te provoaca sa gandesti
R. iubeste pe toata lumea. Sau, macar, incearca. Nu dintr-un sentiment latent de vinovatie, sau vreun complex de inferioritate, ci pur si simplu pentru ca e capabila de foarte multa iubire, este o fire pozitiva, se bucura de ce descopera in toate persoanele din jurul ei.
Nu toata lumea o iubeste pe R. Unele persoane sunt suspicioase: prea e mereu vesela, "cum poate fi la fel de prietenoasa, si cu mine, si cu cei care pe mine ma calca pe nervi?!", e ipocrita, se baga-n seama! Insa acele persoane care nu se poticnesc in astfel de meschinarii, si ajung s-o cunoasca pe R., vor fi rasplatite pentru asta. Cu R. nu poti fi decat sincer, pentru ca si ea e sincera cu tine. Nu sta sa-si cantareasca vorbele, nu zice lucruri "de complezenta", spune mereu ceea ce simte. Asta te-ndeamna si pe tine sa fii sincer cu ea, cu tine si poate, in absenta ei, si cu cei din jurul tau. Nu, R. nu este Isus, bunatatea ei este de origine... umana, si uneori poate fi stramutata. R. se supara, se intristeaza, se enerveaza, dintr-un motiv sau altul, din cauza unei persoane sau a alteia, insa doar pentru o secunda, apoi totul este uitat, ca si cum n-ar fi fost, pentru ca R. punea intotdeauna in fata partile bune din oameni si le da mereu la coada pe cele rele. R. m-a schimbat, ma facut sa-i vad altfel pe cei din jurul meu. Acum cred mai mult in faptul ca majoritatea oamenilor au ceva bun de oferit, trebuie doar sa caut, si trebuie sa fiu si eu capabil sa ofer ceva in schimb. Spun majoritatea, pentru ca uneori, in cautari, ma mai si ard, insa asta se intampla mult mai rar decat credeam initial, inaite de R. A trecut un an de cand am vazut-o ultima data pe R. si cu toate astea efectul ei asupra mea persista. Initial vroiam doar sa intreb: Credeti ca un om se poate schimba datorita unui evenimet sau a unei persoane? E posibil sa existe un ceva/cineva care sa te faca sa-ti schimbi opinii ce le credeai pana atunci bine conturate? Am considerat insa ca nu e cazul s-o fac pe misteriosul, si sa prezint si motivul pentru care mi-a venit aceasta intrebare. Alors?
comentarii (7):
Cred ca da
- de
thebrightside
la: 17/01/2006 12:54:14
Insa asta se intampla destul de rar.
Cel mai adesea un om se schimba doar daca vrea el, cu tot dinadinsul. Si e foarte greu...
categoric, da
- de
aiyana
la: 17/01/2006 21:52:18
Oamenii se pot schimba in momentul in care in viata lor se intampla ceva ce le schimba ordinea si logica ideilor, in momentul in care isi dau seama ca lumea nu e construita dupa legi exacte, dupa lucruri pe care odata invatate, respecta aceeasi ordine. De obicei, acel ceva ce trebuie sa se intample provoaca suferinta: moartea unei persoane foarte apropiate, parasirea de catre iubit/a, esec pe un anumit plan etc.. Din pacate, de cele mai multe ori, suferinta e cea care il schimba pe om si nu lucrurile bune pt care ar trebui sa fie recunoscator si din care ar trebui sa invete mereu.
----- ''Ne nastem goi, uzi si flamanzi, apoi lucrurile incep sa se inrautateasca.'' ''Omul e singurul animal care roseste, sau singurul care e nevoit sa o faca''
Andrei
- de
anisia
la: 17/01/2006 23:20:01
Credeti ca un om se poate schimba datorita unui evenimet sau a unei persoane? ... nu erai tu cel ce spuneai pe-o alta conferinta ca de cand ai cunoscut-o pe amica ta, ai devenit altfel? mai vesel, mai comunicativ , mai bun?
cand petrecem mult timp cu o anumita persoana, "furam" din felul de-a fi a acelei persoane. uite, am sa-ti dau un ex: eu si userul intruder petrecem mult timp impreuna. din aceasta cauza, ne-am "furat" unul altuia expresii, glume, etc. a fost o perioada aici pe cafenea cand lumea ne "acuza" ca nu am fi doua persoane, ci doar una. ne-am distrat copios la vremea aceea. cu timpul, lumea s-a obisnuit. noi in continuare ne "furam" expresii. ideea este ca da, datorita timpului petrecut cu o persoana, omul se poate schimba. ingineria este sa "furi" ce e bun de la cineva si sa-l/s-o ajuti sa indrepte mici defecte. cum, in cazul meu, incapatzanarea. eu am nevoie sa invatz cum sa fiu mai putin incapatzanata, stiu :)) ________________________________________________________ doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca toate zboara la aceeasi inaltime...
AndreiB
- de
clody
la: 03/02/2006 22:30:38
Citind titlul ma pregatisem sa argumentez ca un om se poate schimba, dar in rau. E un caz fericit sa te schimbi in bine, sa-ti schimbi perspectiva asupra lumii, numai ca e rar. Trebuie sa actioneze un factor exterior cu un impact puternic ca sa devenim mai buni.
Dar oricum, bunatatea asta cred ca a existat deja in tine intr-o stare latenta si acea persoana, prin propriul exemplu, te-a determinat sa o scoti la lumina. De l'amour le mieux
Ea este scanteia, dar TU esti
- de
rayro
la: 09/02/2006 19:43:48
Ea este scanteia, dar TU esti cel care vrea sau poate a reusit deja sa se schimbe.
Esti responsabil pentru ceea ce ESTI. Multumeste-i ca a existat. Ofera scanteie altcuiva, la randul tau. Dar nu te indatora. Te-a ajutat, dar e meritul tau.
...
- de
first love
la: 19/02/2006 12:15:49
In momentul cand ai cunoscut pe cineva ........te potzi schimba inconstient. Aici e vrb de first love.
|
![]() ![]() cautari recente
"te astept"
"m-a contactat" "polisemia cuvantului camp" "culoarea mea preferata" "litera 2006" "intreaba l" "datimi si mie" "moldova n-ui a mea" "limba eseu" "zmeu" "dar cui ii e frica de razboi" "despartirea text" "i fugar" "liftul blocat" "leul vulpea si magarul demonstrati ca este o fabula" "cintec pascal cuvinte" "leustean in latina" "danila prepeac" "leustean erba" "carti pdf sandra brown" "leustean" "dan:))" "le-am" "lautari manele chistoc" "Ora de desen" "dakto bule" "laura pausini" "lauda-te-ai" "polisemia cuvantului a scadea" "ce miraculoasa transformare este iubirea" mai multe... linkuri de la Ghidoo:
|
Circumstantele si interactiunile cu ceilalti ii modeleaza. Moduleaza. :)