-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Confesiunile unei mame (2)


de cosmiK la: 27/04/2006 22:37:00
modificat la: 03/05/2006 22:06:21
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
O noua zi…si o noua fila de jurnal.
Copilita mea draga,
Am avut dreptate când spuneam ca noaptea poate fi un sfetnic bun. De fapt aceasta apreciere nu îmi aparţine ci e un binecunoscut proverb romanesc care acum isi dovedeşte autenticitatea. Am cat de cat un plan, nu mai rătăcesc la voia intamplarii si nu mai sunt disperata ca a trebuit sa plec aşa fara sa-mi iau rămas bun. Acest jurnal îmi oferă posibilitatea de a menţine contactul cu tine. Deşi uneori mi-e tare greu sa scriu in el îmi fac curaj pentru ca ştiu ca după ce îl vei citi pana la capăt vei afla cine este mama ta, care au fost viata si gândurile ei dar mai ales vei înţelege de ce am făcut anumite alegeri pe care nu le regret. Nu regret ca am ales sa plec de langa tine deoarece asta iţi va da posibilitatea sa deschizi ochii larg si sa-ti limpezeşti gândurile departe de orice presiune si lupta pentru câştigarea unui loc in inima ta.
Pentru ca inca de ieri am spus ca voi încerca in acest jurnal atipic sa-ti povestesc viata mea văzuta prin ochii mei voi începe cu începutul.
Am avut privilegiul de a fi prima născuta. Dar poate nu a fost tocmai un privilegiu deoarece naşterea mea a fost una dificila. Pe atunci exista ideea ca femeile trebuie sa nască acasă, nu la spital, aşa ca atunci când au început durerile facerii a fost chemata o moaşa care din nefericire nu avea prea multa experienţa si datorita faptului ca am fost un bebeluş foarte bine dezvoltat au apărut complicaţii iar moaşa a trebuit in cele din urma sa cheme un medic care m-a scos cu forcepsul din pântecul mamei. Tata nu era acasă când m-am născut aşa ca mama s-a chinuit singura cu ajutorul moaşei si in final al medicului sa mă aducă pe lume.
Cred ca nu m-a iertat niciodată pentru chinurile pricinuite atunci deoarece altfel nu îmi explic atitudinea ei ulterioara fata de mine. Sau poate exista si alte explicaţii pentru aceasta dar nu ştiu de ce cred ca de fapt toata suferinţa mea a început atunci.
In primii ani de viata am fost un copil ca oricare altul, dar inca de când am mers la grădiniţa au apărut primele probleme pentru ca eram rebela din fire si nu mă conformam modului de viata pe care familia încerca sa mi-l impună. Eram mult prea independenta si aveam o fire mult prea deschisa fata de ceilalţi, mă înţelegeam mai bine cu educatoarea si cu copii de la grădiniţa decât cu propria-mi mama ori cu sora mea care a venit pe lume la patru ani după naşterea mea. Ce-i drept ea era micuţa când eu eram la grădiniţa si avea numai vreo doi anişori când am încheiat acest capitol din viata mea aşa ca nu prea aveam cum sa mă înţeleg cu ea mai ales ca mama ii acorda ei cea mai multa atenţie iar eu mă simţeam oarecum neindreptatita.
Dar, am început sa merg la scola si era atât de bine si frumos. Aveam o invatatoare deosebita pe care o respectam si o apreciam tare mult. Cand ne-a povestit istoria ei si am aflat ca era pe cale sa piarda locuinta in care traia impreuna cu familia am fost profund impresionata si am hotarat ca nu pot sta cu mainile in san, asa ca am decis sa plec la Bucuresti sa vorbesc cu inspectorul pentru a-l convinge sa nu ii ia locuinta de serviciu pentru a o da unei alte persoane care era in mai bune relatii cu directorul scolii decat invatatoarea noastră. Am plecat dar am lăsat un bilet pentru mama mea in care ii spuneam cum stau lucrurile si de ce a trebuit sa plec. I-am spus sa nu isi fac griji pentru ca mă descurc si mă întorc de indata ce problema va fi rezolvata. Dar mama a venit mai devreme de la munca, a găsit biletul si bineînţeles a venit la gara sa mă caute numai ca eu fiind fata isteaţa m-am ascuns in WC si am închis uşa, aşa ca deşi a luat toate vagoanele la rând nu m-a găsit.
Si aşa a început odiseea. După ce trenul a plecat din gara m-am aşezat intr-un compartiment. Acolo erau mai mulţi oameni printre care si un domn care a intrat in vorba cu mine si m-a întrebat cine sunt, de unde vin si ce caut singura in tren. Fiind o fire deschisa i-am vorbit despre intenţiile mele dar domnul acela s-a dovedit a fi un poliţist care mergea in delegaţie la Bucureşti si când a aflat ce am de gând sa fac m-a convins sa cobor cu el la următoarea staţie spunându-mi ca ai mei trebuie sa fie îngrijoraţi pentru soarta mea si ca oricum nu aveam cum sa rezolv aceea problema dar ca va încerca el sa o rezolve . Aşa ca am coborât împreuna, iar poliţistul m-a condus pana acasă.
Mama in loc sa se bucure ca mă vede si ca eram teafăra si nevătămata mi-a tras o bătaie serioasa si m-a consemnat câteva zile in casa lasandu-ma cu sora si bunica mea. Aveam vreo opt ani, iar sora mea patru si cum bunica era ocupata cu treburile casnice iar eu nu suportam sa stau închisa intre patru pereţi, mai ales ca atunci pedeapsa mi se părea nedreapta pentru ca in definitiv eu nu am vrut sa fac altceva decât sa o ajut pe invatatoarea mea la care ţineam tare mult, am pandit momentul si am plecat de acasă fugind pe fereastra. A fost o hotărâre necugetata dar eram doar o copila rebela care nu înţelegea de ce e tratata aşa si care se simţea prizoniera intr-o casa in care nu se putea manifesta. Bineînţeles ca m-am întors peste vreo câteva ore deoarece aveam remuşcări si îmi făceam griji pentru sora mea. Mama era iarăşi in alerta. Noroc ca nu venise tata de la serviciu altfel situaţia ar fi fost mult mai grava. Dar de bătaie tot nu am scăpat deoarece mama se conducea după principiul ca „bătaia e rupta din soare” si ca pentru a reveni pe drumul cel bun era indicat sa îmi aplice din când in când cate o corecţie.
Revenind la relaţia cu sora mea trebuie sa-ti spun ca pe măsura ce timpul trecea am început sa o iubesc din ce in ce mai mult , mai ales ca era atât de dragalasa si cumintica foc. Imi amintesc ca mama o lasa sa joace cu nasturii, iar ea ii aseza pe masuta dupa marime si forma. Uneori ramanea asa absorbita de joc ceasuri intregi, in timp ce eu dadeam intreaga casa peste cap si faceam tot felul de ghidusii si de nazbatii.
Dar tocmai cand ne apropiasem una de alta atat de mult incat daca era supărata simţeam imediat si eram in stare sa fac orice pentru a o linişti, părinţii mei au luat o hotărâre care avea sa schimbe complet destinul nostru. Nici acum, după atâţia ani, nu am reuşit sa înţeleg care au fost raţiunile in virtutea cărora au putut lua o astfel de decizie. Si nu ştiu daca o sa-i pot ierta pentru ceea ce au făcut atunci si asta deoarece ne-au mutilat sufleteşte pentru toata viata.
Îmi tremura mana si deabia mai reuşesc sa scriu, mă podidesc lacrimile, dar trebuie sa continui, pentru ca am o datorie fata de tine, aceea de a-ti istorisi viata mea, a familiei si a ta, deci voi continua şirul confesiunilor mele zilnice, chiar daca mă simt epuizata si chinuita de atâtea gânduri năvalnice.
Aveam noua ani. Si intr-o buna zi venind de la şcoala am intrat in casa si am observat ca sora mea nu mi-a ieşit in cale ca de obicei. M-au întâmpinat in schimb mama si tatăl meu spunându-mi ca sora mea a plecat pentru o luna de zile, la naşa ta, in vizita. Am întrebat atunci de ce nu m-au anunţat mai devreme despre aceasta plecare pentru ca nu apucasem sa-mi iau la revedere de la ea. Răspunsul lor a fost ca naşii au trecut pe acolo neanunţaţi si ca i-au rugat sa o lase si pe sora mea sa le facă o scurta vizita. Eu am început sa plâng si am venit cu o noua întrebare:
- Da de ce nu m-au aşteptat si pe mine sa vin de la şcoala? As fi vrut sa merg si eu, cu sora mea.
- Erau grăbiţi, sa ajungă acasă, insa au promis ca data viitoare te vor lua pe tine.
- De ce numai pe mine? Eu vreau sa merg împreuna cu sora mea. Pana acum am fost nedespărţite, de ce acum, nu mai poate fi aşa? O luna de zile departe de sora mea mi se pare o veşnicie. O sa-mi fie tare dor de ea.
- Ei lasă, timpul zboară, o luna trece cat ai clipi din ochi si apoi va veţi revedea.
Numai ca nu a fost deloc aşa. Luna aceea s-a transformat de fapt in doua. A fost îngrozitor. Făceam numai rautati la şcoala si acasă si asta deoarece eram revoltata împotriva părinţilor mei care m-au minţit si m-au amăgit. Dar ei păreau ca nu baga de seama toate acestea. Ziceau ca sunt insuportabila si rea si ca naşii nu m-au luat pe mine la ei in vizita tocmai din acest motiv.
Revederea cu sora mea după doua luni de amara suferinţa a fost minunata. Eram atât de fericita, ca o pot strânge din nou in braţe. Nu-mi mai încăpeam in piele de bucuroasa ce eram. Dar fericirea noastră a durat puţin. După o saptamana mama m-a luat deoparte si mi-a spus ca sora mea nu va mai locui cu noi pentru ca naşii vor sa o înfieze, iar ei părinţii mei au acceptat.
Eram disperata, nu reuşeam sa înţeleg de ce trebuie sa mă despart de sora mea. Dar nu mai era cale de întoarcere. Oricum, eu nu aveam nici un cuvânt de spus in toate acestea. Eram prea mica, iar ai mei m-au liniştit zicându-mi ca ne vom vedea destul de des pentru ca naşii vor mai veni in vizita iar eu voi putea merge la ei de cate ori doresc.
O alta minciuna. Ne-am văzut ce-i drept, dar foarte rar, aşa ca încetul cu încetul iar m-am îndepărtat de sora mea, deşi in adâncul sufletului o iubeam.
Acum ajunsa la deplina maturitate si auzind explicaţia mamei referitoare la raţiunile care au determinat-o sa ia aceasta hotărâre sunt si mai revoltata deoarece nimic nu poate justifica înstrăinarea unui copil, chiar daca ai făcut-o pentru ca considerai ca va avea o perspectiva mai buna de viata, ca va moşteni o casa in „buricul târgului”, ca va putea urma o facultate de prestigiu si va avea o educaţie mai aleasa, pentru ca naşii erau destul de bogaţi si aveau chiar si servitori pe vremea aceea. Si apoi era si o doza de invidie. Mi-as fi dorit sa fiu eu in locul ei. Nu pentru ca vroiam o casa, sau confort ci pentru ca simţeam ca acolo m-as fi putut exprima liber si ca destinul meu ar fi avut un cu totul alt curs. Poate daca as fi fost eu in locul surorii mele, acum nu as mai rataci ca o pribeaga, ci as fi fost fericita alături de tine, fiica mea.
Nu mai pot continua, tristeţea mi-a inundat sufletul, sunt numai o rana, o rana deschisa, care sângerează continuu.
Mâine insa după ce mă voi fi odihnit puţin voi relua confesiunile.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (4):


imi place - de Guinevere la: 04/05/2006 00:25:07
Mai, e extraordinar. Inca nu stiu daca vreau sa te incurajez sau nu sa publici jurnalul aici, dar de scris trebuie sa-l scrii. Spre final mi-ai umezit ochii.
Sunt mici chestii de frazare care pot sa deranjeze un pic (chestii de genul "aceasta", "acesta", care pot sa lipseasca si fraza ar curge mai firesc). Daca vrei ti le pot spune fiindca sunt convinsa ca, cu mici reformulari, jurnalul e absolut super! Ai facut sa se simta ca vine din suflet, suna extraordinar de autentic.
Eu as pune si un pic mai multa analiza interioara, dar e alegerea ta, cum simti ca poti sa-l scrii mai natural.Toate recomandarile astea nu sunt ca sa-i alterezi autenticitatea ci ca mesajul sa patrunda cat mai bine, caci merita.
#120179 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Guinevere - de cosmiK la: 04/05/2006 19:51:25
Trebuie sa recunosc ca m-ai luat oarecum prin surprindere cu aprecierile pe care mi le-ai adresat. Am constat de cand am intrat pe cafenea ca esti o persoana care nu adreseaza aprecieri gratuite asa ca mi-ai dat un impuls pozitiv si voi scrie jurnalul pana la ultima fila, dar ma gandesc ca nu voi publica decat o parte din el, restul il voi scrie doar pentru mine.
Iti multumesc ca mi-ai atras atentia asupra chestiunilor de frazare. Am recitit ceea ce am scris, inca odata, dupa publicare si am ajuns la concluzia ca e asa cum spui tu. Deci, m-as bucura daca ai fi draguta si mi-ai indica greselile, in primul rand pentru ca as vrea sa vad daca am intuit dupa recitire care sunt ele si in al doilea rand, care de altfel, e cel mai important, pentru ca parerea ta conteaza mult, mai ales acum dupa ce am citit aproape toate textele publicate de tine si comentariile la diverse conferinte. Cred ca esti una din persoanele in masura sa ma corecteze si sa ma ghideze in realizarea acestui proiect.
In ceea ce priveste analiza interioara o sa incerc sa o "strecor" in urmatoarele file de jurnal. Fiind la inceput de drum inca mai bajbai prin hatisul sentimentelor, dar cu timpul voi aduce si introspectia in cele ce scriu.
#120296 (raspuns la: #120179) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Guinevere la: 04/05/2006 20:25:15
Esti draguta, dar sa stii ca dau destule rateuri, de aceea ar fi fain sa mai primesti si alte opinii. De multe ori sunt mai aspra pe aici decat in realitate fiindca in fata ecranului ma judec mai mult pe mine chiar si cand ma adresez altora, cel putin asa mi se pare. Deci nu spun nimic din ce nu mi-as spune mie. :o)

Jurnalul se anunta interesant, e activ, are subiect, asta imi place. Oamenii ai vazut ca sunt tentati sa-si descrie exclusiv sentimentele, ori asta nu intereseaza intotdeauna daca nu exista ceva intamplari de viata in spate, ca sa le dubleze. Poate doar pe psihologi. La tine insa introspectia poate starni interes caci are baza.

Problema e ca nu te poti bizui pe cititori in cafenea, cat imi e mie de draga, lume vine, lume pleaca. De aceea ziceam ca ceva la care chiar tii poate ca ar trebui expus pe alta cale. Eu mai mult ma joc de-a publicatul, tot cu intamplari de viata dragi mie, dar cu o importanta totusi diferita de cea a jurnalului tau. Nu stiu ce sa te sfatuiesc, dar nu il scrie numai pentru tine caci vei renunta in cele din urma. O sa ma mai gandesc la asta. Pana una alta fa cum simti, cu metoda asta n-am dat gres niciodata chiar daca suna simplist!

PS - N-ai facut greseli, remarcile erau mai mult pentru muzicalitate. :o)
#120336 (raspuns la: #120296) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Guinevere, - de cosmiK la: 06/05/2006 14:58:19
Pare-se ca esti singura care a citit fila numarul doi a jurnalui, dar trebuie sa-ti marturisesc ca pentru mine nu e prea important sa stiu ca sunt citita cum crede zaraza. Cu fiecare zi care trece si in care scriu un nou capitol de jurnal simt ca ma eliberez de reminescentele trecutului si reusesc sa alung ura cuibarita in sufletul meu despre care am vorbit intr-un alt mesaj.
Am constat ca are mare dreptare Cioran cand spune ca scrisul are efect terapeutic.
Si nu ca as vrea sa ma laud dar imi place tot mai mult cum scriu. Ma refer la urmatoarele doua capitole pe care le-am terminat si le-am si expediat pentru a aparea in paginile cafenelei dar cum inca nu cred ca am fost confirmata dureaza destul de mult pana ce voi le puteti citi. As vrea ca dupa ce vor fi publicate sa aflu parerea ta, care cum spuneam conteaza mult.
Sa stii ca am incercat sa urmez indicatiile tale si am acordat mai multa atentie muzicalitatii frazelor. Dupa cum am incercat sa introduc si putina introspectie. Dar nu stiu daca am reusit, ramane sa-mi confirmi, la momentul potrivit.
Si inca ceva, dupa parerea mea, autenticitatea jurnalului nu a avut de suferit ca urmare a acestor schimbari. Dupa cum, l-am scris cat se poate de natural dand glas trairilor mele intense.
#120675 (raspuns la: #120336) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: