Barbatii mei - capitolul 5

- Ce canon imi dai, parinte? l-am intrebat cu voce tremuranda si ochi pe jumatate inchisi. M-a lasat sa astept cateva secunde, cu rasuflarea inecata de greutatea posibilei pedepse.
- Pai, cred ca, a spus rar, prelungindu-mi chinul, am sa te rastignesc.
N-am apucat sa savurez prea mult fiorul care mi-a electrocutat neuronii. N-am apucat sa-mi imaginez decat pentru o frantura de secunda cum as arata rastignita. Pe cat de rar a pronuntat sentinta, pe-atat de fulgerator m-a apucat si m-a rasucit pe burta in pat, mi-a intins mainile in lateral, mi-a desfacut picioarele cu genunchii si s-a lungit pe spatele meu. Cu fata inecandu-ma in cearceaf l-am simtit in acelasi timp muscandu-mi ceafa dezgolita si tintuindu-mi incheieturile mainilor de pat. Nici macar n-am gemut si chiar daca as fi facut-o, numai cearceaful amestecandu-mi-se in gura, m-ar fi auzit. M-am bucurat de greutatea trupului lui pe care o simteam ferm, dar totusi delicat.
Asa ne-am jucat in noaptea aia. De-a preotul si desfranata venita la spovedanie.
- Mi-ar fi placut sa ai si o sutana pe tine, i-am spus dupa ce ne-am potolit rasuflarile si ne-am calmat avanturile.
- Si tu ar fi trebuit sa fi imbracata ca in seara aia, cand am venit la tine la birou, tii minte ?
Am zambit in intuneric in loc de raspuns. Si m-am gandit ca noptile noastre de dragoste sunt tot atat de bune pe cat de proasta e relatia in toate celelalte aspecte. Cand ne-am vazut pentru prima oara, ne-am scrutat reciproc si ne-am etichetat similar. El mi-a spus mai apoi, intr-una din lungile noastre discutii nocturne, fumand ca turcii, goi de haine si de senzatii, ca figura mea, cu colturile buzelor usor lasate in jos, pometii plini si ochi rascolitori, ii inspira perversitate.
- Tu esti prea calm si calculat in miscari ca sa nu ascunzi ceva, ca sa nu invartesti ganduri necurate in barba aia deasa pe care ti-o tot mangai satisfacut din cand in cand. Si palmele astea mari, cu degete strambe ca ale suferinzilor de artrita... Ce faci tu cu ele? Pe unde-ti zburda urmandu-ti fanteziile? i-am intors replica prefacandu-ma scandalizata de imaginea pe care o are despre mine.
Cand i-am spus ca pana si propria mea sora a afirmat intr-o discutie ca am fata de perversa, a izbucnit in ras si mi-a reamintit de mai multe ori ulterior, ca si cum ar fi vrut sa se scuze, ca nu este el singurul care ma vede asa.
Intr-o noapte ne asezasem in pat si ascultam niste muzica arabeasca. Extrem de senzuala si de invaluitoare.
- Ce faci parinte? Te gandesti la cele sfinte? l-am intrebat, vazand ca nu spune nimic si fiindu-mi teama ca ar putea adormi.
- Savurez tristetea melodiei, mi-a raspuns rar, dupa mica pauza obisnuita.
- Mie nu mi se pare trista. Mie-mi vine sa dansez, asa, ca araboaicele, i-am spus cu o unda de speranta in suflet.
- Pai hai sa dansezi, vrei?
- Acum? m-am prefacut usor mirata. La 2 dimineata?
- Da. Pe intuneric, la 2 dimineata. Mergem in sufragerie.
Cum as fi putut nesocoti dorinta unui duhovnic? M-am schimbat rapid intr-un neglijeu lung si negru de satin, in timp ce el muta CD-ul in combina din sufragerie. Am aprins doua lumanari si el s-a asezat pe canapea cu o tigara intre buze, asteptand avid, dar usor timid, sa inceapa reprezentatia.
La inceput am fost vag stanjenita, era prima data si pentru mine. Nu mai dansasem niciodata in fata unui barbat, la 2 dimineata, filtrata de lumina lumanarilor, pe muzica arabeasca. Mi-as fi dorit sa fiu putin ametita, ca sa ma pot lasa mai usor dusa de senzatiile pe care mi le starneste dansul. Un uragan de senzualitate imi ordona miscarile si pleoapele mi se inchid jumate, grele de placere.
- Ai mai dansat vreodata asa ceva? m-a intrebat dupa vreo trei melodii, cand m-am asezat langa el, obosita, dornica de-o tigara.
- Nu. De ce ma-ntrebi? l-am silit eu sa-mi motiveze placut intrebarea.
- Pentru ca te pricepi.
Stiam. Stiam ca ma pricep, doar de-atatea ori imi imaginasem o astfel de scena. Repetasem in taina pentru ea. Stiam ca i-a placut mai mult decat o va recunoaste vreodata. Si mai stiam si ca si-a mai indeplinit o fantezie din lunga-i lista. Ca si mine, de altfel.
Cu toate acestea relatia noastra e pe moarte. E greu sa fii cu cineva atat de deschis in amorul fizic si sa nu lasi libertatea asta sa distruga totul. E o libertate autosuficienta. Nu mai tolereaza altceva si te face ca, in fiecare zi, sa te indepartezi cate putin de persoana psihica a celuilalt. In timpul zilei eu sunt despotul iar el e un catelandru ranit, care ma oboseste ingrozitor cu dependenta lui emotionala. Noaptea, lucrurile se transforma ca sub influenta oculta a lunii pline. El devine agresorul si eu victima. Victima care cere sa fie, stapanita, posedata, brutalizata si care brutalizeaza doar atat cat sa incite si mai tare.
- Tampitule! i-am strigat intr-o noapte, cand muscaturile si zgarieturile n-au mai fost suficiente ca sa-mi exprime trairea.