vreau să stau ghemuită între cei 1000 de kilowaţi de fericire ai tăi.
să-ţi nasc insulte despre lumea putrezită şi să-mi dau moartea la amanet pe un denunţ despre împliniri şi străzi de smoală;
adunând în braţe toate insultele gospodinelor grase şi soţii-model.
vreau să nu mă ştiu semn pe-un fluture galben de-o zi mai degrabă să-ţi fiu stingere a plecărilor vândute la reducere din soldul de iarnă trecută.
să fiu judecată stând goală la o fereastră din clădirea gării şi să strig plină de libertate „linişte în public! azi mor păsările”.
nimeni nu va alerga să salveze fetiţa cu păpuşa albastră.
apariţia ei va fi clişeul de film american, o fantezie cu noi doi când vom pricepe că viaţa nu-i de vânzare şi că nici măcar moartea nu poate fi cumpărată.
ne vom întinde apoi pe o şină sau două.
şi ne-om lepăda de toate blestemele heruvimilor blonzi.

repetă-mi că moartea nu e de cumpărat.
aşa poate fi simplu de înţeles de ce nu te pot întoarce.