Viitura

Vezi tu, a mai trecut o zi.

La duş apa curgea mai mult rece,
îmi pare că pasta de dinţi pătează
numai pe bluzele cele mai scumpe,
deşteptătoarele nu se strică niciodată,
sunt dimineţi în care mă trezesc frumoasă
şi mă urâţesc pe drumul spre oglindă.

În staţie o ţigancă mi-a cerut bani.

Am prins strada de capătul mai îngust
şi-am închis-o-n pumn.
Un autobuz a ieşit printre degete
şi-a pornit-o încet spre buza mânecii,
oprind la fiecare aluniţă.

De-a lungul inelarului se făcuse aglomeraţie.
Semaforul cu lumină strălucitoare dispăruse de cu seară
pe fundul unui sertar.

Intersecţia dintre linia vieţii şi linia dragostei
era în reparaţii.
Cică fusese un accident şi muriseră oameni.

Înainte sa urc în troleu
mi-am scuturat strada-n pumnii ţigăncii.
Nu te găsisem nicăieri.

La capătul podului, am aprins chibritul.
A ars de tot şi mi-a fript vârful arătătorului.
Am mai aprins unul.

Vezi tu, a mai trecut o zi.

Aceeaşi poveste.

Spre seară mi-am luat inima-n dinţi
şi-am făcut podul scrum.

Pe urmă m-am simţit chiar bine o vreme,
până mi-am amintit că uitasem
să te-alung de pe malul meu.