Vorbeam acum ceva vreme despre femeile care au marcat, într-un fel sau altul, evoluţia mea ca bărbat. Adina e una dintre ele. Poate relaţia cu ea nu a fost cea mai importantă, poate nici cea mai de durată, dar cu siguranţă a fost cea mai intensă.

Nu ştiu dacă m-aş fi apucat să scriu despre Adina dacă n-aş fi revăzut-o recent într-unul din cluburile la modă din oraş.

Ea a fost flacăra, surpriza, nebunia fiecărei clipe pe care am trăit-o împreună.

Deşi de fel sunt o persoană conservatoare, Adinei părea să nu-i pese de asta. Era foarte tânără când am cunoscut-o, extrem de voluntară şi uşor băieţoasă. Cu toate astea, ardea în ea mocnit o voluptate pe care am descoperit-o treptat, o pasiune cu care m-a copleşit…
Şi pe care am încurajat-o din răsputeri, pentru că se potrivea perfect nevoii mele de a evita monotonia. Şi mă lăsam furat, clipă de clipă, de dulcea ei abandonare de sine. Aş putea spune că niciodată până la ea, şi nici după ce ne-am despărţit, nu am mai întâlnit o femeie cu o asemenea deschidere pentru experimente.
Cu ea am descoperit o altă orizontală …

Relaţia a început întâmplător, ieşeam dintr-o alta relaţie, şi la început nu a fost decât amuzament din partea amândurora şi dorinţa de a experimenta ceva nou.

Mi-amintesc că la una dintre primele noastre întâlniri ne plimbam pe malul mării. La un moment dat eram faţă în faţă şi îi povesteam ceva ... în acest timp mă fixa cu privirea şi îşi umezea buzele, probabil inconştient. I-am spus că dacă îşi doreşte să mă sărute poate să dea curs impulsului. S-a fâstâcit şi m-a întrebat ce fel sunt eu ...
În ciuda dorinţelor ei … tot eu am făcut primul pas.

Pentru că era mereu înconjurată de băieţi cu care ieşea prin cluburi, aveam convingerea că era iniţiată în tainele amorului. Surpriza avea să vină mai târziu, când am început să descoperim împreună poziţii şi locuri inedite. Orice năstruşnicie ne trecea prin cap trebuia neapărat experimentată. Orice poziţie care iniţial părea să sfideze legile gravitaţiei părea făcută anume pentru noi doi.

E micuţă de statură şi îmi plăcea la nebunie felul cum se pierdea în braţele mele ca o păpuşă vie. Şi mă amuzam mereu cum din statura ei micuţă izbucneau declaraţii de dragoste inedite, spuse la furie: „te iubesc, băi, animalule”. Nu mă răneau ţipetele şi vorbele ei pentru că făcea cu pasiune totul: dragostea, furia, certurile ... iar împăcările erau atât de dulci.

Îmi amintesc cum, o dată, a vrut să se bată pentru mine cu altă femeie. Am intervenit la timp explicându-i că e total dezavantajată din punct de vedere fizic. Nu era orgoliul masculin măgulit atunci, ci ridicolul situaţiei de a vedea o fiinţă atât de mărunţică, cu pumnii strânşi şi sprâncenele încruntate, hotărâtă să apere ceea ce considera a fi „al ei”.

Am trecut împreună prin multe situaţii inedite, a căror natură nu-mi permite să le redau aici, întâmplări amuzante care ne-au apropiat foarte mult. Am fost despărţiţi o perioadă, după care am reluat relaţia ... şi în tot timpul cât am fost despărţiţi m-am gândit la ea. Mi-amintesc că am petrecut un Revelion cu altă femeie, dar toată noaptea m-am gândit la ea şi am vrut să plec s-o caut acolo unde ştiam că face Revelionul. Am o fotografie de la acea petrecere împreună cu femeia care mă însoţea şi toată lumea care a privit acea fotografie a remarcat că era evident că sunt îndrăgostit de femeia din braţele mele ... dac-ar fi ştiut ei la cine mă gândeam.

Aşa era Adina ... greu cu ea, greu fără ea. Mereu pusă pe şotii, plină de contradicţii pe care mi le motiva cu o logică absolut fermecătoare.

Şi era înduioşător efortul ei de a poza în gospodină cu vechime. De pildă, călcatul rufelor – ocupaţie pe care o detesta din tot sufletul. Îmi repeta asta de fiecare dată când o rugam să calce ceva. Şi apoi trebuia să împac o Adină bosumflată.
Cu toate astea într-o dimineaţă a călcat din proprie iniţiativă tricoul pe care îl purtasem în seara precedentă şi mi l-a prezentat, mândră de opera ei.
Vă daţi seama ce sacrificiu făcuse pentru mine? ... Ce mai conta că era un tricou purtat, care nu mai avea sens să fie călcat?

A, şi gătitul ... . Am stat la ea trei zile şi mi-a făcut ouă umplute ... şi nimic altceva ... trei zile cu ouă umplute la micul dejun, la prânz şi la cină ... şi după trei zile m-a trimis acasă la mama că nu mai făcea faţă situaţiei… (şi-acum când mănânc ouă umplute mă umflă râsul şi-mi amintesc de cura de atunci).
Altădată, a vrut să-mi facă o surpriză – o tocăniţă de cartofi gătită de ea.
Am mâncat o porţie, am lăudat-o ca excelentă, după care am băut patru căni de apă – era sărată ocnă.

Şi ar mai fi multe de povestit ... din ale bucătăriei …

Îmi plăcea să o copleşesc cu cadouri ... mă încânta reacţia ei la primirea cadourilor, de prinţesă răsfăţată, căreia i se cuvine totul.

Şi nici o clipă din timpul petrecut cu ea nu am simţit că mă plictisesc, pentru că prin felul ei de a fi - exploziv, imprevizibil, aducea mereu ceva nou relaţiei noastre.

Deşi sunt ani buni de când ne-am despărţit, pot spune cu mâna pe inimă că, dacă ar fi să iau viaţa de la capăt, e sigura femeie cu care aş trăi povestea de la capăt, cu bune şi rele, fără să schimb nimic.

Şi mi-aş dori măcar o clipă să o aud din nou spunând din tot sufletul „te iubesc, băi, animalule” …