-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Indigo 23


de Liona la: 23/11/2005 16:57:00
modificat la: 26/11/2005 23:00:35
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Noaptea cerul pare mai deschis, mai sever şi mai luminos. Mă reţinusem la serviciu şi mă întoarceam acasă prin Aleea Clasicilor. Era deja întuneric, numai stelele şi luna mică îmi luminau drumul. Vedeam doar felinarele sumbre şi singuratice cu becurile stinse ca de veacuri, busturile scriitorilor păreau a mă privi cu simpatie şi seriozitate, copacii îşi clătinau frunzele prin valurile slabe ale vîntului şi scaunele vechi şi uzate de tineretul de alte zile – acum erau pustii pe mica alee pavată. Mă aşezasem pe o bancă, ridicasem capul spre cer şi priveam în van, gîndind că sunt acum singură ca o pană legănată de vînt în aer. Închisem ochii să scăp de problemele rustice.
Cînd îi deschisem, mă simţii brusc dusă în timpurile descrise de Eminescu, Caragiale sau Puşkin în operele sale. Felinarele tot erau stinse, însă nu era nevoie de lumina lor. Totul era luminat de o lună plină, se părea că era atît de aproape încît o puteai atinge cu mîna, era de o culoare vanilie cu pete similare cu figurile a 2 iepuraşi. Străzile pavate şi copacii întelepţi nu erau unicii ce păreau diferiţi înntr- o altfel de lumină. Apărură bărbaţi în costume cu domnişoare la braţ; ele în rochii lungi cu tricotaje decorative şi alte elemente a la Napoleon ce erau en vogue pe timpuri. Imaginea sepiană fu distrasa când prin toată acestă aglomeraţie de perechi, barbati ce discutau între ei şi fete aristocrate, observasem un tânăr, aşezat pe partea opusa pe ultimul scaun, cel mai apropiat spre havuz, într- o culoare diferită. Era îmbrăcat în costum, pantaloni la dungă şi sacou, de culoare verde elegantă, cu camaşă şi pantofi de culoare bordo. În întunericul străbătut de lumina lunii unde totul era învăluit de o monotonie sepiană şi indiferentă mie, am sesizat invazia în acea lume mică şi obscentă a unui obiect ... nu – subiect de interes.
Părul negru, ochii albaştri ca marea calmă înainte de furtună ce absorb din privire, şi senzaţia unei prezenţe ivirile inconfundabile; mă privea neclintit şi sigur, o fire aparent calmă, un braţ întins de-a lungul spetezei scaunului – toate acestea mă atrăgeau involuntar. În acel moment îmi amintisem de personajul eminescian ce părea a sta în faţa mea – Dionis. Crezusem ca e ireal şi că imposibilul se poate face adeveri doar în poveştile bunicii sau în vis, însă în privirea lui simţisem o realitate, pe care o simţi cînd atingi o carte sau un copac percepîndu-i textura; la fel de real şi cunoscut ca venirea dimineţii mâine, şi la fel de real ca faptul că va dispărea curând undeva departe, misterios şi necunoscut. “Poate e real”, mă gîndisem, “Poate nu mă voi trezi niciodată şi voi rămâne cu el. Poate...”, însă închisem ochii şi astupasem strâns cu mâinile ochii, stătu aşa un timp ca atunci când voi deschide ochii să văd că el e acolo, că nu e doar un vis... Iată că deschisem ochii şi desigur ... desigur, că dispăru, la fel ca şi toate celelate, ca luna mare şi luminoasă, cuplurile şi oamenii, atmosfera sepiatică – toate şi tot dispăru. Acum mă aflam în Aleea Clasicilor prin care mă duceam acasă în seara aceea; o alee întunecoasă însoţită de felinarele stinse, copacii mari şi bătrâni, scaune vechi. Închisem încă odată ochii strâns în aşteptare că îl voi vedea iarăşi pe tânărul misterios, apoi iarăşi deschisem ochii şi privisem scaunul unde, după cum mă aşteptam, nu era nimeni. Întristată şi plină de speranţă pierdută, am privit în sus spre cer şi am început sa zîmbesc, apoi să râd. Părea ridicol, eu – o fată în toată firea, serioasă, uneori copilărească, realistă, am fost amăgită de o simplă imagine a unui ideal, de o imagine ce îmi stârnise o senzaţie, un sentiment atât de puternic; mă simţi ca o copilă.
Mă ridicasem cu senzaţia de “dejavu” şi pornisem spre staţie. Făcusem doar câţiva paşi şi auzisem un glas întrebând ceva. Luminile felinarelor s-au aprins. Mă întoarsem şi văzusem că de mine se apropiase un bărbat. L-am privit din jos în sus şi nu credeam simţirilor. Pantofi vişinii-mat, pantaloni verzi ... mă uitasem în grabă la faţă. Recunoscusem tânărul din veziunea de doar câteva clipe în urmă. Mă întreba cât e ceasul, şi cam stâlcit, zăpacită îi răspunsem şi scapasem geanta din mână. El o ridică i mi-a întins-o, mă simţi calică, cu greu întinsesem mâna să o înapoiez geanta. Zîmbi şi mă invită la o ceaşca de cafea. Acel zîmbet sigur şi moale ce nu-l mai văzusem la nimeni pînă acu, mă făcu să răspund involuntar afirmativ, speram că poate asta nu e un vis, poate că e real, iar daca e – nu vreau să ratez şansa. Îl luasem de braţ şi ne pornisem în directia havuzului, de-a lungul Aleei Clasicilor. Îmi parea că busturile acum nu mai sunt triste şi singuratice, ce zâmbeau ca un bunel care priveşte copilul c face primul pas important în viaţă
În seara aceea am stat într-un local şi am discutat şi ne-am distrat pe cinste. Cine ştie ce va fi în viitor ...
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...