incerc cu miscari rapide sa imi aprind o tigara, din moment ce m-am hotarat sa scriu tocmai acum, cand ma preseaza timpul in mod frenetic.
as fi vrut sa scriu despre un inger, unul din acei ingeri pe care ii intalnim in viata de zi cu zi. unul din acei ingeri pe care ii vedem prin statiile de autobuz, nestiind nici ei de calitatile lor angelice.
ingeri cotidieni. suna interesant, nu?
ah, ce ma streseaza timpul acesta frenetic ce se scurge atat de repede, fir de nisip dupa fir de nisip. as avea nevoie de un inger sa imi mai acorde jumatate de ora. dar din acesti ingeri cotidieni de care as vrea sa va vorbesc nici unul nu poate controla timpul. nu timpul real, in tot cazul. ei controleaza foarte bine timpul trait efectiv, numit de unii "viata".
ei sunt acei ingeri care iti lumineaza toata ziua cu un zambet fugar intr-un compartiment de tren, o clipa de care te indragostesti dupa ani si ani, cand iti aduci aminte. o clipa din aceea pe care incepi sa construiesti scenarii ce incep cu "ce ar fi fost daca..."
dar ingerii nu pot fi atinsi. si de vor reusi unii dintre noi, atunci ar trebui sa stie ca ingerii nu pot fi pastrati intr-o colivie. le cad aripile. dar ingerii acestia cotidieni au un instinct de autoconservare foarte bine inradacinat, daca simt ca incep sa isi piarda aripile zboara spre alte locuri, parand astfel uneori nesimtiti.
poate din acest motiv putini sunt aceia dintre noi ce realizeaza ca au fost atinsi de ingeri in anumite momente din viata lor. cheia ar putea fi sa accepti toate lucrurile asa cum vin ele, dar e foarte greu de facut. si, in plus, acesti ingeri cotidieni au si ei momentele lor de umanitate, momente cand se simt singuri, cand ar vrea sa fie pur si simplu obisnuiti, momente cand si-ar schimba aripile pe niste brate calde care sa ii astepte cand ajung in casele lor seara, obositi si neintelesi.
ingerii acestia trebuie pretuiti, iubiti, acceptati ca atare, pentru ca nu e vina nimanui ca ei sunt asa cum sunt.
voi incheia acum, din motive ce nu tin de mine. si va voi spune ca am avut placerea de mai multe ori in scurta mea existenta sa fiu atins de astfel de ingeri, uneori intentionat, alte ori doar din greseala. niciodata nu am stiut ca persoana de langa mine e un inger decat dupa ce plecase spre alte meleaguri, spre alte persoane ce aveau nevoie de ajutor. niciodata nu am regretat vreo astfel de atingere. in momentele respective am simtit doar o stare de calmitate extraordinara, de caldura, o stare pur benefica. apoi, dupa luni si ani, am ajuns sa asociez acea stare distincta cu fericirea.
pretuiti persoanele apropiate, ar putea fi ingeri.