Am râs când ploaia m-a udat
si m-a sfintit cu picãturi fierbinti.
Când viata m-a lovit din plin,
eu am zâmbit si mai departe-am mers.
Mi-am zis-
-Ce este mai plãcut pe lume,
decât sã poti zâmbi oricând
fãrã-un motiv anume ?
Asa cã orice-ai spune,
oricum ai vrea sã mã ucizi,
cu o privire sau un gând ascuns,
eu voi fi eu si voi zâmbi.

Mã-ntreabã lumea cu mirare
cum de zâmbesc, când mai usor mi-ar fi
sã recunosc când sunt învinsã,
sã plâng, sã-mi strig durerea.
Râzând, rãspund cã nu-mi e teamã
de ceea ce va fi sau va fi fost,
cã antidotul unei vieti bocite
e râsul plin de inocentã.

Iar seara, când oglinda mi-e alãturi,
surâsul mi se pare ipocrit
si masca-mi cade si apare
o lacrimã sãratã,
care mã usturã, mã arde.
si râd din nou,
pentru cã mâine –
E o altã zi !