Când a fost ultima dată când mi-ai făcut faţă? Aştept de atâta timp să te dezbraci de toate straiele frumoase pe care ţi le-ai pus pentru alţii şi să te prihăneşti de toate păcatele, dar cel mai tare de păcatul de a fi egoist. Simt că te-am pierdut în pădurea pe ai cărei copaci erau plăcuţe cu giving persons şi taking persons. Am visat asta o dată sau de mai multe ori şi m-am trezit mereu îngrozită şi cu lacrimi în gât.
Ştiu că nu e fair să te satisfac şi să-ţi cer să mă satisfaci şi tu pe mine pentru că dacă aş face asta mă voi transforma într-un monstru iar declaraţiile mele senine vor deveni o propaganda de prost gust, menită sa-mi justifice starea. Sunt îngrozită că mă transform dintr-o persoana dificilă într-o persoană şi mai dificilă, într-un burete uscat gata să înghită câtă apă rece şi bună poate, dar în acelaşi timp gata să ia foc şi să se mistuie într-o secundă...
Mi-am dat seama de pericol când am realizat că pur şi simplu, pe zi ce trece, mor încet pe dinăuntru şi nu-mi imaginez alt final decât acela în care o sa ajung să am nevoie disperată de cineva, şi ca disperarea asta o să mă facă egoistă, o să mă facă incapabilă să mai dăruiesc ceva, preocupata să „înghit” câtă apa rece şi bună pot.... Da, mâine o să mă trezesc pur si simplu îngrozită.