DESPARTITI IN CASA

Normal ca orice copilarie e mai frumoasa daca ai alaturi ambii parinti. Insa nu stiu cat de usor ar fi ca parintii sa-si amortizeze conflictele pt a-si proteja copilul. Ba din contra, conflictele mocnite dintre ei ar genera o atmosfera grea, un mediu sufocant pt un copil sau un tanar in formare.
O mare parte a stresului acumulat de parinti ar fi puternic resimtit de catre copil. Nu parintii ar fi "prezenti", ci o 2 umbre imbufnate mereu.
Nu sunt de acord cu aceasta solutie. Sigur, "pasarea" copilului de la un parinte la altul nu e "sanatoasa", dar macar e mai putin frustranta.

=====================
"An eye for an eye... And we'll all go blind!" (Ghandi)

Gresita, foarte gresita... Mai ales ca oricum copiii vor resimti tensiunea din casa.
______________________________________________________
"Oricum, e intotdeauna perfect adevarat si contrariul" - Longanesi

Nu sunt in nici un caz de acord cu aceasta solutie... copiii au nevoie de dragoste, au nevoie sa invete dragostea si primul loc unde se intampla asta e familia, e primul model in viata.

Uneori insa oamenii raman impreuna si din cauza unei comoditati... iar asta iarasi mi se pare ingrozitor.


______
"Nu-i de ajuns sa faci bine, mai trebuie sa-l faci si bine." (Diderot)

Este imposibil sa cunosti oamenii daca nu cunosti forta cuvintelor.
Confucius
D.p.m.d.v.este o decizie gresita.Comportamentul parintilor unul fata de celalalt si comportamentul lor fata de copii-un subiect dezvoltat in multe publicatii si emisiuni tv. Si ce daca? Ce impact au asupra vietii de familie? Greu de raspuns in putine cuvinte.
Familiile dezorganizate au o mare varietate de stiluri si caracteristici,dar toate au acelasi efect asupra copiilor.
Depinde de nivelul educational al cuplului, de tranzactia pe care au facut-o in momentul in care au hotarat sa traiasca vieti separate sub acelasi acoperis.
In familiile in care violenta verbala se asociaza cu cea fizica, este clar ca urmasii au destul de mari traume la nivel psihic.
Presupunand ca exista familii de oameni cu o educatie care nu le permite sa se jigneasca, si care traiesc ca in exemplul avansat de Swamy, copii vor simtii un anumit tip de ,, raceala'' intre parinti.
Aceasta atmosfera va lasa amprenta asupra copiilor. Ei cresc avand modelul parintilor lor, si in viata de cuplu pe care si-l vor forma
la momentul potrivit, vor actiona ca si parintii.
De fapt toti mergem in viata cu un ,,ceva''preluat de la parinti, chiar daca unii dintre noi i-am depasit din mai multe puncte de vedere pe cei care ne-au dat viata si ne-au crescut.
Cu riscul ca ma repet, afirm ca subiectul este vast.
Pentru copil este gresit sa:
-te certi in prezenta lui( nu mai amintim de batai)
-sa manifesti maniere compulsive-de a manca, de a cheltui bani, de a juca jocuri de noroc,...
-sa consumi alcool abuziv
-sa ai comportamente contradictorii si convingeri deosebit de rigide in indiferent ce domeniu de viata(legi stricte cu obligativitate de respectare a acestora ).
Ma opresc aici, caci altfel iese o carte in care nu vin cu nimic nou .
Ar fi buna o consiliere inainte de a forma un cuplu, una inainte de a da nastere unui copil si un contact permanent cu psihologul asa cum se procedeaza cu pediatrul dupa ce apare micutul.

De cele mai multe ori copiii sint doar scuza pentru lipsa de curaj de a lua singur viata in piept sau dependenta baneasca fata de partener.Oricare ar fi motivul eu il consider provenit dintr-un crunt egoism.Intr-o asemene relatie intotdeauna vor fi tensiuni, retineri,care in timp se acumuleaza iar copiii sint extraordinar de receptivi si sensibili ,la inceput nu vor intelege mare lucru, si cu trecerea timpului vor intelege cum vor crede ei ca este bine.Si oricita dragoste le-ar oferi parintii (dar separat) le va lipsi armonia din cuplu.

Nu sustin teoria parintelui singur , dar decit singur in doi mai bine singur, singur.Poti razbate viata,poti sa o faci asa cum iti doresti,si stii ca poti sa-ti asumi responsabilitatea deciziilor .Daca parintele lipsa vrea sa participe la educatia copilului o poate face implicindu-se
sufleteste si elegant.
Mai trist este ca sint foarte multi oameni legati de obiecte si de o situatie si pentru acestea prefera o viata de compromis.

Eu traiesc situatia asta si e nasol de tot. De altfel cred ca pina la urma trebuie sa punem punct.
Am crezut ambii ca se poate continua asa "ca fratii" pentru binele copiilor... dar pentru copii e si mai rau.

de despartiti in casa pe care le cunosc sunt in America.Interesant,nu?
Si nu copiii ii determina la acest compromis ci casa .Ori au platit-o ori mai au de platit la ea...si perspectiva de a o lua de la capat..

eu am o prietena buna careia mi-am permis sa-i spun ca trebuie sa faca ceva. De 2 ani traiesc in aceeasi casa dar nu-si vorbesc, nu fac nimic impreuna. Nu maninca impreuna, nu ies impreuna..Daca copiii au un spectacol sau o sedinta atunci fie se nimeresc amindoi acolo (si unul sta intr-o parte iar celalalt in alta parte) Este dureros, sa o vezi traind asa. Am incercat sa-i spun ca viata ei e importanta, ca totul se reflecta asupra copiilor. Raspunsul ei a fost: "copiii mi-au cerut sa stau asa, ei spun ca daca stam asa in felul asta suntem amindoi in aceeasi casa chiar daca nu ne vorbim"
Nu am crezut raspunsul ei, mai ales ca, copiii sunt mici (nici unul peste 12 ani)..si e atit de rau sa o vezi chinuindu-se intr-o viata fara nimic frumos.

Cum poti ajuta o astfel de persoana??? E bine sa incerci sa ajuti, sau mai bine stai la locul tau??

"Am crezut ambii ca se poate continua asa "ca fratii" pentru binele copiilor... dar pentru copii e si mai rau."


Cind spui "ca fratii" ce intelegi ? fara nici o relatie sexuala ?
Daca este cazul, nu vad de ce "pentru copii e si mai rau" ...
citeva explicatii suplimentare ne-ar ajuta ca sa intelegem situatia ...
merci.

un documentar pe tema educatiei copiilor care m-a impresionat foarte mult. Stim cu totii vorba aceea ca copilul nu face ce i se spune ci ceea ce vede pe altii ca fac. Aici nu era vorba despre asta, ci despre faptul ca copii invata sa relationeze cu oamenii, sa isi manifeste dragostea si sa-si comunice in general sentimentele in functie de ce au vazut acasa. Si nu e vorba despre felul in care parintii s-au raportat la copil si l-au iubit samd, ci de cum relationeaza ei doi intre ei. Copiii obsearva cum se ajuta unul pe altul cei doi parinti, cum isi vorbesc, cum se iubesc daca se iubesc, cum isi comunica sentimentele si de aici invata.

Pornind de la ideea asta cred ca dupa ce s-au despartit doi oameni nu mai are nici un rost sa ramana sub acelasi acoperis. E o amagire sa creada ca le va face bine copiilor. Tensiunea dintre cei doise va vedea choiar daca ar fi niste maestrii ai diplomatiei, si copiii vor invata de aici.

Daca cei in cauza ar avea curajul si taria de a recunoaste ca se ascund in spatele copiilor si cauta numeroase motive , printre care si speranta, lumea ar fi un loc mai bun...Cei mai multi stau in aceeasi casa despartiti din lasitate, pt ca le e teama sa o ia de la capat, le este teama sa ramana singuri, le este teama sa n ife judecati de copiii mai tarziu si sa li se spuna " tu ai fost de vina! Daca nu plecai....! Dar cel mai mare judecator de care ne este teama, este societatea ! Asta incepand de la proprii parinti care desi iti spun "lasa mama ca nu e sfarsitul lumii..." te privesc cu mesaje "of, ce o sa zica lumea acum? si m-ai facut de ras". Bineintzeles ca sunt f multe cazuri i n care familia iti este aproape, dar pana afli daca te sprijina sau nu, tot te trec toate caldurile!
Apoi vin prietenii sau "prietenii" care deodata incep sa se imparta in tabere si tot asha!
WRONG, WRONG , WRONG
Copiii, de foarte multe ori nu fac ce vad in casa! Exemplu, stiu foarte multi copii de familii bine si culte si tot ce vrei si manieratzi care au niste ratatzi de copii, drogati si toate alea si invers copii din familii distruse de alcoolisti si tot ce vrei, care au stiut si au avut vointa sa aleaga ceva bun in viatza! Si pana la urma copiii oricum cresc si isi iau zborul si to o sa ramaiori singur sau si mai rau cu un strain langa tine si cu multe intebari fara raspuns! Da, ai grija de copii si nu renuntza pana nu esti sigur ca nu are de ca sa iti para rau! Dar nu uita ca o viata ai (sau poate mai multe, dar momentan e doar una), nu o irosi!

Daca spui cuiva ca ai un prieten si ca sinteti "ca fratii" ce incerci sa-i transmiti ca nu faceti sex sau altceva?

Doua persoane care decid sa formeze un cuplu incep constuctia unui sistem, care, pentru a functiona are nevoie de un echilibru real, obiectiv.
Un bun echilibru este in general fondat pe un interes comun (copii, casa, masa etc - elemente de regula vizibile si relativ usor de observat - dar si pe o gramada de altele mai subtile - pasiuni, vicii etc).
Interesele in comun ale fondatorilor cuplului se schimba in timp, cu cosecinte directe asupra echilibrului cuplului.
Procedura standard in caz de dezechilibru este apelul la ''specialisti'' in domeniu (prietani, rude, sfatosi) care-si ''dau cu parerea'' de regula in necunostinta de cauza.
In realitate e manifestarea tipica a evitarii confruntarii cu problema sau invartitul in jurul cozii...f. comuna de altfel.
Ideal este ca deciziile privind cuplul sa fie luate NUMAI de fondatori iar tot ceilalti sa-si tina gura.

dar indiferent de aceasta lasa amprente nebanuite asupra copiilor...
eu am crescut intr-o familie cu probleme..ai mei mai sunt si azi impreuna desi am convingerea ca in cazul in care s-ar fi despartit la timpul potrivit, ne-ar fi fost mai bine la toti.
partea ciudata este ca acum se pare ca au mai renuntat la a-si mai amari reciproc viata...atunci cand dau de greu se poarta ca si cand probleme care nu si le-au rezolvat, nu au existat nicicand.
diferenta este ca amprentele exista. mie mi-a luat foarte mult timp sa inteleg si sa accept situatia..o accept pentru stiu ca nu o mai pot schimba.
si e trist...ei nu au inteles ca noi avem nevoie de suportul lor..decat prea tarziu, cand am invatat sa ne descurcam singuri, acum nu accepta faptul ca nu mai avem nevoie de sfatul lor pentru ca nu au stiut sa investeasca in apropierea fata de noi. au fost prea preocupati de problemele lor...si nu realizeaza ca nu am avut o copilarie fericita. si cand copilaria nu este asa cum ai fi avut nevoie...iti este destul de greu sa fi un adult fericit.
asa ca eu sustin ca ori se inteleg ca doi oameni realisti si care se gandesc la bunastarea psihica a copiilor care nu consta doar in a avea ambii parinti in preajma, ori se despart si isi refac vietile sau raman singuri.
flori de camp

Nu sunt de acord...Nu pot fi.. Asta ar imsemnasa ne resemnam si sa zacem in nefericire sau mai bine sa murim in momentul cand au aparut primele neintelegeri in familie.Dar nu, noi trebue sa ne autodepasim conditia si sa nu repetam greselile parintilor nostri.Sa fim parinti ideali copiilor nostri.Si eu am avut o copilarie ce mi-a lasat amintiri de cosmar dar acum am familia mea am lasat in urma totul am un sot minunat si doi copii ...nu pot sa descriu starea de fericire pe care o am atunci cand ii privesc sunt minunati...imi privesc copii si nu pot crede ca sunt ai mei..sunt perfecti..Si atunci ma intreb ce se intampla cu cei care-si chinuiesc familia?Probabil nu au cunoscut aceasta fericire..Deci sunt demni de mila

multe cupluri isi pun copiii la inaintare cand este vorba de divort...am observat asta de multe ori in viata reala. poate ca unii or sa-mi arunce-n cap cu pietre, ca eu nu trebuie sa vorbesc pentru ca n-am copii si sa stau in banca mea...n-ar fi prima data!
eu zic asa: cand caruta scartaie, toate drumurile duc la tribunal!...ca se pot face compromisuri, ca ar mai fi o cale de-mpacare - sunt de acord!...dar s-ajunga copiii niste instrumente de santaj conjugal sau sa fie ''aruncati'' de la Ana la Caiafa ca niste mingi de ping-pong mi se pare culmea ipocriziei si lasitatii!
copiii nu au ce cauta in certurile parintilor si un parinte n-are voie sa semene ura in cugetul copiilor pentru ex-partenerul de viata!...probabil ca cel mai greu este sa li se explice de ce mama nu mai poate sta cu tata, nu neg...dar nici sa stai cu cineva NUMAI si NUMAI pentru motivul ca sunt niste copii la mijloc!...asta nu-i casnicie, nici macar compromis nu e ci, o inscenare jalnica!...dar e doar o parere de-a mea, nu un capat de tara! niciodata n-am avut pretentia sa am dreptate mereu...
___________________________________
semper idem...

Depinde... de multe ori am auzit ... "ce sa fac? de dragul copiilor fac asta!"... si in general ... la femei... "copii au nevoie de tata langa ei"...
Eu nu sunt deloc de acord cu asta... educatia primita, mediul in care se dezvolta acel copil, armonia familiala, sunt lucruri esentiale... Ce are de castigat un copil care simte acea tensiune permanenta?Cu ce lucruri bune porneste la drum in viata?
Eu am tata vitreg... au fost certuri si discutii... ca in orice familie... dar niciodata nu i-am vazut sau auzit pe ai mei injurandu-se, batand-se si niciodata n-am simtit o distanta intre ei...
...fratimiu (rodul casniciei, mai mic decat mine cu 9 ani) are repulsie totala fata de parintii unor colegi... in a caror familie se petrec astfel de lucruri... si-mi spune ca el nu concepe asa ceva... cum adica sa-si bata nevasta? sau copilul?... imi place cum gandeste... si consider ca meritul este al parintilor ... colegii lui... obisnuiti fiind cu astfel de tratamente... au repulsie doar daca isi vad din intamplare tatal cu un pahar in mana... "iar vine tata beat.iar iese scandal in seara asta.ma duc acasa sa-i spun mamei"
astea-s cele mai "urate" cazuri... dar cunosc foarte bine... vecini,prieteni... care n-au nici o treaba unul cu altul... nu sunt scandaluri... dar copii au simtit distanta dintre cei doi parinti tot timpul...
si atunci ma intreb.... merita oare "sacrificiul" asta?
pentru ca nu sunt parinte... este posibil sa nu am tocmai o parere corecta despre cum sa-ti cresti copilul... dar "singuratate in doi" de dragul copiilor... chiar nu o accept si nu o inteleg... probabil asta-i tot meritul parintilor mei...

am copil si daca as divorta i-as oferi copilului o familie, chiar daca m-as sacrifica. te intrebi de ce. pt ca intamplator am aceeasi poveste ca a ta...cu tata vitreg si am dus-o la fel de bine ca tine. nu am stiut ce inseamna certurile si nu am dus lipsa de nimic, dar am simtit raceala dintre parinti. la fel ca tine am o sora mai mica cu 10 ani, numai ca aici povestile noastre se deosebesc. mama a divortat a doua oara. de ce? pt ca tatal meu vitreg avea pe altcineva. nu mi-am vazut sora de aproapeun an. acum cred ca era mai bine daca nu divortau, era fiecare cu viata lui, dar eram toti impreuna. aveam mama, tata si sora. acum am doar mama. sa sti ca nici asa nu-i bine...oare cum e mai bine?

nu de fiecare data comportamentul parintilor isi pune amprenta pe copii. sunt casatorita de 5 ani. sotul meu a trait intr-o familie cu violente fizice si verbale, tatal sau era zi de zi baut, dar el este diferit. uraste bautura si violenta de orice fel. niciodata nu m-a jignit sau nu a ridicat mana la mine. nu face ce a vazut la parinti.