-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

despre cum se învaţă tânjirea


de Alina Livia Lazar la: 03/12/2005 15:28:00
modificat la: 11/12/2005 13:11:41
taguri: Poezii 
voteaza:
am trimis cinci cârtiţe pe pajiştea de_mentă mâna mea săpând oarbă galerii
orbecăind adâncitura din talpa ta

caut casă

eu am fost adusă înapoi din mine am nevoie de-un ciocan de-o piatră de-o putere
să sparg geamul acesta dintre noi
pe care ne-alunecăm mâinile buzele fruntea carnea fardată cu talcul lumii
geamul de care stăm lipiţi
ca două meduze de glezna scrântită a mării

învaţă tânjirea ca mod de răstignire a dorinţei întru lumină

eu am fost adusă înapoi dintr-o comă am nevoie de-o cretă îmi desenez o uşă pe zid o hartă
pe care sângele meu curge diluat spre matcă

te iubesc metodic echilibrat şi eficace
ca la carte te iubesc de la pupa la prora şi până-n catarg
spăl zilnic puntea îndepărtării tale pe brânci
matelot blând sfârtecat

învaţă tânjirea ca piedică pusă în calea coagulării păcatului pe chip

oho. iubirea-i neruşinată
umblă goală pe bulevarde cântă-n biserici rupe cămaşa de forţă
bate măsura-pompează-leagă-împinge-sparge spaima
ţine pasul cu dumnezeu iubirea mea

fără stări delirante te iubesc, fără extraveral
inima mea-i un organ anatomic şi-atât
grasă şi pătrată e inima mea
fluturii din stomac îmi dorm emoţiile şi-mi anulează
nodul din gât

învaţă tânjirea ca şi cum chiar în clipa aceasta
ai totul


(sora mea de creier o disperare ca o fată înaltă ca o adolescentă cotrobăind prin propria ei carne cu mâinile altora mi-aruncă aceste cuvinte pe masă eu le ordonez le scutur de firmituri şi zic:
poezia de dragoste în lipsa totală a ei e-o golgotă de litere traduse-n toacă şi-n apa vie dintr-o fântână, din care sorbim c-o buză comună)

învaţă tânjirea ca şi cum chiar în clipa aceasta
ai totul

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...