Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

PRINTUL FERICIRII


de cosmacpan la: 01/02/2006 09:21:00
modificat la: 04/02/2006 12:35:55
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
(pe o pancarda mare este scris acest titlu. Din culise, din partea dreapta iese un Povestas, priveste pancarta dupa care incepe sa se lamenteze, iar din culise se aude o voce) :

POVESTASUL : Ce-i asta ? Cine a mai pomenit asemenea titlu pentru o piesa ? Nerusinare.
VOCEA : Oare ? De ce spui asta ?
POVESTASUL : Chiar, de ce spun asta ?
VOCEA : Doar pentru ca fericirea este greu de descris in cuvinte sarace ? Este greu intr-adevar, dar numai pentru bietii oameni care nu stiu decat : casa – serviciu – casa – supermarket – casa – dormitor…….pentru ei fericirea este poate o vorba goala, fara continut, un ambalaj pastrat undeva in debara pe care nu te induri sa-l arunci. Il mai pastrezi. Cine stie poate-l mai poti folosi, cand pregatesti un cadou unui prieten…sau…. poate ca………. si hat, dupa toate aceste multe intrebari te trezesti batran, iar copii vin sa-ti faca ordine prin casa, prin viata, prin debara si dau peste el. Peste ambalaj. Ei nu stiu ce este, la ce foloseste, asa ca-l arunca. Isi mai aduce cineva aminte ? Mai stie cineva culoarea fericirii ? Ce mai conteaza.
POVESTASUL : Arunci cu vorbe ca un extinctor, si daca stau si ma gandesc mai faci si spume....
VOCEA : Tot ca un extinctor……….
POVESTASUL : Bineanteles…..auzi la el…..Printul Fericirii………..Macar daca-i spuneai Printul Fericit. Dar asa ? Unde-i Taramul Fericirii ? Cine l-a vazut ? Cine a pasit inauntru ?
VOCEA : Spui inauntru de parca fericirea ar fi o odaie……..
POVESTASUL : Bine, bine, invatatule. Spune-mi tu ce-i Fericirea? Unde-i acel Taram Fermecat ?
VOCEA : Daca dam crezare vorbelor din batrani, numai poetii aveau curajul de a pasi cu sfiala pe potecile-i pline de taine. Doar ei se incumetau ca sa-i treaca hotarele pentru a soarbe o cupa de nectar si a taifasui cu Preafericitii.
POVESTASUL : Brasoave, glume rasuflate. Prostii de adormit copii. Auzi la el. Nimeni nu mai crede astazi in asa ceva.
VOCEA : Ti-am spus doar ca fericirea este ca un ambalaj uitat pe raft iar cei mai multi nici macar nu stiu ce anume era inauntru…..
POVESTASUL : Auzi la el, poetii, preafericitii……..
VOCEA : De aceea se spune ca poetii erau egalii preafericitilor.
POVESTASUL : Lunateci vrei sa spui.
VOCEA : Da, poti sa le spui cum vrei, dar ceea ce stiu este ca mereu poetii vor fi primiti cu cinste si cu adanca pretuire la lumina tremurata a focurilor pentru……..
POVESTASUL : Pentru a manca si a bea ca spartii……..stiu eu povestile astea…..
VOCEA : Pentru a readuce in memorie oricui uita ca « toate au fost date sub stapanirea omului » care a fost intrupat din tina si imbracat in mantia Sfantul Duh.
POVESTASUL : Oh, biet natang…………
VOCEA : Poetii ca si dervisii sunt oameni-spirite care cutreiera spatiul si timpul fara oprire, fara de odihna………
POVESTASUL : Si fara nici un ban. Iar cand prind de veste despre vreun ospat se inghesuie ca ciorile pe crengi…………
VOCEA : Tata………tata……..cum se cheama pomul care face ciori ?
POVESTASUL : Da, da, razi….razi de mine ?……… razi de tine……
VOCEA : Eu stiu doar ca cine rade la urma……….
POVESTASUL : Risca sa rada ca prostu………….sau rade singur… in cel mai fericit caz….
VOCEA : Bine Povestasule…………..atunci ?
POVESTASUL : Atunci ce ?
VOCEA : Atunci ce facem ?
POVESTASUL : Stingem luminile……….
(in sala se sting pe rand luminile)
ne asezam comod in scaune, si asteptam……..in liniste……..
(Povestasul se indreapta incet spre culise in partea dreapta de unde a iesit)
sa inceapa povestea……..caci asta este marea diferenta dintre un Povestas si un Poet : unul toarce turbarea lumii in fuioare de linistea la gura sobei, celalalt scarmana linistea umpland lumea de turbare, sau cum spune poetul :
Cu fiece poveste eu incerc sa-ti spun
Cum sa alegi in viata drumul bun.
VOCEA : Ceea ce ati auzit nu vrea sa fie decat o oglinda stramba in care se priveste Invidia. Dar dupa cum bine stiti, Invidia nu poate pricinui nici un rau – daca nu i se raspunde. Iar amandoi, Povestasul si Poetul cunosc magia si puterea cuvintelor, care asemenea sagetilor odata trimise nu mai pot fi oprite si de aceea nu raspund invidiei cu vorbe ci doar…………… cu Dragoste.

(Din culise se aude autorul care incepe sa spuna povestea adevarata in timp ce pe scena in plan indepartat doi actori mimeaza subiectul povestiri)
AUTORUL : Se spune ca demult, tare demult, pe cand camila umbla printre ierburi fara a mai avea nevoie de cocoase ca sa tina apa de primeneala, si pe cand curmalii erau mici ca trestia de-ti era si teama sa nu-i dobori cand ieseai la cosit iata ca intr-un catun uitat de lume traia olarul Mustafa, impreuna cu fiul sau Ali. Cat era ziulica de mare, Ali cara lut de la groapa, apa de la fantana, framanta pasta cea moale si lipicioasa, intr-un cuvant facea totul ca sa-si ajute tatal, dar degeaba. Oalele si vesele dispareau sub stratul gros al neputintei caci nici un strain nu trecea ca sa cumpere iar cei din catun oricum primeau mai mult degeaba de saraci ce erau, astfel ca batranul sau tata, vazand saracia care pusese stapanire pe viata si ograda lor tot nemultumit si incruntat era. Dar iata ca intr-o buna dimineata pe cand lumina se chinuia sa intre in acea lume si Ali inca mai lenevea in pat, cautand sa priceapa visul ce-l bantuia de ceva timp, din patul lui, batranul sau tata incepu a vorbi :
TATAL : Asa nu se mai poate Ali. Oricat ne-am zbate si orice am face, la un capat tot n-o scoatem. I-ati dar traista goala care s-a strambat de asteptare, pune in ea ceea ce crezi tu de cuviinta si pleaca baiete.
ALI : De ce vorbesti asa tata ? Cu ce ti-am gresit ?
TATAL : O copilul meu, stii ca mi se rupe sufletul la astfel de vorbe dar decat sa te vad tarandu-te ca un vierme prin viata asta mai bine stralucirea de-o clipa ca a licuriciului…..
ALI : Da ce-i acela licurici ?
TATAL: Nu stiu, dar se povesteste ca profetul ar fi spus unora care se indoiau si nu indrazneau sa-l urmeze ca : « mai bine ca un leu sa mori, iar lumea sa o stie, decat in noaptea grea sa te strecori, hiena prin pustie. Mai bine-o clipa licurici, ce-n noapte-i o scanteie, decat un vierme ce-n noroi, el viata si-o incheie. » Pleaca-n lume baiete si nu te uita inapoi.
ALI : Dar tata……
TATAL : Nu uita ca cea mai mare bucurie a mea e ca tie sa-ti fie bine.
ALI : Bine……….dar tu……… tata ?
TATAL : Viata mea oricum e far’ de culoare dupa ce s-a prapadit buna ta mama si vezi bine ca prin curtea asta pustiita, in afara saraciei care s-a cuibarit si s-a cocolosit cu toata liota de neamuri nu mai este nimic, de crezi ca si-a facut vantul poteca si sufla numai pe aici. Pleaca baiete ! Acum ! Pleaca si nu te uita inapoi. Cauta si afla taina celor trei.
ALI : Taina celor trei ?
TATAL : Du-te.
AUTORUL : Se ridica Ali, isi lua traista in care puse o mana de curmale uscate, alese trei ulcioare pentru apa si pentru ce-o mai fi si iesi pe usa. Strabatu curtea si se strecura pe ulita fara sa fie vazut de nimeni. Merse intins pana ajunse la dealul care strajuia ca un zid in fata desertului si la poalele caruia se aflau cele trei izvoare care faceau bucuria catunului. Isi umplu toate cele trei ulcioare agatand c-o funie pe dupa gat iar pe al treilea il puse-n traista. Mai privi odata in urma, dupa care, cu inima grea urca dealul. Ajuns in varf, ramase o clipa inmarmurit : lumina prinsese a sfasia valul de matase al noptii invaluindu-l in mantia purpurie. Pete sangerii se prelingeau pe sub dunele rasturnate ale norilor. Dintr-un colt, daca poti vorbi de un colt in imensitatea orizontului, incepu sa se prelinga in lume aurul ce insemna poteca Soarelui. Abia intr-un tarziu isi aduse aminte ca mai trebuie sa si respire caci desi privise de atatea ori rasaritul parca niciodata nu fusese pictat in astfel de culori. Si parca niciodata Ali nu fusese atat de aproape de cer.
« Cand poti visa si visele te poarta catre cer,
Atunci tu-ti vei dori ca visul sa devina tel,
Ferice de acei ce pot visa si vor lupta
Ca sa-si transforme visul in ceva. »
Dar iata ca soarele prinse puteri si incepu a se salta binisor pe bolta. Ali isi dadu drumul spre poale fara sa mai priveasca inapoi spre catun. Vorbele tatalui il impingeau de la spate, dorul de catun si teama de nou il indemnau sa priveasca sau chiar sa se intoarca inapoi, dar mergea. Si merse, merse fara a cata nici la stanga, nici la dreapta ci doar inainte. Orele treceau, picurand clipele din arsita cerului golit de orice nor. Nisipul ii ardea ochii cu stralucirea sa. Praful cel fin se-nvolbura doar la gandul pasilor sai. Linistea era deplina incat puteai spune ca o auzi, atat era de clara. Pentru a scapa de toata arsita si toropeala, Ali se scufunda in sine cautand raspunsuri intrebarilor. Oh, cata dreptate aveau batranii satului ce se strangeau in jurul focului pornit sub fosnetul curmalilor la ceas de seara. Vorbele lor pareau sapate in malul inimii : « fii bun ca sa fi fericit, dar grabeste-te ca sa fi demn de a primi darul fericirii ». Voi fi bun ca sa fiu fericit. « Fii intelept ca sa fi fericit vreme indelungata ». Oh da, voi cauta sa fac tot ce-mi sta in putere ca sa-i fac pe toti cei din jur fericiti. « Poti sa te numesti intelept si fericit daca nu te simti nicaieri bine decat intorcandu-te spre inima ta ». Mergea Ali fara a baga de seama tremurul zilelor sau soaptele noptilor, furtunile iscate din senin care intunecau cerul si biciuiau trupul, mergea fara de hodina caci nu avea decat un singur tel, taina celor trei, dupa cum ii spusese tatal sau si gasirea fericirii. Ulcioarele se goleau incet, unul dupa altul si cand mai apuca le umplea, dar ajunsese sa priveasca la ele goale si uscate de arsita. Isi potolea setea noaptea, lingand solzii de apa ce sclipeau pe fata pietrelor, foamea si-o ostoia cu ce misca sau cu radacini seci si uscate. Mergea fara a privi si abia isi mai aducea aminte cum arata lumina caci acum mergea ca un somnambul cu ochii inchisi. Noaptea ce mai apuca sa priveasca stelele. Pielea se innegrise de la soare si vant si se asprise de la nisipul ce musca dureros. Intr-una din nopti pe cand picioarele nu mai voiau sa-l asculte, vazu, mai mult simti, peretele drept al unui deal inalt, mult mai inalt ca dunele de nisip miscator. Pipai peretele si vazu ca e plin de borte si scobituri de parca vantul muscase din carnea tare a dealului si pentru ca nu-l putuse burui, il ciurui de ciuda. Merse poticnit si iata ca la oarece inaltime era o scobitura mai mare. Se catara cum putu si se culcusi strangandu-se ca sa mai pastreze ceva din caldura trupului. Abia cand ajunse sus isi dadu seama ca uitase ulcioarele jos dar nici nu se sinchisi caci nu-i erau de nici un ajutor, fiind goale. Se lasa sa alunece in bratele aspre si reci ale somnului chinuit de frigul noptii. Din negura somnului fu trezit de soapte si de un strop de caldura ce venea de jos de la poalele dealului. Se ridica intr-un cot si se tara usurel ca soparla pana la buza scobiturii. Jos, in jurul unui foc ce se pornea drept din pamant fara vreascuri, stateau trei djini din cei mai fiorosi despre care doar auzise ca ar fi pe taramul negurilor. Ciuli urechile pentru a prinde soaptele celor trei si se lipi de stanca pentru a nu fi simtit sau vazut.
DJINUL 1 : Cartea vremurilor ne spune sa fim atenti la semne. Incep sa cred ca oricand poate apare Printul in aceasta lume.
DJINUL 2 : Prosti. Inca n-a venit timpul lui.
DJINUL 3 : Cine mai stie acum. Poate ca deja este in lume.
DJINUL 1 : Cred ca am fi prins de veste. Oricum teama incepe sa-mi dea tarcoale. Nu mai demult decat acum trei zile era s-o patesc urat.
DJINUL 2 : Da ce s-a-ntamplat ?
DJINUL 1 : Pe cand ma pregateam sa trec pe taramul nostru simt ca ma apuca ceva de salul meu fermecat si ma tine pe loc. Trag eu, trage si el. Incep sa trag tot mai tare dar celalt nimic. Deja simteam ca turbez ca simteam soarele rasarind incet dintre norii insangerati si ma si vedeam prefacut in fum si scrum. Vazand ca mi se termina clipele am smucit si am fugit, dar am prapadit frumusete de sal caci o bucata din el a ramas in asta lume si nici n-am mai avut curajul sa ma duc sa-l caut caci nu stiu cine poate fi cel ce m-a oprit atunci.
DJINUL 3 : Bine c-ai scapat. Pacat de salul fermecat ca de la multe ne-a scapat.
DJINUL 2 : Ei si ? Ce se intampla ?
DJINUL 1 : Pai cine-l gaseste si-l poarta, capata puterea aurului, viu fiind.
DJINUL 2 : Cine-a auzi si o povesti sa fie muscat si inveninat si pe veci legat.
DJINUL 3 : Ca bine zici, da cine sa ne auda ca n-am simtit miros de om pe aici.
DJINUL 2 : Ei, zic si eu ca sa-mi treaca supararea ca si eu am patit-o.
DJINUL 1 : Da ce anume s-o intamplat ?
DJINUL 2 : Iesisem alaltaieri la plimbare si luasem condurii Frumoasei ca sa-i mai petrec prin asta lume sa vad ce se intampla daca-i poleieste luna cu lumina ochilor ei si dus de ganduri n-am vazut ca soarele se pregatea de preumblare asa ca geaba am mai incercat sa fug ca tot m-a prins si m-a sagetat in picior de am scapat si am pierdut unul dintre conduri.
DJINUL 1 : Si care-i baiul, ca doar cu unul nimeni nu face nimic.
DJINUL 2 : Da, dar daca-l incalta un muritor, nimeni si nimic nu-l mai pot opri, poate merge oriune si oricand intr-o clipita.
DJINUL 1 : Vai de capul nostru…….
DJINUL 3 : Da noroc ca nimeni nu stie acest lucru in afara noastra, iar cine-a auzi si o povesti sa fie-ntepat si-otravit si pe veci pironit………
DJINUL 2 : Ca bine spui. Bine ca macar s-a sfarsit cu nacazurile.
DJINUL 3 : Ba nu s-a terminat ca si eu am patit-o. Ma pus Stapanul sa-i scot la aer trandafirul inimii ca sa se improspateze de roua si la un moment am vazut ca se invartoseaza vantul si anina o floare de cele rosii ca sangele intr-un spin. Am, incercat s-o iau dar cum nu puteam lasa tufa jos ca o prapadeam de tot, m-am tot invartit si m-am rasucit pana cand am bagat de seama ca soarele se strecurase afara in lume. Abia am avut timp sa fug.
DJINUL 1 : Si floarea ?
DJINUL 3 : Pierduta pentru vecie da nu-i nimic ca nimeni nu stie
DJINUL 2 : Da ce trebuie sa stie ?
DJINUL 3 : Pai cine o gaseste si o poarta va avea puterea de a preschimba in bine soarta tuturor celor pe care-i intalneste…..
DJINUL 2 : Ei nu-i chiar asa de rau….
DJINUL 3 : Ba e, ca in felul acesta ne scade noua numarul musteriilor. Da nu-i bai ca nu stim decat noi iar cine o vorbi si o povesti sa n-aibe astampar, sa piara in umblet, pribeag, pelerin, dervis, sfant sau djin, legat, rastignit, intre lumi ursit, averea sa-si risipeasca, lumea sa o fericeasca.
DJINUL 1 : Ca bine zici. Da macar stim ca secretul nostru o sa ramana ingropat aici pe veci si nimerica n-o sa stie nimic din ce-am vorbit noi. Se mai ciorovaira ei spunand ba de una ba de alta, despre marele lor Seithan, despre cum ar putea sa cada sub porunca unui om, despre cate si mai cate, despre luna despre stele, despre lumina din ele, despre lume, despre om, despre umbra de sub pom dar mai cu seama povestira despre Print, despre sosirea lui in lume si despre cate le va face el. Tot vorbind ei nu bagara de seama geana rosie care sfredelise cerul spre rasarit iar cand bagara de seama primele raze deja sarutau nisipul.
DJINUL 1 : Vai de mine si de mine ne-am luat cu vorba si am uitat ca trebuie sa ne mai si pitim pe taramul calalt. Iata ca soarele a venit. Ce ne facem fratilor, ?
DJINUL 3 : Ne-am ars, nu mai avem timp sa ne strecuram pe lumea cealalta….
DJINUL 2 : Hei, ia uite aicea, langa noi sunt trei ulcioare. Ne strecuram inauntru si asteptam sa se faca noapte ca sa ne inturnam pe meleagurile noastre.
DJINUL 3 : Ca bine zici. Haide, ca nu-i timp de pierdut.
AUTORUL: Si cum zisera asta se prefacura in trei fuioare de fum si se strecurara in cele trei ulcioare de ziceai ca nimic nu se intamplase pe acolo. Ali cobora poticnindu-se uluit de toate cate le vazuse si le auzise si se strecura langa foc ca sa se bucure de putina caldura care mai razbatea dinspre el.
VOCEA DINLAUNTRU : Ei baiete acu sa te vad, ca prea multe n-ai facut in marunta si scurta ta viata si nici prea multe poteci n-ai batut tu, sa te vedem acu ce faci.
AUTORUL: Ali n-o baga in seama si incepu sa se gandeasca la cele auzite si la ce putea face. Parca ii era mila de cei trei djini dar si cand se gandea cat rau facusera parca nu-i venea la indemana. Pana la urma lua cele trei ulcioare, le potrivi dopurile fara a mai tine cont de vaicarelile dinauntru, dupa care le lua si le ingropa intr-un loc mai nisipos de la poalele peretelui in care-si petrecuse noaptea, intr-una din bortele acelea mai din adanc. “Macar stim ca secretul nostru o sa ramana ingropat aici pe veci » parca asa spuneau cei trei, mai zise pe cand prefira nisipul. Apoi uitand de arsita ce incepuse a dezmierda stancaria din jur, porni la drum.
ALI : Da, voi merge in lumea larga sa gasesc fericirea.
VOCEA DINLAUNTRU : Da, dar fericirea nu trebuie s-o gasesti, fericirea trebuie s-o doresti. S-o doresti atat de mult incat sa nu poti dormii, sa te arda, sa te macine.
ALI : Da, da, ca parca fericirea ar fi ca Şeherezada, neasemuita printesa.
VOCEA DINLAUNTRU : Este mai…………
ALI : Hei, ia uite ce-i acolo………
AUTORUL: Cu ochii mijiti si paienjeniti de arsura, Ali privea si nu-i venea a crede. Isi puse mana streasina la ochi caci la soare te puteai uita dar la aceasta minune ba. In fata sa, aninat intr-o radacina ghimpoasa ca o gheara hamesita, se vedea un voal ce stralucea in mii de culori………. Se apropie cu teama caci nimeni nu mai intalnise asa ceva in desert. La inceput crezuse ca-i vorba de o vedenie dar mai apoi se apleca si ridica mandretea aceea, amintindu-si de vorbele Duhului.
ALI : Asta-i salul de poveste
VOCEA DINLAUNTRU : Cel ce-a fost si nu mai este….
ALI : Cel ce-a fost si va mai fi
VOCEA DINLAUNTRU : Putere-ti va darui.
AUTORUL: Nu-l lua bine sa-l aduca mai aproape de ochi ca acesta se si prefacu intr-un sarpe a carui piele solzoasa stralucea in mii de culori. Cat ai clipi acesta se infasura pe mana baiatului ca si cand ar fi fost crescut acolo de-o vesnicie si sasaind, deschise botul aratandu-si cei doi colti in varful carora straluceau doua boabe galben aurii. O mica intepatura in incheietura mainii si prin venele lui prinse a se strecura ca o arsura, un sarpe de foc, sa-i poarte noroc. Muscat de sarpe carnea si sangele lui Ali se fac se prefac in aur curat de soare spalat, de luna svantat. Iar cand se uita mai bine vazu in locul sarpelui ca o funie groasa incolacita pe mana lui. Incerca s-o scoata dar parca era lipita, parca intrase si crescuse din el. Atat mai apuca sa vada ca un svacnet il si arunca la pamant lasandu-l teapan.
VOCEA DINLAUNTRU : Ei baiete, nu trebuie sa te temi de moarte, caci moartea nu inseamna decat sa-ti schimba salasul.
ALI : Nici nu ma tem. Caci daca ai vazut stralucirea unei zile frumoase nu te mai temi de moarte, ai trait. O singura zi frumoasa face cat toata viata.

(partea din spate a scemei se cufunda in penumbra iar spotul de lumina se opreste la marginea scenei. Din culise din partea stanga vin in fata doua personaje : SARPELE si ALI in timp ce pe fundal personajul lui Ali continua sa mimeze povestirea) :

ALI : Am vazut si stiu ca aceasta nu e o lume fericita. Sunt zece lacrimi pentru un zambet. Uneori vad ca totul e gresit si stau si ma intreb de ce, caci Alah a pus fiecaruia la indemana totul, dar de cele mai multe ori pierdem schitele si uneltele iar in locul palatului sau al templului apar diverse case, care in timp ajung niste ruine, case ale durerii.
SARPELE : Cat de naiv poti sa fi.
ALI : Poate ca eu nu sunt decat mana Celui ce a croit totul si in felul acesta ajut ca lumea sa nu-si piarda nadejdea, sa stie ca fericirea exista, ca poate fi atinsa. Oh cat imi doresc ca fiecare sa aiba curajul de a spune raspicat «eu nu ma dau batut ».
SARPELE : Hai ca te increzi………..
ALI : Imi doresc ca fiecarui om necajit sa pot sa-i invelesc sufletul in mantia calduroasa a fericirii si iubirii. Imi doresc sa pot patrunde nevazut in deznadejdea vietii lor, iar la plecare sa pot lasa in urma o oaza de liniste si pace.
SARPELE : Si crezi ca oamenii iti vor multumii ?
ALI : Fericirea lor va fi cea mai mare multumire pentru mine.
SARPELE : Multi nici nu vor sti ce au primit. Altii nici nu vor crede.
ALI : Fericirea este ca firul de iarba. Poate ca primul va fi rapus de gerul noptilor dar vor fi altele si alte si alte fire care vor iesi, iar in scurt timp toata oaza va fi o mare de fire pline de seva.
SARPELE : Dar ce te faci ca fiecare fir de iarba tot moare pana la urma.
ALI : Da, dar semintele lui vor fi duse de vant si vor rasari cand vor cadea pe pamant bun.
SARPELE : Da dar nu toate semintele vor cadea in pamant roditor….
ALI : Asa e. Poate ca unele seminte vor cadea la loc pietros, printre stanci, si radacinile nu vor gasi sprijin. Altele vor cadea printre spini si se vor sufoca incet, neputand sa faca fata greutatilor, iar altele vor fi ciugulite, indestuland viata micilor zburatoare dar tot vor fi destule care sa cada in pamant bun, sa dea roada, coperindu-l si veselindu-l.
SARPELE : Te mai intreb odata, crezi ca oameni iti vor multumi ?
ALI : Adevarata valoare a iubirii si fericirii nu o poti afla decat atunci cand dai totul pentru a-l ajuta pe cel de alaturi fara a astepta vreo rasplata. Iar eu voi fi cel mai fericit daca reusesc sa-i fac pe ceilalti fericiti.
SARPELE : Si eu care credeam ca faci toate astea pentru a-i alina pe cei din jur…..
ALI : Grozav nu ? Toate lumea crede asta. Dar nu uita ca daruind vei dobandi. Asa spune o vorba veche. Si cu cat vei darui mai mult cu atat mai mult vei dobandi, iar in felul acesta fericirea va fi ca un izvor de apa vie ce nu va seca niciodata.
SARPELE : Eu cred ca faci o mare greseala.
ALI : Asa e, dar sa nu uitam ca a gresi este omeneste.

(Lumina se muta iar pe fundal unde Ali continua sa mimeze continutul povestii)

AUTORUL : Ali nu stia cat zacuse, dar frigul noptii il aduse in simtiri. Se ridica cu greu, inca buimac dar spre surprinderea lui vazu ca foamea si setea ii pierisera. Incepu sa-si miste picioarele, fiecare urmandu-l pe celalt, stiind parca si ele despre vorba din batrani : orice calatorie de o mie de leghe incepe cu un pas. Apoi vine altul si altul si fara a prinde de veste ai ajuns la tinta. Din negura gandurilor prinse a se valatuci litere de foc pe bolta mintii : Uita si mergi mai departe ! striga unul ce desparte. Priveste cu drag inapoi! Striga altul care-i doi. Ce a fost si ce va fi, amandoua vor pieri, clipa trebuie traita, asta-i taina intreita. ACUM inseamna totul pentru tine. Oare pentru acest lucru plecase el in lume ?
ALI : Asta era marea taina ? Pai bine, dar acest lucru il stiu toti.
VOCEA DINLAUNTRU : Asa e. Dar una e sa stii si alta sa crezi. Eu nu cred. Multi se lasa dusi de valul amintirilor pana cad neputinciosi in fata clipei. Altii se avanta mult prea departe pierzand legatura cu acel acum. ACUM. Asta-i tot ce conteaza. Nici ce-a fost, nici ce va fi. In primul rand acum.
ALI : Atunci, acum plec mai departe, urmand firul ce ma va duce drept la tinta.
VOCEA DINLAUNTRU : Ai inceput sa vorbesti in dodii.
ALI : Poate dar acum pot sa spun fara teama « Oh Marite, tu cunosti pricinile nefericirilor si intristarilor mele. Desi sufar, stiu ca Tu ma iubesti si aceasta incredere ma incurajeaza. Plin de nadejde in dragostea si bunatatea ta, nu voi lasa sa ma biruiasca impotrivirile soartei, ci ma voi lupta cu curaj si avand ajutorul Tau voi iesi biruitor ».
VOCEA DINLAUNTRU : Asta s-o crezi tu, Printe.
ALI : Asta o cred eu. Si nu uita, nu sunt print. Un print nu rataceste prin desert cautand fericirea. O are.
VOCEA DINLAUNTRU : Oh Ali, nu uita ca nu obarsia sau infatisarea te impiedica sa fi print ci gandul. In mintea ta, tu nu te vezi print.
ALI : Adica cum ? Nu nu ma vad print ?
VOCEA DINLAUNTRU : Doar atunci cand vei fi cu adevarat pregatit sa fi print doar atunci vei fi. De ce ? Pentru ca prin nastere esti print. Mama ta era fica Emirului, dar si-a ascuns stirpea aleasa, rasturnand legile si canoanele pentru ca nu voia sa se marite cu cel ales de batranul ei tata. Dar degeaba iti vor spune o mie de oameni ca esti print daca tu nu simti asta. Sa te simti print cand esti un sarman pare o nebunie iar sa te simti sarman cand tu esti print este o prostie. Trebuie sa hotarasti, sa alegi intre un strop de nebunie si un val de prostie dar va trebui sa iti asumi acest risc. Dovedeste-ti tie insuti ca esti print si lumea te va crede. Arata lumii ca esti sarman si iarasi te va crede. Caci daca tu crezi cu putere, hotararea si ardoarea ta nestramutata sunt sortite sa spulbere orice impotrivire.
AUTORUL : Si Ali mergea far-a mai vedea. Fara a mai cata apa, fara a simti arsura, far’ de-a pune poama-n gura, fara somn, fara odihna, duh pribeag din duna-n-duna. Ziua se scurgea in noapte, noaptea il purta departe, despartind lumea in soapte. Noaptea mintea-i inhata, inima povete-i da.
VOCEA DINLAUNTRU : Increde-te in mine Printul meu, zise inima, caci eu am niste ochi de care mintea nici nu stie.
ALI : Stiu si neanfricarea ta imi arata ca nimeni nu este invins pana cand nu accepta infrangerea.
VOCEA DINLAUNTRU : Poti sa ma crezi pe mine, ca doar gandul te poarta acolo unde nimeni nu poate ajunge.
ALI : Asa-i si simt ca mintea poate implini orice tel pe care il concepe si in care crede.
VOCEA DINLAUNTRU : Crezi in noi si nu uita sa ne spui dorinta ta.
ALI : Trupul vede si doreste, mintea forma-i daruieste, inima il implineste. Hei, da-n noapte ce sclipeste ? Oare ce mai straluceste ?
VOCEA DINLAUNTRU : O fi poate doamna luna, ori vreo stea gonind nebuna….
ALI : Nu la cer privesc acum, caut sa imi vad de drum si-un condur stralucitor e-n nisipul miscator………ia sa-l vad din ce picior, a alunecat usor…..Ali atinse usor condurul si pe loc acesta se prefacu intr-un scorpion al carui ac stralucea in clipirea stelelor. Un zvacnet usor ca o rasuflare si Ali simti furnicaturi in piciorul in care se infipsese acul. Glob de foc scanteietor se inalta prin picior, adumbrindu-i soaptele, inghetandu-i sangele. Un ultim strigat mut, o ultima clipire a pleoapei inghetate si Ali se prelinse in noaptea fara forma, murmurand cuvinte incalcite.

(din culise din partea stanga vin in fata doua personaje : Scorpionul si Ali in timp ce pe fundal personajul lui Ali continua sa mimeze povestirea) :

ALI : Lumea-i rece si pustie, fericire nu mai e, dragostea nu mai exista, pare imposibila.
SCORPIONUL : Aminteste-ti vorbele mele Prinţe: nu există dragoste imposibilă. Nu te lasă amagit de tăcere, de indiferenţă sau respingere, pentru ca în spatele măştii de gheaţă pe care o folosesc oamenii există o inimă de foc. De aceea trebuie sa cauti mai in adanc, sa ajungi acolo unde cei mai multi oameni cauta sa-si ascunda adevarata comoara.
ALI : Chiar si cand esti ostenit de atata cautare iar inima iti este grea ?
SCORPIONUL : Caută neîncetat dragostea, chiar dacă asta însemna să auzi de multe ori cuvântul nu si mai ales nu te lasă pradă fricii. Poti sa te intorci învins, să te simti cumva respins, lepros alungat din lume, fara umbra, fara nume. Ai pierdut o batalie, dar razboiul nu se stie.
ALI : Dar am mai trecut prin asta, pot spune la un moment dat inimi clocotitoare ce nu are astampar. Si atunci ?
SCORPIONUL : Atunci poate ca inima o sa-ti raspunda in felul ei, ca ai mai trecut prin asta dar ca nu ai trecut niciodata dincolo de asta. Si tot inima iti va arata ca rostul repetitiilor este de a invata ceea ce nu doresti sa inveti.
ALI : Intr-adevar poate ca cel mai greu lucru este sa ….caut iubirea. Dar totusi, ce fac daca nu o gasesc ?
SCORPIONUL : Daca totusi n-o gasesti, ofer-o. Ofera si vei capata inmiit. Numai cel ce da totul, cel ce da chiar si ceea ce nu are, numai acela va sfarsi prin a capata totul.
ALI : Si daca tot cautand iubirea, ma ratacesc si ma afund in mocirla. Pot striga ca orice novice : Oh Marite ajuta-ma, caci am cazut in abisul indoielilor si al neputintei iar apele sunt adanci si negre.
SCORPIONUL : Poate ca asa va fi, dar daca e, te ineci nu pentru ca ai cazut in apa, ci pentru ca ramai sub apa.
ALI : Multi ies la mal dar racoarea boli ramane
SCORPIONUL : Bolnavilor pentru care nu mai este nici o speranta de vindecare sa nu li se mai dea medicamente.
ALI : N-am venit sa dau medicamente bolnavilor fara de speranta ci sa le dau viata de dinainte de boala, fericirea de dinaintea supararii.
SCORPIONUL : Fericirea poate sa ajunga cu timpul viciu, placere desarta, asa ca ai grija tinere si nu bea cu inghitituri mari din cupa placerii.
ALI : Eu stiu ca daca leul e flamand mananca, iar daca soimului ii e sete bea. Ei actioneaza astfel ca sa nu piara. Imi doresc fericirea, mi-e foame si mi-e sete de fericire.
SCORPIONUL : Bine, bine, dar tu apartii acestui taram al luminii…cauta lumina….
ALI : Asa e dar nimeni nu spune ca nu poti face pasul, ca nu merita sa faci trecerea de la un taram la altul. Eu am hotarat ca merita si trebuie sa fac pasul, sa trec la….. iubire.
SCORPIONUL : Fie tie dupa voia ta

AUTORUL : Nimeni n-a putut sa-i spuna cat zacuse in tarana. La un moment dat isi simti trupul arzand sub valurile de foc ale soarelui. Se ridica greu cainandu-si trupul sfaramat de pustiirea de foc. Privi mirat in jur apoi facu primul pas. Abia atunci observa ca pielea sa se prefacuse, luand culoarea galbena a chihlimbarului si avand stravezilea lui. Iar sub piele minune mare carnea lui parea de aur viu, iar in picioare ii straluceau condurii PreaFrumoasei.
ALI : Vorbele s-au implinit. Sunt din aur primenit.
VOCEA DINLAUNTRU : Aurul e maleabil intotdeauna, mintea omului numai la tinerete.
ALI : Acum cine vorbeste in dodii ?
VOCEA DINLAUNTRU : Nu stiu dar incearca sa gandesti…..acum poti mult mai multe..
ALI : Asa e. Daca tot e pe-ncercat sa vedem ce-am capatat….. merge oriune si oricand o clipita cat un gand…….
VOCEA DINLAUNTRU : Urmeaza-ma si vei dispare ca luat de vant.
ALI : Sa mergem. Sa gasim bobocul, si sa ne-ntregim norocul.

AUTORUL : Atat mai spuse Ali si nisipul prinse a se preschimba in jurul lui, prefacandu-se intr-un covor scortos, plin de culori si straluciri, care pe data se ridica plutind usor ca un fulg, purtandu-l pana-n creasta cerului, pe cararea soarelui. Pana sa se dumireasca, Ali era deja la poalele unor dune al caror varf zgariau cerul. Chiar langa piciorul lui se odihnea in nisip un boboc de trandafir asa cum nu mai vazuse si nici macar cu gandul nu-si inchipuise. Petalele se umpleau cand de rosul sangelui, cand de aurul soarelui, cand de-albastrul stelelor sau de argintul lunii. Se apleca si ridica bobocul sufland asupra lui rasuflare calda. Tot in clipa aceea, tulpina prinse a creste, legatoare inspinata si a-l invalui ca intr-un vesmant. Stropi de sange tasneau brobonandu-i pielea dar pana si culoarea acestuia era schimbatoare dupa cum erau si culorile bobocului. Spinii pareau ca prind viata si iata minune ca in fata ii apare, mai intai abur usor, apoi fum aromitor si-apoi djin adevarat, din nimica intrupat care il tinea infasat in mantia de spini.
DJINUL : O stapane, spune-mi ce sa fac, ce sa zic.
ALI : Nu sunt stapanul tau. Sunt un om si tot ce vreau e ca tu sa spui adevarul. Mereu.
DJINUL : Da stapane. Care-ti este dorinta ?
ALI : Care-mi este puterea ?
DJINUL : Oh Printe, nu cauta sa afli ceea ce este evident.
ALI : Deci ?

(din culise din partea stanga vin in fata doua personaje : Djinul si Ali in timp ce pe fundal personajul lui Ali continua sa mimeze povestirea) :

DJINUL : Printul meu, orice reusita isi are originea intr-o idee.
ALI : Doar atat ? Atat de simplu ?
DJINUL : De ce iei in ras lucrul asta ? Cauta si vei gasi; bate si ti se va deschide, cere si ti se va da.
ALI : Si care este ideea ?
DJINUL : Ideea este sa stii ce sa ceri si sa ai curajul sa recunosti ca ceri acel lucru.
ALI : Deci daca eu cer sa fiu print, voi primi ceea ce cer ?
DJINUL : Ai sa conduci, pentru ca te-ai nascut sa conduci si trebuie sa-ti spun ca n-are sa-ti fie usor.
ALI : Deci voi fi print ?
DJINUL : De ce nu ? Cat de mult iti doresti ?
ALI : Si daca eu voi dori sa fiu stapanul celei mari averi, o voi avea ?
DJINUL : Indrazneste. Crede si vei vedea. Totul este posibil cand credinta-ti este mare.
ALI : Cei mai multi vor o avere plina de bogatii, dar daca eu voi dori ca aceasta avere sa fie o avere de fericire. Se poate ?
DJINUL : O avere de fericire ?
ALI : Da sa fiu stapanul fericirii,
DJINUL : Si ce sa faci cu atata fericire ?
ALI : Sa o ofer, sa o pot imparti dupa cum cred eu………Sa fie ca izvorul care nu seaca nici in toiul celei mai crunte arsite. Seceta si uscaciunea sufletului sa dispara cand va curge fericirea in rauri.
DJINUL : Oh cat de naiv poti fi. Cine ti-a spus ca omul isi doreste sa fie fericit ?
ALI : Poate ca nu este intotdeauna dar vrea sa fie fericit. Fericirea poate fi un miracol iar cand si cand omul are nevoie de miracole. El uita ca poate crede, nu crede ca poate crede, si crede doar daca vede. Omul este supus simturilor iar miracolul este cu totul altceva, e greu de simtit. De aceea miracolul ii reda speranta, si-i intareste credinta.
DJINUL : De ce miracol si nu minune. Nu-i acelasi lucru ?
ALI : Pentru mine nu. Minunea poate sa vina de la un muritor, de la un scamator, iar miracolul vine numai de sus, de la El, laudat fie numele Lui in veci. Un miracol este si lupta celor dornici sa traiasca, care au puterea de a cere si credinta ca tot ceea ce cer se va implini. Zici ca poti sa-mi indeplinesti numai o dorinta ?
DJINUL : Da numai una.
ALI : Si o poti implini…….
DJINUL : Da !
ALI : Atunci imi doresc sa fii liber.
DJINUL : Ce ? Aa….adica nu….de ce ?
ALI : Pentru ca…….asa vreau….poti s-o implinesti ?
DJINUL : A….da…..
ALI : Atunci asta este dorinta mea, vreau sa fi liber si fericit.
DJINUL : Bine dar asta e un miracol, asa ceva nu s-a mai pomenit.
ALI : Crezi ? E doar viata. Imi plac vorbele care inca n-au fost rostite dar poate ca vor fi candva. « Sa speri nu inseamna sa visezi ci sa-ti transformi visele in realitate ».
DJINUL : E prima oara cand aud asa ceva. Tu nu esti ca toti oameni obisnuiti.
ALI : Stii de ce ? Pentru ca eu am ales sa nu fiu un om obisnuit. Este dreptul meu sa fiu cat de neobisnuit pot iar ceea ce mi-am dorit e sa fii liber, liber fara de stapan. Si te rog, iarta slabiciunile omenesti. Batranii spun ca si Alah insusi adoarme cateodata. Imi doresc ca peste ani si ani sa pot privi in jur si sa spun « eu am facut acest lucru ».
DJINUL : Dorinta iti este implinita.

(Pe scena, in mijloc sta Ali. Pe mana dreapta are infasurata funia groasa care reprezinta sarpele. Apare Sarpele din dreapta si incepe sa traga de funia infasurata pe mana dreapta a lui Ali. Din stanga apare Scorpionul care apuca bratul stang al lui Ali si-l tintuieste cu un piron mare sau scoaba. Din spatele scenei vine Djinul care il prinde de mijloc cu o mana si-l sprijina ca sa nu cada iar cu cealalta ii sustine capul. Sprijinindu-l de mijloc ii ofera verticalitatea, sprijinindu-i capul ii ofera demnitatea. Djinul apare ca un stalp iar bratele lui Ali trase de o parte si de alta simbolizeaza crucea. Dupa acest lucru incepe un duel verbal intre cei trei : Djin, Sarpe si Scorpion si Ali iar in tot acest timp Ali este tras cand intr-o parte cand in alta. Din aceasta conversatie rezulta legatura celor trei cu taina celor trei.)

ALI : Curgerea evenimentelor ne invata sa credem. Suntem cu toti condusi pe drumul cel bun si ascultand cu umilinta vom auzi cuvantul potrivit. Totul e sa doresti.
SARPELE : Nu te chinui sa tamaduiesti un om care a imbatranit in lanturile robiei caci greu se face panza buna din in invechit.
ALI : Daca tu iti lepezi vesmantul la soare in fiecare an, de ce nu as ajuta oameni sa-si lepede necazurile sau gandurile gresite..
SARPELE : Atata timp cat iti e bine ce-ti mai pasa de cei din jur ?
ALI : Dupa fericirea de a fi liber cea mai mare multumire este aceea de a trai printre fiinte la fel de libere ca tine.
SCORPIONUL : Vorbe in care nimeni nu mai crede.
ALI : Dorinta mea a fost fierbinte ca vantul de miazazi. Am avut un tel si o dorinta asa ca nimeni si nimic nu putea sa ma infranga. Dar cei mai multi oameni se dau batuti inainte de vreme. Uita ceea ce le-a fost ursit la nastere.
SARPELE : De parca si-ar mai aminti cineva de menire, datorie si…..
ALI : De asemenea oameni uita ceea ce trebuie sa faca: cere-i vietii daruri importante si o vei incuraja sa ti le ofere.
DJINUL : Ei nu mai au curaj sa priveasca viata-n fata, daramite sa mai si ceara…..ceva
ALI : Numai cine intelege cu adevarat ce-i fericirea, numai acela o poate avea.
SARPELE : Oh Printe, ce copil esti…..
ALI : Pastreaza jocurile copilariei caci viata omului nu e decat o copilarie prelungita.
SCORPIONUL : Vorbesti de fericire, dar ce-i mai ramane omuluji dupa ce i se iau toate ?
ALI : Oricat i s-ar lua tot ii mai raman cele trei : credinta, nadejdea si dragostea, iar cea mai mare dintre ele este dragostea. Caci Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatati: dragostea nu pizmuieste si nu se lauda, nu se umfla de mandrie. Ura starneste certuri dar dragostea acopera toate greselile.
SARPELE : Si daca i se iau si acestea ?
ALI : Poti sa-i iei unui om averea, libertatea, viata chiar, dar niciodata nu-i poti lua ceea ce se ascunde in adancul sufletului. Oricat ar fi arsita de mare tot mai ramane un strop de lacrima in coltul ochiului. Nu poti seca un izvor carand apa cu ciurul. Nu poti rani apa spintecand-o cu hangerul. Nu poti bate aerul pleznindu-l cu biciul.
SCORPIONUL : Spune-mi Printe, ce este o zi ?
ALI : O zi este drumul dintre ce am de facut si ce am facut.
SARPELE : Cauta sa nu ramai la portile templului intelepciunii, intri sau mergi mai departe.
ALI : Inainte de a te plasmui dupa chipul inteleptului priveste-i umbra.
SCORPIONUL : Ce este prietenia ?
ALI : Este legatura dintre doua suflete desavarsite. Daca pamantul si apa, aerul si focul sunt lucruri fara de care nu ai putea trai, un prieten e inca si mai nepretuit decat acestea toate la un loc.
SCORPIONUL : Ce este speranta Printe?
ALI : Este fructul abia inmugurit.
DJINUL: Chiar si cerul te-ar binecuvanta pentru hotararea de a te ridica singur dintr-o viata moarta.
ALI : Stiu ca am fost daruit cu puterea de a-mi implini visul si lupt ca sa-l realizez. Atata timp cat voi pastra vie in minte dorinta mea cea mai mare aceasta va gasi calea de indeplinire. Telul meu e clar ca apa de izvor si asemeni izvorului voi gasi calea de a ma elibera din stransoarea neancrederii.
DJINUL : Oh Printe, fiecaruia dintre noi i se da la nastere, un rost pe pamant. Unuia ii spune : Tu sa fi omul care stie multe. Altuia : Tu sa fi cel care are darul vorbirii frumoase.
ALI : Iar mie ? Care-i rostul meu ?
DJINUL : Tu vei fi omul. Tu vei fi cel care aduce pacea, linistea si fericirea. Adevarata masura consta in aceea de a nu fi nici mai presus nici mai prejos de om.
ALI : Binecuvantat e cel ce spune ca totul este posibil. Si nu ma voi ruga pentru partea materiala a acestei lumi. Nu voi dori sa-mi fie date : aur, iubire, sanatate, victorii marunte, faima, succes sau fericire. Asa spun toti oameni hotarati sa lupte ca sa-si castige dreptul de a avea. Dar la fel de bine stiu ca in adancul sufletului fiecaruia se ascunde nazuinta secreta de a se bucura de fericire.
AUTORUL : Parfumul rozei pluteste in lume aducand liniste si pace intre oameni, triburi si popoare. Unde este deznadejdea mai adanca si suferinta mai mare pe data locul se umple de parfumul ei suav. Din cei cazuti se ridica bravii, din cei infranti se arata victoriosii. In mintea si pe buzele lor nasc aceste vorbe - nimic nu te doboara la pamant atata timp cat tu nu crezi ca esti infrant. Bucura-te sa ai alaturi trei prieteni : Speranta, Increderea si Bucuria. Asculta-ti inima si ea iti va spune ce trebuie sa faci. Priveste cu ochii mintii si vei vedea ca fara vise omul nu este altceva decat pulbere purtata de vant. Ajuta-te ca sa-i poti ajuta pe altii si nu uita ca atunci cand faci un bine trebuie sa fii aidoma radacinilor copacului : acestea se ascund cu modestie sub pamant, lasand sa le fie banuita existenta, doar prin seva pe care o trimit in toata tulpina si in ramuri. Frunzele stralucind in verdeata s-ar usca repede fara ajutorul radacinilor hranitoare care nu se vad.
VOCEA : Si asta a fost tot ?
POVESTASUL: O aiureala din care n-am inteles nimic.
AUTORUL : Oh tinere, pazeste-te de obisnuinta. Imperiul obisnuintei este atat de puternic incat familiarizeaza omul chiar si cu sclavia. De ce sa fi sclav cand poti fi fericit ? Iar acum la final, urmand calea Celui Mai Mare pot spune si eu « De aceea am vorbit in pilde, pentru ca macar ca vad, nu vad si macar ca aud nu aud si nu inteleg ».

VOCEA : Calatorule intelept, niciodata sa nu fii mijlocitorul dintre un sarpe si un tigru. Cand cei rai se sufoca, cei buni respira usurati.

AUTORUL : Urmeaza-ma si vei vedea ceea ce om muritor inca n-a vazut………
POVESTASUL : De parca ar fi si oameni nemuritori…………..
AUTORUL : Ei……. sunt………….
VOCEA : Sigur ? Vreau sa vad si eu unul, sa-l cunosc………….
AUTORUL : Atunci….nu trebuie decat……..sa te uiti…….in ochii unui prieten…….si-l vei zari……..cu o singura conditie…………….sa crezi……………in fericire……


comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (1):


Stiu ca in sine, fiecare dint - de rayro la: 01/03/2006 19:59:37
Stiu ca in sine, fiecare dintre noi are certitudinea ca asa este.
Ca lucrurile astea, desi sunt intr-un fel diferit de al majoritatii, ne fac bine.
Cel mai fain este atunci cand gandurile tale sunt rostite de catre altcineva. Poate e omenescul sentiment de apartenenta la un grup.
Motivul pana la urma conteaza mai putin.
Ce ramane este linistea.
Iar parcurgerea unui astfel de text nu poate fi decat "o borna" care iti spune ca esti pe drumul cel bun. (citez un prieten :))
O vezi, te bucuri si mergi mai departe.
Bafta!
#108965 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...