pentru ca suntem doar ganduri

nu, nu suntem nici ceea ce mancam, nici ceea ce facem, nici ceea ce purtam. suntem, in esenta noastra, ceea ce gandim. infinita complexitate a imaginatiei noastre ne face unici. universul personal al fiecaruia ne face fascinanti. si pentru ca nu imi permit si nu imi voi permite sa scriu despre universul altcuiva, tinta si eroul notitelor mele voi fi eu. si soarta lor, desi necunoscuta, va avea ca inceput aceasta noapte de decembrie in care nu pot dormi.
afara tocmai a viscolit si peisajul, luminat de cele cateva felinare, e absolut sublim, iar pe fundal canta Anathema, cum nu s-ar putea mai potrivit. eu imi caut inceputul. nu al meu, ci al gandurilor. al gandului. si cautand acest inceput nu gasesc decat amintiri din vieti paralele, amintiri din scenarii care nu au avut loc niciodata in viata pe care am trait-o. teoretic.
zapada. incep simplu. facultate, examene. un neasteptat sentiment de liniste interioara ce m-a cuprins in urma cu cateva ore si ce acum imi incetoseaza bunatate de ganduri contradictorii.
primele intrebari care imi vin in minte sunt "de ce" si "de ce nu", ambele referitoare la o problema aparuta in ultimele zile. pot lua o decizie, un da sau un nu, dar exista si varianta pe care o practic momentan, si anume sa las lucrurile in voia lor.
regret faptul ca ma voi lasa de fumat. regret si faptul ca fac acest lucru dintr-un singur motiv, si anume din lipsa de fonduri. nu cred ca ma poate face ceva sa ma simt mai rau decat faptul ca idealurile mele, sperantele, viitorul, prezentul pe care mi-ar fi placut sa il am, tot ce ar fi fost construit in asa fel incat sa nu se incadreze in mediocritate, totul este conditionat de bani. ma simt murdar cand ma gandesc la asta, ma simt murdar si mediocru, si simt cum idealurile imi sunt murdarite de acest concept.

Pentru ca iubesc viata prea mult si nu mai vreau, nu mai pot.

bacovian

de ce bacovian? pentru ca sufar. pentru ca ma doare. pentru ca unde imi era locul de cativa ani acum nu imi mai gasesc locul. pentru ca nu ma mai incadrez in absolut nimic. i met the demon on a winter's day. and i fell in love, poor me. poor, stupid, helpless me... trebuia sa stiu. trebuia sa ma fi ferit. trebuia sa nu-i ating niciodata pielea, parul, buzele... trebuia sa nu fac multe lucruri, dar le-am facut. trebuia sa nu o fi privit niciodata in ochi... dar acum e prea tarziu... si sunt bacovian, si nu imi gasesc locul...

fugi... asta imi spune acum vocea din cap. fugi, nu face aceeasi greseala din nou, pentru ca nu va iesi asa cum vrei. fugi, pentru ca idealurile iti sunt prea inalte. fugi, pentru ca nu exista remediu pentru tine. fugi, nu te uita in urma, doar fugi.
de ce nu fug? chiar ar trebui... pentru ca stiu ce se va intampla, pentru ca s-a intamplat de atat de multe ori pana acum... de ce nu fug?

http://www.deviantart.com/view/7331852/

raspuns la o scrisoare de demult

cat de demult? pe vremea cand traiam, pe vremea cand eram alt om. cu totul alt om.
si am gasit aceste randuri scrise undeva, si adresate mie: "nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar arata acei ochi verzi, tristi". poate mai mult decat orice altceva, aceste cuvinte au taiat prin mine o rana ce se numeste regret, pentru ca nu-mi pot aduce aminte cum aratau pe vremea cand nu erau astfel.

http://vreau.com/tmp/

stranut (in mai multe etape)

primul pas: scot tigara din pachet.
al doilea pas: deschid word pad-ul.
al treilea pas: aprind tigara.
al patrulea pas: scriu tampeniile astea.

motto: "si vodca din pahar curge pe gat, si frigul imi ranjeste prin ferestre".

cand va fi cazul voi schimba motto-ul.

din ciclul "povestiri glorioase despre lasii de ieri" va prezentam in continuare stirile de maine. la fel cu cele de azi. la fel cu cele de acum doi ani. pentru ca, in esenta, nimic nu s-a schimbat si ma indoiesc profund ca ceva se va schimba vreodata.

rapsodia benigna. de blana andiana.
era odat-o libelula, la umbra vechiului castel... si rapsodul mic si popular invelea ciocolata in staniol.
a-nceput de ieri sa cada, si tot cade, si tot cade, cate-o cada.

al cincilea pas: imi torn cola in cana, apoi beau din sticla ca un mic tribut adus lui chaplin.
al saselea pas: intru pe net sa scot "when september ends" de la green day.
al saptelea pas (profetie): probabil mi se va reseta calculatorul.
al optulea pas: primesc beep de la ana, si dintr-un motiv sau altul dau beep inapoi. mai degraba un motiv, decat altul.
al noualea pas: las melodia sa cante.

amintire despre un film cu woody allen, care era urmarit de moartea cu coasa, daca nu ma insel. tatal lui avea o bucata de pamant. trecere la fratii marx (groucho si karl) care au scris "capitalul" si apoi l-au pus in scena. doi termeni se joaca in vidul dintre urechi, contradictie si conserva. incerc cu disperare sa fac o legatura intre ei. mancare in metal... bine pentru organism / rau pentru organism... mai bine as face o legatura intre conservator si fabrica de conserve.

oktoberfest. acordeoane. sictirul cu care incepe "fairytale of new york" de la pogues. furci de motociclete, lungi, sclipind in soare. fum iesind dintr-un cap cu o gaura in el, chiar al meu, daca e sa ma iau dupa tot ce visez. frank sinatra interpretat de sex pistols, si bateristul de la helloween cantand la o minuscula chitara electrica. de preferinta neagra. undeva, in desert, o prastie fara elastic sustinand prelungul fund al lui dali.

un copac de pix, fara frunze, luminat de o luna din hartie. o imensa catedrala minuscula la baza lui, neobservabila in acea capodopera pe care doar eu o posed. un si mai minuscul om neputand concepe imensitatea minusculei catedrale.

and this one is called "the hammer".

apoi stranut, si totul revine la normal.

"esti adolescent, ai vise sa cuceresti lumea, ajungi la facultate si te striveste societatea sa ramai la nivelul ei" - vlad alexa, 2006

in alta ordine de idei:

"m-astepti, cand soarele apune, sa te rapesc / asteapta mult si bine, n-am sa sosesc!" - ultimu' nivel, melodia "sabia lui zorro".

ascult melodiile trimise de prieteni prin messenger. momentan e yeah yeah yeahs - pin. trezirea era inevitabila. la un pahar de pinot noir, in "mes amis", cu mai-sus-numitul vlad, bun prieten dealtfel, am ajuns la concluzia sanatoasa ca nu imi place ceea ce fac. profesional vorbind. aveam planuri, idealuri mai mult... sunt atat de departe acum incat ma intreb daca sunt cu adevarat ale mele.
cu alte doua zile inainte mi se parea atragatoare o anumita idee legata de o teava de esapament. o buna prietena a fost acolo, si din fericire inca mai e. viziuni despre marea britanie, intr-un viitor neclar, facand ceea ce as vrea sa fac. e aproape ireal. aproape. dar e o speranta.
din nou la messenger, viziunea se schimba intr-o casa undeva intre 2 mai si vama veche. si eu dintr-un motiv sau altul port sandale. trebuie sa fie si un hamac pe acolo, nu ar fi completa imaginea fara un hamac. si fara ea. dar ea nu e acolo.
din nou in fata paharului de vin, ascultand queen.
la o pizza, cu un coleg de grupa. vorbind despre lenta moarte a spiritului, moarte pe care o simti cu adevarat atunci cand in fiecare zi faci ceva ce nu vrei si nu iti place. in fiecare zi ai din ce in ce mai putin suflet, si putinul pe care il ai se raspandeste singur in vant, pana ajungi sa iti bantui propriul corp.
viziuni suprarealiste in seara precedenta, viziuni brunete, nude, cu papioane in dungi oblice, albastre si portocalii, sau negre cu buline albe, sau albe cu buline rosii. viziuni brunete, nude, in soare, in piata revolutiei; mancand boabe de porumb din cutii de carton. viziuni continue, cu flash-uri de burti de senatori vibrand calm la patrunderea a cate unui glont.
revenirea brusca pe scena a lui max, acel coleric alter-ego pe care l-am ucis fizic cu patru lovituri de cutit in cap, dar care a ramas sa ma bantuie la randul lui, in incercarea disperata de a schimba ceva in bine. max a fost un catel de usturoi, in forma lui materiala. l-am cumparat in iunie trecut, de la iesirea din cismigiu. l-am luat cu mine in autobuz, si pe drum mi-a spus multe glume excelente. pacat ca nu mi le mai amintesc. max a fost mult mai popular decat mine printre prieteni si colegii de camera. trebuia sa moara. dar inca traieste.
trezire.
incercare. pana la refuz. incercare dupa incercare, cu acelasi rezultat. dezamagirea persoanelor la care tin. cedare nervoasa, brusca. sincer, am fost foarte surprins cand am realizat, pentru cateva minute, ca nu imi mai pot folosi creierul. il epuizasem, pur si simplu. nu mai avea capacitatea de a rationa, de a face legaturi, desi stiam ca totul e simplu. nu mai puteam gandi, si atat.
nu ma deranjeaza nici faptul ca am stat doispe ore la scoala pentru ca in final sa pic examenul, nu ma deranjeaza nici ca nu mai am nici un ban sau ce manca. astea sunt fleacuri. nu ma deranjeaza nici ca urlu de nebun in singuratate si nu ma aude nimeni. nu ma deranjeaza ca in fiecare dimineata toate aceste lucruri imi mai iau cate o bucatica din spirit. ma deranjeaza in schimb, acut, faptul ca sunt o dezamagire pentru singurele persoane care ma iubesc.
trezire, pentru ca nu mai am de ce sa visez. pentru ca lumea vazuta prin ochii mei poate ca merita traita, dar eu nu o pot vedea prin ochii mei.
trezire, pentru ca visele dor. uneori mai mult decat realitatea. doar uneori.