-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Doctorului meu


de Augustin Cupsa la: 27/04/2006 17:00:00
modificat la: 03/05/2006 22:03:53
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Doctorului meu




Doctorul care anchetează sinuciderea mea, s-a sinucis şi el. S-a scris în ziare ceva despre asta, lucrurile nu puteau să treacă neobservate, deşi medicii nu mai au nici pe de parte faima de altă dată şi se mulţumesc cu articole de o mie, două mii de caractere, scrise prost, în grabă, aruncate în coloanele laterale sau pe ultima pagină, la coadă după artişti, politicieni, mafioţi, studenţi, peşti, bătrâni, terorişti, morţi, fotbalişti, avortoni, găini şi ruşi.
Eu n-am citit ziarele, dar l-am zărit aseară pe fundul bălţii, trecând aplecat şi preocupat, puţin tras la faţă, lăsând în urmă valuri grele de mâl. Câţiva, foşti pacienţi, l-au recunoscut, au murmurat - ” Domnu` doctor”, dar n-a răspuns, a ridicat puţin capul, ne-a privit resemnat, puţin străin parcă de noi şi de tot şi de toate şi s-a îndepărtat. S-a dus.
Tot aseară au băgat capul în baltă şi poliţiştii, joviali, senini şi plictisiţi. S-au holbat puţin, ne-au tăiat cu o dungă subţire şi palidă de lanternă, au cules câteva probe de alge, nu s-au obosit prea tare.
Nu mai puteam să dorm. Am ieşit pe furiş prin oglinda apei. Câteva frunze arămii se scuturaseră din arţarii de deasupra, intram în noiembrie. Am coborât pe lângă fostul dig, acum stors de buruieni şi pânze groase de păianjeni, am cotit pe după a doua buturugă, unde m-am aplecat, şi după ce m-am uitat bine în jur, am băgat mână şi am mai scos un pachet de ţigări.
Porneam încet spre oraş tulburat de gânduri, de amintiri.
Zidurile roşietice ale fabricii, limbile de fum, tot pustiul şi toată tăcerea mă învăluiau misterios, rememoram cu drag şi emoţie, prima mea sinucidere.
In zilele acelea furtunoase îl cunoscusem pe doctor. Încercam să reconstitui în cap imaginea lui, cea de atunci, cum îl vedeam eu – mic, pe el – mare, o personalitate. Resimţeam teama dar şi fascinaţia pe care le încercasem încă de la primul picior pus în cabinetul lui. Aveam un respect fantastic pentru doctorii ca el.
Târziu am constat că nu era de fapt un teoretician strălucit, nici măcar bun, nu era nici măcar un practician bun, terapiile lui au eşuat lamentabil, iar eu am continuat să mă sinucid. Pacienţii lui au continuat să o facă, fenomenul căpăta uşor o amploare de molimă. Citise puţin, studiase puţin, iubea grătarele de porc, jocul de popice, femeile uşoare şi mai ales fetiţele – deşi avea în cealaltă parte o soţie frumoasă, era un tată bun şi avea din fericire trei băieţi. Viaţa asta dublă începea să îl obosească, eşecul profesional era total, se produsese o scizură în conştiinţa lui pe care, n-o remarcase însă, fiind, aşa cum am spus, un prost practician.
Conducea şi câteva afaceri cu sfeclă roşie în oraş, după ureche, în virtutea norocului, a nepăsării şi a sorţii, dar s-a ruinat aproape după ce a călcat cu maşina într-o noapte treizecişicinci de oi, toate negre, evitându-le cu precizie pe celelalte albe. Era foarte miop.
Zilele acelea, după sinucidere, am trăit cu teamă şi ruşine. Eram supus unui oprobiu violent. M-am refugiat în lectură, stăteam închis în casă aproape tot timpul. Seara ieşeam, dar copiii care încă se mai jucau printre blocuri, mă alergau, aruncau cu coji de portocale şi pietre, făceau un vacarm îngrozitor, ţipau „mortu`, mortu`” şi alte porcării. Cum scăpam de gura lor, o luam pe drumul de la gară, tăiam liniile şi coboram pe lângă vechea moară de grâu, apoi pe prundiş, în vale, ajungeam aici la baltă. Aveam locul meu pe buturugă, tăceam, priveam la pescari; mă priveau şi ei din când, fără nici un interes.
Coboram pe fundul lacului, prin stufăriş, nu îmi găseam locul.
Mă gândeam la mine, la fratele meu vitreg care se făcuse tenor şi cu care se putea mândri oricine, mai ales ai mei. Avea un talent ieşit din comun, îl merita, culca încă de mic lumea la picioare, viaţa lui curgea într-un sens definit, în avalul unei chemări divine. Desăvârşirea asta însă îmi era străină, ne spălam pe dinţi împreună, dormeam împreună dar nimic mai mult. Uşile lui erau atât de închise pentru mine încât nu puteam adulmeca nici un miros, de dincolo. De asta şi acceptam să mă bată, deşi el era atât de mic că ar fi putut trece neobservat. Dacă n-ar fi cântat.

Cu timpul, la baltă am întâlnit şi alţii. Oameni cu care părinţii îmi spuneau să nu umblu, ajunsesem exact acolo unde nu trebuia, unde mă gândeam că e rău, mai mult decât cel mai mare rău, distrugerea totală şi ireversibilă. Unul din ei era profesor de muzică, îl ştiam de mult, mama mi-l arăta prin cartier, zicea „ Uite ce a făcut ăsta”, toată lumea zicea aşa, era sigur rău. Mie mi se părea foarte palid, livid. Unii ziceau că a avut necazuri în dragoste, alţii că băutura l-a terminat, se făceau încă speculaţii pentru că fusese un mare artist, îl cunoscuse pe mihail şora, ar fi putut fi elevul lui favorit, dar cânta prea mult la saxofon.
Alţii erau băieţi tineri, citiseră şi ei nişte cărţi, îi gustaseră pe ideologi. Ăia de la tară, care stăteau prin comunele din jur nu citiseră nimic, aveau ceva sticlos şi vânjos în ei. Boala lor tăcută si limpede dar goală ca o cavernă îmi dădea, întotdeauna, fiori. Unuia îi plăcuse de mic spânzurătoarea, îl atrăgea ca o vrajă. Taică-su – ca să-şi bage minţile-n cap, l-a făcut popă, el s-a atârnat în clopotniţă. Altul simţea o pasăre în piept, vroia să îi dea drumul. Toţi aveam păsări în piept.
Şi prin centrul oraşului, lucrurile se schimbau lent. Circulam mai liber, dar încă prudent, temător. Mă ruşinam la orice privire. De fete nici nu mai vorbesc, cum să mă apropii. Cunoscusem o tipă de la istorie care se aruncase în casa liftului şi trăgea de-atunci un picior după ea, nu era nici prea frumoasă, nu era nici respingătoare, dar se temea. De mine. De ea. De ei. De sistem, zicea. Era mai slabă din fire. Îmi spunea că acuma – gata, vrea să se aşeze la casa ei, ar fi dat orice pentru un înecat serios şi cu bani.
Erau, eram tot mai mulţi. Ăla de la mediu, ăla de la sindicate, curva aia de la contabilitate. Doctorul meu îi prăpădea încetişor pe toţi.
Pe filosofi, pe ideologi, pe cei care îi simţisem cald şi aproape, în care am răsunat când eram tineri, pe culmile disperării, nu i-am văzut niciodată la baltă. Mai toţi aveau pietre funerare în cimitir şi coroane de flori, după deal, dormeau sub granit. Treceam pe la ei, mă gândeam la ei, la suferinţa lor, la povara lor.
Cu doctorul jucam cărţi, spunea că viaţa e o curvă şi trebuie să o fuţi, sau că oricum e tare mişto, şi să mă las de prostii, că sinuciderea asta creează dependenţă, şi că mă duc la prăpăd şi la moarte sigură. Se zguduia de râs, horăcăia, transpira, îşi trăgea mucii şi pufăia din trabuc, cufundat într-o canapea. Afară mijeau mugurii. Privea şi el şi tăcea. Atunci îl vedeam altcumva. Atunci nu mai era natural în râsul lui, ceva îl fura. Avea un sâmbure de beznă în el şi asta s-a văzut.
Se născuse undeva la dunăre, a crescut în pustiu numai cu plopii, în spatele casei se întindea nesfârşitul şi el se întâlnea în fiecare seară cu el, când îl privea de sub pătură. Când luna mătura totul, pe jos pe podele, ca o fereastră din altă lume, când strigătul îl căuta, înalt , fără întristare, îşi punea pieptul la geam să se lipească cu celălaltul.
Eu ştiam asta, i-o vedeam în privire chiar prin borcanele lui de pe nas, licărea ceva mic şi indescriptil, care trebuia să îl facă să fie secretul nostru, dar aşa cum îl ştiam numai eu, rămânea în întregime al meu. Dar cum îl găsea după atâţia ani, cum îl chema, cum se întâmpla să îl strige numai în martie – dusul lui îngropat, de departe ca de pe o insulă la mii şi mii de leghe pe mări sau sub mări, aşa de slab încât numai el îl auzea, asta nu mai înţelegeam.
Încet, încet l-am pierdut. Se apucase să înveţe, studia sinuciderile.

Astăzi a murit cel mai mare tenor al ţării. Am aflat asta de la radio când mă plimbam aplecat pe lângă o staţie de pompieri. S-a stins cea mai mare voce, cel mai aprig răsuflu, cel pentru care multe femei la rândul lor îşi puseseră capăt zilelor, fratele meu vitreg, cu trei ani mai mare, care obişnuia să mă fugărească prin casă până la wc, să mă bată cu o jordea îngustă pentru fiecare solfegiu ratat sau să mă lege pe plita aragazului.
Gloria lui rapidă mă scăpase din ghearele lui, dispăruse în eter, de fapt dispărusem eu. Construise prin forţa virtuţilor sale reale şi palpabile o întreagă lume paralelă cu a mea, opusă ei. Înţelesesem până la urmă, mi se băgase în cap, îmbrăcam o lume care nu era a mea, vorbeam, de voie de nevoie, o limbă care căpăta sens prin nonsensul vorbirii mele. Lumea mea devenise inutilă, inutilitatea ei hrănea istoria din partea cealaltă a oglinzii. Acum dispăruse şi eu nu eram pregătit. Toată viaţa mă chinuisem să fac într-un fel să accept, să găsesc o formă convenabilă, să pricep lucruri pe care nu ar fi trebuit altfel să le pricep

Acum rămâneam suspendat - pierdeam totul; pierdusem cândva sensul, acum pierdeam nonsensul, rămăsese o linişte solemnă şi terifiantă pe pământ după el. Îmi venea să mă spânzur dar ştiam că nu o pot face. Aşa m-a apucat un râs dement, un râs total, simplu, desăvârşit în forma lui pură şi abstractă. Dezbrăcat de orice sentiment şi senzaţie. Nu râdeam de bucurie, nu râdeam de nervi, trăiam pur şi simplu râsul aşa cum nu l-aş fi putut trăi altfel niciodată. Râdeam fără oprire ca şi cum aş fi fost absorbit într-un alt univers, într-unul zgâlţâit, cutremurat. Aparţineam unei alte dimensiuni. Râdeam şi mă gândeam că schumann s-a aruncat în rin. Asta mă făcea să râd şi mai tare.
Camus se izbise cu motocicleta. Şi lui kafka îi plăceau plimbările cu motocicleta. Iar el şi-a petrecut viaţa într-un colţ din praga : barului lui favorit, casa lui şi casa logodnicei erau pe aceeaşi stradă. Poate de aia şi iubea motocicletele. Schubert s-a întristat când a murit beethoven. Vorbea despre el când delira de la sifilis. Brahms auzea paşii gigantului. Fleming a descoperit penicilina din greşeală. Bohr a jucat fotbal. Brâncuşi l-a desenat pe joyce. Joyce murea de foame. Doctorul meu s-a sinucis. Fratele meu s-a sinucis şi el. Rădeam în continuu. Ciorile trăiesc două sute de ani. Papagalul lui churchill mai trăieşte încă. Churchill a luat premiul nobel pentru literatură. Schweitzer privea o statuie dimineaţa în drum spre şcoală şi ea îl îndemna către africa. Bruckner s-a apucat târziu de muzică.
Înţelegeam totul, realizam totul. Realizam cum şi unde şi de ce pierdusem toţi anii. Mă luminam. Tot zumzetul ăsta începea să rimeze, să sune într-un fel. Atunci înţelegeam totul şi înţelegeam mai mult decât atât. Veneau la rând huxley care vrusese să facă medicina şi era bogat, marlene dietrich care coresponda pe ascuns cu remarque şi el făcuse frontul, vecinii şi bunicii mei care muriseră pe front şi care erau atunci mari pictori, aveau viitor. Veneau toate femeile pe care le cunoscusem, le iubisem şi mă părăsiseră. Indienii pe care nu îi văzusem niciodată şi care trăiau acolo după sârmă. Papuaşii care fugăreau ultimele specii de canguri. Toate curgeau limpede şi clar ca într-o uriaşă simfonie pe care o fredonam în cap, străbătut ca de o iluminare, de o inspiraţie divină.
Prietenii se uitau îngroziţi la mine, ca şi cum mi-aş fi pierdut minţile. Eu coboram panta, copleşit de hohote. Aş fi vrut să îl întâlnesc pe doctor să i-o cânt şi lui dar nu credeam că m-aş fi putut opri din râs.

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (4):


Scrii foarte interesant, am c - de Arta Popescu la: 21/05/2006 21:20:36
Scrii foarte interesant, am citit in ultimul numar din Egophobia, unde am publicat si eu un textuletz. As fi vrut sa-ti spun impresiile despre prozele tale pe mail, nu pe site, insa nu am adresa ta. Asa ca poti sa-mi scrii tu, daca vrei, pe urmatoarea adresa: poeziamea@yahoo.com
#123397 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
gasita tarziu - de thebrightside la: 09/05/2007 14:18:11
tot exceptionala!
#195365 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
yep, tarziu - de Cri Cri la: 09/05/2007 20:57:05
si tot yep, foarte buna.
#195468 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
da, si eu - de Sancho Panza la: 09/05/2007 21:57:41
...o pusesem pe lista initiala.:)
foarte faina, intr-adevar.
#195483 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...