-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Iubirea Divină


de anadi108 la: 09/05/2006 07:14:00
modificat la: 11/05/2006 22:47:58
voteaza:
A iubi înseamnă a dărui, a te dărui, adică iubirea înseamnă dăruire.
De obicei această dăruire are loc la nivelul corpului (grosier), sau se referă la obiecte şi idei legate de acesta.
Pe de altă parte iubirea înseamnă atracţie.
Există atracţii slabe, atracţii puternice ... şi “respingeri”.

De fapt totul în această lume se bazeză pe „forţele” iubirii dar toate aceste forţe, sau relaţii, au o mare deficienţă: nu durează decât un timp, pentru că însăşi natura acestei lumi este ... de a fi temporară.

În bhakti-yoga ţelul vieţii este definit ca fiind iubirea, iubirea divină, căci substanţa din care este făcut sufletul, este iubirea divină. Iubirea este prin natura sa spirituală. Implicaţia este că sufletul e spiritual.
Pentru că natura iubirii este spirituală, ea nu aparţine acestei lumii materiale.

Iubirea este locul ataşamentului.
Conştiinţa este locul ataşamentului.
Conştienţa e iubire.
Inconştienţa, ignoranţa, este lipsa iubirii.

În lumea aceasta găsim o formă pervertită a iubirii pure, spirituale.
Cum pervertită? Adică direcţionată către formele trecătoare ale acestei lumii.
Iubirea pură este amestecată cu ignoranţa, ataşamentul aparţinând acestei lumi.
Si totuşi există o lume absolută, adica o lume a relaţiilor eterne, a forţelor eterne ale iubirii.

Iubirea divină înseamnă atracţia firească pentru Cel Atoate Atrăgător, Persoana Supremă, Dumnezeu

Începutul iubirii divine - BHAVA apare atunci când în "inimă" (citta) se revelează bunatatea pură, şuddha-sattva, împreună cu vişeş atma (o forma specifică de atracţie divină), şi atunci razele soarelui iubirii divine îşi fac apariţia la orizontul inimii, şi inima este topită de un potpuriu de gusturi. Aceste gusturi ale iubirii sunt legate de adevăratul Obiect al Iubirii, Cel Atoate Atrăgător, care în sanscrită înseamna Krişna.

Această definiţie este dată de către Rupa Gosvami, în cartea sa Oceanul de nectar al relaţiilor iubirii divine - Bhakti Rasa-amrita Sindhu (1.3.1):

śuddha-sattva-viśeṣātmā / prema-suryāḿśu-sāmyabhāk
rucibhiś citta-māsṛṇya kṛd asau bhāva ucyate


"Bhava, care topeşte şi mai mult inima, decât in stadiul initial, şi care măreşte fără de măsura sentimentul extazului transcendental, şi care transmite un puternic sentiment de posesiune (mamata) pentru Cel Atoate Atrăgător (Şri Krişna) este numită PREMA, iubire divină , de cei care au realizat cunoaşterea."

samyaṇ masṛṇita-svānto / mamatvatiśayaṇkitaḥ
bhāvaḥ sa eva sāndrātmā / budhaiḥ premā nigadyate

(Bhakti rasamrita sindu 1.4.1)

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (29):


anadi - de Horia D la: 12/05/2006 04:29:07
unde l-ai ascuns pe ozzy, nu de alta, dar unii dintre noi inca-i duc lipsa:)))))
si e cam plictiseala pe cafenea fara el!! scoate-l de la naftalina, deconecteaza-i tubul de oxigen, muta-i te rog wheelchair-ul langa un keyboard, fa-i niste intravenoase cu vitamine!!! te rog fa-l sa scrie!!:)))
#121779 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Chiar! - de mya la: 12/05/2006 04:50:59
Chiar! Unde e Ozzy ca ne lipseste...? :)))
#121780 (raspuns la: #121779) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
dupa cum vezi, - de Horia D la: 12/05/2006 04:57:03
suntem cel putin 2 care suntem plini de dragoste:)
#121781 (raspuns la: #121780) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
anadi - de jeniffer la: 12/05/2006 16:27:35
dorim si primim pentru ca nu iubim singuratea si iubim prentru ca acest sentiment ne face placere.natura si creatiile noastre le iubim pentru ca facem parte din ele,iubim isus pentru ca a fost,in imaginatia noastra,cel mai frumos si bun om care a existat.inaintea lui iubeam numai pe dumnezeu si colegii lui,iluzia perfectiunii.soarele ne da lumina,luna ne-o transmite cind soarele nu este la noi si placerea iubirii face ca devenim posesivi.
#121868 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
anadi108 - de BigDefender la: 12/05/2006 20:35:28
Fericiti cei saraci cu duhul,caci a lor va fi Imparatia Cerurilor!
_____________________________________________________________
LUCA13;34=Va dau o porunca noua:Sa va iubiti unul pe altul,cum v-am iubit eu!
#121894 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
big - de jeniffer la: 12/05/2006 20:25:48
inteleg ca pentru tine cei bogati cu duhul nu sint fericiti si ma intreb ce intelegi prin bogati cu duhul.nefericirea nu poate veni din lipsa sau abundenta de duh,ci din ceea ce este gresit in societatea noastra si nu vad in ce cei bogati cu duhul ar fi mai atinsi decit ceilalti.poate ne explici ce inseamna duh pentru tine,sa stim desptre ce vorbesti.imparatia cerului este facuta din atmosfera.
#121920 (raspuns la: #121894) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
big - de jeniffer la: 14/05/2006 01:42:54
fericiti cei care iubesc mama natura,caci a lor va fi imparatia pamintului.ce intelegi prin duh?poate ca duhul nu inseamna numai ce vrei tu.
#122168 (raspuns la: #121894) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Behave yourself - de anadi108 la: 15/05/2006 21:23:29
Horia D a scris:

unde l-ai ascuns pe ozzy, nu de alta, dar unii dintre noi inca-i duc lipsa:)))))
si e cam plictiseala pe cafenea fara el!!

suntem cel putin 2 care suntem plini de dragoste:)

Replică:

Este şi acesta un mod de răspunde cănd nu înţelegi despre ce e vorba.

Iubirea la care se referă Horia D, nu este iubire, in sensul adevarat, sau pur al termenului.
Dragostea acestei lumi … e ca şi cum n-ar fi, pentru că e îndreptată spre formele trecătoare ale energiei materiale ale acestei lumi, care sunt ca şi cum n-ar fi.
Ozy e un timp, şi e pe lungimea ta undă… şi pe urmă nu mai e.

In principiu nu e prea înţelept să te ataşezi de forme, care mai devreme sau mai târziu dispar, pentru că,
a nu avea parte de ceea ce “iubesti”, înseamnă suferinţă.
Pe de altă parte să ai parte, sau să trăieşti cu ceea ce nu “iubesti” naşte de asemenea suferinţă.
Altfel spus ataşamentul, atât în sens pozitiv, cât şi negativ, faţă de lucrurile acestei lumi, naşte suferinţă.
Problema ar fi: Arată-mi şi mie o altă lume, că o mănânc … cu tot cu fulgi.
Na, gut…
În curănd va rula pe şirul Cauzalitate şi Absolut.
#122325 (raspuns la: #121779) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
raspuns - de byon la: 15/05/2006 21:23:29
chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti si n-as avea dragoste sunt o arama sunatoare sau un chimval zinganitor.
si daca as avea darul proorociei, si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic. ...dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se maNIE, NU SE GANDESTE LA RAU, ...acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. dragostea nu va pierii niciodata. 1 corinteni 13 de la 1 si mai departe......aceasta este iubirea divina inscrisa in inima omului...!!!
#122435 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
anadi, ai dreptate.. Iubirea e divina - de Horia D la: 15/05/2006 22:21:51
e di vina pentru ca ea l-a luat pe ozzy, si din cauza ei nu mai are el timp sa bata campii pe aici:((
#122465 (raspuns la: #122325) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
anadi - de jeniffer la: 15/05/2006 23:58:04
'faţă de lucrurile acestei lumi',lumea aceasta este prea frumoasa,dar noi ii stricam uneori aspectul.masinile si armele noastre sint periculoase,dar nimeni nu renunta la ceea ce are pentru a da exemplu,nu se poate aude vocea care spune sa schimbam acestea.
#122488 (raspuns la: #122325) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Iubirea divina este asemanato - de bloom la: 25/05/2006 12:37:52
Iubirea divina este asemanatoare cu "gratia divina" , care are grija de noi:::)))
Da, gratia divina le va rezolva pe toate:::)))
Cu ajutorul gratiei divine..
Umorul asta, ma amuza.
#124177 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bloom - de jeniffer la: 25/05/2006 15:31:28
gratia sau cele trei gratii?divinul,timpul si viata le va rezolva pe toate,ai dreptate.
#124246 (raspuns la: #124177) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
eu zic: - de Horia D la: 25/05/2006 15:35:01
timpul e di vina... in timp toti ajungem in acelasi loc... 6 feet under:)))
#124247 (raspuns la: #124246) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
iar eu adaug: dar di şi numa - de RSI la: 25/05/2006 15:46:48
iar eu adaug: dar di şi numai di vin, poati fi şi di beri !
==================================================
""Cand este vorba de bani, toti sunt de aceeasi religie". - Voltaire "
#124252 (raspuns la: #124247) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Anadi108 - de zaraza sc la: 26/05/2006 22:47:47
Pot iubi mai puternic aceasta realitate probabil pentru ca asa am fost crescuta, materialist...Dar iubesc acum aceasta realitate pentru ca nu pot altfel, am nevoie sa iubesc permanent, constienta fiind ca obiectul iubirii se poate pierde, dar nu si cel care a creat obiectul..., pentru ca ajung la Creator iubind ceea ce a creat. Un pic de suferinta nu strica...Dar multa iubire combinata cu intelepciune e buna totdeauna.

Si...despre ce ai vrea sa discutam?...



cere si ti se va da

#124430 (raspuns la: #122325) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
zaraza - de jeniffer la: 27/05/2006 03:21:28
natura,oamenii,muzica si altele nu iti ajung,mai trebuie si domnul sau doamna?
#124650 (raspuns la: #124430) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Jennifer - de zaraza sc la: 29/05/2006 21:06:52
E treaba mea si a lui anadi108 ce ne trebuie!

cere si ti se va da
#125048 (raspuns la: #124650) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
zaraza - de jeniffer la: 31/05/2006 02:35:14
si iubesti mai mult pe dumnezeu sau pe anadi?
#125312 (raspuns la: #125048) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Iubirea este insăşi substan - de anadi108 la: 01/06/2006 20:31:27
Iubirea este insăşi substanţa din care este făcut Sufletul.
Sufletul fiind acea „substanţă” care nu aparţine lumii materiale.
Sufletul aparţine lumii Absolutului sau lumii spirituale.

În literatura vedică (răspândită în antichitatea pe arealul actualei Indii, Pakistanului şi Bangladeş) se afirmă că sufletul este asemenea unei scântei spirituale care emană din focul care este Soarele lumii spirituale, Personalitatea Supremă.

În cel de-al cincilea vers din Dasa-mula tattva – Cele zece Adevăruri primordiale, descrise de către Sri Crişna Caitanya se spune despre natura sufletului:

sphulińgāḥ ṛddhāgner iva cid-aṇavo jivā-nicayāḥ
hareḥ sūryasyaivāpṛthag api tu tad-bheda-viṣayāḥ
vaśe māyā yasya prakṛti-patir eveśvara iha
sa jivo mukto ‘pi prakṛti-vaśā-yogyaḥ sva-guṇataḥ


Aşa cum multe scântei sar dintr-un foc învăpăiat, la fel nenumărate suflete sunt ca particolele atomice în razele soarelui spiritual, Şri Hari (Personalitatea Supremă).
Deşi aceşti jiva (suflete) nu sunt diferite de Şri Hari, ele sunt de asemenea etern diferite de Acesta. Una dintre eternele diferenţe dintre sufet (jiva) şi Controlorul Suprem (Işvara) constă în faptul că Domnul este controlorul energiei materiale iluzorii (maya), în timp ce sufletul (jiva) poate cădea sub controlul energiei materiale iluzorii (maya) chiar şi în stadiul eliberării (impersonale), datorită naturii sale intrinseci de energie marginală.

Aceast adevăr (tattva) este descris în multe locuri în Vede.

yathā gneḥ kṣudrā visphulińgā vyuccaranti
evam evā smad ātmanaḥ sarvāṇi bhūtā ni vyuccaranti


Bṛhad-āraṇyaka Upaniṣad (2.1.20)

“Nenumăraţi jiva (suflete) emană din brahman, asemena scânteilor ce sar din foc.”
#125598 (raspuns la: #125048) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
anadi - de jeniffer la: 02/06/2006 02:39:54
sintem stapinii sufletului nostru muritor, care intimpina speranta ca va fi mai bine, care detine istoria personala, care ne da o imagine despre noi si ii atribuim iubirea. simtim persoana noastra prin acest suflet, care este totalitatea este-ului nostru.
#125732 (raspuns la: #125598) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Ego-ul - de anadi108 la: 02/06/2006 19:43:04
Dragă Jenifer,

Ego-ul este adevăratul eu, sau sinele, sau adevărata identificare, adică sufletul, iar această definiţie se bazează pe scrierile vedice, a căror cunoştere se bazeză pe ştiinţa experimentală a revelării sufletului şi a Sufletului Suprem, în diferitele Sale aspecte, conform procesului experimental ales.

Adevăratul Eu se numeşte aham în limba sanscrită, şi este identificat cu atma – sufletul sau jiva – fiinţa.

Conform ştiinţei vedice sufletul nu are natura materială, ci aparţine lumii absolutului, adică este spiritual.
Marele înţelept şi sfânt (spiritual) Veda-vyasa, care a compilat (in formă scrisă) cunoaşterea vedică, conform constelaţiilor astronomice descrise în cărţile sale, acum aprox. 5100 de ani, când a început cea de-a patra eră – kali-yuga, din cilcul celor patru ere, care influenţează atmosfera mentală a pământului, reflectată în preeminenţa unui anumit mod al naturii materiale (bunătate, pasiune sau ignoranţă), descrie intr-un mod accesibil fiinţelor umane care trăiesc în această eră, noţiuni de cunoaştere spirituală, în marea epopee Maha-Bharata.

El descrie cum o formă a Adevărului Absolut, care a coborât în lumea materială adică un avatar, şi anume Şri Krişna (în limba sanscrită Cel Atoate Atrăgător), care de către unii yoghini care practică bhakti (procesul serviciului devoţional divin, pentru atingerea iubirii divine) conform tradiţiei bengaleze Gaudiya-Vaişnava, Îl acceptă pe Acesta ca fiind sursa tuturor avatarurilor (formele Personalităţii Supreme care coboară in lumea materială) spune devotului Său Arjuna:

bhūmir āpo 'nalo vāyuḥ / khaḿ mano buddhir eva ca
ahańkāra itīyaḿ me / bhinnā prakṛtir aṣṭadhā
(Bhagavad-gita 7.4)

Această energie materială (prakriti) a Mea are opt diviziuni după cum urmează
pământ (bhUmir) apă (Apa) foc (analaH) aer (vayuH) Kham (ether - spaţiu)
manaH (minte) buddhiH (inteligenţă) Si (ca) desigur (eva) falsul ego (ahaM-kAra).


Adică în afară de Ego - aham, există şi un fals ego – aham-kara.
Falsul ego este o maşină subtilă, asemenea unui câmp informaţional, care îi atribuie Egoului (sufletului) o altă identitate.
Vedele explică necesitatea existenţei falsului ego, prin faptul că sufletul care este de natură absolută (spiritual) nu poate exista într-o lume complet străină lui, care este lumea materială, fără a primi o falsă identificare, adică o identitate materială.

Cu ajutorul acestei maşini subtile, care este falsul ego, sufletul se poate identifica cu corpul grosier şi cel subtil, precum şi cu alte produse ale acestuia,
produse directe sau indirecte, cum sunt copiii sau în general familia.
Cu cât sufletul este mai cufundat in vartejul lumii materiale, el se va identifica cu casa in care se află, cu maşina care îl poartă la serviciu, cu oraşul, ţara, asociaţia sau partidul de care s-a ataşat ...
Daca cineva i-a zgâriat maşina care îl duce la service, zice AU! pentru că inconştient se identifică chiar şi cu o masină de tablă.
Intr-un plan mai subtil sufletul se poate identifica fie cu mintea sau cu inteligenţa, devenind foarte ataşat şi mândru de ideile achiziţionate, respectiv puterea de discernământ achiziţionată...
De exemplu: Cogito ergo sum.
Si asta numai datorita egoului fals (ahaM-kAra).
#125744 (raspuns la: #125732) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
anadi - de jeniffer la: 02/06/2006 21:57:17
aparţine lumii absolutului, adică este spiritual. poti sa imi explici mai bine, cu impresiile tale? eul este omul, in toata faptura lui, cu ideile si trairile lui. sufletul dispare cu incetarea functiilor organismului, numai amintirea poate ramine, in alte suflete.
#125858 (raspuns la: #125744) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Jeniffer a scris "...eul es - de anadi108 la: 03/06/2006 19:00:07
Jeniffer a scris
"...eul este omul, in toata faptura lui, cu ideile si trairile lui. sufletul dispare cu incetarea functiilor organismului..."

Replică:
Afirmaţia
eul este omul, in toata faptura lui, cu ideile si trairile lui …
este doar o speculaţie mentală, nebazându-se pe nici o cunoaştere experimentală, adică nu are nici o bază ştiinţifică.
Eu-l nu este o “descoperire” sau o invenţie a ştiinţei materialiste, ştiinţă care a început să se impună, datorită vacuumului creat de teroarea şi ignoranţa răspândite de creştinismul bisericist.

Eu-l este spiritual , iar acest lucru este confirmat de ştiinţa spirituală . Eul nu are de-a face cu nici un fel de desemnări materiale cum ar fi corpul grosier sau subtil.

Pe ce se bazeză Ştiinţa spirituală ?
Pe realizarea sau cunoaşterea directă a Eului şi Soarelui lumii Spirituale, Personalitatea Supremă.
Şi unde se învaţă aşa ceva ?
La diferite tipuri de şcoli spirituale originale . Acestea nu urmează un sistem de credinţă, ci un sistem de cunoaştere , a cărei cea de-a treia treaptă, de exemplu în sistemul bhakti-yoga este bhajana-krya, adică:

să tolerezi (controlezi) toate aceste impulsuri:
imboldul de a voribi,
imboldurile minţii (găndirea, simţirea şi voirea proiectate asupra lurcrurilor materiale – grosiere sau subtile),
tendinţa de a te înfuria,
imboldul limbii de a gusta “bunătăţile” lumii acesteia,
imboldurile burţii şi ale organelor genitale,
şi atunci eşti îndreptăţit să dai inistrucţiuni despre cunoaşterea spirituală pe întregul pământ.


vāco vegaḿ manasaḥ krodha-vegaḿ
jihvā-vegam udaropastha-vegam
etān vegān yo viṣaheta dhīraḥ
sarvām apīmāḿ pṛthivīḿ sa śiṣyāt


Acesta este pasul hotărâtor pe drumul cunoaşterii spirituale, care pentru un materialist este “ mission impossibile” ;ce să mai vorbim de ţelul (- prayojana) şcolii spirituale, nu diplomă, ci realizarea iubirii divine – premA, şi a Obiectului iubirii divine: Cel Atoate Atrăgător..

Deci, pentru a înţelege şi experimenta Adevăratul Eu, trebuie să urmezi o şcoală spirituală, unde se începe cu modelarea proprie, pregătirea pentru astfel de experienţe,
iar acesta nu este un proces uşor,
şi e numai pentru cei calificaţi pentru o astfel de şcoală.


#125917 (raspuns la: #125858) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
anadi - de jeniffer la: 03/06/2006 21:55:52
incearca sa folosesti vorbele tale pentru a explica ce simti despre sufletul tau, din ce ai scris inteleg numai ca vrei sa contrazici faptul ca sufletul este muritor, ca si cum nemurirea lui a fost demonstrata.
#125998 (raspuns la: #125917) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Sufletul si mintea - de anadi108 la: 04/06/2006 21:23:52
Jeniffer a spus
pentru mine, mesajele tale sint de neinteles.


Dragă jeniffer, nu înţelegi pentru că
nu vrei să înţelegi, (vezi explicaţiile despre minte)
iar aceasta se vede din faptul că nici nu întrebi ceea ce nu înţelegi.
Sufletul nu este numai etern, el are calitatea intrinsecă de a iubi, fiind făcut din iubire, iar
forma de manifestare a iubirii spirituale este serviciul divin pentru Cel Iubit - bhakti-yoga.

Spre reamintire:

1. Ego-ul este adevăratul eu, sau sinele, sau adevărata identificare.
2. Acest eu, care este sufletul, este făcut din iubire pură, care este o energie spirituală,
3. evidenţe pentru această afirmaţie sunt date de cei care experimentează în mod direct această realitate, urmând în mod strict modul de viaţă prescris de diferite şcoli spirirtuale personaliste (care realizeză diferite forme ale Adevărului Absolut).
4. alte evidenţe se găsesc în cunoaşterea spirituală vedică, reflectată în literatura vedică, care confirmă experienţele pe care le au cei ce sunt calificaţi să urmeze anumite şcoli spirituale originale.

Jeniffer a spus

incearca sa folosesti vorbele tale pentru a explica ce simti despre sufletul tau,

Dragă jeniffer,
1. anadi foloseşte propriile sale cuvinte, dar pentru afirmaţiile pe care le face aduce în general evidenţe din cunoaşterea vedică.
2. Sufletul nu se simte. Sufletul se realizeză. Adică este perceput prin reflectare sa în mintea care a devenit pură.

Mintea este o maşină subtilă, un câmp informaţional, asemenea unui recipient în care curg toate informaţiile culese prin oraganele de simţ, prin interfaţa numită creier,.
Mintea are trei functiuni :

Gândirea, Simţirea şi Voirea

Prima funcţiune a minţii este gândirea.
A gândi inseamnă a compara.
Toate informaţiile care curg în minte sunt înmagazinate.
O parte din aceste informaţii sunt acceptate şi sunt înmagazinate in acele biblioteci mentale cu informaţii acceptate,
iar altă parte din informaţii sunt respinse ca nepotrivite cu informţiile acceptate, dar sunt de asemenea înmagazinate, dar în acele biblioteci mentale cu informaţii respinse.
In momentul in care informaţiile respinse devin majoritare şi continue, are loc o deplasare de conştiinţă.
Ce este conştiinţa? Conştiinţa este locul ataşamentului.

Exemple normale de deplasare a ataşamentului sunt in planul schimbarii ataşamentelor materiale.
Exemplul extraordinar este in planul schimbării ataşamentului material într-unul spiritual.
Această deplasare in planul spiritual se realizează prin Purificarea minţii - "spălarea creierului".

Pentru a purifica mintea, trebuiesc purificate organele de simţ, dar pentru a purifica organele de simţ, trebuiesc purificate obiectele organelor de Simţ.
De aceea cei ce practică o cale spirituală încearcă să se îndepărteze de ceea ce îi ţine legaţi de lumea materială.

Cei ce practicau în mod strict yoga sau sfinţii, trăiau in pădure, care este în modul de existenţă al bunătăţii, trambulina pentru modul de existenţă al bunătăţii pure, Şuddha sattva - planul spiritual.

A doua funcţiune a minţii este simţirea.
Aceasta se exprimă in atracţia sau repulsia faţă de obiectul care transmite informaţii (sunete, forme, culori, mirosuri, etc) care sunt culese de organele de simţ.
Iar această atracţie sau repulsie in planul mental se transmite in corpul grosier, mai mult sau mai puţin intens, putând da naştere emoţiilor.

A treia funcţiune a mintii este voinţa,
Datorită sentimentelor de atracţie sau repulsie care sunt transmise în întregul corp
mintea face planuri cum să obţină obiectul atracţiei, sau cum să evite obiectul ce creează repulsia.
Mintea e tot timpul ocupată cu planuri pentru a se bucura de plăceri

Cele trei functiuni ale mintii sunt gandirea, simtirea si vointa.

Aceste informaţii sunt confirmate în literatura vedică, ce a fost compilată de către inţeleptul Veda-Vyasa (aparţinând culturii Indiei antice de acum peste 5100 de ani) există o descriere a acestei maşini subtile.

De menţionat că aceste informaţii intră in categoria ştiinţei revelate in starea de transă, care este baza stiinţei interne, experimentale, spirituale, pe cale de dispariţie, total deosebită de ştiinţa experimentală externă, materială in plin avânt ... (constructiv-destructiv), care totuşi îşi are şi ea meritele ei.

#126108 (raspuns la: #125998) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
anadi - de jeniffer la: 08/06/2006 04:15:59
pentru tine sufletul este nemuritor? daca da, cum vrei sa te inteleg cind sint convinsa ca sint lucruri in care cred doar cei care nu vor sa accepte realitatea? sint prea multi care au acelasi discurs ca mine si nu pot intelege naivitatea religiosilor in ceea ce priveste existenta spiritelor zburatoare.
#126800 (raspuns la: #126108) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Suflet Realitate Majoritate - de anadi108 la: 08/06/2006 19:37:49
Jeniffer a spus:
pentru tine sufletul este nemuritor? daca da, cum vrei sa te inteleg
cind sint convinsa ca sint lucruri in care cred doar cei care nu vor sa accepte realitatea?

Replică
1. Acesta nu este un argument, că sufletul nu ar fi etern, ci este o declaraţie de credinţă ateistă, bazată pe "convingere".
2. Convingerea (ataşamentul) nu este un criteriu de adevăr.
3. Neaceptatare acestei realităţi, este prezentă şi la cei care au o credinţă (convingere) ateistă.

Anadi nu a spus că nu acceptă această realitate. El a realizat că această realitate nu este totul.
Dar vorbind de această realitate, care ne este prezentată de organele de simţ externe, putem spune că adevăratul ei caracter, sau caracterul ei intrinsec este că
Este ca şi cum n-ar fi.
Caracterul iluzoriu al acestei realităţi, constă în faptul că obiectul dorit, uneori obţinut chiar după multă trudă este distrus sau mutilat (abrupt, sau mai încet), în chiar faţa proprii ochi, datorită naturii intrinseci a energiei materiale de a fi mereu altceva, şi atunci poate apare un sentiment
1. de frustrare datorită propriului caracter pasional, ignorant.
2. de detaşare datorită propriului caracter virtuos,
Caracterul depinde de stadiul de conştiinţă atins într-o anumită viaţă.
Detaşarea faţă de această realitate, apare eventual pentru scurt timp, pentru cei care au o continuă asociere materialistă:
Că tot ce ai şi tot ce poţi părere-i tot dacă socoţi
că multe-s tari cum credem noi iar mâine nu-s
să fii cât munţii de voinic sau cât un pumn să fii de mic
cărarea mea şi-a tuturor e tot nimic.

Datorită asocierii îndelungate cu oamenii materialişti, te încadrezi din nou în cursa achiziţionării lucrurilor iluzorii prezentate de această realitate: familie, casă, maşină, diplome...

Convingerea sau conştiinta este asemenea unui cameleon, care dacă i se dă destul timp, ia culoarea mediului în care se află.
Asocierea este esenţială în modelarea conştiinţei (ataşamentului), şi începe cu naşterea.
Nu întămplător ne naştem într-o anumită ţară, într-o anumită familie, într-o anumită confesiune, mai mult sau mai puţin materialistă, uneori sub titulatută religioasă, iar tendinţele iniţiale ale conştiinţei atinse la începutul unei vieţi, pot fi întărite sau nu de noile asocieri.

Jeniffer a spus:
sint prea multi care au acelasi discurs ca mine

Replică
Majoritatea unor păreri nu este un criteriu pentru adevăr ci
Un crteriu politic pentru implementarea dreptului maselor de a alege între diferite rele.
#126833 (raspuns la: #126800) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
- de jeniffer la: 08/06/2006 23:39:06 Modificat la: 28/06/2009 00:19:42
anulat
#126970 (raspuns la: #126833) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...