mi se face dor, cateodata, de soare, de ploaie, de raze ce curg peste mine, siroaie... si mi se face dor de verde, cum vreau sa uit de lumea care nu ma crede... as vrea sa ma ascund in mine, sub haine, piele si os, sau sa ma strecor adanc, in pamant, pana jos... si daca viata ar fi linia mea de sosire, as alerga neobosita, in nestire, pan-as ajunge acolo unde simt ca trebuie sa ajung si de acolo sa imi porneasca un drum si mai lung...
caci, daca viata mea ar fi un alfabet, in fiecare zi as scrie o litera noua, pe care-as invata-o incet si as uita-o pana la ora 2...
oh, cat de dor mi se face de mirosul de primavara cruda, de gustul de lapte de vaca nefiert, de durerea pe care mi-o scrie soarele-n ochi, de muzica ascunsa-n tine...
mi se mai face dor de lene, de patul meu care m-asteapta si-n care bantuie mirosul tau si-o pata de cafea de dimineata... mi se face dor de tacerile pe care le-mpart cand cu tine, cand cu mine si pe care le pastram, zgarciti, numai si numai pentru noi...
mi se mai face dor de un vers de james blunt, si de privirea pe care n-o pot uita, si de cuvintele pe care nu le spui - de insasi viata mea...
caci, daca viata mea ar fi un graunte amarat, tu ai fi vantul care ma poarta, molcom, in zbor; si dac-as fi suvoi, probabil c-am fi amandoi: eu pe acolo, si tu-mprejur, si n-ar mai trebui sa-ndur decat cerul albatru de deasupra noastra sau petecul de verde ce se vede la fereastra....