-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Pe acoperisul tarii


de andrusca la: 26/04/2006 17:25:00
modificat la: 16/03/2007 08:56:40
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Pe data de 13 octombrie am plecat catre muntii Fagaras. Am plecat singura, miercuri noaptea, cu trenul de 22:10. La Ploiesti s-a urcat si el. Am ajuns in Ucea la 3 fara 20. Cand am vazut ca abia la ora 6 aveam cursa spre Victoria am hotarat sa tragem un pui de somn sub coroana unui artar. Era o noapte destul de rece iar umezeala ne intrase in oase. Am intins pe frunzele uscate, proaspat cazute, un celofan si ne-am intins acoperiti cu o patura. La 6 dimineata a sosit si masina care avea sa ne duca pana in Victoria. Gara era inca pustie, parea un fragment dintr-un film de groaza cu actiunea desfasurata intr-un oras parasit. Soarele inca nu rasarise, probabil si asta influenta starea de sinistru. Intuneric, rece, vantul adia usor, ceata, multa ceata si nimeni in acea gara decat noi. La un moment dat am plecat insa filmul continua. Pe acest fundal sumbru in masina nu eram decat noi si cu soferul. Pe parcurs s-au mai urcat vreo 4 persoane ce mergeau tot in Victoria, dar la combinatul din oras, nu ca noi sa urcam spre marea cucerire.
Dupa ce am ajuns in Victoria si am trecut de vechea linie ferata, soarele si-a facut aparitia. Ceata se ridica, soarele incepea sa ne zambeasca din ce in ce mai mult si abia pe la ora 7 am vazut muntii cum se infatisau in toata splendoarea lor. Razele de soare se jucau printre frunzele padurilor de pe versantii Fagarasului, iar pasarile sustineau un adevarat concert. Era o senzatie de basme. Cerul de un albastru curat, cum de mult nu mai vazusem, soarele radea pe fata pamantului, muntii se mandreau cu inaltimiile lor impodobite cu petecele de zapada bine pastrata de anul trecut. Padurea pare o rochie de gala a muntiilor, matase fina, asortata cu frunze, bijuterii pretioase.......aici auriu cu verde, langa rosu puternic cu galben inchis, caramiziu cu violet si din nou putin de verde. Nu pot descrie in cuvinte sentimentele de bucurie, emotie, implinire, satisfactie ce ti le inspira un asemenea tablou in care pictorul ancestral te arunca. Am pasit pe drumul forestier cu emotie, gandindu-ma ca in 10 ore am sa fiu pe cel mai inalt varf din Romania. Vremea se anunta a fi bunicica in acea zi insa, nu pentru mult timp caci norii incepeau sa-si faca aparita, incet dar sigur, asa ca ne bucuram de vremea buna cat mai aveam la dispozitie.
Drumul serpuia printre copacii padurii care adapostea apa raurilor repezi. Din cauza umiditatii totul parea proaspat spalat iar culoriile erau mai vii ca niciodata. Sub povara rucsacilor inaintam incet, lasand in urma drumul forestier. Poteca devenea mai ingusta si mai abrupta prin padure, dar asta nu ne impiedica sa ne bucuram de peisajele traseului. Faceam pauze destul de des sa ne pastram energia pentru ultima parte a traseului, care stiam ca va fi mult mai solicitanta si dificil de urcat.
Dupa 4-5 ore am ajuns in golul alpin si tot atunci norii au cuprins intreaga regiune si au inceput sa-si scuture prea plinul. Picaturile marunte de ploaie s-au transformat repede in bobite marunte de gheata, din ce in ce mai dese. Vantul era singurul fenomen ce ne deranja. Aproximativ, din 10 in 10 min faceam pauze. Cateva inghitituri de apa, o tigara si cand transpiratia de pe noi se racea, porneam la drum.
Ajungand in valea inconjurata de tarcul muntos am zarit o stana, goala in aceasta perioada a anului. Mare ne-a fost bucuria sa ne intindem trupurile obosite sub acel acoperis pastoresc. Doamne, era asa de multa liniste! Nu se auzeau decat fulgii care se loveau in caderea lor lina de hainele noastre . Norii inghitisera crestele muntoase.
Cand am luat rucsacii in spate ii simteam mai grei ca inainte. In acele clipe fiecare gram carat era simtit de umerii nostri obositi.
Dupa traversarea vaii, in fata noastra se inalta o frumoasa si lunga „panta” ce duce spre Portita Vistei. Poteca serpuieste printre bolovanii instabili. Un sentiment de neputinta si dezamagaire imi inunda venele caci oboseala ma cuprinsese. Uitandu-ma la ceas si vazand ca nu mai aveam multe ore de lumina iar oboseala trebuia luata in calcul, am decis, sa ramanem peste noapte in refugiul din Portita Vistei. Dupa urcusul obositor, frigul instalat, zapada ce incepuse se se astearna, am intrat in refugiu cu o pofta nebuna sa scapam de matahalele din spatele nostru. Ne-am schimbat hainele ude de transpiratie si ne-am apucat sa facem o supa fierbinte si dupa caz (al meu) cafea. A fost pentru prima data cand ma bagam la somn la ora 7 seara. In sacul de dormit, bine imbracata, nu simteam frigul din refugiu, insa el neavand sac de dormit, acoperit doar cu o patura nu a avut o noapte prea linistita. Ca dovada ca pe la ora 2 noaptea s-a trezit. A racait cu lama cutitului gheta ce se formase pe geam si l-am auzit spunandu-mi: „Vino sa vezi varful! E senin si se vede Moldoveanu la lumina lunii.” Era prea cald si prea bine in sacul meu de dormit si eram prea obosita, somnoroasa ca sa ies din ciub sa vad varful. Asa ca i-am marait ceva si mi-am continuat somnul. El spera ca vom urca in acea noapte. Dimineata m-am trezit pe la 8, in aroma unei cafele aburinde. Cand am scos nasul din sacul de dormit am simtit frigul naprasnic din acel refugiu. Vantul inca se auze, mai slab ca in seara sosirii noastre. Intr-un final m-am hotarat sa ies din culcusul cald si m-am imbracat cat mai repede posibil, sa nu simt aerul rece. Am mancat si ne-am urnit din loc. Afara zapada se asternuse si totul in jur era alb. Si din nou liniste, multa liniste. Acum se vedea destul de clar lacul din Valea Rea si intreaga vale. Zapada scartaia sub apasarea greoaie a bocancului........ si in rest......liniste.......
Am inceput sa urcam pe Vistea Mare (2527) si emotia era mai puternica ca niciodata. Mai erau cateva minute si aveam sa ma aflu pe vf Moldoveanu. Vizibilitatea era destul de redusa din pricina norilor lasati ca un voal de mireasa. Traseul de la refugiu era mai mult decat accesibil, panata lina. Ajungand pe vf Vistea am hotarat sa continuam drumul fara rucasci. Vantul se oprise, ninsoarea la fel. Dupa 10 min de mers lejer am zarit in fata mea, la doar 5 pasi steagul Romaniei arborat de un stalp cu o placuta pe care era marcat: vf Moldoveanu 2544 m. Ca un semn divin in acel moment norii au inceput sa se ridice de pe umerii stancosii si printr-o crapatura cateva raze de soare s-au reflectat in zapada asternuta. In acele clipe m-am simtit cea mai puternica fiinta de pe fata pamantului, ma simteam invingatoare.
Satisfactia era enorma.......inainte cu cateva minute eram cu capul in nori, la propriu, apoi tineam in palme razele soarelui si in final sa am intreaga tara „la picioare” ...... sa fiu pe acoperisul tarii.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: