citiva dintre fosti mei profesori de la Tonitza, mai ales, Gheorghe Anghel care e un pictor nemaipomenit, Mihai Horea, doamna Adriana Crainic-Botez, o intelectuala de elita (si spun “elita” in cel mai bun sens al cuvintului), caruia ii datorez primele mele incercari in critica de arta, si totodata o curiozitate pe care mi-a deschis-o cind eram prin clasa a IX-a.

Despre America: cred ca gresiti. America este atit de complexa, incit e dificil sa punctam aspecte care devin cetoase de la distanta. Da, trebuie sa conduc ca sa-mi cumpar piine, si nu m-i s-a parut niciodata ca are ceva de-a face cu spiritul comunitatii in care traiesc. America e o tara in continua miscare, de bine sau de rau. Nu locuiesc in “suburban America,” care are avantaje si dezavantaje, traiesc la “tara,” pentru ca am vrut sa traiesc la tara. E unul dintre cele mai frumoase colturi ale Americii, plin de istorie si peisaje, dar in acelasi timp, foarte aproape de New York City. Am un echilbru intre natura si cultura pe care l-am vrut intodeauna. Micul European corner shop il am in apropiere. E un magazin mic, cafenea, unde imi intilnesc prietenii in fiecare duminica dimineata, unde citim The New York Times si vorbim despre ursii care au inceput sa dea tircoale prin imprejurimi. Aceeasi atmosfera o gasesc in New York, care e plin de corner shops daca stii unde sa le gasesti. De exemplu, in Time Square este o cafenea “ascunsa” in mijlocul frumoasei nebunii a orasului, care se deschide la 6 dimineata. Spatiul e foarte strimt, aerul e plin de miros de ulei prajit, dar fac cea mai buna omleta de pe costa de est, si poti avea o conversatie despre orice cu cineva care tocmai a venit din cine stie ce colt al lumii. Imi trebuie aceasta dualitate, oras, “tara,” pentru ca ambele ma inspira foarte mult. Scriu ori de cite ori am ocazia, in oras, dar nu as putea picta in oras. Orasul ma revitalizeaza, ma excita, dar intotdeauna imi place sa ma regrupez, sa ma regasesc acasa, in fata semineului, cu o carte buna, sau in atelier.
#7499 (raspuns la: #7446) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Ultimele carti? - de Daniel Racovitan la: 03/01/2004 05:07:39
D-le Firimita,intrebarea urmatoare pare sa devina o traditie "lunetista":
Care sunt ultimele 5 carti pe care le-ati citit?
#7544 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
O curiozitate, ce parere are - de Daniel Racovitan la: 03/01/2004 11:48:43
O curiozitate, ce parere are criticul de arta in fata unor tablouri in genul celor de la:
http://community.webshots.com/album/105742796PgtleU

(autorul pare-se ca este un anume Thomas Kinkade "America's most collected living artist", http://www.thomaskinkade.com/ )
#7556 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Ultimele 5 carti citite - de Florin Firimita la: 03/01/2004 14:39:22
Monica Lovinescu - Jurnal 1985-1988
Mircea Cartarescu - Travesti
Reinaldo Arenas - Singing From the Well
Czeslaw Milosz - The Collected Poems
Iris Murdoch - Metaphysics As a Guide to Morals
#7561 (raspuns la: #7544) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Thomas Kinkade - de Florin Firimita la: 03/01/2004 15:31:19
O opinie pur personala, in speranta ca nu voi ofensa pe cei care il admira pe Thomas Kinkade: Kinkade este o mai veche "cunostinta," despre care am scris un articol in "American Artist" acum citiva ani. Este unul dintre miii de producatori de kitsch din Statele Unite, dar spre deosebire de producatorii de rind (nu pot folosi termenul de artist aici), a reusit sa dezvolte un imens mecanism de auto-propaganda/ comercializare atit de ingenios incit in ultimii 14 ani, cei 4500 dealeri care ii reprezinta reproducerile, au vindut aproape 2 bilioane de dolari (cani, perdele, reproduceri, vaze, cutiute muzicale, etc). In cercurile de arta este complet ignorat, in cercurile academice e principala sursa de umor, ceea ce nu-l impiedica sa se considere cel mai colectionat artist american. Kinkade este un entrepreneur agresiv si inteligent, care si-a gasit o nisa in piata americana (bineinteles asta spune ceva despre naivitatea celor care-l colectioneaza). Este un fel de pornografie emotionala, pentru ca nu post sa ma gindesc la alti termeni cind privesc o pictura in care Isus sta in fata unei cabane elvetiene, inconjurat de munti, lacuri, caprioare, etc, si frige cirnati pe un gratar portabil. Chiar daca din punct de vedere istoric, Isus ar fi fost un bun bucatar, imaginea acesta kitsch nu ar avea nici o justificare.
Limbajul Kinkade e plin de asemenea aberatii, melanjuri ieftine care condenseaza natura, religia, nostalgia. Ginditi-va la un pornstar incercind sa joace "Hamlet."

Vina, bineinteles, nu o poarta exclusiv "artistul," dar si publicul si criticii. Majoritatea criticilor de arta americani nu mai critica in adevaratul sens al cuvintului, ceea ce hraneste partea adversa, care duce un razboi continuu impotriva bunului gust in arta. Bineinteles ca postmodernismul a ucis ideea de calitate sau ierarhie valorica. “Bunul gust” a devenit un termen suspect.

Din fericire, in ultima vreme, "colectionari" care au cheltuit averi pentru reproducerile scumpe, mai ales ca investitie, au inceput sa se trezeasca. Din cauza productiei de masa (originalele nu sint niciodata de vinzare), multe dintre aceste produse au ajuns pe rafturile supermarket-urilor, in apropierea rafturilor pline de detergenti si pasta de dinti.

#7563 (raspuns la: #7556) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Kinkade si Alma-Tadema - de Daniel Racovitan la: 03/01/2004 16:30:17
Se poate face vreo analogie intre Kinkade si prerafaelitul Alma-Tadema?
( http://www.preraphaelites.com/showpaintings.asp?pBy=ARTISTID&pStr=10035 )

Observ un "sentimentalism dulceag" comun ambilor...
#7564 (raspuns la: #7563) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Kinkade/ Alma-Tadema - de Florin Firimita la: 03/01/2004 22:48:57
Comparatia dintre Alma-Tadema si Kinkade....Desi nu pot spune ca prefer kitsch-ul englezesc celui american, cel putin pictorul englez a avut ceva urme de talent, in timp ce Kinkade este ceea ce in Romania am fi definit drept "pictor de bilci." Alma-Tadema, de care nimeni n-a auzit astazi, a fost foarte popular in timpul vietii. A fost fascinat de Egiptul antic, si in general, de viata grecilor si romanilor antici. Prin 1850, englezii cultivau acesta sentimentalitate dulceaga, teatrala, reprezentata prin fecioare cu obrajii roz pe fundalul unor tufisuri de trandafiri, figuri androgine cintind la harpa, etc, un alfabet visual conceput pentru a le justifica tendintele decadente mai mult sau mai putin latente. Una dintre caracteristicile kitsch-ului este tendinta de a cenzura originalul, de a inlocui originalul cu o copie daca se poate mult mai “draguta,” mai populara. Kinkade si Alma-Tadema se intilnesc pe planul acesta, pentru ca ambii trivializeaza trecutul, natura, etc. Ambii au fost propulsati de avaritie. Daca Alma-Tadema n-ar fi fost "descoperit" de un dealer belgian care i-a comandat zeci de picturi pentru piata engleza...daca n-ar fi inceput sa picteze pe banda rulanta....cine stie, poate ca Thomas Kinkade n-ar fi existat astazi.
In Statele Unite, felul in care arta lui clasicista a fost imbratisata si interpretata a avut o influenta enorma asupra felului in care Hollywood-ul a reprezentat antichitatea in productiile siropoase de la prima jumatate a secolului trecut pina in ziua de azi (“The Finding of Moses,” are toate ingredientele unei procesiuni tipice unor filme de genul “Quo Vadis”, produs de MGM in 1951, ”Ben-Hur,” sau chiar recentul film al lui Ridley Scott, “Gladiator.”)
Pictorii de tipul lui Alma-Tadema au fost generatori de pseudo-mitologii care au avut foarte putin de-a face cu adevarul istoric. Roma sau Grecia antica recreate in picturile lui, sint decoruri de teatru. Ambele s-au materializat in cele din urma intr-un peisaj care nu se sfieste sa incorporeze gladiatori care-ti parcheaza masina sport, chelnerite care-ti amintesc de regina Nefertiti, pirati si gondolieri, in Las Vegas, (la care Anglia Victoriana nu s-ar fi sfiit deloc sa se uite prin gaura cheii).

#7566 (raspuns la: #7564) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Nationalitatea Fricii - de Florin Firimita la: 03/01/2004 23:26:24
Cred ca voi scrie un eseu cu titlul acesta....Nu, nu cred ca mai conteaza ce nationalitate are frica. Tocmai cind am crezut ca am scapat de frica romaneasca, tragedia din 11 septembrie s-a intimplat. Prima frica "americana," care nu credeam ca o voi intilni vreodata, care m-a facut sa-mi fie rusine de mine insumi. Rusine pentru naivitatea de a crede ca robinetul fricii poate fi inchis sau deschis la comanda. Ce diferenta era intre cel care alergam ingrozit in Piata Universitatii in '89 si cel care evitam New York-ul, dupa 9/11?
In primavara anului 2002, am petrecut o zi intreaga filmind intr-unul din metrourile care leaga Manhattan-ul de Coney Island, aproape zece ore de lucru. Nimic nu iesea cum vroiam. Am fost nervos, irascibil, vroiam sa ies la lumina, etc. Nu mi-am dat seama decit intr-un tirziu de ceea ce se intimpla cu mine: in decembrie 1989, am nimerit in statia de metrou de la Intercontinental, dupa ce am scapat cu citiva prieteni din Piata Palatului. Metroul, bineinteles, nu functiona, statia era pustie. M-am lovit de o tacere monumentala pe care mi-o amintesc inca, o materializare monstruoasa a fricii in albul rece al neonului. Poate fi frica tradusa?
#7567 (raspuns la: #7354) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Meridiane - de papadie67 la: 04/01/2004 02:48:28
era o editura care-a publicat prin anii '80 o traducere numita (daca nu ma-nsel) 'Frica in Occident...bla-bla-bla'.

Dupa ce-o voi fi fost citit acea carte, scrisa de-un european-de vest ( cred ), mi-a fost mult mai usor sa deal-uiesc cu Frica, deoarece imi pare ca de la acel moment o voi fi fost nu numai inteles-o, ci si cumva inglobat-o in Eu-mi...o voi fi digerat-o, pe Frica, ca sa zac-asa!...:)

Cartea aceea si ce am inteles din ea este ca la 'f-un sfert din geanta ce-asi salva-o dac' ar fi sa sar pe geam doar cu o geanta dintr-un bloc in flacari.
#7572 (raspuns la: #7567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
este un caz remarcabil care nu se descurca fara un minim sprijin - de (anonim) la: 05/01/2004 02:00:00
Este greu de crezut ca a invatat engleza citind pe cutiile cu cereale, dar ideea este interesanta pentru unii care nu ineleg ce este in spatele acestei povesti spumoase.
Si rudele mele au fost persecutate de comunisti, dar pe mine nu m-a gasit inca nici un serviciu de emigrari sa ma sprijine.
Succes in critica artistica, adica in ce muncesc altii!
Sa stii ca ginerele fostului rege Mihai este consilierul premierului Romaniei si nu a fost nevoit sa emigreze.
#7606 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Poate fi frica tradusa? - de (anonim) la: 05/01/2004 14:05:08
Poate fi frica tradusa?

Tradusa sau explicata?
Crezi ca are vreun rost sa pui o asemenea intrebare? Suntem plamaditi din acelasi aluat si deci vorbim aceeasi limba atunci cind ne raportam
la senzatii. Sunt convinsa ca in acelasi mod moare de frica un
american trait in puf si crescut in Manhattan ca si o persoana nascuta in cel mai mizer cartier din Bucuresti. Diferenta ar putea consta insa in ignoranta cu care suntem invatati sa privim anumite lucruri. S-ar putea ca intr-un anumit timp al
vietii sa nu ne pese de ceea ce ni s-ar putea intimpla moment in care ne vom intilni cu acel curaj inexplicabil.si devenim astfel eroi ai momentului.la momentul potrivit in locul potrivit. poti invinui conjunctura.Ai vazut cu cit curaj isi apara leoaica puii?
Cum poti exlica acel curaj? Unde este frica? In concluzie cred ca nu poti explica teama fara a privi cealalta fata a ei: curajul.Ti-a fost teama in metrou dar daca nu ai fi gasit in tine acea forta care sa iti dea curaj sa te misti ai fi ramas incremenit si nu ti-ai mai fi oferit ocazia de a povesti de ziua de 11 septembrie.
#7623 (raspuns la: #7567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
??? - de Florin Firimita la: 05/01/2004 22:55:08
Stimate "Anonim,"

Imi pare rau ca nu ati incercat, sau nu vi s-a oferit sansa imigrarii, poate ca lectiile umilintei zilnice, deloc spumoase, le veti privi intr-o alta lumina. Experientele sint pur personale, n-au deloc de a face cu a brava, cu a da o lectie sau a ofensa pe cineva. Disperarea te impinge la tot felul de compromisuri, pacturi cu diavolul, etc. Am muncit foarte greu sa ajung unde sint astazi, si din fericire, nu am nevoie de aprobarea nimanui pentru a fi comfortabil cu mine insumi.
#7646 (raspuns la: #7606) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Frica - de Florin Firimita la: 05/01/2004 22:59:06
Aveti foarte mare dreptate!
#7647 (raspuns la: #7623) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
anonimii - de core la: 06/01/2004 10:02:01
anonim wrote: "Este greu de crezut ca a invatat engleza citind pe cutiile cu cereale, dar ideea este interesanta pentru unii care nu ineleg ce este in spatele acestei povesti spumoase."

De ce nu ne luminati din spatele anonimatului confortabil? Il cunoasteti personal pe dl. Firimita si puteti infirma in cunostinta de cauza marturisirile domniei sale? Daca nu, atunci nu sunteti credibil, iar interventia dvs. e pur rautacioasa si calomnioasa.
Aici vorbeste ignoranta.

"Si rudele mele au fost persecutate de comunisti, dar pe mine nu m-a gasit inca nici un serviciu de emigrari sa ma sprijine."

Aici vorbeste invidia. Imi pare rau pentru dvs ca n-aveti inca green card, succes in continuare.

"Succes in critica artistica, adica in ce muncesc altii!"

Aici vorbeste limba de lemn. Puteati sa va feriti de ridicol daca ati fi accesat linkurile oferite si ati fi vazut ca dl. Firimita este pictor inainte de toate, si inca unul valoros.
Curios cum dispretuiti o ocupatie onorabila ca aceea de critic tocmai dvs, suferindul de criticism. Al dvs e marunt insa.

Cordial.

#7670 (raspuns la: #7606) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Anonimii; puturoshi? - de papadie67 la: 06/01/2004 23:13:07
Asa-i, Core!
Subsemnatu' "papadie", asemenea si tie - ce-ai 'semnat' ca virgula "core" (si care-ai re-luat aci-o mai veche intrebare)- nu dam doy-bani pe anonimi de man'a doua...ca daca nu-i puturoshenie, atuncea ce-i acel motiv care-i impiedica de-a deveni niste
' mai-lesne-de-a-le-adresa-raspunsuri-la-"persoana"- co/locventi ', deci anonimi de mana-ntai.

...iaca-ntreb...ci, de ce nu?
(:

#7696 (raspuns la: #7670) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
toate au timpul lor - de (anonim) la: 07/01/2004 08:16:40
Cred ca a emigra, azi, e cam inutil. Sant sigur ca sesizati cu totii de ce. Nu ar trebui sa emigreze nimeni, decat daca aici i-ar merge bine. Nu poti pleca in vest numai daca accepti statutul de emigrant, pare evident si bizar aceasta expresie dar acest statut are pretul sau. Desigur, daca ar fi bine aici, in ".ro" ar mai pleca asa de multi. Poate ca ar pleca dar s-ar intoarce. Emigrarea este defapt fuga dintr-un mediu, refuzand conditiile acestuia in favoarea uneia care ne satisface. Vazand ca nu poti face nimic sa se schimbe aici, fiind chestiune de timp, indiferent cat te-ai stradui, mai bine renunti si o iei de la capat in alt loc. Dl.Firimita a avut sansa, exista insa cei care nu au aceasta sansa, si fara sa fiu fatalist, cam depinde de asta. Intr-o societate mercantila si perfida unde nu conteaza nimic decat banii si puterea lor, e mai greu sa cred ca emigrantii din Londra si-ar fi chemat staruri la ei acasa, in .ro, de revelion. E usor sa te plangi in UK ca te apuca dorul de casa, cand castigi 5000 lire, acesti bani nu se pot face in .ro decat intr-un an, si atunci trebuie sa fi destul de dezghetat. Eu zic ca majoritatea romanilor au plecat pentru bani si nu din alt motiv, indiferent daca a fost inainte sau dupa 89. Oamenii nu se schimba peste noapte, eu nu cred in asta. Personal, cred ca cei cativa care mi-au furat viata, in perioada anterioara, nu cred ca vor trai mai bine din cauza asta, asi fi vrut sa plec, dar nu am avut aceasta sansa. Acum, nu prea mai are rost. Regulile sant si acolo ca aici, numai ca acolo nu prea simte omul mic, decat daca nu are sansa. Destinele sant facute de Dzeu, oricat ne-am impotrivi, Dzeu ne nu ne da mai mult sau mai putin decat putem duce. Daca pierdem credinta capotam.
Dl. Firimita, intrebarea mea este, daca e adevarat ca majoritatea oamenilor emigreaza pentru bani, pentru situatie mai buna, si oare daca sant ei mai bogati acolo in SUA chiar se simt fericiti ?
#7730 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Motive de emigrare - de Florin Firimita la: 07/01/2004 20:16:00
Nu pot sa stiu daca majoritatea oamenilor emigreaza pentru bani..."pentru bani" e o afirmatie destul de generala, poate "pentru o viata mai buna"? Am mai spus inainte, emigrarea e o experienta grea, personala. In 1989 erau alte motive decit in 2004.
Nu pot sti daca sint mai bogati sau mai fericiti, pentru ca nu am contact cu romanii expatriati de aici. Nu cred ca un concept atit de complex ca fericirea e neaparat legat de geografie. Pot sa vorbesc doar pentru mine: sint mai bogat spiritual, aici, si mult mai fericit, si nu am nici un fel de regrete pentru ca am plecat. Cred ca a fost cea mai importanta decizie a vietii mele, si sint fericit ca am avut sansa de a face pasul.
#7777 (raspuns la: #7730) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Florin Faramita - artistului si omului - de DORU E la: 08/01/2004 11:02:39
Dat fiind faptul ca si eu sint fost emigrant ( plecat din Rom. de peste 30 de ani) .
In primul rind te felicit si-ti urez mult succes si reusinta in continuare .
Cu un lucru nu sint de acord , cu popularizarea experientei tale .
Pina la virsta mea , (52) nu am cunoscut pe cineva care a reusit sa faca avere fara a i se "oferi o sansa" .
Asta imi aminteste de o anegdota :
Ion , ajuns la virsta de 100 de ani , cu o avere imensa de citeva miliarde de dolari , isi sarbatoreste onomastica . Ziarele ajung la el si-i este lut un interviu la care e intrebat cum a ajuns la aceasta fabulosa avere . La care nea Ion raspunde :
-Toata viata am muncit greu , f. greu . La virsta de 13 ani am primit cadou de la parinti prima mea gaina . Si am avut grija de ea si gaina me-a facut 10 oua. Cinci oua le-am vindut si gainile cumparate cu banii cistigati mi-au facut alte oua, si asa mai departe pina cind la virsta de 18 ani am putut sa-mi cumpar o vaca , care mi-a facut un vitel , pe care l-am crescut si de la care mi s-au inmultit vitele si la virsta de 30 de ani , aveam un grajd intreg . Transformarea adevarata am avut-o la virsta de 40 de ani , cind am avut surpriza sa primesc o mostenire de la un unchi din America de un miliard de dolari , pe care de atunci i-am inmultit . Asa am devenit miliardar

Florine , nu te cunosc , dar iti dau un sfat : oamenii sint rai , gelosi si au ochii mari . Eu nu stiu cum ai reusit asa de bine , fara sa ti se ofere o sansa . Te cred ca ai muncit mult si ca ai suferit ani de zile , dar ai reusit . Nu esti singurul care a trecut prin asta .
Si eu am muncit , si eu am o casa si o familie si nu-mi e rusine cu ce am realizat . E putin , dar e al meu .
Sfatul meu este sa cobori de pe comentariul acesta .
Multa sanatate si noroc in continuare
#7801 (raspuns la: #7646) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
? - de Florin Firimita la: 08/01/2004 16:07:20
Stimate domn,
Nu inteleg la ce va referiti? Unde am afirmat ca am reusit fara sa mi se ofere o sansa? Am spus exact contrariul: ca am fost norocos ca mi s-a oferit o sansa. Si cine vorbeste despre AVERE? A deveni miliardar n-are nici o legatura cu ceea ce vreau sau cu cine sint. Totodata, nu am afirmat niciodata ca am fost "singurul care a trecut prin asta." Cit despre oamenii "rai, gelosi, si cu ochii mari," sint destui care cred ca au ceva de spus, chiar si in acest forum. Traim intr-o tara libera, unde spunem ce avem de spus. Cei "rai, gelosi, si cu ochii mari" pot alege intre a muri de inima sau de a lucra pentru SRI. Sint mindru ca sint cetatean american. Sint norocos ca sint inconjurat de o multime de compatrioti americani: oameni buni, lipsiti de gelozie, fara de care viata mea ar fi mult mai saraca. Averea mea sint ei.
#7814 (raspuns la: #7801) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
limba engleza - de (anonim) la: 10/01/2004 14:29:11
Cinste lui Faramita ca a reusit sa invete engleza de pe cutiile de cereale! Mie mi-au trebuit ceva ani, sa am curajul sa spun ca ``stiu`` limba engleza, mai ales ca una este sa intelegi ce spune lumea sau la TV, alta sa porti o conversatie, dar oricare e un punct de pornire foarte bun, daca ai ambitie.
Sa reusesti ca artist intr-o tara straina, asta e alta mancare de peste, care cu adevarat merita felicitari!
#7891 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Engleza - de Florin Firimita la: 10/01/2004 19:44:46
Multumesc. Frica te invata repede. Banuiesc ca toti cei care am emigrat am fost propulsati de frica la un moment dat. S-a scris cumva o istorie a imigrarii, care sa includa toate momentele de groaza si bucurie, micile victorii si marile iluzii care sint acum parte din existenta noastra cotidiana?
#7898 (raspuns la: #7891) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Aer si Redute - de papadie67 la: 11/01/2004 02:39:09
...deoarece, calator prin 'balta' americaneasco-englezeasca ma simt mai degrab-o papadie decat un peshte chiar si-acum, dupa atatzia ani...celor care i-au "dat de cap" Englezei le port ne-invidioasa, molcoma invidie. :)

....mult mai usor mi-a fost, la Acea-vreme, sa trag prin bronchii 'aer-de-paris' si sa il pot 'scuipa-'napoi' pre romaneasca-mi de la muma-mea si de la al meu tata
#7901 (raspuns la: #7898) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
"S-a scris cumva o istorie a - de Daniel Racovitan la: 11/01/2004 06:08:44
"S-a scris cumva o istorie a imigrarii, care sa includa toate momentele de groaza si bucurie, micile victorii si marile iluzii care sint acum parte din existenta noastra cotidiana?"

Asta intrebam si eu acum cateva luni, si pare-se ca raspunsul e negativ. Cei care stapanesc mestesugul scrisului ar trebui poate sa se apuce de treaba.
#7908 (raspuns la: #7898) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
domnule Doru E - de Catalina Bader la: 12/01/2004 05:46:58
fiecare din noi avem nevoie de sansa in viata

dar din pacate viata nu este de darnica cu toti.

va inteleg amaraciunea
dar asta nu inseamna ca nu ma bucur ca Florin a reusit.

stiti dumneavoastra de cate ori in viata
se intampla sa trecem pe langa SANSA fara sa o vedem?
poate vi s-a intamplat si Dumneavoastra.

eu zic ca sfatul dumneavoastra desi bine intentionat
nu este neaparat o cale de urmat.

iar noi toti ar trebui sa fim mai buni,
sa putem sa fim fericiti ca nu ne bucuram de moartea caprei vecinului.
#7941 (raspuns la: #7801) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
raspuns Catalinei Bader - de DORU E la: 12/01/2004 08:59:13
Fara discutie , eu personal ma bucur cind intimplator ajung la urechile mele instiintari despre reusita civa , si nu are importanta a cui , atita vreme cit nu-mi afecteaza mie reusita ( ca israelian si evreu , nu ma pot bucura de reusita actelor teroriste , dar ma bucur atunci cind aflu ca un arab bine voitor a realizat ceva ).
Ceea ce i-am propus lui Florin , este sa nu faca caz din reusita lui , sa fie sanatos si sa se bucure de ceea ce arealizat el , prietenii lui , familia lui . In rest , toate reusitele sau nereusitele personale sint ale lui si numai ale lui . Trebuiesc comentate numai reusitele sale artistice .
#7947 (raspuns la: #7941) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
atunci - de Catalina Bader la: 12/01/2004 10:36:24
numai bine pentru toti

si felicitari inca o data domnului Firimita pentru trecerea pragului de la reusita personala la cea artistica.
#7949 (raspuns la: #7947) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: