abia a plecat din camera mea de camin incercanat si mancat de temeri de sesiune... acelasi obicei de a ma privi Frumos, Verde, Perfect in ochi fara a-mi lasa nici un gest de tandrete in plus... a zambit si am zambit, desi Stie ca ii e teama de n-o-i. si eu Stiu, desi am privit-o lung, vrand sa dau pe undeva de vreun indiciu despre ce nu am putut sa fiu (sau nu a putut Ea...). pana si Bregovic stia, pentru ca incepuse sa cante deliranta Auseeeeenciaaaaa. am lasat-o sa plece fara ma mai chinui sa-i fur vreun sarut (nu rece, nu..., dar mereu timid si nostalgic). acum probabil doarme linistita - adica sta in stare de inconstienta aproximativa intr-o pozitie orizontala.


ce text prost. jur ca nu o sa mai pun niciodata puncte de suspensie...