Parintii nu au dreptul sa stie tot, dar au totusi dreptul de a afla ceva. Si nu prin invadarea intimitatii, prin spionare sau cautat prin buzunare, ci pur si simplu prin discutii.
O prietena a mea spune(si ii dau dreptate)ca orice om are dreptul sa faca orice cu viata lui, dar parintele trebuie sa-si rezerve dreptul de a-si da cu parerea.

De l'amour le mieux

poti afla multe invatand sa privesti si s-asculti.
cred ca daca-i inculci unui om credinta ca-l iubesti si-i vei fi alaturi orice s-ar intampla, nu-i nevoie sa-i umbli in scrisori ca sa afli ce i se intampla.

increderea se pierde usor si se castiga incredibil de greu.
d-aia cred ca aleg unii drumul cel mai drept - dârele de bocanci innamoliti nu va fi niciodata semn cu frisca in viata cuiva, chiar daca pantofii-s ai parintilor.

fiindca vorba asta-i adevarata: drumul spre iad e pavat cu cele mai bune intentii.

Atit timp cit adolescentii nu incalca legea si nu fac ceva care sa le daunaze propriilor interese(droguri, alcool,etc..), nu vad ce ar avea de ascuns.
Problema nu e legata de dreptul parintilor de a sti, ci de dreptul parintilor de a se amesteca :))
--------------------------------------------------
O fi bine in Rai, dar cele mai interesante persoane nu ajung acolo
(Nietzsche)

ideal este sa existe o comunicare de asa natura incit copilul , adolescentul, sa simta nevoia sa-si implice parintele in intimitate.
atunci nu ar mai exista granite si totul ar veni de la sine in special
armonia.
dar cum idealul se atinge destul de rar atunci parintele poate chiar
trebuie sa incalce intimitatea copilului dar, foarte discret fara comentarii,
poate sa o faca pentru a cunoaste si intelege mai bine copilul cu toate laturile sale,dar mai ales pentru a stii si putea sa-l indrume la nevoie.
totul foarte discret, dar pina la urma esecul copiilor este rezultatul
modului de intelegerea parintilor in a -i forma si pregati pentru viata

"ceva care sa le daunaze propriilor interese(droguri, alcool,etc..), " e destul de ambiguu acest " ceva", in primul rând pt. faptul că uneori interesele copilului nu coincid cu interesele părintelui.
De exemplu, ce te faci daca ti se îndrăgosteşte copilul ? e perfect normal, natural si nu văd de ce părintele ar ştii sau s-ar amesteca. Dar ce te faci când din cauza iubirii ăsteia scad notele la şcoală, orele de somn, apare uneori un anturaj mai dubios; si ce te faci cînd iubirea nu este împărtăşită si copilul suferă, şi-i este ruşine să spună de ce.
Este foarte greu de stabilit o graniţă a intimităţi la vârsta asta deoarece nevoia adolescentului de libertate este maximă, iar părinţii sunt primii duşmani care trebuiesc ţinuţi afară. Probabil singura modalitate de rezolvare ar fi încrederea. De ambele părţi.

Hai sa-mi dau si eu cu parerea..ca nu trebuie sa lipseasca vinerea din post :))...eu cred sincer ca adolescentii au nevoie de intimitate...adica..totusi ,de la o anumita varsta (14-15 ani) nu cred ca e prea normal sa mai stai cu taticul si mamica in aceeasi camera , sa te uiti la televizor si etc... sincer ...pe mine una ma scoate din minti chestia asta...c'mon...lasa-ma sa respir putin...daca suna telefonul si te duci in cealalta camera sa vb. inseamna ca ai ceva de ascuns , daca stai totusi si vb . de fata cu ei te iau la rost ca ii deranjezi..oricum ai da-o tot nu e bine..(cel putin asta mi se intampla mie)..acum vad ca si la mess. vin si stau in capul meu sa vada ce vb . lumea...e chiar enervanta chestia..la fel si problema cu geamurile la usa...nu ai pic de intimitate..e imposibil sa stai pana la 1 noaptea si sa nu vina unul dintre ei ,sa zica "Doamne..uite cat e ceasul , ai innebunit!"...la fel zic si daca vreau sa ma duc in parc singura "Doamne...(isi fac si cruce daca e necesar:))) ai innebunit de tot"adik..deja sunt psihopata...eu ii inteleg intr-un fel...dar totusi...risti sa ajungi la spitalul 9 ...:)):))=))=))

serama,

eu ca parinte am inteles ca orice restrictie asupra copiilor aduce tendinta de a face pe ascuns. intre fantezia de a-i educa pentru a merge pe drumul cel drept si dorinta de comunicatie reala cu ei, am ales comunicatia reala.

nu le-am dat povete intelepte si am vorbit ca ei ( atentie, asa cum vorbesc ei intre ei cind sint singuri si asta insemna si folosirea de cuvinte nerecomandate sau inexistente in doom), nu le-am pus nici o restrictie ( nici macar sa nu fumeze dar eu fiind nefumator, nici unul nu a deprins acest viciu).

din experienta mea deci, alegeti comunicatia reala si o sa aveti mai putine probleme. optiunea "parinte grijuliu" este o fantezie a parintilor ca sa aiba somn linistit. dorinteodor

de ce sa ti se taie aripile cand vrei sa zbori? de ce sa te cenzurezi doar pt ca "nu e bine, frumos, etc"? de ce sa nu razi zgomotos doar fiindca asa ai chef de frica sa nu deranjezi pe cineva? de ce sa nu te scarpini in nas in mijlocul intersectiei..?? stiu...totul are o limita...dar pana cand..? cand o sa inceteze unii parinti sa interzica chestii doar pt ca ei sunt adultii si pt ca ei "stiu tot"? de ce nu-si dau seama ca regulile sunt facute doar pt a fi incalcate..? increderea e greu de castigat...si nu poate fi impusa...eu din fericire am niste parinti care nu-mi interzic. ei vor sa-mi fie prieteni, dar eu sunt aia care se izoleaza....nu stiu de ce...poate ma ajuta cineva...