Asumarea renuntarii la dorinta si impacarea cu o stare de fapt data (sau ramasa) induc iluzia resemnarii.
Resemnarea inseamna frustrare mascata. Resemnarea nu e suprimarea dorintei, ci conventia suspendarii ei. Fie innabusita cu samavolnicie, fie neglijata cu regularitate, respingerea dorintei e pana la urma autosugestie esuata.
Dorinta sufocata persista in stare de latenta, cel mult reusind sa-si amane manifestarea; la vremea imbinarii bratelor cercului, rasare intinerita, de nerecunoscut, de multe ori deghizata, inocenta in impostura ei obraznica, propunand o ,,noua” dorinta: aceeasi Marie c-o alta palarie…
Dorinta e investirea unei energii concentrate intr-un obiect cu care, prin imaginatie pozitiva, creatoare, dezlantuita, omul se identifica, transferandu-i unele din datele lui, ajustate ad-hoc, si pe care, astfel imbogatit, vrea sa-l posede: ,,parca face parte din mine” (va suna cunoscut?). Sau in cazul ,,pierderii” lui, vrea sa-l posede din nou.
Dorinta devine usor necesitate. Un nucleu care tine in sah toate elementele vietii individului. Acolo unde nu e patima, nu exista nevoie de resemnare. Patimii trebuie sa i te abandonezi, dar sa nu dainui in ea. S-o consumi exhaustiv, nu pana cand ,,se indupleca”, ci pana cand e exterminata si iti da, automat, pace.
Tot ce ai supus sisificului proces de resemnare se va intoarce la tine. Histrionica minte umana inlesneste revenirile, creand mediul, starile, evenimentele propice, magistral inchipuite si realizate, in laboratoare la care inteligenta banala din noi are rareori acces…mai ales cand pare ca esti pe punctul de a te sustrage definitiv dorintei/patimii/iubirii sau orice alta denumire i s-ar da…pac! se mai intampla ceva care iti invie slabiciunea pe care se grefeaza, cu fizionomie patologica, ea, DORINTA, triumfatoare prin constienta tiraniei ei…
Sa nu-ti treaca prin minte, biata fiinta umana, sa-ti refuzi ceva! Asta ar trebui sa fie una din intaile invataturi. Resemnarea e boala mai grea decat vinovatia. Iar cand se reped amandoua cu ciocurile infometate asupra ta, atunci cand nu mai poti face nimic, pentru ca deja nu mai depinde de tine si povestea s-a schimbat de mult…nu stiu ce se mai intampla, pentru ca eu, una, am fost intotdeauna suficient de prevazatoare (si de norocoasa) sa nu ajung in acest stadiu. Nu am multe dorinte, din fericire, dar dorintele mele sunt foarte puternice. Nu lupt cu ele, ci pentru ele. Nu ma domina, nici eu nu le domin pe ele, convietuim frateste si le las sa se manifeste. Cand se obraznicesc, le privesc cu indulgenta si le fac pe plac. In loc sa urmaresc resemnarea, urmaresc dorinta. In loc sa ma urmareasca resemnarea, ma urmareste dorinta. Fiecare dorinta implinita o bifez cu satisfactie si dau o petrecere in cinstea ei. O sarbatoresc de asemenea atunci cand imi amintesc de reusita ei si astfel, dorintele care asteapta rabdatoare sa le vina randul, vazand dintr-o data cata cinstire le e adusa rudelor mai expeditive, se grabesc la randu-le sa se bea sampanie in onoarea lor.
Pentru ca e mai bine sa obtin decat sa tanjesc, sa las sa curga energii decat sa le blochez, incerc sa nu fac greseala sa ma reSEMNEZ (adica sa ma anulez pe mine si sa-mi dau un alt nume care sa ateste disperat renasterea ce urmeaza mortii fiintei mele care dorea… :-) ) Si ma joc mult, mult, mult…

Ce te faci Ayoka, cand dupa niste ani multi... de casatorie, te luminezi si realizezi ca omul de langa tine este total diferit?! si pe deasupra se mai gaseste si cineva apropiat tie care sa-ti zica >> e prea tarziu... nu cadreaza cu varsta...
Mi s-a mai spus sa las energiile sa curga, dar oare poti sa faci asta dupa ce o perioada lunga de timp le-ai blocat?

Ce te faci Ayoka, cand dupa niste ani multi... te luminezi si realizezi ca omul de langa tine este total diferit?! ... si pe deasupra se mai gaseste si cineva apropiat tie care sa-ti zica " e prea tarziu... nu cadreaza cu varsta..."
Mi s-a mai spus sa las energiile sa curga, dar oare poti sa faci asta dupa ce o perioada lunga de timp le-ai blocat? dupa ani de incorsetare si zeci de complexe?

Din pacate si eu ma regasesc in povestea ta,sau in caracterizarea ta,cum vrei sa o numesti.Resemnarea pentru mine este sinonim cu obisnuinta.In timp,intr-adevar,nu te mai doare atat de tare,dar niciodata nu uiti sentimentul respectiv..
Metode de resemnare?Motto-ul meu este:''Viata merge inainte''.Priveste spre viitor,desi e foarte greu,cel putin pentru mine,pentru ca eu traiesc in prezent,nu in viitor.E vorba de clipa de fata si nu de ceea ce va fi maine sau peste o saptamana sau mai stiu eu cand.Sunt unele lucruri care iti lasa urme adanci in suflet pentru toata viata.E adevarat ca timpul vindeca toate ranile dar...pe unele doar le cicatrizeaza la un mod destul de superficial,daca pot sa spun asa.
Ar trebui sa existe un site aici despre singuratate...nu stiu daca nu exista deja...cred ca ar fi foarte multe commenturi si multe lucruri de invatat in acelasi timp.Dar,fiecare cu parerea lui..

Resemnarea nu poate fi o solutie daca sunt alternative.
Te poti resemna pentru pierderea cuiva drag(prin deces) in rest resemnare inseamna moarte iminenta. Daca nu mai exista lupta
traim degeaba si oricat ne-am plange de mila nu rezolvam problema.
Abia dupa ce epuizam toate variantele putem accepta situatia
si merge mai departe. Dealtfel cred ca e si mai comod sa te resemnezi decat sa lupti.
Mie nici nu-mi suna bine definitia resemnarii (acceptare a unei situatii dificile).
Daca vad ca situatia e dificila nu o accept si nici nu sunt de
acord cu ea fara lupta.
"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

nu am dorit sa fiu doctorul sufletelor ranite, dar cred ca nu poti trece nepasator mereu. cateodata, uiti de regula acelui "intoarce capul; uita! nu-i treaba ta.........." si te opresti. intai cu uimire, apoi curiozitatea te indeamna sa stai si sa asculti, si asculti........asculti......caci dupa cum bine spune spunea cineva:"atunci cand taci te inteleg cel mai bine". imi pare rau ca te contrazic, dar intrebarea este gresita. "Ce faceti cu o iubire care agonizeaza", nu, iubirea nu agonizeaza. poate dragostea, poate sentimentele, poate emotiile, dar nu iubirea. Din cauza asta iubirea a fost aleasa ca ultim legamant al lui Dumnezeu cu omul. Iubirea nu moare. Ce spune oare indemnul:"Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." Cum poti iubi pe altcineva daca tu nu te iubesti pe tine insuti? Si daca te iubesti cum poti spune ca iubirea moare? tu mori? ai avut timp oare sa privesti un fir de iarba? te-ai bucurat daca stropii de ploaie iti spala privirile? cand ai privit ultima oara un apus de soare. singura. ai avut curajul sa te privesti in oglinda? Da cine esti tu cu toate aceste intrebari? ce drept ai? niciunul. iubirea nu ne este data sau luata. iubirea este traire. iubirea este viata. scorneli! vorbe-n vant.......si? ai altceva mai bun? atata timp cat cineva isi mai aduce aminte de tine inseamna ca nu ai murit. ofera-ti bucurii marunte, pe care nici eu nu as avea curajul sa mi le ofer: imparte cinci minute din viata cu un necunoscut, imparte un covrig cu un flamand, imparte aerul pe care il respiri cu o floare (vie) sau stai pur si simplu o ora pe o banca si priveste in jur. ce crezi ca o sa vezi? miscare, viata, inconstienta fiecarei respiratii. te-ai gandit vreodata ce simte un om tintuit intr-un carucior privind la cei din jur, prea grabiti sa-si aduca aminte ca au doua picioare si ca pot merge? crezi ca stii ce inseamna sa traiesti tintuit intr-un plaman artifial, fara sa mai stii ce-i o adiere? te-ai intrebat cum isi inchipuie un orb lumea? ce este o floare pentru el? atata timp cat nu vei invata sa traiesti pentru tine nu vei putea sa traiesti si sa impartasesti ceva cu cel de alaturi. nimeni nu-ti cere sa te resemnezi, dar poti macar sa te bucuri de ceea ce ai. si poate ca nu ai putine lucruri. te-ai gandit ca poti oferi tu iubire? cate un strop fiecaruia? ca la transfuzie? sunt atatia oameni, batrani si copii, care chiar au nevoie de cateva minute din viata ta. Batranul de la Rohia spunea ca " daruind vei dobandi" crezi ca merita sa incerci? sa vezi daca-i adevarat? stiu ca noi oameni, suntem urmasii lui Toma si ca nu credem decat "Daca nu voi vedea, in mainile Lui, semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede". poate ca a venit timpul pentru o noua incercare, caci cineva spunea ca "problemele sunt date celor care le pot rezolva". La buna auzire





Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.

Iar Eu zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc,

Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide.

M-a impresionat si m-a marcat profund aceasta replica din ''Magicianul'' al lui John Fowles:
''Pe un om infrant, nu-l mai poate invinge nimeni, niciodata!''
____________________________
Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!