-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

(DE CE) AM BULETIN DE BUCUREŞTI


de loredana tudor la: 23/11/2005 01:56:00
modificat la: 26/11/2005 22:45:06
taguri: Proza_scurta 
voteaza:

-Paulicăă! Paulicăăăă...Mă, băiatule, mă, unde te pitişi acu, când am eu nevoie de tine?
Oniţa, tânăra văduvă a lu Gheorghe ceferistu', îşi roti privirea prin curtea din faţa casei, plină de pomi roditori şi de flori de toate neamurile şi culorile, ştiind că nu-i nici urmă de Paulică –băiatu' ăl mare- prin ogradă. O cam amăra năzdrăvanul ăsta al ei, era de pomina satului cu trăznăile care curgeau gârlă, de cum se crăpa de ziuă până dădea lumea drumu' la câini, pe uliţă, spre miezul nopţii. Nu era copil rău şi nici prost, ba, mai deunăzi, învăţătoarea satului îi spusese să facă ce-o ştii şi cum o ştii şi să-i facă parte de carte, că-i zbârnâie mintea ca o combină la treierat. Numai că aşa a vrut viaţa, să rămână văduvă la 21 de ani şi să-şi crească singură băieţii. Omu' ei căzuse-ntre tampoane- ea era gravidă cu al doilea băiat, Georgică, pe vremea aia. A- mbrăcat haine cernite şi n-a mai ieşit din casă, de la maşina de cusut "Ileana", decât duminica, să meargă la slujbă, cu restul satului. Fără teama de cureaua lată a lu' tată-său şi cam zvăpăiat din fire, Paulică a avut toată libertatea din lume. Nici păsările cerului nu erau atât de slobode ca el. Numa' aripi n-avea, să zboare. „Las că mă fac eu mare şi mă duc pe avion!”, mai spunea când încerca Oniţa să-i ţie locul celui ce se prăpădise aşa de devreme. „plec şi nu mai viu napoi şi-atuncea o să-ţi pară rau după mine”, bodogănea necăjit fecioru-său, târându-şi picioarele pline de zdrelituri spre fânarul din fundul ogrăzii.
Georgică, ăl mai mic băiat, aşezat la fire ca mamă-sa şi chibzuit în toate cele, nu ieşea din cuvântul Oniţii nici să-l pici cu ceară. Era serios ca un om mare, nici să zâmbească n-a prea ştiut până nu s-a ridicat şi el flăcăiaş, să-l gâdile pe undeva, prin piept, fluturii treziţi la viaţă de primele ocheade ale codanelor, la horă.
-Mă Paulică, mă!, mai încercă Oniţa o dată, ştiind că n-o să-i răspundă decât rândunicile care aveau cuib la streaşina casei de când se ştia ea prin bătătura asta. „ O să mă mănânce friptă copilul ăsta!”, îşi spunea în gând, intrând în casă, să dea zor la maşina de cusut, c-avea de terminat „nişte gulere pentru părintele Druţu”- tatapopa, cum îi spuneam noi, nepoţii, când ne-a venit şi nouă vremea să ne culcuşim copilăria în casa bunicii.
Avea să vie cumnată-sa de la Bucureşti, cât de curând, să-l ia pe Paulică cu ea, să-l dea la şcoala de meserii, să-i facă buletinul acolo, ce mai, domn la oras! „Munca la ţară nu-i pentru zăpăcitu' ăsta al meu. Ce folos că eşti bun la suflet, dacă faci num'a ce te taie capu!? După o vreme se năruie casa pe tine şi te miri de ce”. Se gândea că, totuşi, n-ar strica să se sfătuiască şi cu fraţii mai mari, şi cu soră-sa, Lina, ce şi cum să facă. Nu-i de ici-de colo să-ţi dai copilul de lângă tine, chiar de-i vrei binele. Cine ştie ce se mai întâmplă?! Ş-apoi, când o creşte, dacă vine şi-ţi zice „nu m-ai vrut, nu m-ai iubit, m-ai aruncat ca pe-o cârpă!”, ce te faci?! Or ştii fraţii ăi mari cum stau lucrurile, că toţi au mai mulţi copii, în afară de Greorghe, doar c-o fată (Gheorghe avea să devina, mult mai târziu, în zorii vieţii mele, Nea_Gheorghe_cu_ursu-n_gură, iar eu nepoata lui preferată).
-Oniţo! Mă, Oniţo, mă! Ia ieşi o ţâră la poartă, că am să-ţi spui ceva!
-Ei, ei, ce-i? Că doar nu dau turcii, zău aşa!
-Nu turcii, Oniţo, e numa' Paulică al tău, că nu-i pui pielea pe băţ, să se –nveţe minte odată!
-Doamne, ia-mă! Ce mai facu de data asta? Că nu mă prăpădesc odată, să nu mai aud ce si cum face, de n-am obraz să mai ies pe uliţa mare...
-Ete, ce să facă? D-ale lui: îi trăznii am prin cap să se tupileze-n fânaru meu-parc-al vostru ce-are?!- unde am două cloşti pe ouă de curcă, zece şi zece, şi mi le-a mâncat fripte pe toate, unu' n-a rămas, de sămânţă...Dacă ţi-l prind, îl pricopsesc cu vreo două pe spinare, de nu le poate duce!
-Ba, să faci tălică bine şi să laşi asta în seama mea, că ai mata pe cin să potcoveşti acasă, cu şase copii la masă. Că n-or fi sfinţi de zugrăvit în biserici. Ţi-oi plăti paguba până la ultimul leu, că nu-mi las obrazul de ruşine pentru nişte ouă de sub cloţă, zise biata de ea dispărând în casă, după bani şi nemaiştiind unde să-şi ascundă ruşinea şi inima grea.
Pailică-şi târşâia picioarele goale prin praful uliţei mari, stârnind colbul cu ciudă. Nu-i prea dădea mâna să dea colţul drumului, spre casă, că-l văzuse pe nea Costică ieşind din ograda lor o ţâră mai devreme, precis dăduse de veste maică-sii de pocinogul suferit. Trăsese la ţintă cu ouăle de sub două cloţe d-ale ranchiunosului. Le găsise în fânarul de deasupra grajdului cu vite. Si-avea Costică o vacă frumoasă, cu stea-n frunte, gata să fete din clipă-n clipă, care stătea-n grajd, ferită de soarele puternic al amiezii. Erau două scânduri smulse din podeaua fânarului, numai bine cât să ochească steluţa albă dintre coarnele Vioricăi, aşa o striga Lenuţa lu' Costică pe vacă, de câte ori venea să vadă dacă e sau nu gata să fete:Viorică, fată, cum îţi e? Venii vremea ori ba?, întreba, mâmgâindu-i burta mare cât un butoi de ţuică. Ce-i drept, avea mână bună, numa' două ouă au scăpat pe lângă, nimerind un felinar cu sticlă, atârnat de-un laţ, în spatele Vioricăi. S-a spart, da' paguba-n ciuperci! Las ca se duce la Tonică de_la_vale de casa lui, al lu nea Lisandru şi-or să tragă amândoi la ţintă până nu io-ntrece nimeni în sat, nici măcar pădurarul, vânător mare, care-şi agăţase pe pereţii casei toate coarnele de cerb adunate-ntr-o viaţă. Avea şi nea Dinică, fratele mai de la mijloc al maică-sii, o puşcă de vânătoare şi-o să-l roage pe fiu-său -„mi-e văr bun, nu mă pârăşte”- să-i dea puşca lu' tată-său, să se antreneze pe pielea ciorilor, „că şi aşa-mi mănâncă toate cireşele pietroase în fiecare an afurisitele astea!”, gândea Paulică stârnind mai departe norişori de praf în colbul drumului.
Se lăsa seara şi ar fi mâncat nişte ouă cu jumări şi cu roşii din grădină, da' n-avea inimă încă să intre pe poartă. Mai stătea pe-aproape, poate pică-n vizită la ei vreo clientă de-a mamă-sii sau poate vine părintele şi-atunci s-o strecura şi el în curte şi de acolo-ncet spre bucătăria a mare (a mică o foloseau mai mult iarna). „De n-ar fi plecat mama mare tocma azi la oraş...”, gândea, cătrănit că-şi pierduse ajutorul şi scăparea acu', când l-a-mpins necuratu' să-i prăpădească ouăle de sub cloţă lu' Costică, ăl mai cărpănos om din trei sate-mprejur.
„Hiii, sărut mâna, Doamne!”zise însăilând în fugă trei cruci peste pieptul gol ars de soarele care-l gâdila pe piele din ultimele zile de primăvară până se-nteţea toamna spre brumă.”Mi-a venit scăparea!”, mai gândi, grăbind spre casă, ca să intre pe poartă deodată cu mătuşă-sa de la Bucureşti, Ilinca (sau Măicuţa), care-l sufoca de pupături, îmbrăţişări şi cadouri ori de câte ori venea la ei. Ce bătaie, ce pedeapsă să-l mai smulgă din braţele ei?! Putea să dea şi foc la gară, cât era mătuşa-n vizită nu se putea atinge nimeni de el, „nici primaru', cât e el de primar”, jubilă-n sinea lui Paulică.
-Măicuţoooo! Măicuţooo, stai aşaaa!, striga el din rărunchi, să se-audă până-n capătului drumului, unde se zărea Ilinca legănându-se spre casa lor sub greutatea plaselor cu bunătăţi.
Aşa-i ziceau şi el şi Georgică, Măicuţa, numai Oniţa îi spunea tanti.
-Măi, Paulică, măi, ce mai faci tu, măi, băiatule? Doamne, ţi-a turnat Sfântul Petru apă la rădăcină de-ai crescut atâta-ntr-un an, de când n-am mai dat p-aci?!
-He-heeii, bine venişi, tanti!, apăru şi Oniţa-n capu scărilor, cu centimetrul de croitorie petrecut după gât, ca un şerpişor galben pe-o parte şi verde pe alta.
-Bine vă găsii, Oniţo dragă!, zise Măicuţa, încă răsfăţându-l pe Paulică, care se cuibărea –ştia el de ce- parcă mai abitir ca oricând în braţele mătuşă-sii, neîndrăznind încă să-ntâlnească privirea mamă-sii. Da' Georgică unde-i, dragă?
-Georgică e-n banca lui, şade-n casă şi m-ajută la toate alea, nu ca zănaticu-ăsta mare! Nu ţi-oi pune eu pielea-n saramură dacă mă mai bagi mult în gura satului, lasă...oi vedea tu pe necuratu' când mi s-or termina răbdările!
Dar răbdările nu i s-au terminat nicicând şi-n toată viaţa ei nu le-a dat nici măcar o palmă băieţilor.
-Bă, mămico, ştiu eu ce zici tale(NA. de la "matale"), da' scofâlcitu' ăla de Costel nu spusă că toate ouăle puţeau de te-mbolnăveai de gălbinare, nu alta!
-Etete, mă, la el! Şi din milă creştinească te găsii să-i cureţi omului locu', ba bine că nu-ti dete prin scăfârlie să-i ceri şi plată pentru aşa ispravă.
-Păi, da, că şi-aşa mi-e dator e data trecută, când i-am crăpat pănuşile la toţi porumbii, să se coacă mai repede, că prea se plângea la tot pasu' că nu mai are boabe pentru găini.
-Hiii, prăpădenia pământului! Tu-i stricaşi omului un pogon de porumb? Ucigă-te crucea, drace, că-ţi baţi joc de copilu' meu! Pai, bine mă, Paulică mamă, tu n-ai ştiut că păsările ciugulesc tot ştiuletele dacă plesneşte pănuşa 'nainte de-a se-ntări boabele? Doamne, Doamne, cu ce-am păcătuit de mi-ai dat aşa pacoste pe cap?! Treci, treci în casă, că te rup cu bătaia!
Aşşşş, vezi să nu! Se duse-n casă şi de acolo, prin pod, coborî-n bucătăria a mică, ieşi pe uşa care dădea-n magazie, o luă prin porumbul din grădina mare, a din fundul ogrăzii, ocoli pe la nea Tică şi apoi se strecură în bucătăria de vară, cotrobăind de zor prin borcanele cu untură de la afumătura d-astă-iarnă. Îşi unse două felii de pâine- pâine mare, rotundă, ţărănească, coaptă de mamă-sa mare pe frunze de nuc-, sparse o ceapă, o băgă în buzunar şi p-aci ţi-e drumu'! La noapte mai vine 'napoi, pân-atunci o-mbunează Măicuţa cu poveşti de la oraş sau despre soţul ei – se măritase aşa, hodoronc-tronc, peste noapte, cu unu' Drăcea- Doamne iartă-mă!-ce nume, d-aia nici n-a ţinut decât de la o primăvară la alta.
-Lasă, Oniţo, băiatu-n pace, e copil, ce vrei?!
-Cum ce vreau, tanti, cum ce vreau?, începu Oniţa să-şi verse focul, amintindu-si, la fiecare trăznaie de-a lu' fecior-su ăl mare, ce grea e viaţa de văduvă, când mai ai şi doi copii.
-Acu', că tot venii vorba, te mai gândişi? Il laşi pe Paulică la Bucureşti, cu mine? Că nu-i de ici-de colo să-nveţe băiatul o meserie, acu', în vremurile astea, când ţăranul nu mai are de ce pământ se lega prea tare. Pădurea n-o mai ai, livada din Gârdea e prea departe, nu baţi tu dealurile ca să-i iei rodul, Săliştea o-mparţi cu ăilalţi şapte fraţi şi-l mai ai şi pe Georgică. Ce pământ să munceşti?! De-o-nvăţa meserie şi i-o plăcea la oraş, rău nu poa' să-i fie. Şi apoi, tu cu doi copii pe lângă tine nu mai apuci să-ţi pui viaţa cap la cap şi-i păcat, că eşti tânără, mai zise Măicuţa, căreia nu de peţit pentru Oniţa îi ardea, cât să-l ia la ea pe Paulică, ghicind parcă, un sfârşit apropiat căsniciei ei cu Drăcea.
-De, tanti, nu ştiu ce să zic. Tre' să vorbesc şi eu cu ceilalţi: Ionel, Gheorghe, Dinică, Mihai, poate dă şi Lina p-aci zilele astea. Acu-i mic şi nu ştie cu ce se mănâncă viaţa, de de nu-i bine ce fac, nu m-o ierta până m-o-nghiţi pământul, când o creşte mare.
-Grija ta asta să fie, Oniţo, că de alta nu- i loc. Am eu toate cele pentru el, la Bucureşti. Şi-o să-l dau să-nveţe carte, dacă io plăcea mai mult ca la meserii, zise Măicuţa, ştiind că ăsta era visu' ăl mare al Oniţii, să facă şcoală băieţii ei. Şi ei îi plăcuse cartea, da' n-au lăsat-o prea mult la şcoală, că erau 11 copii şi trebuiausă muncească (în timp au rămas doar 8). Au dat-o ucenică, la croitorie şia cum are ea însăşi ucenice la lucru. Da' tot ar fi vrut să fi putut schimba ceva, numai că era prea târziu. Pentru ea...nu şi pentru băieţi. Avea să i-l dea pe Paulică, ştia deja, orice ar zice fraţii, că de acum auzise ce vroia s-audă. Măcar unul din băieţii ei va face şi şcoală, cu siguranţă. Numai că timpul a amestecat altfel cărţile şi Oniţii i-a ieşit pasenţa cu băiatul şcolit abia cu ăl mic, Georgică, cel serios ca un om mare. S-a făcut ofiţer şi-a tot crescut (în grad), umplând de bucurie sufletul maică-sii şi alungându-i necazul pe care parea chitit să i-l dea pe veci fecioru' ăl mare.
-Şi-apoi, îţi mai linişteşti şi tu sufletul, dacă zici că-i aşa groasă cu năzbâtiile lui. Da' zău, de ce-i focu ăsta pe e tine? Că nu cloţele ăluia ţi-e ţie fierea amară?!

-Nu ma lasa, tanti, nici sa respir, curg ocarile la usa mea ca apa pe Olt. Uite, nu-i o saptamana de cand dadu pe la mine profesoara de romana. Nu stiu ce dracovenii mai facea asta al meu, de l-a dat afara din clasa. Auzi, sa-mi crape obrazu', nu alta! Si ce crezi, tanti, c-a facut? S-a urcat in nucul din curtea scolii si-a intrat in clasa pe geam, pe-o craca groasa ca pe mana, care ajungea la fereastra. Lasa rusinea la o parte, da' cadea si-si rupea gatu' si n-aveam alta decat sa ma duc la linie (N.A.calea ferata) ori sa m-arunc pe Olt, ca eu alt mort in familie nu mai ingrop, nu ma mai tine inima, tanti, nu ma mai tine inima...
-Ei, da' mai ca-mi vine sa rad de asa isprava, nu sa ma supar...
-Dac-ar fi numai asta si numai atat, poate as rade si eu. Da' nu-s doua zile de cand s-a ascuns sub podul de la Valea Alba, cu baiatu' lu' Lisandru, Toni, in creierul noptii. Au asteptat sa se crape de ziua, s-au dezbracat la pielea goala si s-au manjit cu mil negru din cap pana-n picioare. Si nu zici ca, asa despuiati, cand au trecut femeile ale batrane ale satului spre Jiblea-ca se duceau la biserica de acolo, pentru sfanta slujba-, le-au sarit in cale si-au facut ca apucatii?! Au tras bietele femei o sperietura sora cu moartea, nu altceva,crezand ca le-au iesit in cale Uciga-l Crucea si de-ai lui. Doamne, Doamne, ale cui pacate le platesc?!, se jeli Onita,care dadea-n plans la fiecare patanie povestita. Numai Maicuta radea, dar ridea cu lacrimi, nu alta. Obisnuita cu viata de la oras, unde regulile sunt altele si buna cuviinta are alte haine decat cele de la tara, i se pareau hazlii peste poate toate "dracoveniile" nepotului mai mare.
-Si nu zici ca pana-n sfintii apostoli Petru si Pavel s-au strans galiganii satului sa faca foc la Olt, noaptea, si l-au trimis pe-al meu sa fure doua gaini de la al lu' Culitza?! Al meu-zis si facut! Ce crezi ca i-a spus omului, cand a aflat cine-i faptasul si-a venit sa ceara socoteala? Ca alea doua gaini, de le-a luat el, strafigau de nu mai aveau aer si, cand le-a vazut asa bolnave, i-a fost teama sa nu ia raceala si restul orataniilor, asa ca le-a luat cu el sa le dea Galisan cu lapte batut, pe cioc, cum m-a vazut pe mine ca fac cu puii mici de curca, cand strafiga. Pe urma, cica pe drum au facut febra asa de mare, ca n-a vrut sa-i moara-n mana si le-a dat baietilor de faceau foc la Olt. Sa te crucesti, nu alta, tanti! Ca daca aveam barbat in batatura, il lamurea el pe Paulica cum stau lucrurile, mai zise Onita, ducand la ochii umezi iar, coltul basmalei.
-Razi dumneata, tanti, da' mie-mi pica vorbele oamenilor ca ceara topita, pe suflet. Mai acu' cateva zile ii lega picioarele vacii lu' tanti Marioara a lu' nea Lisandru. A stat biata vaca nemancata o zi intreaga, ca era impiedicata langa tzarush.
-Daca i-ai da de lucru, n-ar avea cand sa se mai gandeasca la nebunii.
-Ce zici dumneata, tanti, sa-i dau de lucru? Pai cine are vreo baza-n el? Cine-l vede pe Paulica pana seara?!
-Lasa, ca mi-l dai la Bucuresti si acolo n-are nici vaci, cu sau fara stea in frunte, nici clotze, si-ti promit eu ca o sa caut o scoala fara nuc in curte, zise Maicuta, inca mustacind, dar pastrandu-si rasul pentru alta data, de mila Onitii, care era neagra de suparare de-a binelea.

Si s-a tinut de cuvant Maicuta. L-a luat pe tata la ea, l-a dat la scoala- n-a facut decat liceul, ca tot la nazbatii ii statea mintea, dar era destul de bine si atat, pentru vremea aia. Mereu a amanat sa mearga mai departe, ca se tot impiedica cand de-o blonda, cand de-o bruna, pana l-a legat pe el mama la tzarush. Si cand incepi sa lucrezi ture de noapte si sa schimbi de 20 de ori pe zi scutece de finet, nu-ti mai arde de scoala. Nici de spart oua in capul vitelelor, nici de speriat babele satului, mai ales ca astea de Bucuresti nu prea aveau poduri de trecut, ieseau la Sosea, la promenada.

Si-a mai venit un rand de scutece, cand am aparut si eu, si au tot trecut anii...Si azi scriu cu un drag de ma ia cu lesin, despre tata si despre toate dracoveniile lui care au facut sa ma nasc pe malu' tulbure al Dambovitei, in loc de cel al Oltului-cristal lichid clipocind povesti nescrise inca...



comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: