Zi de toamna, cu cearcani la ferestre si plans de ciori in vant. Cu balti lipite de picioare si scame de fular in gura. Frig... Frig. O amintire stransa nod s-a desfacut din intamplare si am decis sa plec, cu ploaia in spinare.

Aceleasi scari din piatra la intrare, stirbe pe margini, pline de noroi. De dedesubt, miros de animal plouat iar de deasupra gri de tabla.
Bloc amarat, batrani, garsoniere-ngramadite-n stup.
Merg sa o vad pe coana Dida. Dida-i un semn micut de intrebare, uscat, ridat, cu bigudiuri si pisici in jur, in loc de alte puncte de suspans.
Tot holul lung si-ntunecos ma pipaie cu maini intinse, ma duce-mpiedicat pana la capat. La capat, parca scufundat in apa, dintr-un fascicul tulbure verzui, lumina amestecata-n praf si scame. Geamuri mioape in hartii albastre se uita aspru, cam de sus. Ma clatin intre portocale, paine, cativa covrigi si ciocolata, doua sacose zgarie peretii. O sonerie proaspat razuita mi se infinge-n centru fruntii, si-astept cu toata gravitatia-n sacose.
Astept cu toata gravitatia-n sacose.
Astept cu toata grrrrrrrrrrr....
Las portocalele mai slab si mai infig odata capul, de data asta indelung.
- Dar ce e taica, unde arde? intreaba un batran in pijamele itit in stanga mea, parca pe negativ, cu piijamaua in lumina de neon.
- Iarta-ma, nea Ioane, uite-am veni la tanti da' vad ca nu m-aude. Poate ca i-o fi rau?! zic eu frecandu-mi cu naduf fruntea "hindusa" in vreo doua locuri.
- I-e rau pe dracu', se apleaca mosu' sa-mi ia o portocala din sacosa. Ceee? Ai si ciocolata?! Sa nu te puna sa ii dai ca nu mai doarme noaptea, iese sa umble pe la usi si da porunci, da taica, asa ne face. Cum ii facea lui Karl, lu' neamtu'.
Neamtu' a fost barbatul Didei numai vreo patru ani. A mai avut ea si-altii... Pe Karl il stiu insa cu totii din poza sepia, cu cani de vanatoare. In sifonierul greu din lemn masiv de nuc e o vitrina mica, fara geam, in care Dida tine poze si-o cutioara din argint. In cutioara, mentosane!
-Ia bre, o ciocolata, lasa...
Ma las pe vine, obosita. Mosul se-aseaza si el langa mine, cu spatele lipit de usa Didei. Molfaie-ncet un patratel de ciocolata, pe dunga de neon ranjind din casa. Sub scufa crosetata cu-ochiuri mari, dupa ureche, Carpati-ul fara filtru salta usor la tampla stanga.
-A fost femeie faina, si a iubit-o neamtu', molfaie mai departe mosul. Asta e viata taica, acum esti, maine-i gata ata. De la Malaxa*, unde a ajuns... Macar si-a trait viata, n-a fost vreo proasta
de-alea! Batranul da din cap si-ofteaza, fantoma alba conturata-n oase.
A fost frumoasa Dida, cea mai frumoasa din copii. Bunicul n-o stia de sora si n-a vorbit de ea pana s-a dus. Am gasit poza asta intr-o carte: doi caini frumosi de vanatoare si o femeie cu par lung,
cu-o mana odihnind pe masa. Perne de catifea cu ciucuri sub piciorusul cu papuc de puf, buzele intepate-n sus cu doua varfuri mici de ruj si buclele la moda imprejurul fetei, rochia-n franjuri, talia cazuta. Zambea frumos trecutului din poza, sub bolta-n sepia, de struguri.
Se-aude un fosnet de tutun arzand si vad cum mosul musca jar ca armasarii din poveste:
-Cand ma gandesc, ma taica, poate c-am fost si io cu ea vreodata, cand eram tanar si mergeam la Cruce*...
Ia uite unde ii e gandul, mos aiurit si c-un picior in groapa!

Ma-nfig din nou in sonerie, mai dusmanos, cu toata palma.
-Ce-i, cine-i, ce-i? se-aude vocea slaba venind spre usa in papuci.
-Da-mi drumu' tanti, io sunt, e si vecinu' aici cu mine, zi bre nea Ioane si mata ceva!
Nea Ion se salta, hop-asa, ramane cam intepenit de sale, rasufla greu, ce sa mai spuna?! Da si el vreo doi pumni, se-nneaca, pleaca tusind si fluturand din mana: " Lasa c-a auzit" si "Ne mai vedem noi cand ne-om mai vedea!".
- Ce, cine-ai zis?! tot slab si tremurat de dupa usa. Papucii sovaie cu ochii in vizor.
- Stai mama, stai ca iti deschid, sa dea boala in ea de iala... zdrangane Dida sapte lanturi, sapte incuietori si sapte lacate deodata.
Sapte pisici tasnesc si ele, cu cate noua puncte de suspans in cozi.
Apare in sfarsit batrana asta, cu parul ciufulit si plin de noduri, cu vene verzi ca iedera pe glezne. Imbratisez trupul ramas asa putin, nesigur parca, tremurand usor. Deasupra patulului vad insa alt tablou. Alta femeie, tanara, un spate gol, privirea rasturnata peste-un umar alb. Tabloul ascunde-o cicatrice, retus adus de fotograf: spatele ars atunci cand i-au dat foc... Stiam din buze stranse despre Cruce, ferit si fara sa-nteleg. Femeia aceea din tablou stia mai mult sau poate ca uitase; continuarea de la brau in jos cojeste in tacere-o portocala.
Un gand in sepia ma duce pe-o strada veche-n Damaroaia, tivita cu masini de epoca pe parti. Bunicul, tanar si inalt, cu lornion si mustacioara, pantofi de lac si in costum de tweed, cu parul uns si dat pe-o parte. Cu-o mana inclestata de usa neagra a masinii, incearca s-o impinga inauntru pe Dida, ravasita, tipand, cu bratele deschise-n parti ca o pisica indesata in cutie. Ii sfarteca ciorapii de matase, parul i se desprinde peste fata, rochia-i cade rupta pan' la brau iar la ferestre, peste drum, cateva fete cu obraji vopsiti striga si rad si isi arata sanii:" Vino si rupe-o si pe-a mea, monsieur!".
Ea a ramas plangand sub felinare, el le-a zdrobit cu pietre, pana-n zare...
Ma uit si-l vad pe Karl, cam stramb in poza din vitrina, cu-aceeiasi caini de vanatoare langa el. Scot cainii repede din poza si-l pun pe caldaramul din granit. La bratul lui, infasurata-n blanuri si cu pantofii de matase, Dida. "A fost femeie faina si a iubit-o neamtu'...". Insa de sus de la ferestre, nu au stiut ca ii pandea o bezna. Tot ea, cu ochi de felinare rosii, i-a rasturnat pe par flaconul cu parfum, tot ea a aruncat chibritu-acela-n drum...

El nu a smuls-o, nu i-a zdrentuit lumina, a dus-o doar acasa, si a facut-o doamna.

Usa de la balcon, mereu deschisa, fixata-n capat cu un bot de sticla. In sticla, trei pansele-s prinse ca trei mumii nemuritoare.
- Nu ti-e frig tanti, mai bine sa inchid?
Poate ca de-aia tremura intruna...
- Nu, mama, las-o asa ca vreau sa-aud ce se intampla-afara. Ce poate sa se-ntample, aceleasi troleibuze, acum polei si frig. Mult frig, un palc de ciori si doi copii ce-aduna pietre. Ii dau si ciocolata, putina, patratel. Se bucura scancind usor, se gudura ca un catel. Afara, cer intunecat amenintat cu pietre.
- Sa nu mergi tanti pe la usi, mi-a spus nea Ion de vis-a-vis ce faci...
Dar stiu ca are sa se duca iar.

Ochii imi cad pe Dumitrescu, tot stramb dar mai la spate in vitrina. Tot sepia, c-un copilas in brate, sub un panou "Malaxa factories" cam sters. O vad cum mai desface-o portocala, cojile vechi le pune-aiurea prin dulap. Sub degete grabite tasnesc stropi, o rupe, o striveste, o musca asa cu coaja, toata. Doar mainile si dintii galbeni rup, privirea ei e punct in nemiscare. Il pun la loc pe Karl, sub punctu-acela, prin zdrentele de portocale...
Pe caldaramul de granit acum sta Dumitrescu-n ploaie, copilul mic e ghem pe sub mantou. Masina toarce-ncetisor in strada, ploua si-i frig, poate ca si la ei e toamna. Copilul scoate o manuta afara, ii prinde-un nasture de la mantou si trage, poarta de lemn doar sta si tace. Pe partea cealalta a strazii, un domn inalt, cu palarie, aprinde-o tigareta sub umbrela, da mustrator din cap si merge mai departe. "Da, toata lumea stie..." il taie peste piept un gand pe Dumitrescu, exact cand poarta se deschide cu scartait scarbit de balamale. Un tanar ucenic cu sapca iese in strada fluierand, in timp ce isi indeasa stramb camasa alba pe la spate. In urma lui, pierdut in graba mare, un nasture rostogolit de vant se-mpiedica si cade in canal.

- Cum o chema pe fata, tanti Dida? o intreb eu a nu stiu cata oara, facand din cap un semn, sus, spre dulap.
- Malina ii ziceam... raspunde ea incetisor, dar punctul nu vrea sa se uite. E jocul nostru strans din fire rupte, sunt noduri vechi ce nu se pot desface, si-atunci Dida le rupe. Data trecuta se chema Elvira.

Fire de praf se joaca-n aer, capul se clatina incet spre piept, somnul o poarta cine stie unde.
Inchid usa incet cand plec... si-i bezna-n urma, si-i parfum de portocale.

Nea Ion rupe o lumina de neon c-un scartait prelung de usa, multiplicat si ragusit de hol:
- E bine coana mare, sanatoasa? Pleci?
- E bine, nea Ion, ma duc acasa...

_________________________________________________________
*Malaxa Factories - primele fabrici ale industriei moderne romanesti
*Crucea de Piatra - ultimul bordel romanesc