As fi vrut sa-mi acopar instinctul intr-o cupa de vin din vita altoita, sa-ndoi cu fundita un ac de ceasornic, sa numar nisipuri si ape-nghetate, sa-mi agat ramuri in geam sa-mi tulbure somnul pe timp de furtuna.
Am fost fugar dar mi-am revenit, am fost Luceafar dar am pierdut calea, am fost rau dar mi-am parasit albia, am fost matca ce si-a abandonat stupul. M-am luat cu Intunericul si bezna gandurilor, mi-am tapetat singuratatea si am aberat la ceasuri tarzii, spoind visele negre in culori de umbre vii.
A fost ce-a fost si poate nu va mai fi….
Aveam zece degete la o mana, aveam doua suflete de hranit, doua minti luminate…una in Ying, alta in Yang..la o rascruce de vanturi-vantul cald si vantul rece. Am strabatut inchisori de argila cu puterea mintii si lutul din noi l-am ars cu-ndrazneala. Eu pasarea Pheo, tu pasarea-n X.
Imi vine sa-ti matur cu aripi de fluturi gene despicate din ochii tai ca norii de furtuna, cu reflexe de apus. Nu-mi intelegi mersul….e ca urmez o alta cale…Nu-mi intelegi dansul, e ca dansez pe un alt ritm.Nu mai tin minte ce-nseamna un raspuns din partea ta, intotdeauna ai fost o ghicitoare .
Te-am amanetat unei zi de post inainte de examen si mii de lacrimi am dat comision sa te rascumpar..dar timpul, mult prea relativ, m-a detronat si te-am gasit pe mana stanga a alteia, bijuterie....
Si-au mai trecut si alte ploi la rand...si am sperat si-am reusit sa te mai strang in brate, al meu ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat...ca si cum timpul mi-ar fi fost complice, ce-a fost frumos...o vreme s-a intors.
Acum mi-e teama sa-mi ingrop picioarele in frunze moarte, sa cred ca nimic din tot ce-a fost n-a mai ramas.
Am iubit si inca mai iubesc cel mai frumos si bun albanez.