Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Bilanţ 2005


de rac la: 15/12/2005 14:51:00
modificat la: 19/12/2005 22:49:43
voteaza:
Suntem aproape de sfârşitul anului. De obicei, în această perioadă se întocmesc bilanţuri, prin care se cântăreşte anul ce stă să treacă, se văd plusurile, minusurile. Se fac planuri pentru anul următor.

Faceţi-vă şi voi bilanţul!

Despre mine:
Pe plan material: a fost un an bun, mai bun decât altele, dar încă nu l-a ajuns pe 2001. În 2005 am reuşit să fac câteva modernizări acasă, şi ar fi fost loc de încă ceva... , dar să mai lăsăm şi pentru 2006 (dacă va fi oportun la un moment dat, aş putea să exemplific, poate n-ar fi rea şi o asemenea discuţie cu elemente concrete, pentru comparaţii, aprecieri, etc).

Pe plan familial: un an... sensibil (m-am ferit să îi spun critic). Din acest punct de vedere sunt nemulţumit.

Pe plan profesional: am reuşit să evit efectele unui val de restructurare, am promovat, chiar. Am câştigat la salariu, m-am apropiat de casă cu locul de muncă. În schimb, s-a modificat o mare parte din activitatea anterioară, şi după câteva luni încă mă lupt cu adaptarea.


Una peste alta, eu aş zice că bilanţul este pozitiv, dar ştiu că se putea mai bine. Unde mai pui că anul ăsta mi-a intrat în viaţă şi www.cafeneaua.com ! Dar acest lucru intră la un capitol pe care eu l-aş numi special.

Vin sărbătorile...
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (39):


bilant - de popix la: 19/12/2005 23:17:17
la ce-s bune bilanturile?oricand si oricum e loc de mai rau dar si de mai bine.

important e ca suntem aici, vii, pe metereze si Slava Domnului SANATOSI!

in rest racule, bilantul tau se va imbunatatii considerabil in ultimele zile ale anului.atunci cand vom bea un spritz bun impreuna. ;)
#96053 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Eu am avut un an prost din pu - de mya la: 20/12/2005 01:55:50
Eu am avut un an prost din punct de vedere al sanatatii. Nu pot insa sa ma plang fiindca in mare a fost totusi bine din mai multe puncte de vedere. Sper ca la anul sa-mi mearga si mai bine si sa fiu sanatoasa si la punga groasa :).
#96071 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Bilantul este ritualul sin ec - de Striparella la: 20/12/2005 11:25:03
Bilantul este ritualul sin ecvanon pe care il execut ori de ziua de nastere ori la sfarsitul anului. Implica consumarea unei bauturici alcoolice si ca regula generala se sfarseste printr-o lacrima, doua. Este singurul motiv lacrimogen.
Pentru mine anul 2005 a fost un an dezastruos, cu un deces al unei persoane dragi, un divort, pierdearea unui loc de munca, destramarea unor vise dar merg inainte sub deviza "ce nu te omoara te face mai puternic". Bine ca m-a tinut Dumnezeu sanatoasa, ca asta e cel mai important.
#96075 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
popix - de rac la: 20/12/2005 08:10:24
Ştii la ce sunt bune bilanţurile? Păi, e prilej de sărbătorire..., ne mai încărcăm cu iluzia că va fi bine (şi la vară cald...)

Legat de posibila îmbunătăţire a bilanţului meu la sfârşitul anului, nu pot decât să fiu de acord!


Vin sărbătorile...
#96079 (raspuns la: #96053) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
mya - de rac la: 20/12/2005 08:13:39
Cel mai important e că dacă nu merge bine pe o parte, să meargă în alta...

Mai rău e când ne merge prost pe toate planurile. Dar... să privim optimist.
Crăciun fericit!


Vin sărbătorile...
#96080 (raspuns la: #96071) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
In 2004 credeam ca nimic nu m - de Yuki la: 20/12/2005 11:25:03
In 2004 credeam ca nimic nu mi se mai poate imtampla, viata mea parea se urmeze un curs linistit , bine planificat. E, 2005 mi-a demonstrat ca nimic nu-i ceea ce pare, ca oricand pot aparea surprize si ca oricand pot da peste mine situatii neaspteptate. Viata te loveste cand te astepti mai putin, dar.. tot raul spre bine. Mai ales ca dintr-o plictiseala anosta si o carte proasta v-am descoperit pe voi.
#96083 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Bilantul pe 2005.... hhmm... - de laura_ la: 21/12/2005 10:55:53
Bilantul pe 2005.... hhmm... greu...

Material vorbind.... anul a inceput cu "succese" marete.... sfarseste cu datorii imense...
Sentimental vorbind.... anul a inceput in "vechea" ... sau..." mai vechea formula"... si sfarseste intr-o singuratate deplina....
Profesional... este singurul capitol la care am pus anul asta... +..... mi-am schimbat jobul... si sunt multumita profesional...

Bilantul daca trag linie...concret... este ... un mare minus....

Sunt o persoana care vede intotdeauna jumatatea plina a paharului... si ma gandesc ca toate-n viata au un sens... ca un sut in fund... poate fi un pas inainte....speranta moare ultima....
Mi-am dorit mai mult decat am realizat.... am mai putin decat mi-am propus.... dar sunt multumita ca ... am ce-i mai important ca sa ma consider o persoana fericita:sanatate,tinerete si speranta!
#96123 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Sau, cum s-ar zice: n-aduce a - de rac la: 20/12/2005 13:52:41
Sau, cum s-ar zice: n-aduce anul ce aduce ceasul...


Vin sărbătorile...
#96135 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pentru mine 2005 a fost un an - de oanalaur la: 20/12/2005 16:26:07
pentru mine 2005 a fost un an de schimbari majore: oras, judet, casa, loc de munca, colegi, am plecat de langa parinti, prieteni...deci un an de dor, de adaptare, de rezolvat un milion de probleme administrative, legale, etc... nu stiu daca a fost un an bun. s-au rezolvat o gramada de probleme, altele noi s-au ivit, parca mai mari si mai infricosatoare (sau poate ma obisnuisem eu cu cele vechi, cine stie). acum astept sa vad rezultatele: au fost atatea schimbari bune sau nu? deci 2006 va fi probabil un an de raspunsuri. sau cel putin asa sper. dar vorba lui rac: nu aduce anul ce aduce ceasul!
#96170 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
rac prietene - de om la: 20/12/2005 18:30:53
imi pare rau ca nu pot sa te multumesc cu un bilant. Cuvantul imi pare fatalist. Vorba unuia "cat timp merge jucaria...este OK, dupa aceea imi fac bilantul, trag linie si daca mai ramane timp imi scriu memoriile"
:)))
#96194 (raspuns la: #96135) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
2005 - de Honey in the Sunshine la: 20/12/2005 18:46:46
a fost un an.... lung! atat de multe perioade am avut ca as putea sa-l impart in "epoci"...
Multe schimbari la care incep sa ma gandesc abia acum, pe la sfarsit.
Una peste alta.. mi-a adus destule satisfactii si m-a schimbat aproape total.
Sper ca 2006 sa fie macar la fel.

______________________________________________________
"Oricum, e intotdeauna perfect adevarat si contrariul" - Longanesi
#96195 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
om-ule, omuleţule... - de rac la: 20/12/2005 20:00:10
Ce-ai vrut să spui cu expresia "cat timp merge jucaria"? Sper că nu te-ai gândit la ce m-am gândit şi eu :)
Sau, chiar dacă te-ai gândit... bine că este OK.
Aştept să-ţi citesc memoriile, dar să ştii că şi alea tot o adunătură de bilanţuri sunt, într-un fel.


Vin sărbătorile...
#96211 (raspuns la: #96194) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
oanalaur - de rac la: 20/12/2005 20:04:00
Să înţeleg că ai avut de a face cun un an hotărâtor, cu multe schimbări...
Aşa a fost pentru mine 2001, iar la sfârşitul lui nu-mi venea să cred că se întâmplaseră atâtea!

Mă bucur că totul este în regulă în ceea ce te priveşte.
... Câteodată pare a fi o artă să fii optimist, dar...


Vin sărbătorile...
#96212 (raspuns la: #96170) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
miere, dragă - de rac la: 20/12/2005 20:09:59
Mă bucur că ai venit aici, să ne dai şi nouă puţin din... forţa ta, din entuziasm... Sunt sigur că este reconfortant ca, după un an cu multe schimbări şi satisfacţii, să poţi să te aşezi o clipă să spui: cum, a mai trecut un an?

Spirit de Crăciun, căci ...

Vin sărbătorile...
#96214 (raspuns la: #96195) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bilant? - de irma la: 20/12/2005 21:22:11
Prea curand sa fac un bilant. Eu zic sa mai astept cativa ani si-apoi sa trag linie.
Deocamdata oscilez intre a pretui prezentul si a planui viitorul, incerc sa le impletesc; sper sa si reusesc.

Rac, despre ce fel de comparatii vorbesti? Genul: "anul trecut mi-a mers mai bine" sau "lui icsulescu i-a mers mai bine decat mie anul asta" :))

Bilantul, daca vrei neaparat sa-l faci, poate fi mereu pozitiv. Depinde de unghiul din care privesti viata.

#96232 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
irma - de rac la: 21/12/2005 07:34:35
Era vorba de bilanţul unui an..., că mai sunt zece zile până la terminarea lui... Peste tot se fac bilanţuri acum.

Comparaţii.. E vorba de a avea puterea să-ţi "fotografiezi" ultimul an, cu bune şi rele. Uneori, o astfel de privire te poate ajuta să te corectezi unde este cazul, să-ţi încurajezi punctele bune.
Iar bilanţul nu trebuie musai să fie pozitiv... Dacă vrei să fii cinstit cu tine, te poţi cântări pe bune, şi-ţi poţi vedea atât lucrurile bune, cât şi pe cele mai puţin bune...


Vin sărbătorile...
#96338 (raspuns la: #96232) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Un an exceptzional... - de Jimmy_Cecilia la: 21/12/2005 09:01:07
din absolut toate punctele de vedere...

Aproape toate visele si sperantzele mele, chiar si cele mai nebune
si irealizabile... mi s-au implinit...fara efort, fara greutate...

Va doresc acelasi lucru si voua pentru 2006!
#96346 (raspuns la: #96212) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ei, lasa - de maan la: 21/12/2005 10:33:54
ca vine si licenta aia de pilot.:)
#96371 (raspuns la: #96346) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bun si-al meu - de maan la: 21/12/2005 11:00:17
minus o halca babana de suflet cum in toate visele si sperantele mele cele mai nebune n-as fi putut anticipa...si tot asa, fara efort, fara greutate. : )

in rest, socio-psiho-profesional: parfum bun, rasete cristaline si sclipici in par!

basca: UNA BUCATA OM CUM RAR IN VIATA AI PARTE.
#96380 (raspuns la: #96346) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
" ! " - de popix la: 21/12/2005 21:24:17
"halca babana" ti-o doresc sincer.important e sa nu disperi caci se rezolva si chestia cu pricina.succes si sanatate!
#96461 (raspuns la: #96380) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Nu prea bun...dar.... - de Andre29 la: 22/12/2005 15:02:17
Sa o luam metodic:
  • educational: am terminat masterul ... yuppieeeee
  • profesional: cah! pot, vreau si o sa fac mai mult!
  • material: nasol :)
  • familial: super, dupa ani de zile o sa facem sarbatorile in familie cu totii, ne-a luat ceva timp sa ajungem suficient de maturi incat sa stam toti la aceeasi masa si sa ne bucuram unii de altii
  • sentimental: am fost in centrifuga cu emotii de multe ori dar pana la urma am invatat ceva din fiecare experienta
  • spiritual: am cunoscut oameni deosebiti si frumosi la suflet, prieteni noi, cafeneaua si membrii ei....

    Cam astea ar fi, una calda una rece, un an dual si agitat si prea linistit, cu prea mult prea repede pe alocuri, prea incet prea putin prin altele.... un an nu prea bun... dar cum viata e o cutie cu bomboane de ciocolata ;)) abia astept sa o 'gust' pe urmatoarea.

    "Nu-i de ajuns sa faci bine, mai trebuie sa-l faci si bine." (Diderot)
  • #96491 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    Profesional: Anul acesta a a - de goodfairy la: 22/12/2005 15:02:17
    Profesional:
    Anul acesta a adus multe schimbari si in viata mea. Am reusit sa termin cu bine facultatea, dar din pacate inca nu m-am dezmeticit bine din socul de dupa, cand a trebuit sa umblu la zeci de interviuri pentru un job si a trebuit sa fac fata la o multime de situatii neplacute. Intre timp am realizat ca faculta nu ma ajuta pe moment la mai nimic si ca trebuie sa ma multumesc cu job-ul pe care am reusit sa mi-l "procur"...Astfel a mai trecut un an in "minunata" si "surprinzatoarea" Romanie.
    #96503 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    2 premiere - de Pasagerul la: 21/12/2005 23:56:01
    1. Am cistigat titlul de Mr. Cafenea
    2.Am scris o poezie

    --------------------------------------------------
    All you need is ignorance and confidence and the success is sure.
    Mark Twain
    #96504 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    Noroc cu conferinta asta - mu - de latu la: 22/12/2005 00:17:55
    Noroc cu conferinta asta - multumesc rac - ca altfel nu fac bilanturi de frica minusurilor, ci ma multumesc cu lista implinirilor...:-)))

    Implinirile m-au buimacit anul asta in ultimele trei luni, ca intensitate dar mai ales ca au fost neasteptate si tare nesperate.

    In rest, defalcat arata cam asa:
    - Pe plan material trebuie sa pun un minus.
    - Pe plan spiritual un plus, dublu cat minusul.
    - Pe plan familial pun un +/- cu tendinta spre plus. Mult mai bine de atata oricum nu se putea...

    Sub linie se afla deci un plus baban pe plan spiritual, care sper ca se va mentine si in anul care vine pe acelasi "high-level"...

    P.S. Nici n-a fost asa greu...:-)))
    #96510 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    hai sa-mi fac si eu bilantul, - de anisia la: 22/12/2005 00:47:34
    hai sa-mi fac si eu bilantul, daca toti v-ati pus pe asa ceva:

    profesional: schimbare neasteptate, rezultate vor fi apreciate in viitor. deci nu pot sa pun inca nici plus, nici minus.
    material: supravietuiesc, dar ca orice femeie, nu pot sa spun ca am suficient ...hehe :)
    sentimental: sunt aceeasi de pana acum.
    prieteni: am mai triat din ei, dar am mai si adaugat la ei. prietenii sunt familia pe care ne-o alegem singuri, in definitiv si la urma urmei...
    familie: stii cum se zice, o ai asa cum ti-o da 'Al de Sus...
    sanatate: am mai imbatranit cu un an si mi-au mai iesit 4 fire de par alb in cap. responsabilul se stie el :))

    puse cap la cap, inca zambesc... ceea ce va doresc si dvs :))
    _________________________________________________
    daca n-ai sa mai fii tu, am sa fiu si eu un om obisnuit! "
    #96520 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    2005... - de Sunday la: 22/12/2005 05:33:27
    financiar - not bad, tinind cont de contul din banca. Se putea si mai bine? Binenteles, intodeaunda este loc pentru mai mult, nu?
    material - nu mi-a lipsit nimic. m-am rasfatat cu o multime de "jucarii". vacante si alte mofturi nesimnificative.
    profesional - clienti multumiti si fericiti. Eu personal, NU. Pot mai mult si mai bine. Muuult mai mult.
    Plan sentimental....uffff sunt cea mai norocoasa si blestemata fiinta de pe fata pamintului.

    #96537 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    balance sheet - de Intruder la: 22/12/2005 10:20:04
    nici mie nu-mi plac bilanturile dar unii din voi mi-ati dat curaj...:)))

    deci,
    pe plan profesional: am muncit anul asta pana mi-a crapat capul!...la acest capitol am facut un compromis care m-a zdruncinat mai mult decat am gandit initial...

    pe plan spiritual: am neglijat enorm...am alocat prea putin timp pentru ''spirit''...ma-ndoiesc ca la anu' sa recuperez ceva...

    pe plan sentimental: aici cred c-am avut noroc...sa fi fost in locul ei nu stiu daca rezistam langa un om ca mine...:)

    pe plan material: am avut mai multi bani dar m-a costat timp si nopti nedormite...eh, nimic nu-i gratis.

    pe plan familial: eu am o familie de care sunt mandru...ma bucur de ea si - culmea! - ea se bucura de mine...;)

    sanatatea: am suferit o operatie de apendicita si in februarie mi-am fracturat un picior...plictisindu-ma eu acasa in perioada aceea, am descoperit cafeneaua. la acea vreme a avut loc urmatorul dialog:
    ea (intrusa, navigand pe net): de ce nu citesti si tu "Codul" ala?
    eu: o sa-l citesc...sa termin intai ''copacul''.
    (n.a.: "Copacul din campie" de Gelu Ionescu)
    ea: uite un site interesant...ti-l pun la ''favorite'', cand ai timp sa te uiti...cafeneaua.com
    eu: ce site e asta?
    ea: e misto...este al alora de la colegi.ro...un forum...sa citesti si tu...
    eu (uitandu-ma pe monitor): mda...o sa ma uit...ti-ai facut cont aici?
    ea: nu mi-am facut...am citit...sunt multi din diaspora...
    eu: aaaa, atunci e clar!...n-am ce cauta la astia...
    ea: ti l-am pus la "favorite"...iti spun eu c-o sa-ti placa...de ce ti-ai mazgalit ghipsul?
    eu: asa...s-arat mai sexy!
    ea: mdea...n-ai reusit...:D


    speciale:
    - sora-mea se recasatoreste. primul ei sot a murit...sper sa fie toti trei fericiti: sora-mea, cumnatul meu si nepoata mea.
    - am cunoscut-o pe anisia.
    - tata s-a lasat de fumat.
    - bunica mea e sanatoasa si voioasa.
    - am publicat cateva chestii pe cafenea si am gasit aici oameni deosebiti.
    - mi-am facut un nou prieten cand am fost dus aiurea in lume.
    - am achizitionat niste carti vechi.
    - am calatorit (putin, ce-i drept!) prin diverse locuri.

    cam atat...va urma. (anul viitor, of course...)
    ___________________________________
    semper idem...
    #96558 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    Asadar - de thebrightside la: 22/12/2005 15:02:17
    Sa vedem:

    + Mi-am luat restantele de anul trecut si astfel am putut intra in ultimul an de faculta usurata...
    + Am cunoscut niste oameni extraordinari!
    + Din click in click am ajuns in cafenea. :)
    ++ Am scapat de un job de cosmar si am gasit unul de vis
    +++ Cu ajutorul unor circumstante favorabile (printre care si jobul de vis) anul acesta am avut mai mult timp sa ma ocup de piticul meu drag. Rezultatele, desi putine deocamdata, se vad.
    - - - Sadly, capitolul dragoste, ca intotdeauna, ar putea fi reprezentat simbolic printr-un montagne russe (unul din care cobori cu picioarele tremurand si dureri de stomac).
    - Am pierdut un prieten

    Ehh... Cu toate astea am fost sanatoasa, si cei dragi asemenea, asa ca ii multumesc lui Dumnezeu pentru 2005.

    Si lui Rac, ca m-a facut sa imi amintesc de cele de mai sus si implicit sa realizez ca am avut un an FOARTE bun.





    Zambeste, promit ca n'o sa te doara.
    #96564 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    bilantul meu - de iuana la: 22/12/2005 15:02:17
    profesional - nota 9
    material - nota 6
    sanatate - nota 10
    familie - nota 9.5 ( daca as defalca pe membrii familiei mele fiica-mea ar avea nota 10 cu steluta :) )
    prieteni - in cadere libera... un 5 cu indulgenta
    vacante - nota 3

    Si daca fac media sunt multumita si optimista pentru 2006 ca asa e firea mea...
    #96565 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    Bilantul - de TeodoraPA la: 22/12/2005 12:04:25
    As mai astepta putin cu el. pana saptamana viitoare cand se mai linistesc lucrurile.
    2005 a fost un an cumplit. In 2003, a in care s-a imbolnavit si a murit tatal meu, am crezut ca nu voi mai avea un alt an atat de greu. Apoi a urmat 2004 cand afacerea mea a suferit foarte tare, am pierdut mult, a fost greu greu... Apoi a urmat 2005 si na, am invatat sa nu mai zic niciodata "mai rau nu se poate". Concluzia generala e ca omul poate suporta mai multe decat crede, ca e mai puternic decat se simte la un moment dat.
    Deci 2005:
    -din punct de vedere profesional - foarte foarte rau
    - din punct de vedere financiar - si mai rau
    - din punct de vedere sentimenta - foarte bine
    - pe plan familial - binisor
    - din punct de vedere psihoanalitic - cred ca mi s-a dus o doaga
    - din punct de vedere medical - nu prea bine
    - din punctul de vedere a stresului - bine, am devenit dependenta de stres, ma loveste depresia cand nu ma stresez pt ceva

    Si la sfarsit de an ridic capul sus si ma gandesc ca am trecut prin tot ce a fost si ca viata e grea, dar mergand invatam, si ca intr-o zi va rasari soarele si pe strada mea.
    #96569 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    anul asta mi-am luat licenta, - de ina 03 la: 22/12/2005 15:02:29
    anul asta mi-am luat licenta, m-am inscris la master ----ok
    tot nu mi-am gasit marea dragoste---------------------nu mai e ok
    #96575 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    ina - de rac la: 22/12/2005 20:11:36
    Ai putina rabdare...

    Vin sărbătorile...
    #96625 (raspuns la: #96575) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    2005 - de Horia D la: 22/12/2005 20:37:54
    a fost un an bun... fara surprize:))
    #96627 (raspuns la: #96625) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    2005 - de ooanna la: 23/12/2005 17:56:55
    ..avand in vedere ca seman foarte bine cu baietelul din bancul bellei .... ( cel care nu-si gasea calul :D )....acest an a fost foarte bun pentru mine.....:))
    #96743 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    "UNA BUCATA OM CUM RAR IN VIA - de irma la: 28/12/2005 08:03:45
    "UNA BUCATA OM CUM RAR IN VIATA AI PARTE"

    cred ca multi din cei care-au citit asta si-au zis: "ala-s eu!" :))

    halca de suflet o s-o capeti inapoi, in timp...poate ajuta si omul ala de care vorbeai.
    #97375 (raspuns la: #96380) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    bilant sa fie - de Shtevia la: 28/12/2005 11:25:45
    Bilantul nu ti-l poti face nici macar pe patul mortii, ca cine stie cand mori? Poate iti revii :)
    Dar, totusi, pentru anul asta: copiii sunt bine, au mai crescut un pic, s-au mai inteleptit. Eu am mai imbatranit un pic si am inceput sa fiu mai la mintea copiilor :).
    Mi-am mai gasit un job (de fapt, m-a gasit el) care imi place mai mult decat cel de baza (desi nici ala nu e chiar rau, dar nu e prea banos).
    Am citit cam toate cartile pe care doream sa le citesc. Am avut timp sa ma gandesc la multe si sa traiesc cam tot ce mi-am dorit anul asta. E drept, ca nu am calatorit dupa pofta inimii, dar probabil ca nu era anul potrivit pentru asta.
    Am gasit cafeneaua, care imi place mult, de la care am invatat si invat multe si ma inspira grozav (mai ales la scris). Primul lucru cand ajung la calculator si stiu ca am 5 minute libere, intru sa vad ce mai e nou… Numai ca nu prea am timp asa mult pentru asta.
    Mi-am consolidat relatia cu partenerul de viata. Neincetat se schimba relatia dintre noi, crescand, desi uneori pare a fi invers. Dar numai pare…Oricum, iubirea e mai profunda in fiecare clipa, atingand mereu alte dimensiuni interioare.
    A, si de Craciun am primit bradul visat: argintiu, pana in tavan, cu conuri pe el.
    Regrete? Nici unul. De fapt, ce e ala regret?:)

    Cam asta e „bilantul“…
    #97378 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    Maan - de Jimmy_Cecilia la: 31/12/2005 08:14:36
    sper c-o sa vina...:) mai ales ca avionul il am in anturaj... ;)
    si in liceu am luat si brevetul de parasutism si planorism... la Deva, sporturi practicate si mai tarziu in occident...deci inaltimea nu-mi face frica...

    insa pentru licentza asta de pilot privat, trebuie sa fac cursurile.. sa ma reintorc in EU... le voi fac la Roma, cu sigurantza..:))

    Pentru moment suntem tot printre insulele Oceanului Indian...
    cand pe cate o insula... cand pe mare...
    Permisul de conducerea vaporului in largul marii (haute mer) il am de acum 3 ani...:))
    #98005 (raspuns la: #96371) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    bilant - de M a o la: 31/12/2005 11:37:34
    Cu totul intamplator poza mea de utilizator reflecta bilantul pe 2005
    #98032 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
    Bilant 2005 - de doctors la: 11/02/2006 15:42:34
    Bilant?Hmm!Hai sa incerc:
    -mi-am pus oarecum la punct activitatea profesionala;in acest sens m-a ajutat destul de mult si conectarea la Internet;
    -am inceput sa ma familiarizez oarecum cu "idiotul de geniu" numit computer,ii descoper pe zi ce trece noi valente;sper ca acest lucru sa-l fac in continuare din ce in ce mai intens;
    -tot Internetul m-a pus in legatura cu o infinita sursa de informatii si cu un numar foarte mare de reali si virtuali prieteni.
    Poate ar mai fi si alte lucruri,dar le las pentru anii care vin.Sper ca viitorul sa fie mult mai bun ca prezentul.
    #105215 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


    Cursuri de matematica si fizica online!
    Incearca-le gratuit acum

    Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
    www.prepa.ro
    loading...


    loading...

    cautari recente
    mai multe...

    linkuri de la Ghidoo: