se trezi pe la ora opt. ii placea sa fie in anul cinci, pentru ca nu trebuia sa se duca la facultate prea devreme. camera era intr-o dezordine pe care doar el ar fi inteles-o, adica exact asa cum ii placea. in dulap, hainele de strada si zdrentele de cersetor. in camera alaturata colegul de apartament inca dormea, venise tarziu azi-noapte.
"normal ca vine tarziu, el a ales viata buna. eu am ramas cu metroul in timp ce el are galeriile de arta si petrecerile private."
se indrepta incet spre usa, iar apoi spre baie. apa, ochi, perie, dinti.
frigiderul il astepta fidel, sa-l rasfete cu goliciunea caracteristica. "ia sa il trezesc si pe lenesul asta, ca si asa ne vedem prea rar."
intra in camera lui Y si-i striga din usa:
-trezeste-te, vangoage! hai ca avem treaba!
-mmm, ce vrei ma?
-hai, scoala. treci la cafea si tigara mai repede, ca am treaba azi si vreau sa vorbesc cu tine.
-cat naiba e ceasul?
-hai ma ca e opt si
-esti nebun? m-am culcat la cinci. ahh, stai sa ma imbrac.
bucataria era un dezastru de cand X se despartise de prietena lui. nu mai venea nimeni pe la ei care sa le faca curat, sa mai dea cu o matura, sa mai stearga un praf. de fapt, nu mai venise nimeni pe la ei de ceva vreme. lumea era foarte deranjata de sinceritatea aceea reala, sincera.
-frate, zise X luand o gura de cafea, mie mi-a ajuns. serios acum, vreau sa facem schimb.
-haha, crezi ca eu o duc mai bine?
-tu macar te imbraci la costum si stai in cluburi toata noaptea. eu ce fac? stau in fata lor, la intrare, pe asfaltul rece...
-sortii au decis, prietene. si in plus, incep sa fiu recunoscut pentru ceea ce ar trebui sa fiu, adica un mare cunoscator de arta.
-pai bine ma, dar asta erai si pana acum!
-s-o crezi tu! nu esti cunoscator pana cand nu impartasesti opinia persoanei cu cei mai multi bani de la masa ta. abia atunci incepi sa vezi cat de gresit e sa ai gusturi proprii. poate duce foarte repede la faliment.
-oricum, din cate vad eu, privind la nivelul picioarelor, in tara asta nu mai e de stat multa vreme. totul se duce dracului prietene, si se duce repede.
-crezi ca eu nu vad? cum crezi ca ma simt cand retardatul care plateste nota la sfarsitul serii indruga doua ore despre cum fiica-sa la gradinita deseneaza ca picasso, sau cum ca escher e neclar, tablourile sale nu se leaga. crezi ca nu-mi vine sa ma ridic, sa-i ard doua palme idiotului si sa-i urlu "n-ai recunoaste un tablou bun nici daca te-ar lovi in crestet!"? dar ce pot sa fac? nu am bani sa-l contrazic.
-oricum, in ceea ce fac macar nu trebuie sa interactionez cu ipocriti in mod direct. decat cu cei de la metrou. astia sunt mai ceva ca mine. cred ca au si vile de acum. mai tii minte la inceputul lui '90, cand erau cantecelele alea care spuneau povesti triste? acum nici nu se mai obosesc sa invete versurile, trec doar asa, cu mana intinsa. si oamenii nici nu se mai uita la ei, doar vreo femeie intre doua varste daca le mai da cate ceva. eu macar stau si cant la chitara, ma mai cert cu gardienii din cand in cand, dar ies niste bani. nu multi, dar imi ajung cat sa nu mor.
-si atunci de ce te plangi?
-pentru ca nu mai rezist. cedez nervos. cum crezi ca ma simt cand oameni cu deficiente grave la capitoulul gandire se uita la mine ca la un gunoi, doar pentru ca sunt imbracat ca unul?
-omule, am discutat asta de la inceput. print si cersetor, in varianta moderna. sortii au vrut ca eu sa joc rolul printului iar tu pe cel al cersetorului. e exasperant pentru amandoi, sa pretindem a fi inferiori, pentru ca de fapt asta facem, doar ca sa avem ce manca. e trist. dar la ce sa recurgem? la munca? cinstita? sa fim seriosi. si in plus, gandeste-te doar la acea ucigatoare rutina la care ne-am expune. asta a fost si ideea, nu? sa evitam rutina, cu orice pret. sa nu ramanem sclavii unui birou dintr-o alta cladire gri. si in plus, crezi ca eu nu as vrea sa fiu in locul tau uneori? sa iau chitara, sa ma asez confortabil pe o bordura si sa cant toata ziua ce-mi trece prin cap, sa nu trebuiasca sa-i ascult pe "cunoscatorii adevarati" cum spun ca dan brown e de departe mai bun decat umberto eco, macar pentru faptul ca romanele lui au un sfarsit fericit. pe cuvantul meu, X, doar imbecilii sunt bogati in ziua de azi.
-e clar, avem nevoie de cantec. vezi daca recunosti melodia asta.
X se indrepta spre calculator si incepu sa se auda ceva intr-un ritm vesel, iar apoi "ce folos ai daca-nveti prea mult in viata..."
-buna alegere, dragul meu. hai sa luam o pauza in seara asta, eu nu mai imbrac acel odios costum, tu nu mai imbraci acele odioase zdrente, si iesim cu gasca la o bere.
-gasca, Y? pe ce lume traiesti? gasca s-a spart de mult. acum au servicii, se gandesc la familie, la alte alea. de ce crezi ca m-am despartit de prietena mea? vroia sa renunt la faza cu chitara, sa ies din zdrente si sa ma angajez, pentru ca ea nu vrea sa aiba o familie cu mine in alte conditii. vroia sa ma atraga in rutina.
-X, te-ai intrebat vreodata daca gresim? daca, poate, chiar ar fi cazul s-o lasam naibii si sa ne conformam? sa ne comportam de varsta noastra, cum ar spune maica-mea? nu stiu, dar ceilalti par a nu se simti chiar atat de rau.
-vom vedea cum iese. oricum multa vreme nu o sa ne mai mearga. lumea se prosteste prea repede pentru a mai fi print sau cersetor in ziua de azi. ma gandeam sa schimbam tara, sa emigram in vest.
-in vest? aia au legi acolo, omule. nu e ca la noi. dar nu-mi fac griji pentru viitor. iesim noi cumva la lumina.