DRAGOSTEA DE CUVINTE...

Cuvintele...Imi plac...Le vad...Sunt niste fapturi plasmatice...Se pot transforma intr-un lichid ce ti se scurge de pe foaie atunci cand le dai nastere sau pot deveni solide si eterne.Uneori se transforma in baloane ca cele de sapun si se inalta la nesfarsit pana nu le mai vezi.Primul lucru pe care l-am intalnit in viziunile mele a fost cuvantul
"liliac".I-am vazut ambele fete.E la fel de superb si oribil in amandoua ipostazele.Pare ca undeva se contopeste intr-o singura entitate:melanj de lumina si intuneric.M-am antrenat si acum percep existenta cuvintelor...Urasc literele...Sunt egoiste si solitare...Cad mereu in gol si nu ai ce face pentru a le opri.Se izbesc de pamant si dispar...In spatele lor nu ramane nici macar o dara ce o lasa franturile de cuvinte.Acestea din urma au soarta cea mai cruda.Sunt fracturi deschise nevindecabile care se prabusesc,ramanand in suferinta.Nimeni nu ar putea sa le readuca la starea initiala de "cuvinte"...Daca te apleci putin in tine le poti vedea...Se zbat intr-o invalmaseala zgomotoasa...Ar vrea sa se inalte dar nu au aripi...Ar dori se se ingroape dar sunt prea usoare...Le-ar placea sa dispara...dar...sunt LITERE...