O temnita-adanca imi e locuinta,
prin gratiile de fier
o raza pierduta imi este fiinta,
inecata-n albastru cer...

Mi-e frig si umed e pamantul,
in lanturi sunt prins,
aici imi e mormantul
in care lumina mortii s-a aprins...

Adus ca o salbateca fiara,
nadejdea m-a lasat,
sunt chinuire-amara,
asta e tot ce-am meritat!...

Adanci prapastii,inima-nvechita,
de reci taceri ranita,
in corpu-mi ratacita,
e pestera nelocuita...

Ochii mei in lacrimi inoata in tacere
si ma gandesc ce sunt,
durerea nu piere,
ci mi-e drumul spre mormant...

Eu,lanturile mele,le zgudui cu manie,
caci traiesc in haos,
nu mai am tarie
si ma doare pan' la os!...

Dar,rana e adanca si patima cumplita
si lacrima de sange curge pe obrajii mei,arzand,
viata mi-osandita
si-o blestem plangand!

Aici astept ziua dorita,
sa vaz pe Cerescul Imparat,
sa-mi ierte fapta-mi cumplita,
sa mor cu cugetul curat!...

Cristian-Paul Basarab,28 iunie 2002,Cluj-N.