Povestea unei zdrente

Portile bisericii s-au inchis azi, fara sa apuc sa ajung la slujba.Grilajul de fier, negru si rece din fata mea ma desparte de icoanele sfintilor cu chip bland, care mi-au oferit adapost sub privirea lor de fiecare data.Sub privirea lor si oamenii sunt mai buni cu fiecare clopot care bate,cu fiecare rugaciune care se inalta catre Dumnezeu, si uneori imi ofera un colt de paine si cativa banuti.Ma inchin si privesc cerul.E innorat… e ca mine.Ce o sa manac azi?
Un caine trece pe langa mine… nu adulmeca, nu maraie, nu latra.Si pentru el sunt tot un nimic… sunt cel care, la fel ca el, cu o privire umila si fara vorbe cere de mancare.Fara vlaga, ma intorc… umbra mea abia se taraie in spatele meu… Sunt si eu tot un om… omul fara trecut, fara prezent si fara viitor pe care il vezi in fiecare zi pe strada.Dar nu te opresti… nu-I oferi de mancare, nu-I oferi un banut, pentru ca te gandesti ca as fi putut ales un alt drum decat cersitul.Sunt omul care nu mai are mandrie… care intinde mana si fara orgoliu iti cere, da-I si lui din putinul pe care il ai!
Ziua sunt o zdreanta… trec pe langa oameni, oameni ca mine?Nu… oameni ca voi.Am doar hainele de pe mine… o caciula indesata, o bluza soioasa si o geaca urat mirositoare, pantaloni scortosi si murdari si ghetele astea prea mici pe care le tarsesc. In urma mea ramane doar un miros si un zgomot neplacut.Abia merg,pe strazi intortocheate, fara sens fara scop, fara graba.Nu ma asteapta nimeni : nici copii cu obrajii rosii si bratele deschise, nici o masa calda, nici un adapost.Toate zilele sunt la fel pentru mine: monotone si cu cerul innorat, si prea lungi… prea lungi…
Parcul e prietenul meu.O adiere de vant scutura castanii… copiii se joaca si rad zgomotosi.Mingea le scapa si ajunge la picioarele mele… zambesc… un zambet tamp…un zambet plin de speranta.Fata imi radiaza de fericire.Privesc mingea colorata… eu nu am avut parte de jucarii,de joaca,de copilarie… am ramas singur acum… Un copilas rosu in obraji alearga spre mine cu bratele deschise. Cata fericire ma cuprinde, ii zambesc si ii ofer mingea colorata… inchid ochii pentru un moment si momentul dispare.o accepta si apoi fuge inapoi la prieteni, dar mama lui se ridica speriata de pe banca si cu gesturi energice ii explica ceva, apoi ma priveste cu ura.Cata ura si iubire in ochii ei, cata durere in sufletul meu… de ce ma judecati atat de aspru?
Noaptea sunt un rege…sub cerul instelat sunt liber… luna si stelele ma privesc cu dragoste… cata nevoie am de afectiune, de cand astept un cuvant frumos de la cineva.Nu ma va iubi nimeni, niciodata, dar parcul asta, parcul asta e al meu acum… sunt regele lui.Ma urc in castanul batran… sunt un rege pe un tron de aur, iar in mana am sceptrul puterii, pe cap coroana, imi inalt privirea catre cer, catre Dumnezeu.El ma iubeste, ne iubeste pe toti la fel.Printr-o rugaciune, sufletul meu se inalta, alb si nepatat, se desprinde de lume, de coveniente… Viata mea toata imi trece prin fata ochilor intr-o fractiune de secunda… doar atat a durat, dar a fost atat de lunga.Voi ce cereti mereu mai mult, voi ce nu sunteti multumiti, voi ce plangeti, radeti, iubiti, suferiti… va invidiez, as vrea ca macar o data in viata sa stiu ce e iubirea, sa stiu ce inseamna sa ai un sentiment, sa stiu ce inseamna sa-ti bata inima mai puternic cu fiecare respiratie a persoanei pe care o iubesti.
Nu am pe nimeni, doar eu in fiecare zi, mai trist, mai uracios, mai negru… ca iarna asta care vine si care ma ingheata de pe acum.Ma cuprinde un frig imens… la inceput imi atinge gleznele,un bici de foc ma loveste, arde si am inghetat.Durerea imi cuprinde tot sufletul, tot corpul.Ace mici imi strapung pulpele, simt ca ma sufoc… am nevoie de aer… si pumnalul asta care mi-a patruns in inima… parca ar vrea sa o scoata din piept.Nu mai vad nimic, imi duc mainile la ochi si ii frec… nisipul imi intra in ochi, in gura, pe nas, incerc sa ma sterg dar ma sufoc din nou, nu mai pot respira, nu mai pot deschide ochii, ma prabusesc, ca un rege tradat, de pe tronul meu de aur… coroana imi cade pe pamantul inghetat, sceptrul nu-l mai simt in mana., nu-l pot strange pentru ca am corpul intepenit… durere, ura, iubire,tradare.Primul fulg cade din cer rotindu-se, facandu-ma sa-l astept, jucandu-se… e primul fulg si e al meu… cad toti din cer, vesel, jucaus, ca un roi de albinute albe, isi croiesc drum printre ceilalti, si ma acopera intr-o imbratisare de gheata.Nu mai simt nimic, ochii imi sunt atintiti catre cer… Iubiti-ma!!!