În marea linişte ce încă ne-nconjoară,
Din când în când se rupe un catarg.
Blestemul a căzut şi pentru a câta oară,
Am rămas iarăşi izolaţi în larg!

Picior peste picior e aşezat destinul
Şi lumea întreagă pare că-i la fel.
Pe ape sunt şi-i prea departe ţărmul
Ce-şi ţine orizontul numai pentru el.

Mă îndoiesc de mine şi mă-ndoiesc de tine.
Mă depăşeşte gândul că vom fi pierdut
Şi ultima speranţă ce-n viaţă ne mai ţine,
Că mâine va fi şansa unui nou început.

Pe marea liniştii singurătatea mai înalţă,
Din când în când regretelor un val,
Mi-ar trebui să mai aştept încă o viaţă,
S-ajung cu visul meu până la mal.