Draga mea,
A trecut o zi de când am luat crâncena hotărâre de a dispărea din viata ta. A fost cea mai grea decizie pe care mi-a fost dat s-o iau in toata viata mea, dar nu mai vedeam nici o soluţie pentru situaţia intolerabila in care mă aflam de atâta amar de vreme. Nu mai ştiam cum sa te ajut sa înţelegi ce loc important ocupi in viata mea si cat de mult mi-as fi dorit sa-mi araţi măcar un strop de dragoste. Ştiu ca in străfundul inimii tale porţi aceasta dragoste si înţeleg ca destinul ne-a îndepărtat una de alta din raţiuni pe care mi-e greu sa le înţeleg dar mai ales sa le accept, insa am încercat sa-ti arat in nenumărate moduri dragostea mea pentru tine, fara ca tu sa dai cel mai mic semn ca ai avea nevoie de prezenta mea, de sfaturile ori îndrumările mele dar mai ales de afecţiunea mea. Ani la rândul am încercat sa-ti fiu alături, sa fac parte din viata ta dar tu mă respingeai mereu ca si cum as fi fost ciumata. N-as vrea sa mă înţelegi greşit, nu te condamn pentru aceasta atitudine deoarece ştiu ca factori exteriori ţie au contribuit la distanţarea dintre noi si poate nici eu nu am ştiut cum sa-ti arat cat de mult te iubesc cu toate ca am încercat in nenumărate feluri, dar nu mai puteam suporta indiferenta ta, mai ales ca atitudinea fata de mine părea plina de repulsie si chiar ura pentru faptul ca exist si ca te-am adus pe lume. Aşa ca am decis sa renunţ la lupta pe care am purtat-o timp de doisprezece ani zi de zi pentru a te ajuta sa mă accepţi in viata ta si am hotărât sa fac ceea ce mi-ai dat indirect de inteles ca ai vrea sa fac si anume sa dispar din viata ta pentru totdeauna.
Dar după ce am rătăcit o zi, fara ţinta ori scop, in încercarea de a nu mă mai gândi atât de mult la tine, dar mai ales la ceea ce gândeşti tu văzând ca nu mai vin sa te vad, am intrat in prima librărie care mi-a ieşit in cale si am cumpărat un caiet pe care am hotărât sa-l transform intr-un jurnal – un jurnal atipic – in care sa consemnez viata mea zbuciumata pentru ca atunci când nu voi mai fi sa-l găseşti printre efectele mele personale iar când vei fi majora sa-l citeşti. Poate atunci vei înţelege in sfârşit ca am dorit ca tu sa ai parte de tot ce e mai bun si mai frumos in viata si ca întotdeauna am acţionat in acest scop chiar daca tu datorita imaturităţii date de vârsta-ti frageda si de influentele din exterior mai mult ca sigur ai interpretat greşit unele atitudini si acţiuni ale mele.
Nu mi-e uşor sa scriu in jurnal pentru ca faptul acesta presupune rememorarea unor perioade dureroase din viata mea, deşi trebuie sa recunosc ca au fost si unele extraordinar de plăcute si minunate, insa trebuie sa o fac pentru ca nu as vrea sa trăieşti o viata întreaga cu impresia ca nu te-am iubit sau ca am vrut sa te îndepărtez de mine, când eu in realitate mi-as fi dorit sa trăim împreuna fericite, sa avem un cămin primitor si cald, sa vorbim deschis despre toate problemele si dilemele tale, sa te vad aşezata la casa ta, înconjurata de copiii tai, pe care i-as fi iubit tot atât de mult pe cat te iubesc pe tine, fara sa fac diferenţe intre ei dar mai ales fara sa încerc sa le răpesc dragostea ta aşa cum a făcut mama mea cu mine. Dar despre asta o sa vorbesc la momentul potrivit, nu acum. Acum vreau doar sa-ti spun ca îmi doresc sa te vad fericita si împlinita. Îmi imaginez ca eşti imbracata in alb si stai in fata altarului, care e amplasat undeva in natura, nu intr-o biserica, rostind jurămintele de credinţa iar eu stau in primul rând si am in ochi lacrimi de bucurie pentru ca ai ajuns la acest prag al vieţii tale si ai hotărât sa-ti uneşti destinul cu cel pe care îl iubeşti, iar tu, după sărutul ce consfinţeşte uniunea voastră in fata lui Dumnezeu si a naturii, mă priveşti si-mi zâmbeşti larg aşa cum niciodată nu ai mai făcut-o. Ce clipe de fericire sublima, ce încântare pentru sufletul meu. Acum o alta imagine se conturează in fata ochilor mei. Te vad la maternitate, eu si şotul tău suntem alături de tine si aşteptam cu sufletul la gura naşterea primului copil. Dar iată-l a ieşit la lumina si se aude primul scâncet. E o fetita. Tu zâmbeşti fericita si vrei sa o vezi. Apoi ne strigi pe şotul tău si pe mine si ne faci părtaşi la aceasta minune. Îmi spui ca aţi hotărât ce nume o sa aibă si ca acesta va fi Lorelei. E tocmai prenumele pe care eu as fi dorit sa-l poarte nepoţica mea pentru ca mi-a plăcut enorm romanul cu acelaşi nume al lui Ionel Teodoreanu. Totul pare atât de real. Dar ce durere mă cuprinde acum când realizez ca nu-mi va fi dat sa trăiesc aceste clipe de dumnezeiasca fericire pentru ca voi zace sub pamant iar viermii vor fi ros tot din mine, de multa vreme, lăsând doar o grămada de oase informe. Insa am convingerea ca voi fi alături de tine in clipele fericite ale vieţii tale sub o alta forma si ca mă voi bucura alaturi de tine intr-un alt mod pe care nici tu, nici eu, inca, nu îl cunoaştem.
M-am oprit pe marginea drumului, am nevoie de timp pentru a mă reculege după aceasta viziune exceptionala. Sunt pe un drum îngust de tara si e o linişte de nedescris in cuvinte. Simt cum aceasta linişte îmi cuprinde întreaga fiinţa. Noaptea isi aşterne mantia peste tot si toate. Nu mai vad sa scriu in jurnal si mă gândesc ca înţelept ar fi sa caut un loc unde sa dorm peste noapte. Insa nu mă mai tem. Am luat o hotărâre cumplita dar e decizia mea si oricât de greu mi-ar fi voi merge pana la capăt indiferent care va fi acesta ori când se va sfârşi totul. Nu ştiu inca încotro voi merge sau ce voi face, dar noaptea e un sfetnic bun aşa ca o sa caut un loc de odihna iar mâine fiind o noua zi voi vedea ce-i de făcut.
Noapte buna!, scumpa mea. Poate, acum in liniştea odăii tale te gândeşti la mine, mama ta, si te întrebi ce fac. Nu-ti pot răspunde acum la întrebare pentru ca nu mai sunt langa tine dar vei afla totul despre mine după ce vei citi acest jurnal si vei descoperi citindu-l ce mult te iubesc si ce dor îmi e de tine.