dreptatea lui Dumnezeu

Citind textul tau am avut cateva reactii, o sa le scriu pe masura ce mi-au venit:

1. persoana cu handicap nu persoanele handicapate . Daca tot ne gandim la ei si la binele lor hai sa nu ii mai stigmatizam si noi punandu-le o eticheta denigratoare cu conotatii peiorative.

2. vorbesti de pedeapsa... te-ai gandit ca este o incercare? ca asa cum se spune 'Dumnezeu nu da omului mai mult decat poate duce?'

3. privit cu mila,curiozitate,sila si chiar sa i se puna intrebari nepotrivite asta tine deja de societate, de indivizii care o alcatuiesc. Si de aici ajung la urmatoarea reactie.

4. Poate ca tocmai asta e ideea, ca prin prezenta persoanelor deosebite si frumoase ca orice alta fiinta umana, chiar daca au un handicap, noi ceilalti ar trebui sa invatam ceva! Lor le lipseste ceva fizic uneori, dar multi dintre noi ceilalti avem un handicap sufletesc! Gandeste-te cat de mult putem invata din lupta lor si a celor din jurul lor pentru fiecare zi! Multi dintre noi cred ca nu ar avea seninatatea cu care isi accepta 'invelisul exterior deformat', nu am avea puterea sa traim.
5. Traiesc tocmai pentru ca dreptul la viata e fundamental, pentru oricine.


________________
"Razbim noi cumva la lumina" Marin Sorescu

Cred ca noi suntem cei handicapati.Folosirea acestui termen este jignitoare.In alte state se numesc perosoane cu dizabilitati.cred ca e mai corect nu crede-ti?

Am folosit "persoane handicapate" ca forma de plural , nu denigrator.E drept ca noi ceilalti avem de invatat de la acestea,dar ele...? Ma gandeam ce viata dificila,grea,frustranta au.Este o incercare? Da,poate,dar o incercare pe viata! Daca au capacitatea sa creada in Dumnezeu (ma refer mai ales la cei care s-au nascut asa, nu la cei care au suferit ulterior un accident), nu mai pot spera decat ca in viata urmatoare vor fi sanatosi si atunci isi duc crucea in viata aceasta.
Sunt de admirat ,oricum,atat ei cat si familiile lor.

Pare jignitor,pentru ca se foloseste uneori in deradere la adresa cuiva.Exp.:ii spui unei unei pers perfect normale care intr-un anumit moment nu reactioneaza cum te-ai fi asteptat "esti handicapat".De aici s-a creat opinia ca "persoana cu handicap" este o adresare jignitoare.Toate institutiile statului nostru SE NUMESC:Organizatia Nationala a Persoanelor cu Handicap din Romania,Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap.

Intreaba pe oricine cine este Andrea Bocelli.
Oamenii raspund simplu: un cantaret italian.
Persoanele considerate de noi handicapati isi au si ele o parte din mesajul ce il primesc. Unora le pare cumva ca daca nu au toate sansele de la care plecam majoritatea, ar trebui sa ne comportam altfel fata de ele. Cu mai multa grija. Sa fim mai ingaduitori.
Ideea este ca trebuie sa fim atenti fata de orice alta fiinta. Indiferent cum este.
Oamenii pe care ii excludem din viata noastra doar pentru ca ne consideram cumva superiori ne dau de multe ori lectii de viata.
M-a impresionat teribil povestea unei tinere pentru care cea mai frumoasa zi a fost cea in care a putut sa faca primul pas. Primul pas dupa mult ani de pat si scaun cu rotile. Bucuria de pe chipul ei si emotia celor care au fost langa ea este greu de redat.
Si atunci intreb: care dintre noi este persoana cu dizabilitati?

... am plecat! cheia e sub prag!


am de multe ori sentimente contradictorii cand vad aceasta crunta nedreptate. ai dreptate ca semeni de-ai nostrii mai putin norocosi au o astfel de soarta.
am lucrat cativa ani buni in sistemul de protectia copilului si am vazut frecvent astfel de cazuri. cat despre conditiile de ingrijire in ospicii.... am vizitat in urma cu cativa ani un astfel de loc.
mi-au trebuit 3 zile sa incep sa vorbesc iarasi. shocat e putin spus. era cat pe ce sa ajung eu pacient la psihiatrie dupa vizita cu pricina. crezusem ca le-am vazut pe toate dar m-am inselat. Iadul nu e o figura de stil si nici un spatiu de proiectie a nefericirii. el exista fizic sub forma acestor institutii inumane. eram intr-o delegatie cu seful serviciilor sociale din Irlanda de Nord, un individ alb in cap care a vazut multe nenorociri. plangea omul de ti se rupea sufletul.
cat e vina lui Dumnezeu nu stiu... continui sa sper ca nu e inculpat.
daca incerci sa explici ca aceea e vonta lui, ca fiinte nevinovate sa pateasca asa ceva, risti sa iti pierzi credinta. nu ai alternativa.
am avut cu alta ocazie un astfel de moment de dezechilibru la o clinica care asista copii infectati cu HIV sau bolnavi de SIDA (e diferenta). acolo am vazut un inger de copil de 5 ani cu bucle blonde, ochisori albastrii ce ducea un ursulet sub brat. venise cu tatal ei (era o fetita) la tratament. eram acolo pentru un program social.... dupa 2 saptamani am aflat ca fetita murise. mi-a venit sa plang... era nedrept, total nedrept!
cum as putea sa cred ca e opera lui Dumnezeu? daca nu e a lui, atunci a cui? daca nu e a nimanui, atunci suntem parasiti.... sunt ganduri vulgare care inca trec prin capul meu sec.
cineva spunea aici ceva despre o viata decenta.... jumate de planeta e atunci indecenta pentru ca sunt putine locurile in care acesti oameni sunt tratati cu demnitate. e o chestie de civilizatie, de valori, de stadii de dezvoltare sociala. sunt sceptic ca in viata asta voi apuca sa vad asa ceva pe la noi.

Am auzit odata un calugar yoghin cum ii raspundea cuiva care intrebase de ce exista copii cu handicap pe lume si de ce Dumnezeu a lasat sa fie asa ceva. Calugarul i-a raspuns ca se intampla ca unii oameni care in vieti trecute au facut rau, sa se reincarneze in suflete noi (copii respectivi) si ca Dumnezeu i-a bagat in trupuri handicapate ca sa nu poata sa mai faca rau in jur. Cica de regula ii reincarneaza in familii foarte ca lumea, cu parinti iubitori care se ocupa de ei cu mare dragoste tocmai ca sa le arate ca exista bunatate pe lume si ca sa-i invete o lectie.

Asa a rapuns calugarul...asa ca m-am gandit ca e interesant sa scriu asta aici. Daca nu credeti in reincarnare...asta este. Am scris si eu ce am auzit.

imi aduc aminte de o discutie de acum ceva ani... de fapt a fost un moment foarte frumos, si a ramas apropiat de sufletul meu. in fine, contextul nu l mai precizez acum, dar am spus atunci ca Dumnezeu, la inceput, l a creat pe om perfect. dar au trecut mii de ani, si mai ales, a intervenit pacatul. dreptatea lui Dumnezeu... este un lucru prea mare pentru ca noi sa l intelegem deplin... ce este drept si ce nu... de obicei, pt tot ce se intampla rau, noi spunem, cum permite Dumnezeu?! pai cum, dar pentru toate noi gasim replica asta, pentru toate nu gasim decat aceasta jalnica, patetica, mereu aceeasi replica?
nu Dumnezeu e de vina, oameni buni! asta a facut pacatul din noi. nu pentru ca ne am naste pacatosi, pentru ca nu e asa, ci pentru ca de cand a intrat pacatul in lume, suntem inclinati spre pacat, firea noastra e asa. si pacatul are, bineinteles, consecinte, urmari. si venind vorba de copiii aceia, de multe ori m am intrebat si eu, stand printre ei.in Biblie e o intrebare referitoare la un asemenea om: cine a pacatuit, el sau parintii lui? pacatul are urmari. tot ce facem gresit fiecare se rasfrange asupra noastra, a tuturor, nu ca o pedeapsa, ci ca o urmare... nu, nu e nicidecum corect, fiecare avem dreptul la o viata, dar sunt ferm convinsa ca si pe Dumnezeu il doare, pe El, care si a dat singurul fiu pentru noi. si vrea sa se termine cat mai repede.
lumea a ajuns deja la o limita aproape de nesuportat. unde mai e dreptate? mai nicaieri. dar nu e de vina Dumnezeu, ci alegerile noastre repetate si constiente. caci pana la urma, de ce nu ne am purta ca niste oiameni cu astfel de persoane care au un handicap, mai mult sau mai putin grav, de ce nu le am intinde o mana prietenoasa? de ce, mai ales, nu le am oferi o sansa pentru o viata?