Fila din jurnal...

Ma revolt, Doamne, contra izgonirii din Rai a lui Adam! Nu inteleg cum din plenitudinea iubirii Tale poate izvori atata iubire! L-ai iubit si l-ai omorat. Rau sa-i fie! Nu, nu eu ziceam aceasta. Ma gandeam doar la ce ai fi putut zice Tu.
Sa stii ca oricum nu-mi pasa de soarta primului om asa cum nu-mi pasa de soarta oricarui om infatisat judecatii Tale.
Eu nu-s Adam. Ce nu inteleg eu... sunt prea multe drumuri batute; vreau unul nou si daca nu mi-l dai Ti-l voi smulge intr-o zi cand timpul meu va intepeni in timpul Tau.
Ma gandeam la sumedeniile de oameni care s-au desprins din palma Ta. Un singur soare pentru o multitudine de vieti. Vezi, deja mi-am pierdut sirul. Cauta-l, rogu-te si adu-mi-l; nu in mana, ca e neincapatoare, nici in suflet, caci este prea mare; in ochi Doamne, da-mi raspunsul, dar nu ma privi. Daca vrei sa ma omori iubindu-ma, d-mi un ragaz: suflarea vantului peste cuvintele Tale. Oameni, pulbere manata de vant spre maruntaiele verbului. Am revazut paginile pe care mi le-ai scris. Iti multuemsc pentru raspuns. Desi, cred ca nu te inteleg.
I-ai creat pe Adam si pe Eva asa cum ai scos carbunele din strafundurile pamantului si l-ai presarat pe cer ca pulbere iesita din stele.
Cum sa se inteleaga intre ei oamenii cand s-a diluat atat de mult sangele?! Daca Adam a iubit-o pe Eva lui, motiv pentru care si-a ridicat asa de frumos degetul acuzator... hei, dar nu-l voi critica, desi ii sunt fiu. Stii, nu ma cheama Adam. Nu mi-as fi dorit nici in ruptul capului asa ceva. Un nume e rupt din ceruri. Nu-l puteam smulge pe al tatalui. Am ales sau mi-a fost ales alt nume. Mai obscur lungindu-si literele in imensitatea generatiilor pe timpul daruit noua.
In timpul ramas da-mi fericirea de maine si bucuria de azi. Pentru ieri... am uitat deja cum ma numeai. Mi-ai spus in somn Sebastian. Pe cine ai chemat atunci, Doamne?