-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Suntem oare "fabricati" dupa acelasi STAS?


de sarsilovici la: 11/04/2006 10:23:00
modificat la: 16/04/2006 20:50:50
taguri: Ganduri_in_0_si_1 
voteaza:
Fizic avem cu totii aceleasi organe. Cu totii avem creier, inima, ficat rinichi, organe genitale,etc Si totusi ne deosebesc foarte multe chestii. Am citit o tema lansata de cineva pe site: 'Indispensabili sau intersanjabili ?'. Cum viata noastra e un lung sir de compromisuri mai devreme sau mai tarziu vom lua 'locul' cuiva undeva sau 'locul' nostru va fi luat de cineva. Ma intreb oare avem noi pe lumea asta 'un loc ' al nostru o pozitie personalizata? Daca am fi 'fabricati dupa acelasi STAS' ar insemna ca toti am putem fi la un moment dat 'prelucrati' (taiere, polizare, slefuire,.. ) De fapt viata e cea care ne prelucreaza fizic dar mai ales psihic... Deci daca teoretic toti suntem oameni si conditia de a ocupa un 'loc' este doar sa fim oameni, practic e destul de dificil sa ne schimbam 'locul' 'Am nimic fara tine'. de cate ori rostim cuvintele astea? din neputinta de trai singuri? Respiram instinctual singuri, ne hranim singuri si totusi de ce uneori rostim unei 'jumatati': nu pot trai fara tine? poate pentru ca pe langa faptul ca suntem din carne si oase mai avem ceva care reprezinta poate ce avem mai de pret 'suflet'. Oare? Sunt multi care traiesc foarte bine fara sa-si puna problema ca le-ar lipsi ceva! Iubire =sex? Sexul e o nevoie a organismelor noastre, dar nu e iubire! Cum nu suntem toti la fel inseamna ca in orice moment exista un inlocuitor al nostru, nu? Pai atunci ar trebui sa traim cu frica inlocuirii in orice moment? E mai simplu sa fim de sine statatori si sa nu fim stresati de inlocuire? poate ca avem ceva personal, amintirile....... ce ne face sa traim in casnicii timp de zeci de ani, sa avem relatii de 'prietenie' ani de zile? Oare nu amintirile? sa ii aduci iubitei flori albastre sau sa nu asezi vaza de la matusa pe o alta masa, sa vizitezi ,periodic, locuri cu o anumita incarcatura emotionala,..... Personal cred ca 'simtim ce ne face sa simtim' si nu e scris niciunde ce si cum trebuie sa simtim.... Ca iubim o data, ca iubim de mai multe ori, ca descoperim aspecte noi ale acestui sentiment e un fapt real... Fiecare iubeste cum simte dar cu totii iubim sa fim iubiti...... In orice am putea fi inlocuiti la o 'revizie' mai putin acolo unde prin trasaturile nostre proprii si personale am lasat o 'amprenta' ce nu poate fi reprodusa ........
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (13):


hm - de lipici la: 18/04/2006 13:47:58
eu zic ca poti sa traiesti fara persoana cea mai draga.Multi isi pierd mamele, mamele fiii , sotii sotiile.... Este adevarat, se trece greu peste asa ceva, dar se trece.Cine spune ca nu poate trai fara cineva... nu are credinta in Dumnezeu sau nu este suficient de intelept.
Noi oamenii avem puterea de a alege.Nu trebuie sa avem frica inlocuirii.Daca este vorba de casnicie, si unul se departeaza, este vointa si alegerea lui.Nimeni nu-l poate impiedica.Nici Dumnezeu, pentru ca nu vrea.Nu ar fi corect.Fiecare trebuie sa-si aleaga, iar daca se alege o persoana ,,razganditoare,, aceasta se va razgandi iar cel care a ales suporta consecintele alegerii facute.Casniciile tin zeci de ani din diferite motive.In functie de educatie si motivul.Unii asa au fost invatati, altora le e frica s-o ia de la capat si prefera sa se minta...
Nu cred ca suntem toti la fel.
Cred ca unii dintre noi , multi, ce-i drept, sunt speciali.
Sa nu razi, dar am citit in Biblia ortodoxa, ca Fiilor lui Dumnezeu le-au placut fetele pamantene si ca au avut copii cu ele.Urmasii, scrie in Biblie, sunt cunoscutii viteji din vechime.
Poate ca au fost doar extraterestrii, si nu Creatorul nostru si au fost vazuti ca Dumnezeu pe vremea aceea.
Einstein, Eminescu si altii, multi altii, s-au simtit extraterestri pe lumea asta.Poate ca erau.
#117809 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Tot timpul sa fim pregatiti?! - de sarsilovici la: 19/04/2006 19:22:42
Am ajuns timpuri in care e un noroc daca ai o rulota sa te muti zi de zii dintr-un cartier in altul dintr-un oras in altul sau mai bine in alta tara. Sigur e foarte adevarat ca traim zi cu zi, la fel cum si un alcoolic se lupta ora de ora , zi de zi cu ispita de a bea . Planuri ne facem pentru ca o anume programare trebuie facuta si actiunile nostre zilnice sunt canalizate in aceasta idee. ca trebuie sa fim zi de zii implantati in realitate, sa observam tot ce-i in jurul nostru sa vedem ca iubita, iubitul are alte procupari si se indeparteaza, sa vedem ca seful ne indeparteaza, sa vedem ca se usuca pamantul la florile din ghivece, sa vedem ca se murdareste masina ,sa vedem ca e mai frig decat ieri,..... da cine poate fi atat de 'atent' la ce se intampla in jurul lui. 'Traim impreuna ani de zile si poate nu tot timpul ne vedem'. pai cand nu mai merge treaba undeva intr-un context ne luam lucrusoarele si plecam.ne urcam in rulota si ne oprim in alta parte in care incepem sa construim din nou 'ceva' dar nu atat de trainic pentru ca s-ar putea sa plecam si de acolo.Ne ramane ca si in mormant cand ne plictisim de "vocile vecinilor" sa parasim cripta si sa ne mutam in alt 'cartier'. Oare in momentul in care ne leaga niste simtaminte, amintiri de o persoana, un animal, un obiect ne este la fel de usor sa o luam tot timpul de la inceput. Unii din noi au pasiuni care primeaza si care le ofera tot ce le trebuie si daca la un moment dat raman fara nimic in jurul lor, nu-i problema ramane cu motorul sau cu penelul sau cu calculatorul, cu pianul sau ........ Dar daca un om normal asa ca mine care nu are valente deosebite, deci sunt un banal, eu cu ce raman atunci cand tot dispare din jurul meu? Doar cu amintiri? Sunt roscat din nastere si poate numai din punctul asta de vedere as putea sa ma simt la un moment dat extraterestru. Nu cred insa ca as putea sa plec in orice moment spre alte meleaguri sa cunosc alte persoane sa o i-au de la inceput.Uneori as vrea, dar se gasesc destule care imi franeaza pornirea asta. Nu te supara nu am vrut sa-ti fac vreun repros!
#117936 (raspuns la: #117809) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Ai dreptate. Daca nu am avea - de rayro la: 20/04/2006 19:24:13
Ai dreptate. Daca nu am avea la ce sa ne raportam, daca nu am avea o minima siguranta sau confortul oferit de "acasa" sau de persoanele apropiate probabil ca ar fi trist.
Numai ca, ocazional, viata iti aduce aminte ca oricat de multi prieteni ai avea, seara tot singur adormi. Ai o casa, dar maine ea poate fi istorie. Ai o iubita dar maine ea devine doar trecut...
Viata inseamna schimbare. Nu crezi ca ai putea... dar ai incercat?
"Dar daca un om normal asa ca mine care nu are valente deosebite, deci sunt un banal, eu cu ce raman atunci cand tot dispare din jurul meu?"
Uitasem sa iti spun: you`re on your own. :))
#118104 (raspuns la: #117936) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
sarsilovici - de Cri Cri la: 25/04/2006 19:38:04
Ar fi multe de comentat aici... Multe de "descompus"... Nici nu stiu cum sa incep.
Intai, ca nu e neaparat sa inlocuim. O persoana disparuta din viata noastra, poate fi inlocuita, e drept, dar in sensul de pozitie, nume, sau, daca vrei, "eticheta". Fiindca se poate chema tot "iubita", "sotia", sau "prietenul", dar in sufletul nostru are "camaruta" ei separata de a acelora care au purtat aceste denumiri inainte. Si pot spune, desigur, ca pe iubitul meu de acum il iubesc mai mult, sau mai putin, sau la fel de mult ca pe altul dinaintea lui, dar prin insasi aceasta comparatie recunosc existenta in mine, undeva, a celui ce a fost. Iar acela nu va muri cat timp voi trai eu. Fiindca l-am cunoscut si fiindca la un moment dat a fost important pentru mine.
Da, spunem, o data in viata sau de mai multe ori, "nu pot trai fara tine" si sunt convinsa ca fiecare dintre noi o credem cu tarie in acel moment. Si chiar simtim ca ne-ar sufoca disparitia acelei persoane. Si totusi am trait inainte de a o cunoaste. Dar, vezi tu... nu spunem niciodata asta parintilor nostri, desi n-am trait inainte de a-i cunoaste (bineinteles, in sensul strict fizic al cuvantului, nu ma refer la personalitati si altele). E in firea lucrurilor sa invatam a trai fara parintii nostri, sa ne departam de ei... apar persoane in viata noastra de care ne legam mult mai strans. Si doare moartea unui parinte, incontestabil, dar parca moartea unui iubit ne doboara si ne revenim mult mai greu. Si ne ajunge sa stim ca parintii nostri sunt pe undeva, sunt bine si sanatosi, dar simtim ca nu ne putem lipsi de prezenta fizica a altor persoane... In fine, ar fi multe de spus. Sunt mai multe feluri de iubire.
Iar pentru cine spunea ca suntem intersanjabili, ca oricine poate fi inlocuit, mai ales ca am trait foarte bine si frumos inainte de a fi cu cineva anume... I-as aminti totusi ca, la despartire, nu mai esti niciodata acelasi care l-a cunoscut; ca orice relatie, indiferent de ce natura, schimba ceva in noi. Ca ne putem rupe, intr-adevar, de o dependenta, dar nu vom mai fi niciodata cei ce am fost. Si nu ca devenim mai buni, sau ca ne inraim, sau... Pur si simplu schimbam perspectivele.
Sper ca am reusit sa fiu coerenta, cel putin :)
#118855 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Suntem intr-o continua schimbare! - de sarsilovici la: 26/04/2006 06:06:52
Ar fi multe de spus despre cine suntem noi si de unde venim! Si despre parinti ar fi multe! Ei ne-au facut mari si la un moment dat au vazut ca am plecat si ca suntem departe de ei.Se bucura cand ii vizitam si parca isi stapanesc lacrimile cand plecam.Ne suna, intreaba ce mai facem , avem de toate etc. Nu cred ca este o drama asta a parintilor de a-si vedea puii plecati.Tocmai asta e si 'schema' poate si pornirea noastra de a ne indeparta si de a ne construi singuri o viata.Ne-au dat imboldul si noi trebuie sa continuam. Ca mai picam, ne este greu, sunt perioade de esec asta-i viata.Ne ridicam si mergem mai departe pentru ca avem ambitia, sau ar trebui, sa devenim ce-si doresc si ei.Adica oameni. Cat despre faptul ca suntem de neinlocuit? Sunt cazuri si cazuri. Traim povesti de-o zi, de-un an de 10 poate traim cate una toata viata.Toate lasa urme si poate adaptarea la un alt inceput e greoaie.Ca iubim mai mult pe primii ? Poate asa-i! Poate cel, cea care trezeste in noi cele mai placute simtaminte este de neuitat. E trist ca nu traim clipa de clipa vraja clipelor de dinainte. Si daca intervine vreun soc si 'picam', ne ridicam, ne scuturam de praf si ne indreptam cu inima poate inca sangerand spre a gasi pe altcineva spre a ne gadila simtamintele, altcineva pe care sa iubim, dar cicatricea nu e decat un surogat al tesutului frumos de dinainte... Si incercam sa iubim si asa. Incercam sa iubim o alta resuflare alti ochi alte buze alte suflete... cateodata e asa de trist in lumea asta! da mergem mai departe.... Cu alte hainute cu alti ochi, alta batista, alte idei, ... Amintirile raman in coltisorul lor..Din cand in cand le mai luam ,le mai scuturam de praf le sarutam poate ca pe niste icoane ,le asezam la loc, le mai aruncam o privire si le inchidem acolo unde nimeni nu le poate atinge...Sunt ale noastre, poate cele mai de pret giuvaiere... Daca ma rog de ceva Lui e printre altele e sa nu mi le i-a niciodata........
#118928 (raspuns la: #118855) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Solutia poate ca o are copilu - de Cri Cri la: 26/04/2006 09:16:19
Solutia poate ca o are copilul din noi.. copilul pe care n-ar trebui sa-l ucidem ori sa-l inghesuim prea tare pe dupa grijile noastre "mature".
Sa iubim cu inima deschisa... sa dam cicatricilor doar importantza de a ne aminti, nu si pe aceea de a desensibiliza locul pe care s-au format. E lung si dificil procesul de vindecare, dar cred ca sta in puterea noastra sa nu refulam durerea catre cei care apar mai tarziu in viata noastra. Sta in puterea noastra sa pastram sentimentele trecute in sertarele lor si sa nu pastram ura si vechile dezamagiri pe nicaieri.
Mi-am surprins intotdeauna 'inamicii' de demult cu un zambet, poate cu o imbratisare, chiar. Multi mi-au zambit la randul lor si au incercat sa pastreze zambetul meu, ori au reinceput cu ceea ce stiau ei mai bine si ne-am indepartat din nou. Unii au vrut sa fie corecti si au zambit timid: "Stii.. eu sunt acela care te-a facut sa plangi..." "N-am uitat cine ai fost, dar poate ca nu mai esti asa", le-am spus eu.
Cu-adevarat, viata ne schimba si ne formeaza in mii de forme pana la sfarsit si nu e drept sa apreciem omul de azi dupa eticheta lui trecuta, si nu e drept sa-i privim cu suspiciune pe cei care se afla azi in fatza noastra fiindca "ne dor" inca altii dinaintea lor.
Eu cred ca sufletul e nemuritor, cel putin cat suntem in viata ca si trup; ca doar adoarme uneori, ca-l obosesc tristetile si dezamagirile, golurile lasate de cei care nu mai sunt, cu sau fara voia lor. Dar exista si pentru suflet dimineti, asa cum exista furtuni, ceturi si noapte.
#118966 (raspuns la: #118928) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
sarsilovici - de rayro la: 27/04/2006 06:08:17
Desigur ca am alta parere, dar deja asta nu e o noutate. :))
Parintii ne ofera conditiile de a creste. De crescut o facem singuri. Poti spune ca ai crescut un pom? Si daca mai vrei si alt argumente mai am: la fel creste si un copil orfan.
Ai vrea sa devii ce vor parintii tai? Esti sigur?
Dragul meu, ai incercat sa traiesti in prezent? Stii, viata ta este astazi. Si ai dreptate ca este in schimbare. Pe tine ce te retine sa o incerci?
Schimbarea pe care ti-ai dori sa o simti nu are legatura cu locuri sau persoane. Schimbarea pleaca din interior catre exterior si nu invers.
Sincer, ti-ai dori sa fii doar pansament peste ranile altuia?
Oare n-ar fi mai interesant sa fiti amandoi intregi si nevatamati sa puteti construi impreuna?
#119060 (raspuns la: #118928) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
De ce ma strangi in pumnul tau? - de sarsilovici la: 27/04/2006 06:08:17
Cam asa parca suna un vers dintr-o poezioara a copilariei! Sa nu omoram copilul ar fi cea mai mare realizare, poate un lux.. Lux poate ca de la o varsta rar ne mai gandim la el si rar mai simtim cum simte el. Imi aduc aminte franturi din copilarie, situatii ciudat de clare.Parca ma si vad la masa din bucatarie cum ma chinuiam cu un stilou rosu micut dar numai bun pentru manuta mea dreapta iar mama statea langa mine si ma supraveghea cum desenam liniute bastonase litere.Nici acum nu scriu prea frumos, dar nu imi pare rau ca mama ma mai 'articula', pentru hieroglifele mele stangace. Poate si acum am ramas un copil, dar serviciul nu-mi mai permite sa fiu copil. Societatea, varsta nu-mi dau ragaz sa am naivitatea si contemplatia simpla a copilului de alta data. 'de ce?' intrebarea copilului poate o mai rostesc dar spre a afla chestii tehnice si poate a acuza o anumita scapare a interlocutorului. De ce ? mai ramane atunci cand sunt singur si ma acuz pentru greselile mele sau poate in momentele mai grele o inalt Lui. cat despre cicatrici... Si eu am 2 cicatrici urate aproape de tampla stanga.Nu am suferit prea tare si nu am incercat sa-i fac rau celui care intr-un moment de dementa m-a ranit. Pe suflet ar fi dar poate si ele vor ramane doar asa.Cateodata sunt mai trainice decat tesutul insusi. sa nu ucidem acel gandacel, acele amintiri si sa fim pentru reconciliere si pentru reconstructia noastra chiar daca peste noi mai trec uragane, viituri, chiar si bocanci plini de noroi....
#119079 (raspuns la: #118966) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
rayro - de sarsilovici la: 27/04/2006 16:04:28
De crescut, crestem singuri asa-i, iar parintii ne ofera conditii sa crestem. Ne educa cum se pricep si ei si ne educam in functie de mediu... Nu am spus ce am spus in ideea ca sunt un simplu produs al lor, al parintilor.Nu mi-am ales calea la insistentele lor.Am facut facultatea pe care mi-am dorit-o, lucrez in domeniul drag mie. Ei vor sa vada in mine ca sunt om sunt responsabil si ca stradaniile lor nu au fost zadarnice.Sigur fata de un copil dintr-un orfelinat am avut mult mai mult dar asa a fost sa fie . traiesc prezentul .daca nu as respira si nu m-as hranii zi de zi nu as mai fi. Te intreb intr-o zi cat de mult poti face astfel incat sa nu vezi ziua ca fiind doar o calatorie peste secunde peste ore... Vise, schimbari, intoarceri, locuri... Nu-s legat de un loc anume...Poate cu serviciul.E sursa mea de existenta.Sigur se poate schimba...sigur pot trai si in rulota si sa ma plimb zi de zi si sa traiesc in alt loc..daca vreau sa fiu un pansament pentru ranile cuiva..Nu pot pretinde asta pentru ca nu-s atat de ipocrit sa spun ca-s 'painea lui Dumnezeu' sau ca sunt atat de steril cu tenta de sulfamida si vindec orice... sa traiesc pentru mine? Asta fac zi de zi.. Nu traiesc pentru parinti nu traiesc pentru ea, traiesc ca inca bate inimioara si inca functionez singur fara aparate... sa construiesc alaturi de ea imi doresc, imi doresc enorm.. Sunt dimineti in care ma trezesc fara chef..ma duc la serviciu si poate in ziua aia nu am asa multe activitati si poate nici nu am chef sa deschid macar o carte sa mai citesc despre o lege, fenomen, echipament... si e trist... Trecem prin momente mai dificile cu totii.... visul , morcovul dupa care ma deplasez in fiecare zi precum magarul incapatanat s-ar compune din: serviciu in domeniul placut mie - rezolvat , ea fiinta draga mie jumatatea de ma completeaza si imi da de la ea bucurie daca eu nu am si imi da sperante cand sunt descumpanit si ma mangaie cand sunt lovit si ma saruta cand plang..- stand by.... Nu cer mult de la viata... poate deja mi-a oferit, poate si dupa stradanii, partial din visul meu... Cer atat cat sa traiesc, sa simt ca traiesc, sa simt adierea vantului, raceala ploi pe obraz, sa vars lacrimi de fericire sa privesc ochi in care ma vad iubit.... chestii idilice si poate copilarii de pustan cu impresii de om mare, da gandacelul din copilarie inca e in sufletul meu si sper ca acele compromisuri si zbuciumul vietii sa nu ma schimbe prea mult cel putin in interior...De ce nu le place uneori copiilor de oamenii mari? pentru ca uneori din lipsa de chef, oboseala, meci ,telenovela, 'serioazitate', nu mai au timp sa ii asculte... Eu as vrea sa ascult si copilul din mine .... A crede in ceva presupune si o nota de naivitate !
#119138 (raspuns la: #119060) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
copilarie - de Cri Cri la: 27/04/2006 10:00:55
E, poate, greu... e, poate, lux... e, poate, doar o copilarie sa pastrez copilul din mine... sa intreb "de ce?" pana la exasperare. Dar mie imi "vine" natural :P si nu e normal (spune lumea).
Si se intampla... din pacate se intampla atat de des sa strivesc gandacei in pumni! Nu ca sa-i doara, nici ca sa-i vad cum plang, ci din prea stangacie, poate. Si ma regasesc si eu prea des cu urme de lacrimi brazdandu-mi praful de pe fatza... Sunt tare usor de dezamagit in naivitatea mea, dar si usor de impacat... da-mi zmeura din pumnul tau si promite-mi ca suntem "prietenii cei mai buni din lume care-au existat vreodata" si ai toata inima mea. :)
Poate e trist, poate e bine, poate ca de fapt e grav...
#119144 (raspuns la: #119079) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Mi-ai dat un raspuns tare cal - de rayro la: 28/04/2006 19:41:48
Mi-ai dat un raspuns tare cald...
A trai prezentul inseamna mai mult decat mananc si respir. Ti s-a oferit hrana pentru a intretine viata, iar respiratia poate fi si un act constient dar ma indoiesc de faptul ca inspiri si expiri pentru ca te gandesti la asta. Poti, voluntar, sa iti tii respiratia o vreme, dar asta este impotriva naturii. Natura ta te-a facut sa iti fie foame ca sa-ti aminteasca de hrana. Natura invata bebelusul abia nascut sa respire.
Sunt de acord cu tine ca dorinta parintilor nostri este sa ne vada oameni responsabili, dar si aici ar fi greu sa definesti clar in ce consta aceasta responsabilitate.
Timpul... Defineste secunda intr-un moment cu iubita ta. Defineste aceeasi secunda intr-o situatie nefericita. In aceeasi secunda se afla viata ta. Perceptia e alta pentru fiecare moment. Esenta ta face diferenta.
« Sa construiesc alaturi de ea imi doresc, imi doresc enorm... » Ce te impiedica ?
Raspunsul tau mi-a amintit si de copii. De naturaletea cu care traiesc. Curiozitate, cautare, entuziasm, energie....
Copilul vrea sa ia in palma flacarile. El nu stie ca flacarile ii pot face rau. Tu esti dispus sa experimentezi in acelasi fel necunoscutul ?
Ai definit copilaria ca naivitate. Poate cu un ton usor ironic. Cred ca esenta copilariei este mai degraba increderea oarba ca lucrurile, intamplarile, oamenii sau orice altceva sunt doar bune. Copilul simte ca lumea este facuta pentru a o explora si nu pentru a sta inchis in camera lui. Copilul nu vrea sa doarma pentru ca are atat de multe lucruri frumoase cu care sa se joace. Ai observat ca un copil este la fel de pasionat de o jucarie scumpa ca si de o balta cu mult noroi ?
Si acelasi copil iti ofera toate sentimentele si emotiile in stare pura. Ca te iubeste sau este furios pe tine, o vei cunoaste.
Noi oamenii mari raportam fiecare experienta si fiecare atitudine la ceea ce cunoastem. La ceea ce am fost invatati ca e bine si rau. La experientele altora. La a citi etichetele puse de altii. Oamenii mari au invatat sa disimuleze pana si emotiile. Exista chiar o stiinta a manipularii, dar ea se numeste elegant marketing.
Cred insa ca fiecare « om mare » isi poate pastra « naivitatea » aceea dulce care insoteste copilaria si poate la fel de bine, avand de data asta discernamant, sa deosebeasca jucaria scumpa de noroi.
Imporant ar fi sa invatam echilibrul intre noi copiii si noi oamenii mari.
#119185 (raspuns la: #119138) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
sarsilovici - de lipici la: 01/05/2006 22:24:30
Am observat ca esti pesimist.Probabil ca ti s-a intamplat ceva si ti-a pierit entuziasmul.Cred ca ma apropii si eu de starea asta.Oricum, trebuie sa vedem ca avem grija de o floare si sa ne bucuram cand infloreste,sa ne bucuram ca avem masina, sa nu simtim ca e "urat " atunci cand ploua, cu alte cuvinte, sa ne bucuram de viata asta.Pana la urma una este, si tu si numai noi decidem cum o sa fie.Daca simti ca trebuie sa pleci, pleaca.Nu te muta, du-te o luna, doua.De obicei simtim lipsa lucrurilor pe care nu le mai avem.Dupa o vreme ti se face dor de ceea ce ai acum.
Era o vorba.Daca trei lucruri ar face un om sa fie fericit si omul ar avea doua, nu s-ar bucura ca le are ci ar fi trist ca nu-l are si pe-al treilea.
#119845 (raspuns la: #117936) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
sarsilovici - de DINU IONESCU la: 18/07/2006 19:35:21
CORPUL nostru este un "produs de serie",conform "tehnologiei" inculcate noua de Creator...(desi clonarea vrea sa dea sens propriu acestei afirmatii...).SPIRITUL ne face diferiti ,doar pe parcursul vietii acesteia,desigur aici intervenind factorul genetic si educatia.Ceeace ne individualizeaza insa , este SUFLETUL:unele mai evoluate , altele mai primitive, dupa numarul si calitatea experientelor/vietilor traite.
Eu unul sunt adeptul ideii sufletelor-pereche,intrucat viata mea este un astfel de fericit exemplu...Sunt constient ,insa , ca foarte putini au sansa sa-l intalneasca si sa formeze un cuplu pentru o intreaga viata, sau chiar mai multe...
Aici am chiar exemplul fiicei mele...Deaceea , am capatat convingerea ca bunul Dumnezeu are o VARIANTA DE REZERVA pentru fiecare si nu numai una...(unii o numesc sansa a doua, a treia,etc.).Important este sa nu deznadajduim si sa gandim tot timpul pozitiv...
Nu cred in iubirile inflacarate( desi , am avut parte si de-asa ceva...) intrucat acestea nu dureaza.Cred ca iubirea adevarata este ceva atat de delicat si fragil , incat ea trebuie cultivata cu mare grija , an de an, deceniu de deceniu, de la mic(simpla atractie,afectiune) spre mare(iubire totala,dusa pana la sacrificiu).Este doar o parere...
SAM.
#133927 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...