-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Descoperire


de Maria Ionescu la: 30/04/2006 20:43:00
modificat la: 07/05/2006 18:50:36
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Descoperire

Seară de primăvară...seară plăcută...duminică.
Ce poţi face într-o duminică seară?Poţi să te plimbi...poţi să te relaxezi...poţi să te distrezi...poţi pierde timpul ...
După ce am fost într-un loc plăcut inimii mele,... m-am gândit să petrec restul serii – recunosc, nu cu toată inima- cu o colegă ce tocmai suferise o operaţie complicată, deci, trebuia să merg la spital, în vizită( cui îi face plăcere să meargă la spital, nu?).
Mai înainte , i-am telefonat, întrebând-o ce doreşte să îi aduc.Mi-a răspuns cu o voce stinsă: „Nimic draga mea, doar, dacă vrei, ceva de citit, aşa... ceva de suflet”. „Ok”, - i-am răspuns,şi am plecat spre „locul de întâlnire”.
Forfota, după masa de seară din spital, a făcut ca drumul spre salonul unde se afla colega şi prietena mea de suflet, să pară mai uşor, mai accesibil, adică mai îndulcit pentru cadrul deloc plăcut în care urma să petrec un pic de timp.
Aaa...am găsit salonul...şi aud o voce de care îmi era dor:”aici sunt , Mihaela, aici...”Prietena mea ce fusese operată, stătea în aceeaşi poziţie fixă, nemişcată, de 6 zile.Pe faţa ei se citea oboseală, paloare...dar încă ceva...o lumină ce străbătea privirea ei, trimiţând-o tuturor celor ce –da, e adevărat ce spun, şi nu exagerez cu nimic-aveau să aibe privilegiul de a sta în preajma ei.Am îmbrăţişat-o, am sărutat-o pe obrajii palizi, şi am început să vorbim ...lucruri banale...obişnuite, legate de serviciu...de activităţile, până nu demult comune amândurora...până când, draga mea colegă a spus de fetiţa ei:” Mă minunez de ea în fiecare zi, iar noaptea mă trezesc şi , pur şi simplu, mă uit la ea şi zic în inima mea:Doamne, ce e cu minunăţia asta lânga mine?”.
Cuvântul ei , blândeţea glasului ei de mamă, a făcut ca inima mea să fie răscolită, şi... am început... aşa, deodată...confesiunea mea, de altfel, nimic străin pentru noi două.Problemele legate de cotidian au fost lăsate în urmă...şi...sufletul l-am deschis, pentru a nu–ştiu-câta–oară, în faţa scumpei mele prietene...Lacrimile mele au început să se prelingă uşor... dar şi dureros.Vocea caldă a prietenei mele s-a oprit... şi am simţit că ea mi-a citit în inimă, mi-a înţeles durerea ... şi a tăcut. În faţa durerii cuiva, nu poţi decât să taci... şi tăcerea se face rugăciune...şi rugăciunea e tăcere,pentru că primeşti linişte, iar liniştea.. de unde vine? Oare?!
După o oră, confesiunile noastre... şi a mea , şi a ei, au fost întrerupte de asistenta ce a venit să aplice încă un tratament dureros...Am auzit ieşind, din pieptul dragei mele un suspin, dar pe care îl înşirase controlat, în secvenţe, pentru a nu se auzi un oftat, de acela...care te face să te întrebi ...ce poţi face pentru cel din faţa ta, ca să îi mai alini durerea.
Multe mi-a spus prietena mea , mie şi colegei de suferinţă din salon....Chiar şi bancuri s-au spus...şi râsete s-au auzit în seara aceea de aprilie, în salonul frumos amenajat..Dar,un lucru mi-a zis ea, şi a făcut ca liniştea să vină în inima mea, aşa...uşor...ca o briză ce a pătruns cu delicateţe, măturând valurile supărării mele...:”...Mihaela, dragă...totul are un rost în lumea asta...”.
Cuvintele îmi sunt neputincioase să spun care era starea mea când am plecat din salon.Singură...paşii mei se auzeu clar pe culoarul lung, deşi mă străduiam să nu deranjez...dar, când am trecut pe lângă un salon ce avea uşa larg deschisă şi lumina stinsă,.am auzit ca dintr-o altă lume, vocea minunată a lui Louis Amstrong...”what a wonderful lifeee...!!!”.
Nu ştiu cum vi se pare vouă, cei care cititi aceste rânduri., ...dar..pentru ceea ce îmi spusese în cele 2 ore prietena mea, şi cântecul acela sublim au fost pentru mine... o revelaţie:cât trebuie să preţuiesc fiecare zi!!!
Am plecat din spital...de-acum se făcuse întuneric de-a binelea., dar nu am vrut decât să merg pe jos spre casă, să am timp să domolesc gândurile şi trăirile care, iată...mă copleşeau...Am plecat de acolo...de parcă mă întorceam de la slujba de înviere:”bucuraţi-vă astăzi...voi, cinstitţi ziua...nimeni să nu iasă flămând”.Da...mă hrănisem...
Sigur că ,după aceea, mi-a fost jenă...Cum? Eu m-am dus acolo cu gândul de a o sprijini pe draga mea prietenă, de a-i fi alături în suferinţă, de a-i şterge lacrimile, şi... când colo, eu am vorbit despre suferinţa mea, lacrimile mele au fost şterse, durerea mea a fost alinată.Cine pe cine ajutase?
Există o logică a suferinţei?Nu.,cel puţin nu una omenească, raţională, în care unu şi cu unu dau neapărat doi, dar...există o logică a suferinţei ce se cadrează în ceea ce se numeşte logica lui Dumnezeu, nu iraţională, absurdă, aşa cum zic unii, ci... supraraţională, cea care leagă orice se întâmplă în lume , de contextul veşniciei.
Păi...ce e logic în faptul că Mântuitorul a murit pentru oameni...cei care L-au desconsiderat, sau Îl desconsideră, cei care L-au rănit şi ...încă Îl mai rănesc...Răspunsul lumii:nebunie...Răspunsul lui Dumnezeu: „Aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea , încât pe Fiul Său L-a dat, ca tot ce crede în El, să nu piară ci să aibă viaţă veşnică”.Noi vedem tot ceea ce se întâmplă prin dimensiunile spaţio-temporale limitate în care ne aflăm, unii 10 ani, alţii 30...alţii 90 de ani.
Eee...dar, când vine vorba de a iubi,şi mai ales de fi iubiţi vrem să înveşnicim clipa, totul să dureze veşnic:nu strigă asta toate cântecele de dragoste?”Te iubesc la nemurire.”, ori ...”iubirea mea veşnică”...sau”dragostea mea eternă”?!!Cine vrea să fie iubit pentru 5 minute, ori numai azi, sau pentru o lună?Ei.,..atunci înţelegem veşnicia?
Ne întrebăm adesea :de ce suferim?”Doamne, aşa mult Ţi-am greşit...?”. Mult, puţin..noi ştim, şi ştie şi Dumnezeu...dar, bine ar fi să ştie şi părintele nostru duhovnicesc...
Un lucru am înţeles în seara aceea de april...că omul ce trece prin suferinţă,- nu mă întrebaţi care e „mecanismul”-, devine pentru cei din jur izvor de bucurie.În suferinţă poţi să te revolţi... „te iei de piept cu Dumnezeu...de ce Doamne, de ce ?”.Să ne aducem aminte de lupta aprigă a lui Iacov cu îngerul lui Dumnezeu, până l-a biruit, cu voinţa bună...”nu te voi lăsa până nu mă binecuvintezi” ..Dacă nu ne vom lăsa până nu-L vom cunoaşte pe Cel ce ne vede lupta cu boala, cu suferinţa, cu durerea din suflet...şi îi vom spune:”nu Te voi lăsa până nu mă îndrepţi,până nu mă luminezi ,până nu mă vindeci”...vom vedea că vom dobândi răspuns...vom vedea că noi vorbim cu Dumnezeu, iar El ne va spune:”iată, rugăciunea ta m-a biruit, da...stăruitor te-ai rugat, aşa ca văduva de care vorbeam în Cuvântul Meu”...Vom avea bucuria împlinirii Cuvântului Său dumnezeiesc...pentru că El nu rămâne dator nimănui. .şi atunci ...Îl vom lăuda pe El.
Cine se întreabă dacă mai sunt sfinţi astăzi, să facă o vizită într-o duminică seară la un spital, la cineva drag, ori necunoscut...Eu am petrecut 2 ore cu unul dintre ei.
Pe perna de spital se odihneau două capete..cel al Părintelui Porfirie, sfânt grec contemporan( al cărui zâmbet divin răsărea din fotografia de pe coperta cărţii,ce o adusesem la rugămintea prietenei mele)şi alături, al scumpei mele,( pe faţa căreia nu am putut să nu remarc uimitoarea asemănare de zâmbet.)..
Zâmbiţi...vă rog...aşa...ce asemănare!!!!


Prof.Maria Ionescu
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (1):


Chiar sunteti profesoara? Dac - de cosmiK la: 08/05/2006 17:19:10
Chiar sunteti profesoara? Daca da, ma bucur sa constat ca mai exista profesori care simt atat de profund. Textul publicat de dumneavoastra m-a uns pe suflet. Sunt atat de putini oameni care mai reusesc sa vada frumusetea din suferinta sau mai bine zis frumusetea zambetului celor care desi sufera au puterea divina de a aduce alinare celor dragi, sau oricarei fiinte care vine in contact cu ei.
Mi-a fost dat sa vad cum de pe chipul unor suferinzi, tintuiti intr-un pat de spital, emana o lumina extraordinara si pareau transfigurati si straini de mediul pamantesc, ca o incarnare vie a ultimului verset din Psalmul XIX: "Si bunatatea Domnului, Dumnezeului nostru sa se reflecte din noi".
In fata unor astfel de oameni te simti dezarmat si gol de orice ganduri negre, toata suferinta pe care o resimteai inainte de a-i vizita, dispare ca prin farmec si constati cum miracolul s-a produs, astfel ca dupa ce vizita s-a incheiat, simti ca traiesti cu adevarat si ca trebuie sa te bucuri de fiecare clipa traita ca si cum ar fi ultima.
Inalt o ruga pentru fiecare suferind care traieste pe pamant fie in spital, fie intr-un scaun cu rotile, fie intr-o "casa" de nebuni, fie printre noi, dar care in pofida suferintei fizice sau psihice iti daruieste o frantura de speranta si iubire pura si curata ca cristalul.

"Doamne, Tu ai fost locul resenditei noastre, de-a lungul tuturor generatiilor"
#121098 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: