In valea cu suspine...

Sarut-acum aceste frunze moarte
si-mbratisez trandafirii rastigniti,
caci,Lumea toata-i o furtuna de singuratate
unde patroneaza trecatorii saraciti...

Scriu aceasta carte in memoria vietii-mi scurse,
folosind cuvinte goale,dar atat de calde pentru mine,
si las aici istoria unei inime strapunse
de clipele ce-au fost si nimicul care vine...

In valea cu suspine mi se-nalta falnic locuinta
si printre gratii,poetul plange prin cuvinte,
caci aici,regina-i doar nefiinta
ce porunceste vesnic din morminte...

Rastignita mi-e vorba prin aste foi,
si totusi,las in urma o parte din calvarul meu,
mi-e dor sa ma reintorc la viata si la voi
si sa plang multumit lui Dumnezeu...

Aici,in valea cu suspine ploua-acum cu lumanari
si bat gigantice clopote de-arama,
caci,viata-i doar o secunda de-ntrebari
ce au ca raspuns final o drama...

Si din Universul meu,voi n-aveti ce-alege,
caci un geniu e vesnic neinteles,
ramane doar ca timpul sa alerge
aducand glorie ultimului vers...

Iar in Lumea voastra,eu nu imi merit locul,
caci suntem prea multi pe-o farama de suflare,
si-apoi,mie-mi porunceste vesnic nenorocul
sa fiu o stea de departare...

Astfel,eu raman ce-am fost,
un liric ce la lacrimi se inchina,
toate-mi sunt de-opotriva,fara rost,
aici,in valea ce suspina.

Cristian-Paul Basarab,15 septembrie 2004,Cluj-N.