Dorm ochi prin ocean de intuneric
in ceasul noptii infinite,
si se lasa vantul peste peoape,
si se lasa vantul pe morminte...

Ingheata durerea in baltile de sange
prin triste gropi infrigurate,
si-aud cum plange vantul
si vad singuratate...

Vorbeste tacerea in noaptea cea tarzie
prin cimitirul de granit,
si resturi asculta din sicrie
istoria omului murit...

Triste ramuri ne bat in geam,
triste ganduri ne cuprind,
caci ploaia bate la geam
si vedem picurii murind...

Praful noptii coboara peste noi,
gonit de ploaie si de vant
si timpul e noroi
si spaima Omenirii pe Pamant!...

Caci noi suntem bieti actori
pe scena stramta a viselor
care se sting intr-un etern,
jucam rol de muritori
cand teatru e toata viata de infern!!!...

Noi suntem bieti actori,
grabiti s-ajunga pe scena mortii,
viata ne e principalul rol
in teatrul ce slujim cu totii!...

Si in batista vietii ne lasam lacrimile
si sudorile muncite,
cand raman doar patimile
si durerea clipelor traite!...

Cristian-Paul Basarab,3 mai 2003,Cluj-N.