Cu lacrima dorului de mama...

Numaram cuprins de nostalgie
timpul mereu ratacitor,
din ce-a fost,azi e iarasi saracie,
din ce s-a spus,e iarasi dor...

Dintr-o enigmatica suflare
se naste aburul vietii,
din ce s-a scris,se stinge-o lumanare,
miruind eternitatea si poetii...

Tablouri din trecut stau pe pereti,
acoperite de praf si fara rama,
si-n ele-s peisaje de obiecte fara vieti
semnate cu lacrima dorului de mama...

Deschideti usa la morminte
si priviti-i pe parinti
cum se odihnesc cuminte
in pamant de suferinti!...

Se lasa clopote sa bata surd
in-aceasta vale cu suspine,
din ce s-a scris,s-a nascut destinul crud
al multora ca mine...

In odaile de penitenta
miroase intunericul a ars,
stam cu totii intre vis si somnolenta,
chinuiti de-abisul bunului-ramas...

Peste frunze moarte calcam greoi,
si drumu-i stramt si lung,
in trecut ori in viitor,suntem tot noi
prin aceleasi clipe ce n-ajung...

Ca un nufar plutitor
rabd durerea sufleteasca,
masor cuprins de nostalgie si de dor
drumul spre casa parinteasca...

Langa felinare prea tarzii
singuratatea da glas sortii,
si cu lacrimi ca nu mai suntem copii
traim-acum in umbra mortii...

Cu chipul plans si ravasit
poetul rece scrie rece,
nu cere sa fii iubit cand n-ai iubit,
acum,cand clipa asta te intrece!...

Dintre toate cate sunt
si dintre tot ce a ramas,
noi suntem o mana de pamant
si-abis de bun-ramas...

Ostenite lacrimi curg
la imbratisarea cu parintii,
sunt lacrimi dintr-un cuib de cuc,
picaturi de durere ale trupului si mintii...

Am sa beau un pocal cu vin
pentru cat mai este,
si-apoi,am sa ma intind putin
pe lavita visului dintr-o poveste;

Intre doi bieti pereti
doar ecoul e etern,
pe cand viata n-are vieti
si vorba-i tacere in tabloul altui desen...

La rascruci de riduri,sa-nfrateste sange si sudoare,
si-apoi curg impreuna pe frunte,chinuit,
pe fruntea omului lovit de nimic si departare
si de nenorocul c-a trait...

Aceeasi povara fi-va si maine,
in acelasi loc,la aceeasi ora,
tot descult si fara paine,
tot plangand dupa frate,dupa sora...

Mangaiati-i cat mai duios pe parinti
si pe oricine are sangele ca noi,
sa nu va departati nicicand de ei,
acum,cat sunt inca langa voi!...

In scaun stau cei batrani
rasfoind amintiri si amintiri,
ei sunt pe veci aici stapani,
aici,in satul sadit cu trandafiri;

In leagan se dau cei mici,
cei cu pofta azi de joaca,
seara se lumineaza cu greieri-licurici
si cu mangaierea Lunii toata;

Iau chitara jos din cui
si-ncep romanta dorului de dor,
romanta mea,romanta neamului,
recviemul meu,recviemul tuturor...

In aceeasi titanica tacere
suntem solidari in saracie,
istoria noasta-i carte in trei volume de durere,
insa nu vreo comedie...

Trecutul nostru-i colectie de ruine
adunate-ntr-un parasit demult muzeu,
trecutu-i iaz de lacrimi line
si-un prezent,parca,mai greu...

Atatea vorbe-s de prisos,
dar nu putem tacea,
ce cruda e boala incurabila de haos,
adio,baiatul meu,copila mea!...

Am sa-i conduc pe ultim drum
pe toti cei ce nu mai sunt,
si-o lumanare va arde fara fum
pentru pamantul din pamant...

Inghititi mereu de agonie
cautam scaparea disperata,disperand,
si-o sa cada mir din ochiul tau,Marie,
pentru cei de la picioarele-ti plangand!...

Ne sageata crud si vantul,
vantul aspru,Mefisto ucigator,
si coma ne cuprinde si inima si gandul
in "cimitirul rozelor ce mor"...

Se asterne plapuma uitarii
peste irisul surpat de umeda clipire
ce-a furat prin lacrimi picaturi din apa marii
si-apoi le-a varsat pentru-a mortilor marire...

Sa fie-ntr-un ceas bun
amintirea pomenirii lor,
sa le facem coroane din crengute de alun
si sa scriem pe cruci:Inviere tuturor!

Sa ne-agatam de orice reintalnire,
reintalnirea vesnica cu ei,
topind o lumanare intru marire-nemurire
la mormintele copacilor de tei;

Numar iar cuprins de nostalgie
timpul de clipe trecator,
din ce-a fost,nimic n-o sa mai fie,
din ce s-a scris,e iarasi,iarasi dor.

Cristian-Paul Basarab,27 ianuarie 2005,Cluj-N.