Moto:Mi-ai daruit cuvinte
...Dar mor de dorul Cuvintelor!

Destainuire


A trebuit sa-mi indemn mana, cea care te-a mangaiat , sa scrie cuvinte palide despre tine, caci umbra lor ma bantuia in miez de zi.! Si-am scris ca mi-e dor… de cea care eram eu!
Am luat fiecare cuvant si l-am sters de praf, asezandu-le in cutii spre a le incredinta uitarii. Nu mai aveam nevoie de ele, erau albe si n-aveau viata. Dar mi-am dat seama ca tu ai plecat in timp ce eu impachetam cuvinte.
Te stiam langa mine si nu era nevoie decat de o privire sau un gand ca tu sa ma atingi.
M-am oprit si timpul mi-a spus : “Vei despacheta Cuvintele!”
Le-am dat din nou viata asezandu-le pe hartie si le-am trimis sa-ti zambeasca. Indiferenta ta le-a alungat. Ocrotindu-le, trebuie sa nascocesc un joc care sa le redea intelesurile pe care tu le-ai incurcat. Le-ai murdarit nefiinta si vei fi pedepsit.
Mi-ai aruncat cuvintele in mare, le-ai prabusit in adanci si inalte ceruri, le-ai desenat o alta forma, dar ele revin obsesiv in calea implinirii tale. Te-au anuntat ca eu te mai astept si, probabil, de aceea le-ai condamnat la tacere.
Cineva a inventat “necuvintele”, caci scanteile de suflet i-au fost ucise, si atunci golul a trebuit acoperit.Acum trebuie sa le reinventez ca sa pot trai linistea si foile albe de doliu.
“Te iubesc, desi esti amar ! Ucide-ma si naste-ma din nou, alipeste-ma sufletului tau!” Sunt cuvinte…ti le-am spus, dar nu ti s-au infipt in carne., nu te-au ranit cu durerea lor.Le-am facut dintr-un aluat de suflet moale. Dar despre vina aceasta nu vreau sa mai vorbesc.
Vroiam sa ard, flacara ma mistuie, mi-a carbonizat sufletul!
Si in fiecare zi mor din neputinta de a muri! Mi-e dor de Iubire, desi nu iubesc. Din prea plin sufletesc se pare ca dragostea mea te-a alungat. Ai fugit de cuvintele care te-au facut sa ma simti invadandu-ti esenta.
Daca vei mai citi,vei spune ca ai imaginea mea. Intr-adevar, am rupt Cuvinte si am scris cu mine insami aceste randuri…