Altă iarnă

Iarna-aceea se va duce,
Va pieri din calendar,
Căci, smerită,-şi face cruce

Altă iarnă lângă-altar.

Palidă, în strai cernit,
De făptură ştiutoare
A tot ce a zămislit

Pântecul lumii ce moare...

Doar din cer bătut-a drumul,
Ca un înger solitar,
Să culeagă de jos scrumul

Arderilor în zadar.

Şi să ningă peste toate,
Revărsându-şi ca prin vis,
Peste frunţile-ncruntate,

Harul liniştii, promis.

O aud bătând iar toaca,
Ce, în locul ei, vorbeşte;
De pe clopot, promoroaca

Lunecă şi se topeşte.

Fulgii, după liturghie,
Ies în strai curat, de nea,
Miruiţi de Dumnezeu:

Raiu-i la fereastra...ta.