Prea mi-am retrăit realitatea prin metafore.
Spuneai că e snobism. Spuneai că nu sunt eu.
O metaforă nu poate urî.
Spuneam că e prea multă ură. Spuneam că nu eşti tu.
Doar din ură refulată se pot naşte mituri.
Prea multe mituri încarcerate în pielea ta.
Doar pielea ta nu poate fi penetrată de poveşti. Piele de incub îndrăgostit.
Incub abstinent. Coşmarul meu preferat.
Cât spirit, Doamne, cât fum, cât de puţin foc.
Spuneai că focul tău arde doar sub mine. Spuneai că nu sunt eu.
Câtă ignoranţă, Doamne, câtă umiditate, cât de puţină apă.
Spuneam că apa mea udă doar pe tine. Spuneam că nu eşti tu.
Nu încă. Cred că am mai spus asta.
Încă nu.
Prea multe figuri de stil. Eu cred în simplitate. În sublim.
Cât de sublim, Doamne, cât de cald, cât de puţin foc.
Prea mult foc încarcerat în pielea ta.
Doar pielea ta reţine foc. Dintre toţi copii, doar tu mai eşti copil.
Cât de copil, Doamne, cât de ud, cât de puţină apă.
M-ai evaporat, înţelegi? M-ai ars. M-ai topit.
Dintre toţi copii, doar tu nu mai eşti om. Doar pielea ta mă rupe de spirit.
Nu mai sunt spirit.
Nu încă.