Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Labirintul iubirii


de Ana Munteanu la: 11/05/2006 15:34:00
modificat la: 11/05/2006 23:09:36
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Capitolul unu



Afară era foarte cald, iar soarele ardea dogoritor. Puţini erau aceia care se încumetau să iasă afară, pe o asemenea căldură. Majoritatea oamenilor preferau să stea în casă, la umbră sau să meargă la plajă. Cu toate acestea, Catedrala Mitropolitană din Timişoara era plină de turişti sau de localnici. Deşi era multă lume în catedrală, nu se putea să nu-l remarci pe bărbatul din faţa altarului, care era în genunchi şi se ruga la Dumnezeu. Acesta era un bărbat la vreo treizeci şi ceva de ani, era brunet şi avea părul tuns scurt. Era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni crem, purta o cămaşă albastră, iar în picioare purta o pereche de sandale maro. Multe priviri erau aţintite asupra sa, dar acestea nu îl deranjau deloc. Avea un corp de invidiat, iar faptul că era foarte bronzat scotea în evidenţă ochii săi mari şi albaştri. După ce şi-a terminat rugăciunea şi-a făcut cruce şi s-a ridicat. S-a îndreptat spre locul în care se vindeau lumânări şi s-a pus la rând. Persoanele de sex feminin aflate în preajma lui îl sorbeau din priviri, dar bărbatul părea obişnuit cu asemenea manifestări. A ajuns la rând, a luat lumânări, după care s-a dus să le aprindă. A spus o rugăciune, a făcut cruce, apoi s-a îndreptat spre ieşire. S-a mai întors o dată către altar şi şi-a făcut cruce, după care a ieşit din catedrală. A coborât treptele şi a pornit către Operă. S-a apropiat de un vânzător ambulant de îngheţată şi şi-a cumpărat o îngheţată mare de ciocolată cu vanilie. Pe cap avea o pereche de ochelari negri, pe care şi i-a pus pe ochi pentru că soarele îi bătea în ochi şi a pornit mai departe, uitându-se prin vitrinele magazinelor pe lângă care trecea. În urma lui mergeau trei puştoaice, sumar îmbrăcate, care încercau să îi atragă atenţia. Una dintre ele, mai curajoasă, spune cu voce tare:
‘’Mmmm, ce tip mişto! ’’După care se uită la el să vadă cum reacţionează , dar acesta se poartă de parcă nu ar fi auzit nimic.
Privirea bărbatului este atrasă de fotografiile aflate în vitrina unui magazin pe lângă care tocmai trecea. Studiază cu atenţie fotografiile, în special pe una dintre ele, în care se afla o femeie foarte frumoasă, în jur de treizeci de ani, cu părul lung şi roşcat, care avea nişte ochi mari şi negri. Bărbatul nu-şi putea lua privirea de la femeia din fotografie. Multe amintiri din liceu îi vin în minte . . . Era la liceu, în clasa a douăsprezecea şi se afla în curtea şcolii. Era în pauză. Ea, femeia din fotografie era şi ea în curte. Era elevă în clasa a noua. În curte se aflau mai mulţi elevi, dar privirea sa a fost atrasă de frumoasa roşcată, cu părul vâlvoi. Era singură şi se purta altfel decât majoritatea elevilor. Strângea mai multe frunze căzute din castanii aflaţi în curtea liceului şi le aduna într-o grămadă, după care le arunca în sus şi le urmărea cu privirea. Vântul adia uşor, iar frunzele, când se ridicau, când se coborau, ca într-un dans. Vântului îi plăcea să se joace în părul ei lung şi încârlionţat. Pe faţa ei se putea citi o mare bucurie, iar el nu îşi putea lua ochii de la ea. Pur şi simplu era fermecat de ceea ce vedea. Se aude soneria şi toţi elevi se grăbesc spre clasele de curs, dar el era aşa de vrăjit încât nici nu şi-a dat seama că se sunase de intrare. În momentul în care EA se îndrepta spre clasa de curs, EL a realizat că doar ei doi mai erau în curtea şcolii. Din acel moment nu a mai putut să îşi ia gândul de la ea. S-a interesat să afle cum o cheamă, unde stă, dacă are fraţi, surori, dacă are prieten şi în fiecare zi de joi îi punea un boboc de trandafir roşu în bancă. Ar fi vrut să o cunoască mai bine, dar îi era frică că va fi refuzat, de aceea a preferat să rămână în umbră. De câte ori putea o conducea acasă , de la distanţă, iar dacă se întâmpla să se afle în preajma ei, inima începea să-i bată cu puterea de parcă ar vrea să -i sară din piept. Ea , prima lui iubire se numea Rodica Neagoe şi era singură la părinţi. De câteva ori a încercat să-i vorbească, dar când ajungea lângă ea nu putea să scoată nici un sunet, din cauza emoţiilor. Rodica era mereu înconjurată de admiratori, iar el nu avea curajul să-i mărturisească ce simte pentru ea. Deşi, au trecut cincisprezece ani de atunci, sentimentele lui nu s-au schimbat deloc. Şi acum o iubeşte la fel de mult, ca în ziua în care a văzut-o pentru prima oară. A cunoscut multe femei, dar nici una dintre ele nu a reuşit să-i fure inima. Acum, după cincisprezece ani ar avea curajul să-i mărturisească ce simte pentru ea, dar a aflat că Rodica s-a căsătorit cu un procuror şi că are un băieţel. Era conştient de faptul că între ei nu va fi niciodată nimic şi cu toate acestea nu a reuşit să o uite. Rodica va fi mereu în inima lui, chiar dacă între ei nu va fi niciodată nimic. A rămas o clipă pe gânduri, după care a aruncat îngheţata într-unul din coşurile de gunoi aflate în apropiere şi hotărât a intrat în magazinul în vitrina căruia erau expuse fotografiile. Înăuntru era răcoare şi nu era decât o femeie tânără, care stătea la o masă şi răsfoia plictisită o revistă. Era îmbrăcată într-o fustă scurtă albastră şi purta un maieu roz. La vederea bărbatului, care tocmai intrase în magazin, femeia vizibil impresionată de bărbatul din faţa ei, spune, emoţionată:
- Bună ziua, cu ce vă pot fi de folos?
- Sărut- mâna, domnişoară! Aş vrea să vă rog ceva, mai deosebit.
- Da. Despre ce este vorba?
- Vedeţi dumneavoastră este vorba de ceva mai neobişnuit, după care se uită în ochii ei.
Femeia îl priveşte surprinsa şi întreabă:
- Despre ce este vorba?
- Aveţi în vitrină fotografia unei vechi şi foarte bune prietene, de care nu mai ştiu nimic de mult timp. Aş vrea să vă rog să-mi daţi şi mie un exemplar , după care se lăsă un moment de tăcere.
- Păi, nu ştiu ce să vă spun. M-aţi luat prin surprindere cu această cerere, pentru că este prima oară când mi se cere aşa ceva. Sinceră să fiu, nu ştiu cum v-aş putea ajuta.
- Vă rog să nu mă refuzaţi, pentru mine este foarte important să am această fotografie.
- Vedeţi dumneavoastră, majoritatea fotografiilor care sunt în vitrină sunt făcute de cel puţin o lună, iar fotografia din vitrină este singurul exemplar pe care îl mai avem şi nu pot să vi-l dau.
- Nu trebuie să-mi daţi neapărat fotografia din vitrină, puteţi să-mi faceţi o copie xerox.
- Bine. Am să vă fac o copie xerox de pe fotografia prietenei d-voastră. Veniţi cu mine până afară să-mi arătaţi despre ce fotografie este vorba .
Cei doi se îndreaptă spre ieşire. Femeia iasă prima, urmată de bărbat. Ajunşi în faţa vitrinei, bărbatul îi arată fotografia, iar femeia începe să zâmbească la vederea ei. Bărbatul o priveşte contrariat şi o întreabă:
- De ce zâmbiţi? Ce vi se pare aşa de hazliu? Şi o priveşte cu atenţie.
- Vedeţi dumneavoastră, persoana din fotografia, pe care tocmai mi-aţi arătat-o trebuia să vină de vreo lună să-şi ridice pozele, dar nu a venit, aşa că . . . pot să vă dau o fotografie şi nu mai trebuie să vă fac un exemplar la xerox. Ce părere aveţi?
- Sunt cum se poate de mulţumit şi vă rămân veşnic îndatorat.
- Să nu exagerăm. Mă bucur că v-am putut fi de folos. După care femeia s-a îndreptat spre intrarea în magazin, urmată de bărbat.
Ajunşi înăuntru, femeia s-a îndreptat spre masă, a tras sertarul şi a scos o cutie în care se aflau mai multe plicuri. A luat un plic şi a pus cutia la loc. A scos o fotografie din plic şi i-a întins-o bărbatului. Acesta a luat-o şi s-a uitat încă o dată la ea, cu atenţie, după care a spus:
- Nici nu ştiţi cât de fericit m-aţi făcut. Această fotografie înseamnă foarte mult pentru mine. Se uită recunoscător la femeia din faţa lui.
- Femeia din fotografie este foarte norocoasă, să aibă un prieten ca dumneavoastră.
- Nu , cred că eu sunt norocos să cunosc o asemenea persoană. Vă mulţumesc încă o dată şi cum am spus . . . rămân dator.
- Nu aveţi pentru ce.
- Sărut -mâna! şi toate cele bune, până data viitoare.
- La revedere! şi mai treceţi pe la noi.
Bărbatul iasă din magazin uitându-se la fotografie, iar femeie îl urmăreşte cu privirea suspinând. Ajuns afară se mai uită încă o dată la fotografie şi spune: " Mi-a fost aşa de dor de tine şi nici nu ştii câte am să-ţi povestesc." După care sărută femeia din fotografie şi o pune în buzunarul de la cămaşă.
Se uită în direcţia catedralei şi spune: "Doamne, îţi mulţumesc pentru surpriza pe care mi-ai făcut-o!" După care, o ia spre Operă.

______________________


Poc! Poc!
- Da! Intră!
Uşa se deschide şi o femeie cu un caiet şi un pix în mână îşi face apariţia.
- M-aţi chemat?
- Da, Carla. Ai terminat de scris ce ţi-am trimis ?
- Da.
- Bine. Să-mi aduci actele şi să arhivezi dosarele acestea.
Femeia dă să plece, dar este oprită de şeful ei:
- Carla, vreau să te rog ceva.
- Da. Cu ce vă pot ajuta domnule procuror?
- Astăzi este ziua lui Dragoş şi nu am timp să merg să-i cumpăr un cadou. Aşa că te rog să mergi tu în locul meu să-l cumperi.
- Dar, eu nu ştiu ce să-i cumpăr. Dumneavoastră ştiţi mai bine ce îi place fiului d-voastră.
- Adevărul e că trebuia să merg cu soţia mea să alegem cadoul, dar am foarte mult de lucru şi nu pot să o însoţesc la cumpărături. Am sunat-o, dar nu era acasă. De aceea, te rog să mergi tu să-i cumperi ceva lui Dragoş.
- Se pare că soţia dumneavoastră a intuit că veţi fi ocupat şi s-a dus singură la cumpărături. Dragoş se va bucura să primească atâtea cadouri.
- Poţi fi sigură, că nu se va supăra.
- Şi ce cadou doriţi să-i faceţi lui Dragoş ?
- Nu m-am gândit, dar îi plac dulciurile, maşinuţele, poate chiar o minge de fotbal.
- Câţi ani împlineşte Dragoş?
- Cinci ani.
- Ce repede trece timpul! Parcă ieri a sunat doamna Smaranda, ca să vă anunţe că soţia dumneavoastră a fost dusă la spital, pentru că naşte şi nu pot să uit ce fericit aţi fost când aţi aflat că aveţi un băiat.
- Într-adevăr, Dragoş e cea mai mare realizare a mea şi sunt foarte bucuros, că am un fiu, care să-mi ducă numele mai departe.
A urmat un moment de tăcere, în care procurorul se uită în gol, iar secretara lui se uită la el, aşteptând indicaţii. Procurorul Rămureanu tresare, parcă trezit dintr-un vis şi spune:
- Păcat că tatăl meu nu mai trăieşte să-şi vadă nepotul, ar fi foarte mândru de el. Dar să ne oprim aici, pentru că mai avem multe de făcut pe ziua de azi. Bagă mâna în buzunarul din interiorul sacoului şi scoate portofelul. Ia bani din portofel şi îi întinde secretarei.
Carla ia banii şi se îndreptă spre ieşire.Ca şi cum ar fi uitat ceva, Vlad Rămureanu spune:
- Să-mi aduci actele pe care le-am cerut, înainte de a pleca în oraş.
- Da. Le aduc imediat.

_____________________


- Nici măcar astăzi nu a putut să facă o excepţie, . . . doar e ziua fiului său!!
- A sunat să-ţi spună că nu poate veni cu tine, dar erai plecată la alimentară.
- Şi cu ce mă încălzeşte pe mine, că a sunat să spună, că este ocupat şi nu poate veni cu mine în oraş, să cumpărăm un cadou pentru unicul său fiu. Pentru Dragoş, astăzi este o zi importantă, iar tatăl lui, ca de obicei nu are timp pentru el. Nu m-aş mira, dacă a uitat, că astăzi Dragoş împlineşte cinci anişori.
- Rodica, să nu exagerăm! spune Smaranda, soacra ei. Ştii foarte bine că Vlad îşi iubeşte foarte mult fiul şi ar face orice, ca să îl vadă fericit.
- Da. Este adevărat .Vlad îl iubeşte foarte mult pe Dragoş şi îi face toate poftele.
- Vlad ţine foarte mult la familia lui, chiar dacă în ultimul timp nu prea a arătat acest lucru. A muncit mult ca să ajungă ceea ce este astăzi şi ar fi păcat să-l condamni pentru că îşi face datoria.
- Ştiu cât de mult înseamnă pentru el munca lui şi nu de aceea sunt supărată pe el. Dar în ultimul timp îl văd doar seara când vine să se culce. Şi parcă asta ar fi prea puţin: îşi mai ia de lucru şi acasă, în week-end, de parcă nu ar avea ce face acasă, de parcă noi nici nu am exista. Spuneţi-mi, dumneavoastră ce aţi face în locul meu ?
- E greu să te pui în locul altei persoane, unicul sfat pe care pot să ţi-l dau este următorul: să-ţi asculţi întotdeauna inima. Ea nu te va minţi niciodată.
- Ştiu că mă iubeşte şi mai ştiu cât de mult ţine la Dragoş, dar nu pot să înţeleg …de ce, dacă ne iubeşte atât de mult ne neglijează, de ce nu stă mai mult timp cu noi, cum era înainte. S-a schimbat foarte mult, parcă nu ar fi el. Nu mai ştiu ce să cred.
- Când trăia soţul meu, şi stătea peste program mă supăram şi eu, ca şi tine, dar acum nu mai m-aş supăra, m-aş mulţumi să ştiu că trăieşte şi că este lângă mine, chiar dacă stă peste program şi vine mai târziu acasă.
- Iertaţi-mă, nu am vrut să vă întristez. Ştiu cât de mult l-aţi iubit pe soţul dumneavoastră şi cât de mult aţi suferit când l-aţi pierdut. Sper să nu cunosc niciodată atâta suferinţă.
- Da. E foarte greu pentru ce-l care rămâne în viaţă. Amintirile şi Vlad m-au ajutat să supravieţuiesc. Nu ştiu ce m-aş fi făcut, dacă nu era Vlad, nu cred că aş fi rezistat, de atâta durere, mai ales că eram căsătoriţi doar de doi ani.
Rodica se uită la ea şi vede câtă suferinţă şi durere era în privirea ei. Chiar în acest moment, Dragoş vine în fugă spre ele, zicând:
- Mama, când vine tati acasă?
- Trebuie să ajungă, dragul meu. Îl priveşte cu multă dragoste şi îşi trece mâna prin părul lui şi îl ciufuleşte.
- Măcar pot să deschid cadourile?
- Nu, dragul meu. Trebuie să aşteptăm să vină şi tatăl tău acasă.
- Am auzit că tatăl tău ţi-a pregătit o surpriză, aşa că va trebui să aşteptăm până vine el acasă, ca să vedem despre ce este vorba, spune Smaranda, bunica lui, în timp ce îl luă în braţe.
- O surpriză? Mi-a pregătit o surpriză? Ce surpriză? Hai, buni, spune-mi!
- Dacă ţi-am spune, nu ar mai fi surpriză. Nu-i aşa? Spune Rodica misterioasă.
- Ai dreptate mama, dar nu mai am răbdare să aştept până vine tata acasă de la serviciu. Se gândi el ce se gândi şi apoi spune: Mai bine sună-l la serviciu, ca să se grăbească, să vină cât mai repede acasă.
- Sunt sigură că tatăl tău s-ar bucura foarte mult să vorbească cu noi la telefon, dar dacă l-am suna i-am lua din timp şi nu ar mai ajunge la timp acasă.
- Atunci, nu îl mai suna, ca să-şi termine treaba cât mai repede şi să vină acasă.

______________________


Era foarte cald în compartiment, iar Anca este din ce în ce mai agitată. Mai puţin şi ajunge la Bucureşti. Este nerăbdătoare să ajungă acasă şi vrea să-i facă o surpriză logodnicului ei, Radu, care o aştepta peste trei zile. S-a simţit foarte bine în concediu, acasă la părinţi, dar îi era foarte dor de viitorul ei soţ. Păcat că nu a putut să vină şi el cu ea la Timişoara, dar era foarte ocupat şi vroia să-şi termine treaba până când urmau să se căsătorească. Anca Stamate şi Radu Cristescu erau prieteni din facultate şi se iubeau foarte mult. Datorită împrejurărilor au tot amânat căsătoria, dar acum erau mai hotărâţi ca niciodată să ducă la bun sfârşit acest fapt. Întâmplarea a făcut ca cei doi să fie colegi şi la locul de muncă, adică la Spitalul Clinic Titan din Bucureşti, secţia Oncologie. Amândoi erau foarte fericiţi şi aşteptau cu nerăbdare ziua în care se vor căsători. Trenul a intrat în gară. Tânărul care stătea în faţa Ancăi nu o scapă din vedere, dar Anca era prea agitată ca să-şi dea seama că persoana din faţa ei se uită prea insistent la ea. Lumea din tren a început să se îndrepte spre ieşirea din vagon. Anca s-a ridicat, ca să-şi dea jos bagajele, iar tânărul din faţa ei s-a ridicat şi i s-a adresat:
- Îmi daţi voie să vă ajut?
- Bineînţeles, spune Anca.
Tânărul coboară bagajele, iar Anca spune:
- Vă mulţumesc.
- Plăcerea este de partea mea, spune tânărul şi o fixează cu privirea.
Puţin jenată de insistenţa privirii tânărului se întoarce şi începe să se îmbrace, ca şi cum nu ar fi observat nimic. Dacă Anca s-ar fi întors şi ar fi văzut privirea tânărului s-ar fi speriat. Îşi ia bagajele şi se îndreaptă spre ieşire. Anca se uită pe geam şi caută pe cineva, cu privirea. Ajunge la uşă, nu ştie cum să facă să coboare mai repede, dar are prea multe bagaje şi nu ştie pe care să-l coboare primul. În urma ei era multe persoane, care aşteptau să coboare. Pe peron era multă lume, unii tocmai au coborât şi se îndreptă spre ieşirea din gară, alţii aşteptă pe cineva, mai erau taximetrişti şi hamali. În timp ce Anca coboară din tren ,două mâini puternice o prind şi o ajută să coboare. Anca tresare, dar când întoarce capul şi îl vede pe Sebastian răsuflă uşurată:
- Nici nu ştii, ce mult mă bucur să te văd!
- Îmi închipui, spune Sebastian zâmbind, după care coboară bagajele Ancăi.
- De unde ai ştiut că vin astăzi, cu trenul acesta?
- Am vorbit aseară cu mătuşa, după ce ai plecat tu la gară şi m-a rugat să te aştept pentru că ai multe bagaje. Şi îţi dai seama că nu puteam să o las pe verişoara mea preferată, să care atâtea bagaje.
- Nici nu-ţi dai seama ce bine îmi pare că ai sunat-o pe mama aseară şi că ai venit să mă ajuţi. Nici nu vreau să mă gândesc cum aş fi ajuns acasă, dacă nu veneai tu.
- Nici o problemă, dar nu uita că îmi rămâi datoare.
- Se rezolvă. Care ţi-e dorinţa Stăpâne? spune Anca zâmbind.
- Tot mi-ai promis că îmi vei face cunoştinţă cu Irina, colega ta şi din nu ştiu ce motiv tot m-ai amânat. Dar, acum nu mai scapi. Aşa că, să nu-ţi faci program pentru acest sfârşit de săptămână.
- Am scăpat ieftin de data aceasta şi îţi promit că în acest week-end o vei cunoaşte pe Irina.
- Sper să nu intervină nimic şi să-mi strice planurile.
- Sper şi eu şi ai grijă! că nimeni nu trebuie să ştie că m-am întors. Ai înţeles ?
- Am înţeles. Să trăiţi! După care cei doi izbucnesc în râs, fără să îşi dea seama că cineva îi urmăreşte cu mare atenţie.

___________________


Se aude soneria de la uşă şi Carla se îndreaptă spre uşă şi deschide.
Se trezeşte faţă în faţă cu fratele ei, Nicu.
- Tu!!!! Eşti ultima persoană pe care aş vrea să o văd în momentul acesta. Ce doreşti? Ţi-am spus de nenumărate ori să uiţi că ai o soră, atâta timp cât nu-ţi schimbi anturajul şi preocupările.
- Ai vrea tu, surioară, dar vezi tu . . . sângele apă nu se face. Aşa că mai bine m-ai lăsa să intru .
- Bine. Intră.
Nicu intră înăuntru şi se trânteşte pe un fotoliu şi spune:
- Avem multe de discutat, aşa că mai bine ia loc şi ascultă cu atenţie ce îţi spun pentru că nu am să mă repet.
- Dacă vrei bani, îţi spun de acum că nu am, ca să nu pierdem timpul degeaba.
- Nu. Nu este vorba de bani. Este vorba de ceva mult mai serios. Este o chestie de supravieţuire, ca să mă exprim mai sofisticat. Nicu spune acestea privindu-şi sora ironic.
- Te ascult, aşa că fi scurt şi la obiect.
- Cum doreşti. Vreau şi accentuez, VREAU, nu te rog, să mă ţi-i la curent cu tot ce face scumpul tău şef.
- Poftim?
- Da. Ai auzit bine. VREAU să ştiu tot ce face şeful tău şi vreau să ştiu tot ce are despre domnul John şi despre Creier. Se uită direct în ochii Carlei şi accentuează: TOT.
- Eşti nebun, dacă crezi că voi face ceea ce îmi ceri, spune Carla luată prin surprindere .Şi la urma urmei ce te interesează pe tine ce face şeful meu şi la ce dosar lucrează.
- Asta, nu e treaba ta. Tu fă ce ţi-am spus şi totul va fi OK, altfel . . .
- Altfel ce?
- Altfel vei avea plăcerea să cunoşti o altă faţă a mea, care sigur nu te va încânta.
- Ce vrei să spui?
- Mai bine ai face ce ţi-am spus şi nu ai mai pune atâtea întrebări.
- Mai bine, ascultă-mă tu cu atenţie! În primul rând, să nu crezi că mă intimidezi, dacă vii, aşa, în casă la mine şi mă ameninţi, iar în al doilea rând, cum îţi permiţi să vii la mine să mă ameninţi? Sunt sora ta şi singura ta rudă în viaţă. Eu te-am ajutat întotdeauna când ai avut probleme, iar tu vii la mine şi mă ameninţi drept răsplată?! Ce se întâmplă cu tine? Nu te recunosc! Se uită cu atenţie la fratele ei şi supărată se aşează pe fotoliul de lângă ea.
- Cu cât ştii mai puţin, cu atât mai bine. Şi ar fi mai bine să mă iei în serios, pentru că nu glumesc, iar cei pentru care lucrez nu m-ar ierta, dacă nu le duc informaţiile, de care au nevoie. După care se aşează pe canapea, ferindu-şi privirea.
- Cum adică? Pentru cine lucrezi şi de ce nu te-ar ierta, dacă nu le duci informaţiile pe care ţi le-au cerut?
- Nu pot să-ţi spun. Este vorba de ceva foarte serios şi foarte important în acelaşi timp şi e mai bine ca tu să nu ştii nimic despre ce e vorba . . . Altfel viaţa ta ar fi în pericol şi nu mi-aş ierta niciodată, faptul că, din cauza mea ai păţit ceva.
- În ce te-ai băgat de data asta? Pentru cine lucrezi?…Dar e clar pentru cine lucrezi, nu-i aşa? Doar persoanele în cauză, pot fi interesate de datele, pe care organele de control le au despre ele şi despre afacerile lor. Nu-i aşa? Carla îşi fixează fratele cu privirea, dar acesta nu spune nimic. Răspunde-mi! Cu tine vorbesc! Am sau nu dreptate?
Nicu se ridică de pe canapea, se uită la Carla şi dă să spună ceva, dar se răzgândeşte şi se îndreaptă spre ieşire. Carla se ridică din fotoliu şi se îndreaptă spre el, căutându-i privirea. Îşi cunoştea fratele şi ştia că îi va spune despre ce este vorba, trebuia doar să insiste. Între ei, nu au existat secrete, iar Nicu venea întotdeauna la ea să îi ceară sfatul. Şi-a dat seama că ceva nu e în regulă, pentru că niciodată nu l-a văzut aşa de speriat pe fratele ei.
- Spune-mi, de ce ţi-e aşa de frică de Creier şi de acest John? Cu ce te au la mână, de te-au făcut să vii să mă ameninţi? Cu ce?
Nicu o priveşte în ochi şi cu o mare tristeţe în glas îi spuse:
- Dacă nu fac ce îmi cer, voi pierde tot ce este mai important pentru mine, iar dacă s-ar întâmpla aşa ceva …eu … aş muri de durere.
Carla îl priveşte uimită pe Nicu, deoarece ştia că fratele ei nu are nici un fel de lucru de valoare şi nu înţelege de ce ar muri el de durere, dacă ar pierde acel lucru:
- Şi ce este atât de important pentru tine, încât te-au convins să faci ceea ce faci?
- TU …TU eşti cel mai important lucru din viaţa mea şi nu mi-aş ierta niciodată, dacă din cauza mea ţi s-ar întâmpla ceva.
Pentru prima oară, Nicu a avut curajul să îşi privească sora, în ochi. Carla a putut vedea în ochii lui multă suferinţă şi disperare, iar cele mărturisite, de fratele ei au lăsat-o fără grai. Între ei doi a fost întotdeauna o legătură puternică, şi se iubeau foarte mult, deşi Nicu a luat-o pe un drum greşit, ea nu l-a judecat niciodată şi l-a sprijinit mereu când a avut probleme cu Justiţia. Cu toate acestea, el nu i-a spus niciodată că o iubeşte sau că ar fi importantă pentru el. Faptele lui, n-au făcut decât să o convingă că nu i-ar păsa de ea prea mult şi că lipsa ei ar trece neobservată. Lacrimile din ochii lui Nicu au impresionat-o foarte mult şi înduioşată se apropie de Nicu. Ajunsă lângă el, îl ia în braţe şi plângând îi spune:
- Şi eu te iubesc la fel de mult, dragul meu frate.

__________________


Ţrrr! Ţrrr!
- Alo! Da!
- Eu sunt.
- Te ascult.
- Încă nu avem informaţiile, dar le vom avea în timp foarte scurt.
- Ţi-am spus să nu mă suni la numărul acesta ,decât dacă este vorba de vreo urgenţă.
- Ştiu, dar mă gândeam să încercăm să-l atragem de partea noastră pe procurorul Rămureanu.
- Ştii că ai haz! Ce crezi, că dacă procurorul Rămureanu putea fi cumpărat ,îl mai trimiteam pe Petrean la soră-sa pentru informaţii?
- M-am gândit şi eu aşa, dar d-voastră ştiţi mai bine.
- Sper să primesc cât mai repede informaţiile, pe care ţi le-am cerut, altfel schimb placa şi nu cred că ai vrea să cunoşti această latură a mea.
- Nu vă faceţi probleme, am să rezolv ceea ce mi-aţi cerut. Nicu îmi este dator şi nu mai poate da înapoi. Ştie ce îl aşteaptă, dacă nu obţine informaţiile, pe care i le-am cerut.
- Sper că va obţine acele informaţii, altfel procurorul Rămureanu va avea nişte surprize, nu tocmai plăcute.
- Bineînţeles şefu’. Nu vă faceţi griji. Imediat ce am informaţiile vă anunţ.
- Aşa să faci.
După care, persoana de la celălalt capăt al telefonului a închis. John a pus receptorul în furcă şi a rămas pe gânduri. Era foarte speriat. De mult timp nu l-a mai văzut aşa de nervos pe Creier, iar procurorul nu făcea decât să le îngreuneze situaţia. Nu degeaba, Creierul îşi făcea probleme.
Trebuie să facă ceva, nu poate risca să meargă din nou la pârnaie. Dacă va fi nevoie va face pact şi cu diavolul, chiar dacă acesta se numeşte Rămureanu, numai să scape de închisoare.

__________________



’’ Ce să fac? Cum să-l ajut pe Nicu? Era aşa de speriat, încât nu ştiu ce să mai cred. Oare, chiar suntem în pericol, cum a spus fratele meu sau a vrut doar să mă sperie, ca să îi dau informaţiile pe care mi le-a cerut. Să îi spun şefului meu despre această conversaţie sau să mai aştept să văd ce se mai întâmplă?…Mai bine aştept să văd ce se va întâmpla, poate că nu e decât o cacealma…dar nu. Nicu era prea speriat şi prea serios în timpul discuţiei, pe care am avut-o. Dacă prin tăcerea mea îi pun în pericol viaţa şefului meu? O, Doamne ce să fac?’’

___________________


- Sergiu, te-am chemat ca să îţi spun că am vorbit cu doctorul Cernea, de la Spitalul Clinic Titan, din Bucureşti . Şi ce crezi? Îl priveşte pe doctorul din faţa lui şi continuă: Unul dintre doctorii, care lucra la Secţia de Oncologie a avut un accident de maşină şi a murit, dar au nevoie de un alt doctor care să îi ia locul. Iar eu te-am recomandat pe tine. Postul este al tău, dacă îl doreşti. Ce spui, te interesează?
Bărbatul aflat în faţa doctorului Marin, nu era altul decât bărbatul de la catedrală, care prin simpla sa prezenţă a atras privirea multor persoane aflate în preajma sa. Acesta îl privea uimit pe profesorul şi îndrumătorul său:
- Cum să nu, domnule profesor. Nici nu mă aşteptam la aşa ceva. Acest nou loc de muncă nu face decât să continue seria surprizelor, care apar în viaţa mea, în ultimul timp.
- Într-adevăr, viaţa ta se schimbă tot mai mult. Pe neaşteptate primeşti o moştenire, tocmai în capitală, unde poţi să o iei de la început, să îţi faci noi prieteni şi poţi să îţi îndeplineşti visurile legate de meseria pe care o practici şi cine ştie ,poate că acolo o vei întâlni şi pe aleasa inimii tale.
- Am întâlnit-o pe femeia vieţii mele, dar este o dragoste imposibilă.
- De ce?
- Pentru că este vorba despre o femeie căsătorită. Am cunoscut-o în liceu. A fost dragoste la prima vedere, dar nu am avut curajul să mă apropii de ea. Mereu era înconjurată de admiratori, iar mie îmi era frică că va râde de mine, dacă îi voi spune ce simt pentru ea. Am curtat-o, fără ca ea să ştie că este vorba de mine, apoi am terminat liceul, m-au luat la armată, după care am dat la facultate. Un timp nu prea am avut veşti despre ea, dar acum ştiu că este căsătorită cu un procuror şi că are un băieţel. După cum vedeţi, nu se mai poate face nimic.
- Mi-ar fi plăcut să o cunosc şi eu pe această femeie, care, din câte ştiu eu este singura, care a ajuns la inima ta. Cum o cheamă?
- Rodica şi dacă vreţi, vă pot arăta o fotografie cu ea.
- Ai o fotografie cu ea? Arată-mi o dată fotografia! Ce mai aştepţi?
- Staţi puţin, am să v-o arăt imediat. Sergiu a scos portofelul din buzunarul de la pantaloni şi a luat fotografia din el. A întins-o doctorului Marin, care a studiat-o cu mare atenţie.
- Într-adevăr, Rodica este o femeie foarte frumoasă. Păcat că nu ai avut curajul să-i mărturiseşti dragostea ta. Cine ştie care ar fi fost situaţia acum.
- Da. Şi eu mă întreb de multe ori, ce s-ar fi întâmplat dacă i-aş fi spus Rodicăi că o iubesc şi că îmi doresc să îmi petrec restul vieţii alături de ea. Oricum eram foarte tineri atunci….
- Cred că cel mai bun sfat pe care ţi-l pot da este să încerci să o uiţi pe Rodica. După cum ai spus şi tu, voi doi nu aveţi nici un viitor împreună, iar amintirea ei nu face decât să te oprească să-ţi trăieşti viaţa. Sunt sigur că jumătatea ta există şi nu este Rodica. Rodica este prima ta dragoste, şi nu o vei uita niciodată. O vei purta întotdeauna în inima ta, dar nu ea este cea care ţi-a fost hărăzită. Ai să vezi.
- Nimeni nu va lua locul Rodicăi în inima mea niciodată. Sunt sigur de ceea ce simt pentru ea şi sunt convins că nici o altă femeie nu va putea trezi în mine asemenea sentimente.
- Nu se ştie niciodată. Ascultă ce-ţi spun eu: atunci când te vei aştepta mai puţin, vei întâlni o femeie, care te va face să simţi ce nu ai mai simţit până acum, nici chiar pentru Rodica. Iar dragostea pe care o simţi acum, pentru cea care suferi va fi înlocuită cu noi sentimente.
- Nimeni nu mă va face să-mi schimb sentimentele, pe care le nutresc pentru Rodica.
- Nu fi aşa de neîncrezător, pentru că nu ştii ce îţi aduce ziua de mâine.
- Dacă nu a fost să am noroc în dragoste, bine că măcar financiar îmi merge bine.
- Aşa e. Din acest punct de vedere, nu ai de ce să te plângi.
- Dacă ar fi să aleg între dragoste şi bani, aş alege dragostea, dar din păcate nu pot face nimic în acest sens.
- Ştie Dumnezeu ce face, să nu te îndoieşti de asta niciodată.
- Ce va fi, va fi , oricum nu pot face nimic pentru a schimba ce îmi este scris.
- Aşa este. Singurul lucru pe care îl regret este că drumurile noastre se despart. Sper însă să mai vorbim la telefon, iar când îţi vei întâlni jumătatea să-ţi aduci aminte de mine şi de ceea ce ţi-am spus.
- Bineînţeles că vom păstra legătura, iar când o voi întâlni pe cea care îmi este sortită, d-voastră veţi fi primul care va afla. Îmi veţi lipsi foarte mult. Nimeni nu a făcut atâtea pentru mine şi nimeni nu m-a ajutat atât de mult, ca d-voastră.
- Şi tu ai să îmi lipseşti foarte mult. Pentru mine, tu ai fost fiul pe care mi l-am dorit întotdeauna, dar pe care nu l-am avut.
Cei doi bărbaţi se îmbrăţişează. Atât Sergiu ,cât şi doctorul Marin sunt foarte emoţionaţi.

_____________________


Smaranda intră în sufragerie, având în mâini o tavă cu două ceşti de cafea, proaspăt făcută. Rodica stă pe canapea, îngândurată. Smaranda se apropie ,pune tava cu ceştile de cafea pe masă, după care ia o ceaşcă cu cafea şi i-o întinde Rodicăi:
- Uite, ţi-am adus o cafea, aşa cum îţi place ţie!
- Mulţumesc, chiar îmi doream să beau o cafea. Rodica ia ceaşca de cafea, de la Smaranda şi bea o gură de cafea. Mmmm, e foarte bună!
- Mă bucur că îţi place. Ce mai faci?
- Ce să fac? La fel. Nimic nu s-a schimbat.
- Unde e Rodica, cea pe care o cunosc eu? Aceea Rodica era plină de viaţă şi foarte optimistă. Nimic nu-i stătea în cale, când îşi dorea ceva, acea Rodica era o adevărată luptătoare. Spune-mi ce s-a întâmplat cu ea?
- Acea Rodica nu mai există de mult timp. Spuse Rodica cu multă tristeţe în glas.
- De ce? Ce s-a întâmplat cu ea?
- Nu ştiu, chiar nu ştiu. Acea Rodica, era o femeie fericită şi se simţea în siguranţă alături de bărbatul pe care îl iubea, se simţea protejată, se simţea dorită, Rodica de acum este foarte obosită, de atâtea încercări prin care a trecut şi se simte foarte neglijată şi singură. Cea de acum încearcă să-şi recupereze soţul, pe care simte că îl pierde tot mai mult, pe zi ce trece.
- Ai vorbit cu el? I-ai spus ce simţi şi ce ţi-ai dori?
- Nu. Când să vorbesc cu el? Toată ziua este plecat la serviciu. Vine seara şi atunci nu pot discuta cu el, pentru că este foarte obosit. În week-end nu putem vorbi, pentru că are de lucru. Mereu este ocupat. Spuneţi-mi, când să vorbesc cu el, dacă mereu este ocupat? Când îşi poate face puţin timp şi pentru soţia lui?
- Ştiu ce greu îţi este şi cât de rău te simţi, dar singura soluţie pe care o ai este să vorbeşti cu Vlad. Trebuie să-i spui tot ce ai pe suflet şi ce aştepţi de la el. Altfel, el nu va şti ce se întâmplă cu tine şi va crede că totul este în regulă.
- Este atât de ocupat, încât dacă aş pleca nici nu şi-ar da seama că nu mai sunt. Resemnată, Rodica ia o gură de cafea şi cu tristeţe se uită la o fotografie aflată în bibliotecă, în care era ea, Dragoş şi Vlad.
- Cum poţi să spui aşa ceva? Vlad te iubeşte foarte mult şi ar face orice pentru tine şi pentru Dragoş. Pune-te în locul lui, tu ce ai face, dacă ai fi în locul lui şi ai avea atâtea responsabilităţi? Ce ai face? Le-ai neglija?
- Nu. Bineînţeles că nu le-aş neglija, dar familia ar fi pe primul loc.
- Oare?
- Ce vreţi să spuneţi?
- Dacă nu mă înşeală memoria, înainte de a afla că eşti însărcinată lucrai şi tu toată ziua. De-abia te-a convins Vlad să renunţi la lucru sau … mă înşel?
- Da. E adevărat că înainte de a-l naşte pe Dragoş stăteam foarte mult la lucru, dar niciodată nu l-am neglijat pe Vlad, aşa cum face el cu mine.
- Rodica, trebuie să înţelegi un lucru: bărbaţii sunt altfel decât noi. Ei nu sunt aşa de sentimentali, iar unii dintre ei, cred că este de ajuns să aducă bani în casă. Ei nu îşi dau seama că mai au şi alte responsabilităţi, pe lângă faptul că muncesc, pentru a asigura un trai decent familiei. Dar aşa sunt bărbaţii şi oricât ne-am strădui, nu putem să îi schimbăm.
- Păcat că, Vlad nu realizează cât de important este pentru noi, familia lui, să îl avem în mijlocul nostru şi să petrecem cât mai mult timp împreună.
- Draga mea, va veni o zi în care Vlad îşi va da seama cât de mult înseamnă familia pentru el şi se va schimba.
- Sunt tare curioasă, să o văd şi pe asta. Sper din tot sufletul, să se întâmple aşa ceva, pentru că îl iubesc foarte mult şi nu aş vrea să îl pierd pentru nimic în lume.
- De ce să îl pierzi? Aşa ceva nu se va întâmpla. Voi sunteţi tineri şi aveţi toată viaţa înainte. Trăiţi clipa şi nu lăsaţi pe nimeni şi nimic să vă umbrească fericirea. Acesta este cel mai bun sfat pe care ţi-l pot da.
- Aveţi dreptate, faptul că este foarte devotat muncii sale, nu ar trebui să mă deranjeze atât de mult. Eu ştiu cât de mult mă iubeşte şi cât de mult ţine la familia noastră. În loc să mă plâng atât, ar trebui să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru clipele frumoase, pe care mi le-a dăruit, pentru că suntem sănătoşi ,pentru că mi-a dăruit un băieţel, care este lumina ochilor mei şi pentru că mi-a hărăzit un soţ atât de minunat. La urma urmei, nu am ce îi reproşa lui Vlad, bineînţeles, exceptând faptul că acordă prea multă atenţie muncii sale.
- Rodica, îţi voi da un sfat, pe care sper să îl urmezi. Cât mai repede posibil discută cu Vlad despre tot ceea ce te deranjează şi nu îţi convine. Fii sinceră cu el şi ai să vezi, cum totul se va rezolva. Dacă nu îi vei spune ce te doare, el nu are de unde să ştie că tu suferi şi va crede în continuare că totul este în regulă.
- Ca întotdeauna…aveţi dreptate. Nu ştiu ce m-aş face fără d-voastră şi fără ajutorul ,pe care mi-l daţi în momentele de criză. Acesta este unul din motivele pentru care vă iubesc şi vă respect atât de mult.
- O, draga mea. Şi eu te iubesc şi ţin foarte mult la tine. Tu eşti pentru mine fiica, pe care mi-am dorit s-o am, dar, pe care datorită împrejurărilor nu am putut să o am.
Cele două femei se îmbrăţişează, cu lacrimi în ochi.
- Şi eu vă iubesc şi ţin foarte mult la d-voastră şi nici nu ştiţi ce mult înseamnă pentru mine, că pot vorbi deschis cu d-voastră.



























Capitolul doi





Uşa se deschide şi Carla intră în biroul lui Vlad având în mână mai multe hârtii, pe care le pune pe masă, în faţa lui Vlad.
- Am adus toate actele pe care mi le-aţi cerut şi am făcut şi copii xerox de pe ele.
- Bine. Mulţumesc. Vlad ridică privirea şi vede că ceva nu este în regulă cu Carla:
- S-a întâmplat ceva? Totul este în regulă?
- Nu, totul este în regulă.
- Nu ştiu de ce, dar am senzaţia că ţi s-a întâmplat ceva, care te supără, dar dacă nu vrei să îmi povesteşti nu-i nimic. Sper ca totul să se rezolve cu bine şi să nu te mai văd aşa de tristă.
- Nu e nimic de povestit, doar că ziua de astăzi nu este una din zilele mele bune.
- Aşa să fie cum spui tu.
Carla dă să iasă din birou, când îşi aduce aminte de ceva:
- Domnule procuror, nu mi-aţi spus cum a reacţionat Dragoş când a văzut ce i-aţi făcut cadou, de ziua lui.
- Sincer să fiu, nu am văzut cum a reacţionat Dragoş când a găsit cadoul, pentru că dormea când am ajuns eu acasă, iar dimineaţa, când am plecat, el încă dormea. Dar, mama mi-a spus că a fost foarte încântat de cadou.
Carla îl priveşte cu tristeţe şi îi spune:
- Păcat, că nu îi acordaţi atenţia cuvenită fiului d-voastră, pentru că acum are nevoie, cel mai mult de un tată, de cineva care să îl înveţe unele lucruri despre viaţă, să-l sfătuiască.
- Soţia mea are mare grijă de Dragoş şi am mare încredere în ea, în ceea ce priveşte educaţia pe care i-o dă.
- M-aţi interpretat greşit. Nu asta vroiam să spun. O cunosc pe doamna Rodica şi ştiu cât de mult îl iubeşte pe Dragoş. Ceea ce doream să vă spun este că Dragoş este la vârsta, când are nevoie de un tată, în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că trebuie să recunoaşteţi că sunteţi mai mult la birou şi nu îi acordaţi atenţia cuvenită fiului d-voastră. Iar, el are mare nevoie de un tată, chiar dacă nu ştie cum să vă spună acest lucru.
Vlad cade pe gânduri, iar după câteva momente de linişte spune cu voce tare:
- Ai dreptate. Nu m-am gândit niciodată că Dragoş ar putea avea nevoie de mine. Ce repede am uitat cum este să creşti fără tată. Eu mi-am dorit atât de mult să-mi cunosc tatăl şi nu am putut pentru că a murit, când eram foarte mic. Nu am dreptul să-l privez pe fiul meu de prezenţa mea, doar pentru că am prea mult de lucru. Această problemă trebuie remediată. Îţi mulţumesc pentru că mi-ai atras atenţia asupra greşelii pe care o fac şi pentru că îţi faci griji pentru familia mea.
- Nu aveţi de ce să-mi mulţumiţi. V-am spus doar ceea ce simt. Eu ştiu foarte bine cum este să creşti fără părinţi, cum este să creşti fără un sprijin, fără dragostea părintească…Nu am să uit niciodată ziua în care l-am pierdut pe tatăl meu. Mama murise când eram eu mică, iar tata mi-a fost şi mamă şi tată. Ţin minte că era ziua mea de naştere. Împlineam optsprezece ani, iar tatăl meu era foarte mândru de mine. S-a ridicat de la masă, ca să îmi cânte: LA MULŢI ANI!…Nu am să uit niciodată momentul în care, a căzut pe masă, peste tort. Ţin minte cum îl strigam şi vroiam să îl ridic, dar nu puteam, pentru că era prea greu. Nu am putut să îl iert niciodată pentru că m-a părăsit într-un moment atât de important pentru mie. Din acel moment nu mi-am mai sărbătorit niciodată ziua de naştere. Carlei îi dau lacrimile, dar încearcă să şi le ascundă. Spune: Mă scuzaţi. Şi iasă din birou.
Vlad priveşte în urma ei, îngândurat.

___________________


- Alo! Bună ziua! Vă sun în legătură cu anunţul din ziar.
- Ce anunţ? Cred că aţi format greşit numărul de telefon.
În receptor se aude râsul unei persoane.
- Se pare că ne-am cam pierdut simţul umorului sau …mă înşel, cumva?
- Sergiu? Tu eşti?
- Bineînţeles. Cine altcineva ţi-ar putea face asemenea glume prin telefon?
- Trebuia să-mi dau seama de la început, dar astăzi m-ai luat prin surprindere. Ce mai faci, nebunule? Anii trec, oamenii se schimbă, numai tu rămâi la fel, ca şi cum nu ai avea nici o grijă. Dacă nu te-aş cunoaşte, aş zice că eşti plecat cu sorcova, dar cum te cunosc…,ar trebui să nu mă mai mir. Nu-i aşa?
- Ce să-i faci, dragul meu prieten? Se pare că trecerea anilor nu mă schimbă deloc, dar asta este ultima mea grijă. Tu ce mai faci? Ce mai face Cristina?
- Amândoi suntem bine sănătoşi şi nu s-au schimbat prea multe de când am vorbit ultima oară. Dar, tu? Ce mai faci? Ce-ai hotărât referitor la ce am discutat ultima oară?
- M-am hotărât, mă mut în Bucureşti. Aşa că, în curând vom fi din nou împreună. Ce spui?
- Ce să spun? Sunt foarte surprins că te-ai hotărât să pleci din Timişoara. Nu credeam că am să te aud vreodată spunând aşa ceva. De când te tot bat la cap să vii în capitală, dar mereu m-ai refuzat sub pretextul că plecarea ta ar echivala cu abandonarea a tot ceea ce contează mai mult pentru tine, adică pierderea a ceva ce, de fapt nu ai avut niciodată.
- Ştiu că e greu de crezut, dar mi-am dat seama că Rodica nu va fi niciodată a mea şi că noi doi nu vom putea avea niciodată o relaţie, datorită faptului că ea este căsătorită şi are un băieţel.
- Mă bucur, că ai luat această hotărâre.
- Sper că nu am să regret niciodată, că am luat această hotărâre, care îmi va schimba radical viaţa.
- Sunt convins că nu vei regreta acest pas şi sunt sigur că viaţa ta va lua o întorsătură plăcută.
- Sper că aşa va fi.
- Când ajungi în capitală?
- La sfârşit de săptămână, poate chiar mai repede. Mai am unele lucruri de pus la punct. Oricum, luni trebuie să mă prezint la noul meu loc de muncă.
- Să nu-mi spui că ţi-ai găsit şi un loc de muncă în capitală, într-un timp aşa de scurt?!
- Ba da. Acesta este unul din motivele care m-a convins să fac acest pas. Î n momentul de faţă, mi se întâmplă tot felul de lucruri bune. Iar acest lucru mă face să cred că destinul îmi pregăteşte ceva. Nu ştiu ce, dar sper să fie ceva bun.
- Ai dreptate, ceva se întâmplă. Unde vei lucra?
- Când am să-ţi spun unde, nu ai să mă crezi.
- Hai, spune-mi! Nu mă ţine pe jar!
- Se pare că începând cu săptămâna viitoare, voi fi coleg cu buna mea prietenă şi scumpa ta soţie, Cristina.
- Poftim?!
- Da. Ai auzit bine. Voi fi coleg cu Cristina. Se pare că un coleg de-al Cristinei a murit într-un accident de maşină, iar eu îi voi lua locul.
- Serios? Şi cum ai aflat de acest post. Din câte ştiu eu, nici măcar nu s-a anunţat că este un post vacant în secţie.
- Întâmplarea a făcut ca profesorul Marin să vorbească cu doctorul Cernea, care îi este un foarte bun prieten. Şi din vorbă în vorbă s-a ajuns la moartea colegului Cristinei. Doctorul Marin a spus că are nevoie de un doctor bun, care să ocupe locul doctorului decedat, iar doctorul Marin cunoscând situaţia mea, i-a spus că cunoaşte persoana potrivită pentru acest post .Datorită referinţelor date de doctorul Marin, am primit acest post.
- Nu-mi vine să cred. Se pare că a dat norocul peste tine.
- Ce să spun?! Nici mie nu-mi vine să cred că toate aceste lucruri bune, mi se întâmplă mie. Dacă mi-aş fi dorit toate acestea… sunt convins că nu s-ar fi întâmplat. Nici nu m-am gândit la aşa ceva şi s-a întâmplat.
- Nici nu ştii, ce mult mă bucur pentru tine. Să vezi ce mult se va bucura Cristina, când îi voi da vestea cea bună.
- Nu, Dinu, nu îi spune nimic! Vreau să-i fac o surpriză.
- Sincer să fiu, nu cred că mă pot abţine să nu-i spun nimic şi cred că îşi va da seama că se întâmplă ceva.
- Bine, dacă nu te poţi abţine, poţi să-i spui că mă mut în capitală, dar să nu îi spui că voi lucra cu ea.
- Bine. Nu am să-ţi stric surpriza, dar îi voi spune că vii în capitală. Se va bucura foarte mult şi după cum o ştiu eu, va începe să facă o listă cu posibile candidate pentru rolul de doamna Deak.
Sergiu şi Dinu încep să râdă, iar Sergiu foarte amuzat spune:
- Parcă o văd pe Cristina, la o masă cum le scrutează pe candidate.
- Trebuie să o înţelegi şi tu. Ea nu a înţeles niciodată, de ce un bărbat aşa de bine, ca tine, nu are pe nimeni şi nu s-a căsătorit până acum.
- Tu ştii cel mai bine ce este în inima mea şi cât de mult o iubesc pe Rodica, cu toate că nu am nici cea mai mică speranţă, că între noi doi va fi vreodată ceva.
- Lasă, că nu ştii niciodată ce-ţi rezervă viitorul.
- Mai vedem noi. Acum, te las, că mai am o grămadă de lucruri de făcut.
- Bine. Să mă anunţi când vii, ca să te aştept la gară. Poate ai nevoie de ajutor.
- Am să te sun înainte de a pleca. Transmite salutări Cristinei din partea mea şi toate cele bune.
- Aştept cu nerăbdare să te revăd şi să stăm de vorbă.
- Şi eu, de-abia aştept să-mi i-au revanşa la table.
- Ai vrea tu. Drum bun şi să ne întâlnim sănătoşi!
- Mulţumesc Dinu. Salut!
Sergiu închide telefonul şi priveşte spre fotografia Rodicăi, aflată pe masă. O ia în mână, se uită cu atenţie la ea, o sărută şi cu mare tristeţe în glas spune: :’’Adio, marea mea iubire şi viaţa să-ţi aducă numai bucurii!’’

____________________


- Nu-i aşa că şi vouă vă place muzica? Te face să te simţi mai bine, îţi dă o stare de linişte, care te face să te simţi în siguranţă. Rodica era foarte grijulie cu florile ei. Întotdeauna le punea muzică şi le vorbea, ca şi cum ar fi stat de vorbă cu nişte fiinţe adevărate. Când se simţea singură şi nu putea să-şi deschidă sufletul în faţa Smarandei mergea să vorbească cu prietenele ei, florile. Acestea o ascultau întotdeauna şi erau încântate de atenţia care li se acorda. Niciodată nu o criticau şi erau mereu de acord cu ea. Nu se mai poate aşa, trebuie să vorbesc cât mai repede cu Vlad. Nu mai rezist şi nu mai suport această nesiguranţă. Trebuie să aud din gura lui ceea ce îşi doreşte şi ce are de gând să facă în continuare. Nu mai pot trăi având atâtea îndoieli. Trebuie să aflu cât mai repede ce se va întâmpla în continuare. Mă simt atât de singură şi sunt atât de tristă, în acelaşi timp. Vreau să simt din nou fiorul dorinţei străbătându-mi trupul, vreau să simt că sunt iubită şi că sunt dorită. Se uită cu tristeţe la florile la care, tocmai le ştergea frunzele şi spune: Dar acestea sunt numai vise, care cine ştie când se vor împlini. Deodată, Rodica simte cum camera se învârte cu ea şi se prăbuşeşte în beznă.

___________________


- Ce s-a întâmplat, dragul meu, de eşti aşa de vesel? Spune Cristina în timp ce îşi privea soţul, care se dorea a fi misterios.
- Nimic deosebit, iubito!
- Dinu, ce îmi ascunzi? Ia spune-mi!
- Ce să îţi ascund, draga mea? Am vorbit cu Sergiu ,atâta tot.
- Şi de când e un secret faptul că ai vorbit cu Sergiu, la telefon?
- Nu e nici un secret, doar că…,nu ai să crezi când vei auzi.
- Serios? Ce i s-a mai putut întâmpla lui Sergiu, de când ai vorbit ultima oară cu el?
- Când am să-ţi spun, ai să spui că nu e adevărat.
- Hai, spune-mi odată! Nu mă mai ţine pe jar! Ce s-a întâmplat?
- Scumpul nostru prieten, Sergiu Deak s-a hotărât, în sfârşit să se mute în capitală.
- Poftim?! Asta, chiar este o veste incredibilă şi foarte bună, în acelaşi timp. Nu-i aşa ?
- Mie îmi spui?! Ai uitat cât am încercat să-l conving să se mute în Bucureşti? Şi mereu îmi spunea, că nu va părăsi niciodată Timişoara, pentru că acolo are tot ce îşi doreşte.
- N-am înţeles niciodată, ce îl reţinea pe el acolo. Nu e căsătorit, nu are pe nimeni, bineînţeles excluzând relaţiile lui trecătoare.
- Din punctul acesta de vedere, te înşeli. Are pe cineva.
- Da? Pe cine, mă rog? Din câte ştiu eu, Sergiu este un singuratic şi nu este legat de nimeni sufleteşte.
- Nu ţi-am spus niciodată, dar …Sergiu are pe cineva acolo.
- Vorbeşti serios? Pe cine?
- În primul rând, trebuie să îmi promiţi că nu vei spune nimic nimănui şi nu vei face aluzii ,în prezenţa lui Sergiu, referitoare la acea persoană. Promiţi?
- Bine, îţi promit, dar spune-mi o dată despre cine este vorba şi de ce cei doi nu sunt împreună?
- Este o poveste lungă, dar dacă îmi promiţi că vei fi cuminte…,poate că ţi-o voi spune.
- De ce eşti rău? Nu sunt eu cea mai cuminte fetiţă din lume? Se apropie de Dinu şi îl priveşte cu multă dorinţă.
- Dacă te mai uiţi aşa la mine, cred că am să sar peste povestea lui Sergiu şi am să mă înfrupt din frumoasa mea soţie. Ce spui?
- Mmmm! Cred că scumpul meu soţ încearcă să mă păcălească sau … mă înşel, cumva?
- De ce te-aş păcăli acum? Te-am păcălit să te măriţi cu mine, aşa că nu mai are importanţă ce se întâmplă acum.
- În privinţa căsătoriei, cred că ne-am păcălit reciproc, în rest nu cred că este vorba de vreo păcăleală. Aşa că nu mai pierde timpul şi spune-mi ce se întâmplă cu Sergiu!
- Bine. Am să-ţi spun, dar nu uita că mi-ai promis că nu vei face nici o remarcă, referitoare la ceea ce îţi voi spune, în prezenţa lui Sergiu.
- Nu am uitat de promisiune. VORBEŞTE o dată!
- În clasa douăsprezecea, Sergiu a cunoscut o fată, pe care o cheamă Rodica. S-a îndrăgostit de ea, dar niciodată nu a avut curajul să se apropie de ea şi să îi spună ce simte pentru ea. Anii au trecut, iar el nu a putut să o scoată din inima lui, deşi, între ei doi nu a fost niciodată nimic.
- Dacă s-a îndrăgostit de ea, de ce nu a încercat să o cucerească, de ce nu şi-a făcut curaj să-i spună ce simte pentru ea?!
- Adevărul e că, Rodica este foarte frumoasă şi mereu era înconjurată de admiratori, iar lui Sergiu îi era frică de un refuz din partea ei. Aşa că s-a mulţumit să o iubească în tăcere.
- Nu-mi vine să cred, că ceea ce îmi spui este adevărat. Sergiu, cel pe care îl cunosc eu ,este un adevărat cuceritor şi nu cunosc nici o femeie, care să-i reziste.
- Acesta este Sergiu de acum, dar Sergiu, cel din liceu era altfel. Atunci era un băiat timid şi oarecum complexat de faptul că fetele nu prea îi dădeau atenţie. S-a schimbat foarte mult în timpul facultăţii, datorită profesorului Marin, care l-a ajutat foarte mult şi care i-a fost ca un tată.
- Nu-mi vine să cred că Sergiu a fost vreodată timid şi complexat de ceva. Mereu am admirat la el faptul că nu se dă bătut cu una cu două şi că luptă pentru a-şi atinge scopul. Dacă nu a putut să-i spună nimic, în liceu Rodicăi, de ce nu îi spune acum, când este o persoană realizată şi a scăpat de complexe?
- Un timp, nu a ştiut nimic de ea, iar când în sfârşit a dat de ea, a aflat că s-a căsătorit şi că are un băieţel. A fost foarte trist, o perioadă de timp, dar a înţeles că între ei doi nu va fi nimic niciodată şi s-a resemnat. Cu toate acestea, nici o femeie nu a reuşit să reaprindă flacăra din inima lui.
- Ceea ce îmi spui tu despre Sergiu, seamănă cu o telenovelă şi este o poveste - incredibilă - de dragoste.
- Într-adevăr, nu poţi crede că aşa ceva s-a întâmplat unei persoane apropiate nouă. De când, Sergiu a aflat că Rodica s-a căsătorit, s-a schimbat foarte mult, nu mai este persoana, pe care o cunoşteam. Acum, pare mai matur şi este mai sobru, ca de obicei.
- Cred că această poveste l-a marcat pe viaţă, dar e bine că s-a hotărât să-şi continue viaţa. E bine că şi-a dat seama că nu are nici o şansă cu această Rodica şi că viaţa continuă şi fără ea. Viaţa trebuie trăită, clipă de clipă şi nu trebuie irosit nici un moment, pentru că nu ştii ce îţi aduce ziua de mâine. Uite! Cine s-ar fi aşteptat ca Radu să moară aşa de tânăr, într-un stupid accident de maşină. Tocmai acum când se pregătea să îşi întemeieze o familie.
- Nu merita aşa o soartă, dar aşa ia fost scris. Nimeni şi nimic nu ar fi putut să schimbe acest lucru.
- Ceea ce mă îngrijorează este faptul că nu am reuşit să dau de Anca. Ea nu ştie că Radu, cel care ar fi trebuit să fie viitorul ei soţ a murit într-un accident de maşină. Când va primi această veste va fi distrusă. Şi-a făcut atâtea iluzii, în legătură cu această căsătorie…Şi nu am dat de ea nicăieri. Am sunat-o acasă la maică-sa, dar aceasta mi-a spus că Anca a plecat la Bucureşti. Am sunat-o acasă, dar nu am dat de ea. Dacă nu o prind la telefon, am să mă duc mai târziu pe la ea, poate am noroc.
- După câte o cunosc eu pe Anca, sigur îi pregăteşte o surpriză lui Radu, neştiind ce s-a întâmplat cu el.
Cristina, cu ochii plini de lacrimi îl ia pe Dinu în braţe şi foarte emoţionată spune:
- Nu ştiu ce m-aş face, dacă te-aş pierde. Cred că aş muri de durere.
- Draga mea, nu te mai gândi la aşa ceva. Suntem tineri şi avem toată viaţa înainte. Cu toate acestea, vreau să ştii că te iubesc foarte mult şi că tu eşti totul pentru mine.
- O, dragul meu! Şi eu te iubesc foarte mult şi nu aş putea trăi fără tine.
Dinu se uită la Cristina, cu multă dragoste şi o îmbrăţişează. Cristina, cu ochii plini de lacrimi îl strânge cu putere la piept, ca şi cum i-ar fi fost frică să nu îl piardă.

___________________


’’Hmmm, ce aş mânca o prăjitură! Şi dacă stau bine să mă gândesc, chiar asta voi face.’’ Spune Anca trecând pe lângă o cofetărie, după care intră înăuntru. Anca aruncă o privire prin cofetărie, dar nu vede pe nimeni cunoscut, după care se îndreaptă spre vitrina cu prăjituri. ’’Sunt multe sortimente, una mai bună ca cealaltă. De care să îmi iau?! Toate sunt aşa de bune, încât nu ştiu de care să cumpăr.’’
- Bună ziua! Cu ce vă pot servi? Spune una din vânzătoarele, din cofetărie.
- Bună ziua! Nu m-am hotărât încă ce prăjitură să iau. Aveţi atâtea sortimente şi nu mă pot hotărî. Anca mai aruncă o privire în vitrina cu prăjituri, timp în care vânzătoarea se uita la ea surâzând. Gata. M-am hotărât: vreau o prăjitură Ora 12 şi vreau să-mi puneţi multă frişcă pe ea. Mai vreau şi un Coca- Cola rece, dacă se poate.
- Da, cum să nu.
Vânzătoarea pune prăjitura comandată pe o farfurie, peste care pune două cupe de frişcă şi le pune pe tejghea în faţa Ancăi. Apoi se duce la frigiderul cu sucuri şi scoate un Coca- Cola, pe care îl desface în faţa Ancăi şi îl toarnă într-un pahar. Anca ia prăjitura şi sucul şi se aşează la o masă, care era liberă.
- Ce păcat că nu este şi Radu cu mine acum, dar nici nu-i trece prin cap ce surpriză i-am pregătit. După care, Anca serveşte prăjitura din farfurie cu multă poftă.

___________________


’’ Sunt doar copiii, pentru numele lui Dumnezeu! Nu se mai poate aşa, trebuie făcut ceva şi asta cât mai repede.’’ Spune Vlad, în timp ce citea un dosar. Foarte supărat aruncă dosarul pe masă şi formează un număr de telefon.
- Alo! Sunt procurorul Rămureanu şi aş vrea să vorbesc cu d-voastră, domnule maior Vladim. Chiar acum plec spre d-voastră.

____________________


’’ Ce s-a întâmplat cu mine?’’ Spune Rodica când se trezeşte şi vede că se află întinsă pe covor. Pe moment nu îşi aduce aminte ce s-a întâmplat, dar încetul cu încetul îşi aduce aminte că vorbea cu florile ei şi că deodată a văzut negru în faţa ochilor şi în rest nu ştia ce s-a întâmplat. Rodica se ridică şi se aşează pe pat.
- Poc! Poc!
Uşa de la dormitor se deschide şi Smaranda intră înăuntru. Rodica nu aude când Smaranda intră înăuntru şi că se apropie de ea. Smaranda pune mâna pe umărul Rodicăi:
- Rodica!
Rodica tresare şi se întoarce speriată:
- Ah, ce m-am speriat, nici nu v-am auzit când aţi intrat.
- Am bătut la uşă, dar cred că nu m-ai auzit, aşa că mi-am permis să intru, să văd ce faci.
- S-a întâmplat ceva?
- Nu, nu s-a întâmplat nimic. Vroiam să te întreb, dacă nu vrei să bei o cafea cu mine.
- Da, cum să nu.
- Te văd cam palidă. Te simţi bine?
- Da, totul este în regulă.
- Bine, dacă spui tu.
- Dragoş ce face?
- A obosit jucându-se şi acum doarme ca un îngeraş.
- Dragul de el. Faţa i se luminează când se gândeşte la Dragoş. Vlad nu a sunat?
- Nu, nu a sunat.
- Probabil este foarte ocupat. Spune Rodica, cu tristeţe în glas.
- Precis are mult de lucru şi de aceea nu ne-a sunat.
- Da… are mult de lucru.
- Ai vorbit cu el?
- Nu, nu am ajuns să stăm de vorbă, dar sper ca în viitorul apropiat să clarificăm unele aspecte, care mă deranjează tot mai mult.
- Mai bem cafeaua despre care ţi-am vorbit? Spuse Smaranda, văzând cât este de tristă Rodica.
- Da. Cum să nu. Se ridică în picioare şi se îndreaptă spre uşă. Soacra ei îi urmează exemplu.
- Astăzi am luat o decizie foarte importantă şi nu mă voi culca până nu voi face ceea ce mi-am propus.
- Despre ce vorbeşti, draga mea?
- Veţi vedea d-voastră.
Smaranda se uită cu atenţie la Rodica. Aceasta este foarte misterioasă şi pare schimbată. În ochii ei se poate citi multă hotărâre, dar şi multă speranţă.

_________________


Se aude soneria de la uşă. Carla se îndreaptă spre uşă, se uită pe vizor şi apoi deschide uşa. În faţa uşii se află Nicu, fratele ei, care nu arată deloc bine.
- S-a întâmplat ceva?
- Carla, tu eşti singura persoană, care mă poate ajuta în acest moment.
- Haide, intră înăuntru şi spune-mi ce s-a întâmplat!
Nicu intră înăuntru şi se trânteşte pe un fotoliu. Carla trage un scaun şi se aşează lângă el.
- Surioară, ajută-mă! Te rog ajută-mă!
- Spune-mi despre ce este vorba, altfel nu văd cum te pot ajuta.
- Astăzi m-a chemat şefu’ la el şi m-a întrebat, dacă am făcut rost de informaţiile pe care mi le-a cerut şi i-am spus că nu. Mi-a dat termen patruzeci şi opt de ore, ca să îi duc informaţiile, altfel …
- Altfel ce?
- Altfel te elimină pe tine.
- Poftim?!
- Dacă nu îi duc informaţiile, pe care mi le-a cerut, în patruzeci şi opt de ore te omoară. Înţelegi??…… te omoară!!!
- Nu-mi vine să cred. De ce să mă omoare? Ce amestec am eu în toată afacerea voastră?
- Nu ai nici un amestec, dar ai aflat de ea, în momentul în care ţi-am cerut informaţii despre Creier şi despre domnul John şi le este frică să nu îi da-i de gol.
- Cine sunt ei? Creierul şi domnul John?
- Da.
- Care dintre ei ţi-a cerut acele informaţii şi cine te-a ameninţat că mă va omorî?
- Domnul John!
- El este şeful cel mare?
- Nu. Creierul.
- Deci, ordinele vin de la Creier.
- Da.
- Cine este acest Creier?
- Nici eu nu ştiu cine este Creierul în realitate, singurul care ştie este domnul John. Şi te asigur ,că domnului John îi este frică de Creier şi nu îi iese din cuvânt.
- Şi cu ce se ocupă acest domn John, de care eu nu am auzit până acum?
- Este proprietarul unor baruri şi al unor magazine alimentare.
- Hmmm! Înseamnă că are ceva influenţă şi relaţii, trebuie să fim foarte grijulii.
- Ce plan ai în minte?
- Deocamdată nu am nici un plan, dar mă gândesc la ceva.
- Chiar nu ai auzit niciodată de Creier şi de domnul John?
- Nu. Nu am auzit niciodată de aceste două persoane. Îţi jur. Carla îl priveşte în ochi, foarte sigură pe ea.
- Nu trebuie să juri, te cred.
- Acum du-te! Şi mâine treci pe la mine, ca să îţi spun ce vom face.
Bine?
- Atunci, am să trec mâine pe la tine, ca să îmi spui ce ai hotărât.
- Da. Aşa rămâne.
Nicu se ridică şi se îndreaptă spre uşa de la ieşire. Carla îl însoţeşte până la uşă.
- Te las cu bine, surioară şi să ne vedem cu bine.
- Pa! şi nu îţi fă probleme. Totul va fi bine.
Nicu pleacă, iar Carla rămâne privind în urma lui. Pe faţa ei se poate citi cât este de îngrijorată.

____________________


- Sărut-mâna, mamă! Spune Vlad de îndată ce îşi vede mama şi se duce la ea şi o sărută pe obraz.
- Bună Vlad! Ai venit?
- Da, mai aveam ceva treabă, dar am mai lăsat şi pentru mâine.
- Mare miracol, tu nu obişnuieşti să laşi pe mâine ce poţi face astăzi.
- De ce vorbeşti aşa? S-a întâmplat ceva? Vlad pune servieta lângă pat şi se aşează pe canapea lângă mama lui.
- Nu ştiu! Spune-mi tu! Ce se întâmplă cu tine?
- Ce vrei să spui? Sunt la fel ca şi până acum.
- Eşti sigur? Mai gândeşte-te!
- Nu înţeleg, ce vrei să spui!
- Dragul meu, te-ai schimbat foarte mult în ultimul timp şi cred că nici nu ai realizat, că ai început să te îndepărtezi de familia ta.
- M-am schimbat?! Cum m-am schimbat şi de ce spui că m-am îndepărtat de familia mea? Din câte ştiu, eu sunt acelaşi.
- Ştiu că tu nu îţi dai seama de schimbare, dar dă-mi voie să expun unele fapte, care ar trebui să te pună pe gânduri. În fiecare seară vii foarte târziu de la serviciu, îţi aduci de lucru acasă în week-end, în loc să ţi-l petreci împreună cu familia .Să nu mai vorbim de faptul că ai uitat să vii acasă, de ziua de naştere a fiului tău.
- Îmi pare rău ,că am întârziat, dar nu am făcut-o intenţionat. Şi nu am uitat să îi aduc un cadou lui Dragoş.
- Ştiu că nu faci intenţionat aceste lucruri, dar ar trebui să ştii că familia este cea mai importantă. În ceea ce priveşte cadoul luat lui Dragoş sunt sigură că ai trimis-o pe Carla, la cumpărături. Sau mă înşel?
Vlad îşi priveşte mama cu multă căldură şi zâmbind îi spune:
- Este adevărat că m-am luat cu treaba şi am venit prea târziu acasă, este adevărat că secretara mea a cumpărat cadoul pentru Dragoş - la sugestia mea -, dar este cât se poate de adevărat că familia este cea mai importantă pentru mine şi că vă iubesc foarte mult, pe toţi.
- Nimeni nu ţi-a pus vreodată sub semnul întrebării sentimentele pe care le ai pentru familia ta, dar vreau să ştii că nu îmi place că îţi neglijezi soţia şi copilul. Rodica are nevoie de dragostea ta, iar Dragoş are nevoie de un tată adevărat, care să se joace cu el, care să îi spună poveşti la culcare. Iar tu nu intri la categoria aceasta. Eşti soţ şi tată, dar… se pare că ai uitat acest lucru.
- Ştii mamă, este a doua oară când mi se spune aşa ceva, când mi se atrage atenţia că nimic nu este mai important ca familia. M-am gândit serios la acest lucru şi intenţionez să fac schimbări în acest sens.
- Da? Cine ţi-a atras atenţia asupra comportamentului tău?
- Nu ai să mă crezi, dar Carla este cea care mi-a spus că fiul meu merită mai multă atenţie şi că familia este întotdeauna pe primul loc. Tatăl ei a murit în ziua în care ea a împlinit vârsta de optsprezece ani, în timp ce îi cânta “ La mulţi ani!” şi a suferit foarte mult din această cauză.
- Unii învaţă din experienţele prin care trec, iar alţii uită cum este să creşti fără tată sau fără familie.
- Da. Este foarte greu să creşti fără tată, iar fiul meu nu va trece prin aşa ceva. Îţi promit, mamă. Aşa ceva nu i se va întâmpla fiului meu.
- Ar fi păcat să crească alături de un tată, care nu prea îşi face timp pentru el.
- Nu aş putea să-i fac aşa ceva lui Dragoş. Rodica, fiul meu şi tu, mamă sunteţi cele mai importante fiinţe din viaţa mea. Şi nu aş putea să vă fac nici un rău. Vă iubesc foarte mult şi nu pot să-mi închipui cum ar fi viaţa fără voi.
- Ştiu că îţi iubeşti foarte mult familia, dar nu ajunge doar să spui aceasta, trebuie să demonstrezi prin fapte. Trebuie să-ţi schimbi atitudinea faţă de Rodica şi faţă de Dragoş.
- Aşa voi face, nici nu mă veţi recunoaşte.
- Bună, iubitule! Nu am ştiut că ai venit.
Smaranda şi Vlad s-au întors în direcţia în care se auzea vocea Rodicăi.
- Bună, iubito! Spune Vlad şi se ridică şi merge în întâmpinarea soţiei lui. O sărută pe buze, apoi o priveşte în ochi şi spune: Te rog să mă ierţi!
- De ce să te iert? Spune Rodica şi îl priveşte în ochi.
- Eu mă duc să văd dacă s-a trezit Dragoş. Poate îi este foame. Spunând acestea, Smaranda iese din cameră şi se îndreaptă spre camera lui Dragoş.
- În ultimul timp nu m-am purtat prea frumos cu tine şi cu Dragoş. De aceea, te rog să mă ierţi.
- Crezi că ajunge să spui: Iartă-mă! Şi totul este uitat? Rodica se aşează pe canapea, urmată de Vlad, care se aşează lângă ea.
- Ştiu că am greşit şi te-am făcut să suferi, dar nu mi-am dat seama. De aceea, te rog să mă ierţi. De asemenea, cred că ar trebui să avem o discuţie.
- O discuţie? Referitor la … ce?
- Aş vrea să discutăm despre sentimentele noastre, despre ce aştepţi de la mine şi de ce nu… să ne facem planuri de viitor.
- Te ascult. Spune Rodica foarte emoţionată.
În primul rând vreau să-ţi spun că te iubesc foarte mult, mult mai mult decât în ziua în care ne-am căsătorit. Vlad se uită în ochii soţiei sale şi ia mâinile ei în mâinile lui şi le sărută. Nu am iubit pe nimeni aşa de mult cum te iubesc pe tine. Aş face orice ca să nu te mai văd tristă şi ca să fii fericită. Am greşit foarte mult faţă de tine şi faţă de Dragoş, dar mă voi revanşa. Nu am fost conştient de faptul că îmi neglijam familia, eram prea acaparat de munca mea. Lucrez la nişte cazuri foarte importante şi eram mereu cu gândul la ele, dar îţi promit că începând de astăzi voi respecta orele de muncă, după care mă voi dedica familiei. Vlad se uită în ochii Rodicăi.
- O, dragul meu! Şi eu te iubesc foarte mult.
- Nu ştiu ce m-aş face fără dragostea ta şi fără tine. Cred că nu aş putea trăi fără iubirea ta. Vlad ia capul Rodicăi în mâini şi o sărută cu multă pasiune. Rodica îi răspunde la sărut. Cei doi se strâng în braţe, cu multă putere, ca şi cum le-ar frică să nu îi despartă cineva.
- Cred că ar fi mai bine, să mergem la noi în dormitor.
- Ai dreptate. Spune Vlad şi o ia de mână, pe Rodica şi o trage după el, spre camera lor. Nici nu au intrat bine în cameră şi Vlad o trage pe Rodica spre el şi o sărută cu multă pasiune. Rodica se lasă în voia plăcerii, uitând de toată suferinţa de până acum. Toate dorinţele ei devin realitate şi ies la suprafaţă ca şi larva unui vulcan, pârjolind totul, pe unde trece. Inima Rodicăi bate cu putere, ca şi cum ar vrea să iasă din piept. O dorinţă aproape animalică a pus stăpânire pe cei doi. Rodica începe să-l dezbrace pe Vlad, iar acesta îi urmează exemplul. Rodica rămâne goală în faţa lui, iar Vlad nu-şi mai poate lua ochii de la ea. Am uitat ce soţie frumoasă am! Vlad se apropie de ea şi îi sărută sânii, timp în care Rodica îşi desface părul, care se revarsă ca apa unui izvor, pe spate. Rodica profită de faptul că Vlad a rămas nemişcat, admirând-o şi îl împinge pe pat. Vlad cade pe spate şi Rodica se urcă deasupra lui şi îl sărută cu multă pasiune. Vlad se lasă prizonier plăcerii.
- Ce dor mi-a fost de tine !
- O, draga mea! Ce mult te iubesc! Şi îmbrăţişaţi se rostogolesc în pat, în timp ce se sărută. De data aceasta Vlad este deasupra. Acum eşti prizoniera mea şi va trebui să faci tot ce îţi spun.
- La porunca ta, Stăpâne!
Vlad îi sărută sânii, îi alintă cu vârful nasului, se joacă cu ei şi îi acoperă corpul cu sărutări. Rodica geme de plăcere şi se lasă pradă cuceritorului.

_____________________


- Am o sarcină importantă pentru tine. Mâine dimineaţă, la ora zece, mergi la farmacie - la Avramescu - să iei un pachet. Să fii foarte atent , să nu fii urmărit.
- Şefu’ , ce se află în pachet?
- Marfă calitatea întâi. Şi … sper că nu vor fi probleme.
- Totul va fi OK, nu vă faceţi probleme.
- Bine. Când primesc informaţiile, pe care ţi le-am cerut?
- Nu am reuşit să aflu nimic, încă, dar …
- Nici un dar. Dacă mâine nu primesc informaţiile, pe care le vreau ştii ce se va întâmpla. Ne-am înţeles?
- Da, şefu’.
____________________

- Bună dimineaţa, iubitule! Spune Rodica când se trezeşte şi îl vede pe Vlad că se uită la ea, cum dormea. Drept răspuns primeşte un sărut, care o răscoleşte şi face să se aprindă din nou flacăra pasiunii.
- Bună dimineaţa, Rodica! O priveşte în ochi, plin de dorinţă şi cu multă dragoste.
- Nu m-aş supăra, dacă m-aş trezi aşa în fiecare dimineaţă.
- Cred şi eu ! Nici eu nu m-aş supăra . Cum ai dormit?
- Bine, dar tu?
- Ca un nou- născut. Nici nu mi-am dat seama ce mult îmi lipseşti, dar nu se va mai întâmpla aşa ceva. De acum, familia va fi pe primul loc, iar tu …nu vei avea nici o şansă să scapi de mine, de acum încolo.
- Nu mă supăr, chiar mă bucur.
- Te iubesc atât de mult!
- Şi eu, dragul meu. Şi fericită se cuibăreşte la pieptul lui Vlad, care o îmbrăţişează.

______________________


’’Astăzi, trebuie neapărat să vorbesc cu Vlad. Trebuie să ştie că viaţa îi este ameninţată. Nu mi-aş ierta niciodată, dacă ar păţi ceva , din cauza mea.’’ Grăbită, Carla încuie uşa de la intrare şi pleacă la serviciu.

______________________


- Vânzătoarea este agentul nostru. Adevărata vânzătoare şi-a dat demisia, când i-am spus cu ce se ocupă patronul farmaciei. Spune maiorul Vladim, în timp ce îl priveşte pe procurorul Rămureanu.
- Bine că Avramescu nu şi-a dat seama că este supravegheat.

_____________________



- Bună ziua! Îl caut pe patron. Vreţi să îl chemaţi, vă rog?
-Imediat. Vânzătoarea intră înăuntru pentru câteva momente, apoi se întoarce. Patronul vine imediat. Îşi face de lucru şi fără să o vadă cineva spune în microfon: S-a făcut legătura!








Capitolul trei




- A venit omul nostru. Să mergem să îl cunoaştem , spune maiorul privindu-l pe Vlad.
- Să mergem!

________________


Lucrători de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate intră în farmacie, împreună cu maiorul Vladim - superiorul lor - şi procurorul Rămureanu. Vânzătoarea le face semn că sunt înăuntru şi îi lasă să intre. Avramescu şi Nicu se fac albi la faţă când îi văd. Nicu încearcă să fugă, dar este imobilizat.
- Bună ziua, domnilor! Sunt procurorul Rămureanu, de la Parchetul Curţii de Apel Timiş, iar dânsul este maiorul Vladim de la S.C.C.O., împreună cu subalternii săi. Se uită spre cutia aflată în mijlocul lor şi spune: Ce se află în această cutie?
- Sunt nişte injecţii pentru gripă. Domnul - se uită spre Nicu - este reprezentantul dispensarului din Topolovăţul Mare şi a venit după ele.
- Vă rog să deschideţi cutia, să vedem şi noi ce se află în cutie. Spune maiorul Vladim şi îl fixează cu privirea.
Avramescu, alb la faţă se apleacă să deschidă cutia.
- De ce aţi încercat să fugiţi, dacă în cutie sunt doar nişte injecţii pentru gripă? Spune Vlad, uitându-se la Nicu.
Nicu se uită plin de ură la Vlad, dar nu spune nimic. Între timp Avramescu a deschis cutia. Maiorul Vladim ia o fiolă dintr-o cutie şi zâmbind i-o întinde procurorului Rămureanu.
- Se pare că mai nou, în unele locuri gripa se tratează cu Fortral Pentazoină. Din câte ştiu eu, în această fiolă se află un drog de mare risc, care nu are nimic comun cu gripa. Ce părere aveţi domnule procuror?
- Cred că prietenii noştri au încurcat fiolele.
- Se poate, dar acest aspect îl vom clarifica la sediu. Nu-i aşa? Zâmbind se uită la procurorul Rămureanu, după care spune, adresându-se subalternilor săi: Luaţi-i! şi să mergem la sediu .

_____________________


’’Ce bine am dormit!’’ Spune Anca cu voce tare şi se întinde. Se aude soneria de la intrare. Anca se uită la ceas.’’ Cine poate fi la ora asta?! Nimeni nu ştie că am venit, … exceptându-l pe Sebastian.’’ Anca se duce la uşă şi se uită pe vizor. Bucuroasă deschide uşa :
- Cristina, ce mult mă bucur să te văd! Dar de unde ştii că am venit de la Timişoara?
- Am sunat la tine acasă, la Timişoara şi am vorbit cu mama ta. Mi-a spus că ai plecat la Bucureşti şi iată-mă. Cristina o îmbrăţişează pe Anca şi intră înăuntru.
- Nici nu ştii ce mult mă bucur să te văd. Chiar mi-a fost dor de tine. De-abia aştept să aflu noutăţile!
- Anca, trebuie să-ţi spun ceva foarte important, dar nu ştiu cum să încep, pentru că … este vorba de o veste rea.
- O, nu. Astăzi nu vreau să aud nici o veste rea. Sunt foarte bucuroasă că m-am întors acasă şi îmi vin o grămadă de idei, pe care vreau să le pun în aplicare. Nici nu ştie Radu ce surprize i-am pregătit. Va fi … foarte, foarte plăcută, dacă se poate spune. Dar, tu ce-ai mai făcut cât timp am fost plecată?
- Anca…este vorba de Radu.
- Da? Ce a mai făcut de data asta? Să nu-mi spui că şi-a găsit o altă prietenă, cât timp am fost plecată, pentru că nu te cred.
- Îmi pare rău că trebuie să îţi dau asemenea veste, dar … Radu a murit într-un accident de maşină.
- POFTIM??? Ce-ai spus??? Anca se apropie de Cristina şi spune: Nu poate fi adevărat! E doar o glumă, nu-i aşa? Anca începe să plângă şi cu multă durere în glas spune: A murit? Chiar a murit? Cu lacrimi în ochi, cuprinsă de durere, Anca se aşează. Eu făceam tot felul de planuri pentru noi doi şi Radu e mort?
- Îmi pare rău. Ţi-am trimis telegramă la Timişoara, te-am sunat, te-am căutat şi aici, la tine la apartament, dar nu am dat de tine.
- Radu e mort. Nu pot să cred şi …… nu pot accepta aşa ceva.
- Nu e vina nimănui. Aşa a fost să fie. Gândeşte-te că puteai să fii şi tu cu el în maşină.
- Era aşa de tânăr, aşa de frumos. Urma să întemeiem o familie, să avem copii… De ce l-a luat Dumnezeu? De ce?
- Acesta este cursul vieţii. Nu ai ce face.
- Dar, de ce el?… Când este înmormântarea?
- A fost ieri.
- Cum? Nici să-mi i-au rămas bun de la el nu pot. Am rămas doar cu amintirile şi cu iluziile, pe care ni le-am făcut împreună. . . Vise, doar vise.
- Mereu va fi în inima ta, chiar dacă nu mai este lângă tine.
- Eu îl vreau lângă mine. Vreau să-l simt aproape, vreau să mă ţină în braţe, să îmi spună că mă iubeşte. Acum …am rămas singură. Cine îmi va mai scrie poezii, cine îmi va mai cânta ? CINE???
- O, draga mea prietenă ! Acesta este cursul vieţii şi noi suntem prea mici pentru a putea schimba ceva. Viaţa merge mai departe, chiar dacă Radu nu mai este printre noi.
- Nu-mi spune mie că viaţa merge mai departe! Cum te-ai simţi tu, dacă Dinu ar muri? Te-ar consola faptul că viaţa merge mai departe? Nu cred.
- Iartă-mă, dar nu se mai poate face nimic.
- Nu te supăra, dar vreau să rămân singură.
- . . . Bineînţeles, dacă ai nevoie de ceva sună-mă!
- Unde a fost Radu îngropat, la ce cimitir?
- La cimitirul Belu. Dacă ai nevoie de ceva să mă suni, indiferent cât e ceasul. Bine?
- Bine.
Cristina se retrage, iar Anca rămâne plângând.

__________________




’’ În cinstea ta, unchiule şi îţi mulţumesc că nu ai uitat de mine!’’ Spune Sergiu, după care ia o înghiţitură de şampanie. Se uită cu atenţie în jur său şi spune: ’’De astăzi înainte voi începe o nouă viaţă şi sper că va fi mai bună, decât cea pe care am avut-o până acum.’’ Închină cu o persoană imaginară, după care foarte mulţumit se aşează în fotoliu.

_________________


- Vă mulţumesc că mi-aţi arătat unde este mormântul.
- Cu plăcere.
- La revedere!
Paznicul cimitirului se retrage. Anca se apropie de mormânt cu tragere de inimă. Scoate o lumânare din poşetă şi o pune pe mormânt, după care o aprinde.
’’ De ce ? Spune-mi de ce a trebuit să mori tocmai acum, când eram aşa de fericiţi, când voiam să întemeiem o familie? De ce m-ai lăsat singură? De ce? Lacrimile curg şiroaie pe faţa ei. Ce am să mă fac fără tine, fără dragostea ta ? Ce am să mă fac?’’
- Anca! Tu eşti?
Anca se întoarce surprinsă şi o vede pe mama lui Radu, care se apropia de mormânt.
- Sărut- mâna!. . . Condoleanţe! Se apropie de mama lui Radu şi o îmbrăţişează.
- O, fata mea, ce crud ne-a lovit soarta! Eu l-am pierdut pe singurul meu fiu, iar tu ţi-ai pierdut perechea. Te-am căutat peste tot, ca să îţi spun despre ceea ce i s-a întâmplat lui Radu, dar nu am dat de tine. Am vorbit şi cu mama ta, dar erai deja plecată. Te-am căutat şi la tine, dar nu te-am găsit. Îmi pare rău că nu ai putut fi alături de Radu, pe ultimul său drum.
- Nici nu ştiţi ce rău îmi pare că nu am fost alături de d-voastră, în aceste momente. Cum s-a întâmplat? Nu s-a mai putut face nimic? Vinovatul a fost prins?
- Din păcate, Radu a fost singurul vinovat de acest accident.
- Cum aşa?
- Cei de la Poliţie mi-au spus că Radu a intrat într-o depăşire şi datorită spaţiului insuficient s-a accidentat frontal cu o altă maşină… Singura mea alinare este că a murit pe loc şi nu a suferit. Pasagerii din cealaltă maşină au fost rănite grav.
- I-am spus de atâtea ori să nu mai meargă cu viteză aşa de mare şi să fie atent la drum, dar niciodată nu m-a ascultat şi uite ce s-a întâmplat…
- Mereu a fost aşa. A făcut doar ce a vrut el, dar era cel mai bun şi iubitor fiu şi era singurul pe care l-am avut. Izbucneşte în plâns şi o îmbrăţişează pe Anca, care avea şi ea ochii plini de lacrimi. Dimineaţa când mă trezesc, îmi spun că este doar un coşmar şi mă duc la el în cameră ca să mă conving, dar realitatea îmi sfâşie inima şi nu ştiu ce să mai fac ca să o liniştesc.
- Vă înţeleg foarte bine şi mie îmi lipseşte foarte mult.

_____________________


- Nu-mi vine să cred, domnule maior. Închide dosarul pe care tocmai la citit şi îl pune pe birou.
- Nici mie nu mi-a venit să cred, când l-am citit, dar datele sunt reale şi coincid cu …
- Într-adevăr, datele sunt reale şi coincid. Nu cred că este doar o simplă întâmplare. Dar nu înţeleg de ce nu mi-a spus. Când îl veţi interoga pe Nicolae Petrean să mă anunţaţi, pentru că vreau să vorbesc cu el. Acum, mă duc să lămuresc ceva. Gânditor, Vlad, iasă din biroul maiorului Vladim.

_____________________


’’Nu trebuia să ascult de Carla, trebuia să acţionez când am avut ocazia. Acum sunt închis şi nu mai pot face nimic. Când va auzi Creierul şi domnul John că am fost arestat, nu va fi loc, în care să mă ascund şi ei să nu mă găsească.’’

____________________


- Bună dimineaţa! Mă scuzaţi că am intrat fără să bat la uşă, dar nu v-am văzut când aţi venit.
- Bună dimineaţa, Carla. Am avut treabă prin oraş, de aceea am venit mai târziu. O scrutează cu privirea. Aş vrea să vorbesc ceva cu tine, e foarte important.
- Şi eu am să vă spun ceva foarte important.
- Da ?! Te ascult. Ia loc şi spune-mi ce te frământă.
- Este vorba de ceva mai deosebit şi nu ştiu cum să încep. Inima îi bate cu putere şi este foarte emoţionată. Îi este ruşine de şeful ei, pentru că i-a ascuns că are un frate.
- Asta e cel mai simplu. Începe cu începutul.
- V-am minţit când v-am spus că nu mai am pe nimeni. Mai am un frate, pe care îl cheamă Nicolae şi este infractor. De aceea nu v-am spus de Nicu, pentru că este delincvent şi mi-a fost frică să nu îmi pierd locul de muncă. În ultimul timp tot vine pe la mine şi îmi cere diverse informaţii, despre d-voastră şi despre nişte cazuri la care lucraţi. Bineînţeles că l-am refuzat, dar şeful lui l-a ameninţat că dacă nu face rost de informaţii mă va ucide, iar el este foarte speriat şi nu ştie cum să rezolve această situaţie. I-am promis că această situaţie se va rezolva şi m-am gândit că d-voastră sunteţi singurul, care puteţi să faceţi ceva. Se uită atentă la procurorul Rămureanu, dar pe chipul acestuia nu se zăreşte nici urmă de mirare, dimpotrivă, parcă ştia toată povestea. Tăcerea din birou nu face decât să-i crească emoţiile.
- Ştiam că ai un frate infractor, dar de ce nu mi-ai spus că te ameninţă ?
- În ciuda faptului că are preocupări dubioase, sunt sigură că nu mi-ar face nici un rău. De altfel, nu el m-a ameninţat, ci şeful lui l-a ameninţat că dacă nu face rost de informaţiile pe care i le-a cerut, mă va omorî. El mi-a spus, pentru că este foarte speriat şi nu ştie ce să facă.
- Am o veste pentru tine şi nu este tocmai bună.
- Ce s-a întâmplat?
- Fratele tău a fost arestat azi- dimineaţă, pentru trafic de droguri. Ştiai cu ce se ocupă fratele tău?
- Nu pot să cred!. . . Nu ştiam că se ocupă cu droguri.
- Îmi pare rău, pentru că nu pe el îl vreau, ci pe şeful lui, pe cel care pune totul la cale. Totul depinde de el.
- Nu vă faceţi probleme, am să vorbesc cu el şi sunt sigură că îl voi convinge să coopereze.
- Eşti sigură că vrei să faci acest lucru?
- Bineînţeles, doar este vorba de fratele meu.
- Bine. Atunci să mergem să vorbim cu el.

_____________________


’’ Ce bine mă simt după duş!’’ Şi în timp ce se şterge cu prosopul se apropie de oglindă şi se uită în ea. Privirea îi este atrasă de o umflătură, aflată la gât.’’ Ce e asta?! Nici nu am simţit când a apărut.’’ Pune mâna pe ea. E tare, dar nu simte nici o durere când o pipăie.’’ Trebuie să merg la un doctor să văd ce este cu umflătura asta şi cu ocazia asta am să-mi fac un control, pentru că nu m-am simţit prea bine în ultimul timp.’’

____________________


- Domnule maior, secretara mea vrea să vorbească cu fratele ei şi va încerca să îl convingă să coopereze.
- Nu este o idee rea, dar nu cred că arestatul va dori să vorbească cu ea.
- Eu zic să încercăm, nu avem nimic de pierdut.
- Lăsaţi-mă să vorbesc cu fratele meu. Sunt sigură că mă va asculta şi îl voi convinge să coopereze. E singura lui şansă.
- Bine să încercăm. La urma urmei, nu avem nimic de pierdut.

____________________


Îşi duce mâna la tâmple şi se aşează. Dintr-o dată se simte foarte obosită şi are ameţeli. Se simte invadată de căldură şi nu mai are aer. Se ridică şi se duce şi deschide larg geamul, din dormitor. Se apropie de pat şi se întinde.
’’ Doamne, ce rău mă simt! Trebuie neaparat să merg să mă vadă un doctor. Aşa nu se mai poate.’’ Duce mâna la umflătura de la gât şi o pipăie. ’’Oare, tu eşti vinovată, pentru că mă simt aşa de rău?!’’

______________________


Poc! Poc!
- Intră!
Uşa se deschide şi fratele Carlei intră în biroul maiorului Vladim, însoţit de un subaltern. Nicu are cătuşe la mâini. Când o vede pe Carla se uită urât la ea şi se apropie de ea.
- Ce cauţi tu, aici?
- Am aflat că ai fost arestat şi am venit să vorbesc cu tine.
- Sper că nu ai venit să îmi ţii predică, pentru că nu are rost. Îţi pierzi timpul de pomană.
- Nu am venit să îţi ţin predică. Am venit să văd ce faci şi să-ţi spun că poţi conta pe mine.
- Da? Atunci spune-le să-mi dea drumul.
- Îţi vor da drumul, dacă … îi ajuţi să-l prindă pe Creier, pe cel care dă ordine.
- Mersi de ajutor, surioară, dar nu am cum să îi ajut în această problemă, pentru că nici eu nu ştiu cine este Creierul sau cum arată. Singurul, care îl cunoaşte pe Creier este domnul John, însă acesta nu îl va trăda niciodată. Ştiţi de ce? Se uită în jur şi spune: În primul rând, pentru că îi este foarte frică de Creier, iar în al doilea rând, pentru că ştie ce îl aşteaptă, în caz că va îndrăzni să spună ceva, referitor la Creier.
- Dar, tu eşti dispus să ne ajuţi să-l prindem pe Creier şi pe cei cu care lucrează? Maiorul Vladim se uită la el în ochi, încercând, parcă, să-i citească gândurile.
- Să presupunem că sunt de acord să vă ajut. Eu cu ce mă aleg din toată afacerea asta? Voi rămâne în puşcărie sau ce …?
- Totul depinde de tine şi de rezultatul acţiunii. Ce spui ne ajuţi?
Nicu se uită la sora sa, iar aceasta dă din cap pozitiv, adică să accepte acest lucru.
- Indiferent de ce vei hotărî, eu voi fi alături de tine. Eşti fratele meu şi te iubesc foarte mult.
______________________


Se simţea aşa de singură şi de pustiită. Îi era foarte dor de Radu, de glumele lui. Foarte rar se întâmpla să-l vezi trist, pe Radu. Dar, acum, Radu nu mai este şi nu mai are cine să o înveselească. Se simţea ciudat. Toată dimineaţa a avut senzaţia că este urmărită. Discret s-a uitat în urma ei, dar nu a văzut pe nimeni. Probabil i se părea, din cauza stresului. Cu gândul la Radu, Anca rătăceşte prin oraş, fără un ţel anume.

_______________________


Sergiu se aşează comod într-unul din fotoliile aflate în sufragerie, ia telefonul, îl pune pe genunchi şi formează un număr de telefon.
- Salut, amice!
- Dinu! Tu eşti? Ce faci?
- Bine, mulţumesc. Uite, te-am sunat să văd ce mai faci şi am vrut să te invit la o bere.
- Să nu-mi spui că eşti în Bucureşti.
- Ba da.
- De ce nu m-ai anunţat când ai venit, ca să te aştept la gară şi să te ajut cu bagajele.
- M-am descurcat singur. Oricum am vrut să-ţi fac o surpriză.
- Şi ai reuşit. Unde vrei să ne întâlnim?
- Cum, unde? La noua mea locuinţă. Avem aici tot ce ne trebuie.
- Bine. Am şi plecat spre tine.
- Te aştept şi nu-i spune soţiei tale că am venit, pentru că vreau să-i fac o surpriză.
- Bine. Salut!
- Salut! Sergiu pune telefonul pe masă şi se duce la bucătărie să pregătească nişte gustări.

______________________


Cu genunchi la piept, străngând o pernă în braţe, Anca priveşte în jurul ei plângând.’’ De ce a trebuit să mă părăseşti, ce am să fac eu de acum încolo. Cine va mai avea grijă de mine?!’’

_______________________


John priveşte neliniştit spre intrare, aşteptând ca Nicu să-şi facă apariţia, dar acesta nu mai apare. Trebuia să vină de câteva ore, dar acesta întârzia, iar el nu cunoştea motivul întârzierii. Până acum nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Gânduri negre îi treceau prin cap. Spera din tot sufletul că motivul întârzierii nu era procurorul Rămureanu, altfel cine ştie ce îl aştepta. Sună celularul, iar el tresare speriat. Foarte neliniştit şi agitat răspunde:
- Alo? Da!
- Eu sunt…
- Trebuia să vii acum două ore. Pe unde umbli? De ce nu ai venit cu marfa?
- Păi, să vedeţi… A fost o cursă. Poliţiştii erau acolo, ne aşteptau. Ştiau de afacere. Eu am scăpat ca prin urechile acului şi m-am ascuns, pentru că sunt sigur că mă caută, acum.
- Şi marfa, ce s-a întâmplat cu ea? Ai reuşit să o iei?
- Nu. Nu am putut să i-au şi marfa, de-abia am scăpat .
- Ce s-a întâmplat cu Avramescu?
- A fost arestat, iar marfa este confiscată.
- Cum a fost posibil aşa ceva? Creierul m-a asigurat că drumul este liber şi că nu sunt piedici.
- Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar poliţiştii erau la curent cu tot. Cel mai bine ar fi să vorbesc cu Creierul, ca să îmi spună ce am de făcut, în continuare.
- Şti că aşa ceva nu se poate. Am să i-au legătura cu el şi am să-ţi transmit eu ce ai de făcut în continuare. Să nu mă mai suni, pentru că s-ar putea ca telefonul să fie interceptat. Am să te caut eu. Unde stai, ca să ştiu cum dau de tine.
- Sunt la sora mea.
- Eşti nebun? Vrei să-i spună procurorului Rămureanu unde eşti?
- Ea nu ştie nimic, din ce s-a întâmplat şi nici nu ştie că sunt căutat de cei de la Serviciul de Combatere al Crimei Organizate. Şi chiar, dacă ar afla ceva sunt sigur că nu m-ar denunţa. La urma urmei este sora mea şi mă iubeşte.
- Eşti sigur, că totul va fi în regulă?
- Da.
- Bine. Am să te caut eu să-ţi spun ce să faci în continuare.
- Am înţeles şefu’.
John închide telefonul şi se uită circumspect în jurul său. Totul pare în regulă şi se mai linişteşte.
_____________________


Se aude soneria de la uşă. Sergiu se duce să deschidă. În afară de Dinu, nimeni nu ştia de faptul că era în Bucureşti, în casa unchiului său, primită moştenire.
- Salut, Dinu!
- Salut, Sergiu!
Cei doi prieteni se îmbrăţişează şi se studiază reciproc.
- Nu pot să nu observ că te-ai mai împlinit, de când ne-am văzut ultima oară. Se vede că soţia ta are mare grijă de tine.
- Nici pe tine nu te plâng. Arăţi la fel de bine, ca întotdeauna.
- Cristina ce mai face? Îmi este foarte dor de ea. Aştept cu nerăbdare să o revăd.
- Bine şi nu prea.
- Ce vrei să spui?
- Ea este bine, dar a murit un coleg de-al ei, care era un bun prieten de-al nostru. Acesta era logodnicul celei mai bune prietene a ei, Anca. A fost plecată în concediu, acasă şi când s-a întors, Radu era mort. Îţi dai seama că în acest moment este distrusă, iar Cristina nu ştie cum să facă să o ajute să treacă peste acest moment dificil, din viaţa ei.
- Da. Este foarte greu, când îţi moare cineva apropiat. Nimic nu mai contează. Amintirile sunt singurele care te ajută cât de cât.
- Hai, să vorbim despre altceva. Mă deprimă acest subiect……Te-ai acomodat cu noua ta locuinţă?
- Da. Şi spre surprinderea mea mă simt foarte bine. La un moment dat am crezut că nu mai vii. S-a întâmplat ceva?
- Nu. Am stat la tramvai şi m-am oprit să iau ceva. Nu puteam să vin la tine cu mâna goală. Dinu scoate din plasă o sticlă de vin şi o dă lui Sergiu.
- Îţi mulţumesc pentru gest, dar nu trebuia să te deranjezi, barul unchiului meu este foarte bine aprovizionat. Sergiu ia sticla de vin şi o pune pe masă.
- Ce spui, nu ţi-e foame?
- Acum că ai pomenit de mâncare, parcă, chiar mi s-a făcut foame. Ce-ai bun de mâncare?
- Numai bunătăţuri. Hai să mergem în bucătărie sau… mâncăm în sufragerie, dacă vrei.
- Nu. Hai în bucătărie.

______________________


John se retrage la el în birou. Este foarte speriat. Frica a pus stăpânire pe el. Formează un număr de telefon, dar se răzgândeşte şi închide telefonul. Se plimbă prin birou şi formează din nou un număr de telefon.
- Alo, şefu’? Trebuie să vorbim.
- De câte ori ţi-am spus să nu suni la numărul acesta, decât dacă este vorba de o urgenţă.
- E vorba de ceva foarte important. Marfa nu a mai ajuns la noi, iar Avramescu a fost arestat.
- Cum? Ce s-a întâmplat cu omul tău? Şi el este arestat?
- Nu. Se pare că a scăpat ca prin urechile acului.
- Şi unde este acum?
- Se ascunde la sora lui.
- Nu-mi place deloc ce aud. Te caut eu.
Interlocutorul închide telefonul, iar John este şi mai speriat ca la început.

_______________________


Dragoş se uită curios la bunica lui, care face prăjituri, în timp ce mâncă o banană. Rodica intră în bucătărie, foarte bine dispusă.
- Bună ziua, la toată lumea! Văd că v-aţi apucat de dimineaţă de treabă. Cum ai dormit, dragul meu? Se apropie de Dragoş şi îl sărută pe obraz de mai multe ori.
- Bine mami, foarte bine.
- Dar tu, cum ai dormit? Spune Smaranda zâmbind.
- Bine …, chiar foarte bine, aş putea spune. Se uită la Dragoş şi spune: Ţi-ai făcut curat în cameră?
- Da, mami!
- Atunci … ce spui de o plimbare prin parc?
- Uraaa! Mergem în parc! Mamii, pot să i-au bicicleta pe care am primit-o cadou, de la tati, ca să mă plimb prin parc cu ea?
- Numai, dacă îmi promiţi că vei fi cuminte.
- Voi fi cel mai cuminte băiat din lume. Îţi promit!
- Bine, s-a făcut. Se uită la Smaranda şi îi spune: Nu vreţi să veniţi cu noi?
- Cu cea mai mare plăcere, dar mai am o tavă de prăjituri în cuptor şi până nu e gata nu pot pleca.
- Păi, aşteptăm să se facă prăjitura, după care vom merge, cu toţii, în parc. Ce spuneţi, e bine aşa?
- E foarte bine.
- Atunci, mă duc să-l îmbrac pe Dragoş şi când e gata prăjitura mergem în parc.

___________________


- Fratele tău a fost de acord să colaboreze cu noi. Acum se află în libertate şi, deja a fost contactat de patronul barului PARADIS. Convorbirea a fost înregistrată, iar persoana pe care o căutăm se află în sediul SCCO. Maiorul Vladim îi verifică discret, pe toţi cei care lucrează acolo, şi bineînţeles pe cel care lucrează în biroul de unde s-a telefonat. Este vorba de o persoană foarte importantă. Nici mie nu-mi vine să cred.
- Nu pot să cred! Cum e posibil aşa ceva?
- Ce să-i faci! Niciodată nu poţi şti ce îţi rezervă viaţa.
- Asta, cam aşa este. Niciodată nu poţi şti ce surprize te aşteaptă. Unde se află acum, fratele meu?
- La loc sigur …mai precis, la tine în apartament.
- Poftim?
- Da. Fratele tău este la tine. Dacă nu sună şi nu intră în contact cu nimeni, nu este nici un pericol. Nu mai ştie nimeni în afara mea , a ta şi a maiorului Vladim, că Nicu se ascunde în apartamentul tău.
- Nu cred că este o idee bună, ca Nicu să se ascundă la mine. Acolo îl vor căuta prima oară, când vor dori să vorbească cu el.
- Nu-ţi face probleme. Apartamentul tău este sub observaţie şi dacă se întâmplă ceva, putem lua măsuri imediat.
- D-voastră ştiţi mai bine. Oricum, vă mulţumesc pentru că i-aţi dat o şansă fratelui meu.
- Sper ca fratele tău să profite de şansa oferită şi să-şi schimbe viaţa.
- Sper şi eu acest lucru, din tot sufletul.

_____________________


Foarte nervos, Creierul se învârte prin birou făcând planuri. ’’ Să te păzeşti de mine, Nicolae Petrean! Dacă aflu că m-ai trădat, vei regreta că te-ai născut, iar sora ta nu te va ierta niciodată pentru ce i se va întâmpla, din cauza trădării tale. Dar, am să te găsesc eu, înainte de a mă trăda .’’

____________________



Afară este cald şi se aude ciripitul păsărilor ce zboară din copac în copac, foarte fericite de vremea frumoasă de afară. Smaranda şi Rodica îl urmăresc pe Dragoş cu privirea. Acesta este foarte fericit şi mândru de bicicleta primită de la tatăl său. E adevărat că i-a fost cam greu până s-a acomodat cu ea, dar a avut noroc cu roţile de sprijin, care l-au salvat de la multe căzături şi julituri. Rodica este foarte fericită că are un băieţel aşa de cuminte şi sănătos, iar Smaranda este foarte bucuroasă că are un nepoţel, care seamană foarte mult cu răposatul ei soţ, care se numea tot Dragoş. Ziua în care s-a născut nepotul ei a fost cea mai fericită zi din viaţa ei, iar când a auzit cum l-au numit pe nepotul ei a fost copleşită de fericire. Soţul ei a murit foarte tânăr, într-un stupid accident de maşină şi fiul ei, Vlad nu a reuşit să îl cunoască prea bine, dar ea a avut grijă ca soţul ei să fie mereu prezent, prin amintirile pe care le aveau împreună şi pe care i le povestea mereu lui Vlad. Fiul ei semăna foarte bine cu tatăl lui, dar Dragoş era leit cu răposatul Dragoş.
- Parcă îl văd pe soţul meu, de fiecare dată când mă uit la Dragoş, nepotul meu.
- Da. Seamănă foarte mult cu bunicul lui, dar şi cu tatăl lui.
- Cu toate acestea are firea ta, ştie ce vrea şi nu se lasă bătut până nu obţine ceea ce vrea.
- Da. Are un caracter puternic şi frumos şi nu îl poţi păcăli prea uşor.
- Îl iubesc foarte mult şi zilnic îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat zile să îmi cunosc nepotul. Să nu crezi că sunt nerecunoscătoare, dar îmi doresc să am şi o nepoată. Ce crezi, e posibil?
Rodica se înroşeşte la faţă şi zâmbind spune:
- Nu se ştie niciodată. S-ar putea ca foarte curând să vă dăm o veste bună şi … neaşteptată.
- Ce vrei să spui? Ai vorbit cu Vlad despre nemulţumirile tale ?
- Da. Am vorbit şi mi-a promis că începând de astăzi viaţa noastră se va schimba, va fi doar un vis urât.
- Felicitări! Nici nu ştii ce mult mă bucur pentru faptul că veţi fi din nou ca înainte, adică veţi fi fericiţi.
- Şi eu mă bucur că am lămurit aceste probleme, care au început să mă macine. Dintr-o dată vede negru în faţa ochilor şi i se pare că pământul se învârte cu ea. Se simte foarte slăbită şi fără putere. Se sprijină mai bine de bancă, ceea ce îi atrage atenţia Smarandei.
- Ce se întâmplă? Te simţi rău?
- Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar mă simt foarte slăbită şi obosită.
- Să nu-mi spui că asta este vestea bună, de care ai pomenit mai devreme! Eşti din nou gravidă? Aştepţi un copil?
Luată prin surprindere de cele spuse de soacra ei, Rodica rămâne pe gânduri.
- Sinceră să fiu… nu ştiu, dacă sunt gravidă sau nu. Nici nu m-am gândit la aşa ceva, dar totul e posibil. Am să mă duc la doctor să îmi fac un control şi cine ştie …, poate că îmi va da o veste bună.
- Dacă vrei, vin cu tine la doctor.
- Nu, nu e nevoie. Mă descurc şi singură şi … vreau să fie o surpriză pentru toată familia.
- Bine. Cum doreşti tu. Dacă vrei putem merge acasă. Îl strig pe Dragoş şi mergem.
- Mai stăm puţin, până îmi revin şi după aceea plecăm. Bine?
- Cum vrei tu, draga mea.
Cele două femei se privesc fericite pline de speranţe, una că va fi din nou mamă, iar cealaltă că va avea o nepoată sau un nepot.

_____________________


Vlad vine acasă foarte bine dispus. A avut o zi foarte bună, iar viaţa lui pare să ia pe făgaşul cel bun. Relaţia dintre el şi Rodica merge bine, datorită discuţiei avute, iar la lucru totul îi merge bine. Se opreşte la florăria din colţ şi ăi cumpără soţiei lui un buchet mare de trandafiri roşii. Se îndreaptă spre casă foarte bucuros şi nerăbdător să-şi vadă soţia. Ajuns acasă, nu îl întâmpină nimeni.
- Rodica! Mamă! Am ajuns acasă! Unde sunteţi? Simţind mirosul bunătăţurilor făcute de mama lui se îndreaptă spre bucătărie unde găseşte prăjiturile şi un bilet scris de mama lui: ’’ Suntem în parc. Mama’’ Pune mai multe prăjituri pe o farfurie şi se duce în camera lui. Pune trandafirii într-o vază, iar vaza o pune pe noptieră. Se dezbracă şi se duce să facă un duş.

_____________________


Rodica, Smaranda şi Dragoş ajung acasă. Toţi sunt foarte obosiţi. Dragoş se trânteşte pe canapea fără să spună nimic. Smaranda se apropie de canapea şi se aşează. Rodica propteşte bicicleta, la intrare şi se aşează şi ea pe canapeaua din sufragerie. Se uită îngăduitoare la Dragoş şi spune:
- Tinere, nu ai uitat nimic?
Dragoş se uită la el , fără şă-şi dea seama ce vrea să spună Rodica:
- Ce vrei să spui, mami?
- De unde ai luat bicicleta când am plecat în parc?
- Din garaj.
- Cred că trebuia să o duci de unde ai luat-o. Nu-i aşa?
- Sunt aşa de obosit, lasă că o duc mai târziu.
- Bine. Să nu uiţi!
- Mami!
- Da! Ce e dragule?
- Ce avem la masă? Îmi este aşa de foame!
- Du-te şi te spală pe mâini, iar între timp eu pregătesc masa. Ce spui, e bine aşa?
- Da, cum să nu. Vin imediat.
- Mă duc cu el, căci iarăşi face o băltoacă în baie.
- Bine. Pun eu masa.
Dragoş o ia la fugă spre camera lui ca să se schimbe, iar Smaranda merge în urma lui, de-abia ţinând pasul cu el.
Rodica se duce şi duce bicicleta în garaj. Vede că maşina lui Vlad este în garaj şi se bucură foarte mult, pentru că nu se aştepta ca Vlad să vină aşa devreme acasă. Foarte bucuroasă se întoarce în casă şi se duce în dormitor. Pe noptieră se află un buchet mare, cu trandafiri roşii, iar din baie se aude vocea lui Vlad care fredonează o melodie. În momentul în care dă să intre în baie o cuprinde ameţeala şi se sprijină de tocul de la uşă, până îşi revine, după care intră. Când deschide uşa îl vede pe Vlad cum se rade. Acesta nu-şi dă seama că Rodica se află lângă el. Este foarte concentrat asupra bărbieritului. Rodica se apropie de el şi îi pune mâna pe spate. La atingerea mâinii, Vlad simte cum un fior îi străbate tot corpul şi întoarce capul în direcţia Rodicăi. Aceasta îl priveşte zâmbitoare şi se apropie şi mai mult de el, şi deşi era plin de cremă pe faţă îl sărută cu foc. Vlad, surprins plăcut de primirea făcută şi nepăsându-i de faptul că era plin de cremă pe faţă îi răspunde la fel de pătimaş. Mâinile Rodicăi se plimb pe spatele lui Vlad, care se simte tot mai ’’ în formă’’.
- Cred că ar fi mai bine să mă laşi să termin ce am început.
- La ce te referi? La ras sau la primirea pe care ţi-am făcut-o?
Când o vede plină de cremă de ras, pe faţă, Vlad începe să râdă. Rodica nu îşi dă seama care este motivul şi îl priveşte întrebător.
- Nu te uita aşa la mine! Mai bine uită-te în oglindă!
Rodica se uită în oglindă şi când vede cum arată plină cu cremă pe faţă izbucneşte în râs, acompaniată de Vlad.
- Mai bine lasă-mă să termin cu bărbieritul şi apoi sunt numai al tău. Ce spui?
- Bine, te las. Oricum trebuie să merg să pun masa. Am fost în parc cu Dragoş şi cu maică-ta şi suntem rupţi de foame şi de oboseală. Şi dacă tot ai venit aşa de repede acasă vom lua masa în familie. Toată lumea se va bucura, în special Dragoş, ca să nu mai spun ce bucuroasă este mama lui Dragoş, adică … eu.
- Draga mea, trebuie să-ţi mărturisesc că şi mie îmi este o foame de lup. Aşa că voi aştepta până după ce luăm masa, ca să te ’’ devorez’’. Ce părere ai?
- Sunt foarte mulţumită de soluţia propusă, domnule procuror Rămureanu. Aşa că grăbeşte-te şi vino la masă, pentru că s-ar putea să nu pot să mă stăpânesc şi să te manânc chiar acum cu tot cu … prosop.
- Abia aştept, draga mea.
- Mai bine plec, până nu e prea târziu. Rodica îl priveşte plină de dorinţă şi dă să plece.
- Nu ai uitat nimic?
- La ce te referi?
- La … crema de pe faţă. Şi începe să râdă în hohote.
Rodica se uită în oglindă şi foarte serioasă spune.
- Nu-mi stă chiar aşa de rău cu ea. Nu-i aşa? Se apropie de Vlad şi ia prosopul pe care îl avea în jurul taliei şi se şterge pe faţă. ’’Micul Vlăduţ’’ se ridică pentru a riposta, dar Rodica iasă din baie fără să îi acorde atenţie……






















Capitolul patru





Anca se simte invadată de amintiri, legate de Radu. Pentru un timp acestea o ’’ rup’’ de realitate, o fac să se simtă mai bine, doar pentru o scurtă durată de timp, pentru că îşi dă seama că sunt doar amintiri. Iar revenirea la realitate este foarte dureroasă. Tresare în momentul în care sună telefonul. Cu părere de rău, pentru că i-au fost întrerupte visele se duce şi răspunde la telefon.
- Alo! Da!
- Bună! Sunt eu Cristina. Te-am sunat să văd ce mai faci?
- Ce să fac ? Îmi aminteam de vremurile de demult, când eram fericită. Mi se pare că a trecut o veşnicie de atunci, dar nu am ce face. Asta e. Tu ce faci?
- Te-am sunat să te invit la o prăjitură, la un suc.
- Nici o problemă, vino la mine . Am şi prăjituri şi suc.
- Nu. Cred că ar fi bine să ieşim prin oraş, ca să intri şi tu în contact cu oamenii. Stai toată ziua închisă în casă şi asta nu e bine. M-am gândit că ne-ar face bine la amândouă o ieşire.
- Sinceră să fiu, nu am chef de nici o ieşire. Nu vreau să mă întâlnesc cu nici un cunoscut, cu excepţia ta , bineînţeles.
- Ştiu că nu ai chef să vezi pe nimeni, dar îţi va face bine să ieşi la aer curat şi să vezi oameni, chiar dacă nu îi cunoşti. Aşa că pregăteşte-te, pentru că nu accept nici un refuz din partea ta. Când vin să fii gata. Bine?
- Bine. Cum vrei tu, dar să nu te plângi mai târziu că nu sunt o companie prea plăcută. Ai înţeles?
- Bine. Să fii gata până ajung eu la tine.
- Bine. Te aştept. Închide telefonul, fără nici un chef şi se pune în pat.

______________________


Creierul se află la el în birou. Ridică receptorul şi formează un număr de telefon.
- Alo! Eu sunt. Vreau ca procurorul Rămureanu, secretara lui şi maiorul Vladim să fie urmăriţi douazeci şi patru de ore din douăzeci şi patru. Vreau să ştiu tot ce fac, cu cine se întâlnesc, unde se duc, ce vorbesc. Absolut tot. M-ai înţeles? Vreau rapoarte zilnice. Mâine dimineaţă, la prima oră aştept primul raport. E clar? Închide telefonul şi plin de ură priveşte într-un punct fix.

_______________________


Se aude soneria de la intrare. Anca se duce să deschidă. La uşă era cea mai bună prietenă a ei, Cristina.
- Am venit! Eşti gata?
- Nu prea am chef să merg niciunde. Mai bine stăm la mine şi bem un suc sau mâncăm prăjituri făcute de mama.
- Nu, nici vorbă. Am spus că vom merge la cofetărie şi vom lua aer curat, vom vedea oameni, ne vom plimba, vom sta de vorbă. De când ai aflat de … moartea lui Radu, te-ai închis în casă şi nu mai vrei să vorbeşti cu nimeni. Ceea ce nu mi se pare corect. Aşa că îmbrăcarea şi să mergem.
- Nu pot să te conving în nici un fel să rămânem la mine?
- Nu. Aşa că nu mai pierde timpul şi îmbracă-te.
- Bine, cum spui tu. Şi unde vrei să mergem?
- Nu ştiu. Vedem noi pe parcurs.
Anca se îmbracă lejer. Poartă o pereche de blugi negri şi un tricou alb, iar în picioare poartă o pereche de adidas.
- Nu te-am mai văzut demult îmbrăcată aşa sportiv.
- Nu am nici un chef să mă aranjez. Mă simt bine aşa.
- Ai dreptate. Oricum, nu contează cum te îmbraci, ci ce fel de om eşti. Cum te mai simţi?
- Cum să mă simt?! Nici acum nu-mi vine să cred că Radu a murit. Înţelegi? Nu pot să cred că l-am pierdut pentru totdeauna.
- Nu te mai gândi la ce i s-a întâmplat lui Radu, nu-ţi face bine.
- Ai dreptate, ca întotdeauna şi oricum nu mai pot face nimic. Nu pot da timpul înapoi, pentru a schimba destinul.
- Ieşirea aceasta îţi va face bine. Vei vedea.
- Poate pentru moment voi uita tot ce s-a întâmplat, dar când mă voi întoarce acasă, amintirile vor reveni şi oricât aş încerca nu pot să şterg din memorie chipul lui Radu, care îmi zâmbeşte şi îmi spune că mă iubeşte.
- O, draga mea, nici nu vreau să mă gândesc ce este acum în sufletul tău. Câtă durere şi câtă nelinişte. Nu doresc la nimeni să treacă prin aşa ceva.
- Mai bine, hai, să mergem până nu mă răzgândesc.
- Eu sunt gata. Când doreşti putem pleca.
- Şi eu sunt gata. Să mergem.

_____________________


A mai trecut, încă, o zi fără să se întâmple ceva deosebit. Se simte foarte obosită, astăzi a avut o zi plină, fără să pună la socoteală ceea ce s-a întâmplat fratelui ei. De când a murit tatăl ei, tot a aşteptat să se întâmple ceva în viaţa ei şi să o schimbe în mai bine. Pe Nicu îl iubea foarte mult şi ar fi făcut orice pentru el, dar acesta i-a adus numai necazuri. A promis de nenumărate ori că se va schimba, dar au fost doar vorbe. Acum este implicat în ceva foarte grav şi îi era frică să nu păţească ceva. Cei cu care lucrează sunt foarte periculoşi şi oricând ar putea scăpa de el. Nicu e doar un pion, în toată afacerea şi habar nu are cu ce se ocupă şefii lui, dar e fratele ei şi va face tot posibilul să îl ajute să iasă din astfel de afaceri şi să se îndrepte şi cine ştie, poate că mai târziu îşi va întemeia o familie şi va avea şi el copii. A ajuns în faţa apartamentului. Scoate cheia şi deschide uşa. Intră înăuntru şi când dă să închidă uşa îl vede pe Nicu stând la masă, pe întuneric.
- Bună! Ce faci? De ce stai pe întuneric? Se uită la Nicu, după care aprinde lumina.
- Mă gândeam şi eu la tot ce se întâmplă în viaţa mea. Şi sincer să fiu, nu sunt prea mulţumit de ceea ce se întâmplă.
- Lasă, nu îţi face gânduri negre. Ai să vezi, că totul va fi bine.
- Sper să apuc şi eu ziua aceea, când nu va mai trebui să mă ascund de nimeni şi voi avea o cu totul altă viaţă.
- Va veni şi ziua aceea, nu îţi face griji.
Nicu se uită în ochii ei, cu mare tristeţe şi foarte serios îi spune:
- Dacă ai timp şi nu te deranjează, aş vrea să stăm de vorbă.
- Nu vrei să mâncăm mai întâi? Îmi este foarte foame şi vreau să fac un duş. Vorbim după aceea, dacă vrei.
- Nu, pentru mine este foarte important să vorbim acum. Putem mânca mai târziu.
- Bine, cum doreşti. Te ascult.
- Înainte de toate, vreau să-ţi mulţumesc că ai fost alături de mine, mereu, deşi te-am făcut să suferi, prin faptele mele.
- Nu trebuie să-mi mulţumeşti pentru nimic. Sunt sora ta şi te iubesc foarte mult, chiar dacă ai fost altfel decât mi-am dorit.
- Şi eu te iubesc foarte mult şi îmi pare rău că ţi-am făcut numai necazuri.
- Lasă, ce a fost a fost. Contează ce se va întâmpla de acum încolo.
- Nu. Pentru mine este foarte important să lămurim unele lucruri, legate de trecut, ce ne privesc pe amândoi.
- Bine. Despre ce este vorba?
- Când a murit tata aveam doar şaisprezece ani, iar mama a murit la naşterea mea. Deşi, îl iubeam foarte mult pe tatăl nostru, mereu m-am simţit dat la o parte. Când avea probleme sau dorea să stea de vorbă cu cineva, mereu venea la tine, iar pe mine mă ignora. Nici nu ştii ce mult am suferit pentru că nu mă iubea cum te iubea pe tine, pentru că nu era aşa de apropiat de mine.
- Cum poţi să spui aşa ceva? Tata ne-a iubit la fel de mult pe amândoi.
- Nu ştiu, dacă m-a iubit sau nu, dar mi-aş fi dorit să fie altfel cu mine. Tu erai preferata lui, iar eu mă simţeam mereu dat la o parte. Mă simţeam singur, cred că nu a putut să mă ierte pentru faptul că mama a murit din cauza mea, la naştere.
- Nu e adevărat. Nu era supărat pe tine. Tu nu aveai nici o vină pentru că mama a murit la naşterea ta.
- Poate că nu am avut nici o vină, dar dacă nu mă năşteam eu, mama ar fi trăit şi acum, iar tata s-ar fi purtat altfel cu mine. Mereu citeam în ochii lui, durerea şi ochii lui, parcă îmi reproşau ceva. Nu mi-a spus niciodată nimic, dar eu ştiam, în adâncul sufletului că nu mă poate privi ca pe un fiu, ca pe copilul lui. Iar, eu îmi doream puţină … afecţiune, din partea lui, nişte vorbe frumoase, un zâmbet. Doream să-l simt aproape, să simt că mă iubeşte şi că e mândru că are un fiu. Dar nu a fost să fie. A murit şi nu mi-a spus niciodată că mă iubeşte şi că e mândru de fiul lui, iar eu nu am apucat să-i spun, că îl iubesc şi că sunt mândru şi fericit, că am un tată ca el. Tu erai mereu ocupată, încercând să le faci pe toate, ca să ne fie nouă mai bine. Simţeam că mă iubeşti, dar în acelaşi timp mă simţeam foarte singur. Singurătatea m-a făcut să caut ’’ prietenii’’, care nu mi-au făcut deloc bine şi care m-au făcut să mă afund tot mai mult. Îmi pare rău şi vreau să-ţi cer iertare pentru toate supărările pe care ţi le-am făcut, pentru toate lacrimile pe care le-ai vărsat din cauza mea, pentru tot şi îţi promit că voi profita de şansa oferită de viaţă şi mă voi schimba. Voi încerca să fiu fratele, pe care ţi l-ai dorit întotdeauna.
Lacrimi curgeau pe chipul celor doi fraţi, iar mărturisirea făcută de Nicu, a făcut să dispară zidul dintre ei şi i-a apropiat mai mult. Carla se apropie de fratele ei şi îl îmbrăţişează.
- De ce nu mi-ai spus niciodată ce este în sufletul tău? De ce?
- Erai mereu preocupată de ziua de mâine şi aveai prea multe pe cap, ca să mai ai şi alte griji.
- Tu şi tata aţi fost cele mai importante persoane, pentru mine, după moartea mamei. După ce a murit tata, tu ai fost singura alinare, dar în loc să ne apropiem, simţeam cum ne depărtăm tot mai mult şi nu am ştiut ce să fac să împiedic acest lucru. De aceea ne-am înstrăinat, dar viaţa ne-a oferit această şansă de a o lua de la început şi de a fi o familie, în adevăratul sens al cuvântului. Veşnic îi voi fi recunoscătoare lui Dumnezeu, pentru bunătatea lui.
- Şi eu îi voi mulţumi, pentru că mi-a dat o soră aşa de bună şi pentru că mi-a dat o nouă şansă, de care am să profit din plin.

_______________________


- Se pare că am avut o idee bună, cu ieşirea asta. Ce spui?
- Ai dreptate. Mă simt mult mai bine şi nu m-am mai gândit la ce s-a întâmplat.
- Mă bucur, că te simţi mai bine. Când vii la lucru?
- Săptămâna aceasta şi nici nu ştii ce nerăbdătoare sunt în această privinţă.
- Te cred. Vei avea atât de lucru, încât nu vei avea timp să te gândeşti la nimic altceva, dar în acelaşi timp, totul îţi va aduce aminte de Radu, pentru că a fost colegul nostru.
- Da. Aşa este, dar sper că totul va fi în regulă. Ce mai e nou pe la spital?
- Am auzit astăzi ceva, dar nu ştiu cât este de adevărat.
- Spune-mi şi mie despre ce este vorba.
- Se pare, că începând de mâine vom avea un coleg nou.
- Cum îl cheamă? De la ce spital vine?
- Nu ştiu cum îl cheamă, dar din câte am auzit este un doctor bun şi nu ştiu de la ce spital vine.
- M-ai făcut curioasă.
- Mie îmi spui, eu sunt şi mai curioasă decât tine. De-abia aştept să îl cunosc pe noul nostru coleg. Oricum, ţi-am spus acest lucru, ca să te obişnuieşti cu ideea.
- Ce vrei să spui?
- Noul nostru coleg va ocupa locul lui Radu şi nu am vrut să fi luată prin surprindere, când l-ai fi văzut acolo.
- Sinceră să fiu, nu m-am gândit la acest aspect, dar nu ţi se pare că l-au înlocuit prea repede?
- Oricum, trebuia să vină cineva în locul lui, însă, ai dreptate. Totul s-a întâmplat foarte repede şi din câte ştiu eu nu a fost nici un concurs, pentru ocuparea postului.
- Viaţa ne rezervă mici surprize, în fiecare zi, însă, depinde de fiecare dintre noi, cum le primim.
- Ai dreptate. Cred că singura persoană, care nu se mai miră, de ceea ce se întâmplă zilnic este Andrea Marin.
- Da, cred că este singura persoană din România, care are o surpriză la fiecare pas, exact ca şi în emisiunea ei.
Cele două prietene se uită una la alta, după care izbucnesc în râs, ca şi cum ar fi auzit o glumă bună.

_______________________


John este într-unul din barurile sale. Este adâncit în gânduri, când apare un copil.
- D-voastră sunteţi nenea John?
- Da. De ce?
- M-a trimis un nenea să vă dau biletul acesta. Îi întinde biletul, după care fuge.
- Care nenea? Cum arată? Ia biletul şi rămâne cu vorbele ’’ în vânt’’, privind cum băiatul fuge din bar. Se uită cu atenţie la bilet şi îl desface cu grijă, ca şi cum i-ar fi frică să nu se întâmple ceva şi îl citeşte în gând:’’ Sunteţi în pericol. Trebuie să stăm de vorbă. Vă aştept la BASTION cât mai repede. Nicu’’ Mai citeşte o dată, cu atenţie, biletul şi îl pune în buzunar. Se îndreaptă spre barman şi îi spune:
- Vezi că eu plec pentru o oră, două, dar mă întorc. Dacă mă caută cineva să revină sau să-mi lase mesaj.
- Am înţeles şefu’.

_____________________


Sergiu a ieşit la cumpărături. Mai întâi a făcut un tur prin Piaţa Titan, ca să vadă produsele şi preţurile. Scoate din buzunar o listă cu tot ce îi trebuie, o parcurge cu privirea şi dă să plece. În acel moment se ciocneşte cu o femeie. În urma impactului, una din plasele din mâna femeii se rupe şi merele se împrăştie care încotro. Sergiu se apleacă să strângă merele şi se ciocneşte din nou cu această femeie, care vroia să facă acelaşi lucru, adică să strângă merele căzute.
- Vă rog, să mă scuzaţi. Nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva.
- Da, cum să nu. Şi îl săgetează cu privirea. În acel moment a uitat de toate şi a rămas impresionată de frumoşii ochi albaştri ai necunoscutului.
Sergiu se apleacă din nou şi strânge merele, urmărit de privirea misterioasei femei, cu care s-a ciocnit de două ori într-o zi, la interval de câteva secunde.
- Unde le pun? Şi pentru prima oară, Sergiu se uită cu atenţie la femeia din faţa lui.
- Aici. Spune femeia, parcă trezită dintr-un vis şi deschide una din plasele ce le mai avea.
Sergiu pune merele în plasă şi îşi cere scuze din nou:
- Încă o dată, vă rog să mă scuzaţi.
- Nu face nimic. Se mai întâmplă. Cu părere de rău, necunoscuta se întoarce şi pleacă.
’’ Ce femeie!’’ O urmăreşte cu privirea până ce nu mai este în raza lui vizuală, vizibil marcat de această întâlnire.

______________________


- Bună, dragul meu! Ce faci?
- Bună, iubito! Nici nu am auzit când ai intrat. Se ridică şi merge în întâmpinarea soţiei sale. O îmbrăţişează şi o sărută.
- Se vede că suntem foarte bine dispus astăzi. S-a întâmplat ceva şi eu nu am aflat … încă?
- Nu, iubito! Pur şi simplu, mă bucur că ai venit acasă.
- Asta să fie, oare?
- Bineînţeles. Ce altceva să fie?!
- Hai, spune-mi! Te cunosc prea bine, aşa că nu are rost să mă minţi.
- Pentru vestea pe care ţi-o voi da, va trebui să plăteşti ’’ gras ’’.
- Da? Îl priveşte galeş, în ochi şi îi aruncă o privire incendiară. Se apropie mai mult de el şi îl sărută foarte pătimaş şi sugestiv, în acelaşi timp. Cred că am plătit în avans, ce spui?
- Mai vreau. Îşi plimbă mâinile pe spatele Cristinei şi se opreşte la fese, pe care le frământă într-un anume fel, aşa cum îi place ei. Între timp o sărută pe gât, pe gură şi coboară tot mai jos …
- Mmmm… mă simt foarte bine, dar nu e o soluţie, ca să scapi de mine. Şi îl împinge gentil pe Dinu. Dacă vrei ca să mergem mai departe, ai face bine să-mi spui ce se întâmplă.
- Bine. M-ai convins. Cu cine crezi că m-am întâlnit astăzi?
- Cu cine?… Nu te mai uita aşa la mine şi spune-mi cu cine te-ai întâlnit!
- Cu … SERGIU. Mi-a dat un telefon şi m-a invitat la el.
- Şi eu, care credeam că te plictiseşti aşteptându-mă. Face pe supărata.
- Dar tu, pe unde mi-ai umblat, că trebuia să vii acum vreo trei ore.
- Poftim?! Mai nou îmi cronometrezi timpul de la locul de muncă până acasă?! … Dacă chiar vrei să ştii am fost cu Anca prin oraş, că stătea toată ziua închisă în casă.
- Cum se mai simte Anca?
- Săraca, nu se simte deloc bine şi este foarte deprimată.
- Trece prin momente foarte grele, dar în timp le va depăşi. Şi poate, cine ştie … va cunoaşte un bărbat, de care se va îndrăgosti.
- Alo! Nu crezi că te cam grăbeşti cu prevestirile tale?
- De ce? Acesta este cursul vieţii şi întotdeauna după ploaie răsare soarele sau …nu ?!
- Nu, că nu ai avea dreptate, dar e prea curând, ca să se întâmple cele spuse de tine. Cred că vor trece ceva ani, până se va întâmpla ce ai spus tu.
- Cred că te înşeli, dar cine sunt eu să îţi spun asta? Mai bine să lăsăm totul în voia soartei şi surprizele să apară!
- Ce vrei să spui? Ce surprize?
- Păi,… viaţa e plină de surprize şi nu ştim niciodată ce ne rezervă ziua de mâine. Greşesc cumva, iubito? O priveşte plin de dorinţă şi se apropie de ea. Revenind la ale noastre,… unde am rămas? O îmbrăţişează pe Cristina şi o sărută lung, lăsând-o fără suflare. Mâinile lui se plimbă pe tot corpul ei, iar el coboară … şi tot coboară. Fără să se grăbească începe să o dezbrace pe Cristina, iar aceasta prinsă de focul patimei, nu se lasă mai prejos.

__________________


Ferit privirilor, într-un loc ce nu era luminat prea tare, Nicu îl aşteaptă pe domnul John. Pe masă se află o sticlă de bere, din care Nicu bea şi studiază terenul, în acelaşi timp. Îl vede pe domnul John, în timp ce intră şi îi face cu mâna, pentru a vedea unde este. Acesta se apropie de el, furios şi îl întreabă:
- Ce înseamnă, biletul acesta? Cum adică … sunt în pericol?! Eşti nebun?
- Tot ce am scris în acel bilet este adevărat. Chiar sunteţi în pericol.
- Ce vrei să spui?
- Am auzit nişte zvonuri. Nu ştiu dacă sunt adevărate sau nu, dar paza bună te fereşte de necazuri.
- Zvonuri?! Ce zvonuri ai auzit?
- Nu vreau să vă sperii, dar am auzit că şeful cel mare, adică Creierul vrea să scape de d-voastră.
- POFTIM?! De ce? Nu are nici un motiv.
- Ia gândiţi-vă puţin!
- Nu-mi dau seama unde vrei să ajungi .
- Din cauza afacerii FORTRAL.
- Dar nu e vina mea, că v-au prins poliţiştii.
- Ştiu, dar …Avramescu a fost prins. El nu îl cunoaşte pe Creier, dar vă cunoaşte pe d-voastră, iar d-voastră îl cunoaşteţi pe Creier. Sunteţi un pericol pentru Creier, pentru că sunteţi singura persoană care ştie cu adevărat, care este adevărata sa identitate.
- Nu pot să cred! După câte am făcut pentru el…Uite cum mă răsplăteşte! Se ridică şi dă să plece, dar se întoarce şi îl priveşte direct în ochi, pe Nicu: Îţi mulţumesc, pentru că m-ai avertizat. Îţi rămân dator. Oricum, să ai grijă, pentru că şi tu eşti pe lista neagră a Creierului.
- De-abia aştept să-l cunosc pe şeful cel mare. Privirea i se întunecă, ca de vreme de rea, iar ochii aruncă scântei. Nicu îl priveşte pe domnul John cum pleacă şi spune, numai pentru el: “Nici nu ştii cât de mult îmi doresc să te cunosc, Creierule.”

____________________


Tocmai se pregătea să plece acasă, când sună telefonul.
- Alo! Da! Eu sunt.
- . . .
- Doar ei doi au fost?
- . . .
- Eşti sigur?
- . . .
- Bine. Elimină-i pe amândoi şi să nu rămână nici o urmă! Ne-am înţeles? Foarte satisfăcut închide telefonul. Se pare ,că voi împuşca doi iepuri, dintr-o lovitură.

_____________________


Era foarte obosită, când a ajuns acasă. S-a dus în bucătărie şi a lăsat plasele. A început să scoată cumpărăturile din plasă, iar când a ajuns la mere , nu a putut să nu se gândească la frumosul bărbat, cu ochii albaştri, pe care soarta i l-a scos în cale. În câteva secunde s-au ciocnit de două ori. Era . . . coincidenţă sau destin?!

_____________________


Este seara târziu, iar John se duce la bar, mergând mai mult prin locuri slab luminate. Este urmărit, dar nu îşi dă seama. În bar nu se află decât barmanul, care se pregătea să plece acasă.
- Am venit. S-a întâmplat ceva mai deosebit, în această seară? M-a căutat cineva?
- Nu s-a întâmplat nimic şi nici nu va căutat nimeni, şefu’.
- Bine. Mă duc până în birou şi vin imediat. Aşteaptă-mă! Se duce în birou, deschide o casă de bani şi scoate toţi banii din ea şi îi pune într-o plasă, după care părăseşte biroul şi se duce la bar.
- Sunteţi gata, şefu’?
- Da. Înainte de a pleca, vreau să vorbesc ceva cu tine.
- Vă ascult .
- Eu am să plec pentru câteva zile. Tu te vei ocupa de tot. Ţi-am lăsat ştampila şi ce îţi mai trebuie, în birou. Uite cheile de la birou şi de la bar. Îi întinde cheile. Ţi-am lăsat nişte bani în sertarul din dreapta, în caz că ai nevoie. Dacă întreabă cineva de mine spui că sunt plecat din oraş, cu treabă. E clar?
- Da.
- Bine. Atunci, eu plec. Încuie tu. Noapte bună!
- Noapte bună!
John iasă pe uşa din spate, merge câţiva metri, când se aude o explozie şi barul lui sare în aer. Suflul exploziei îl aruncă la pământ, dar nu păţeşte nimic. Îngrozit, ridică plasa, cu bani de jos şi priveşte la focul ce luminează cartierul. Locul se umple de oameni, iar el o ia la fugă înspăimântat.

___________________


Este noaptea târziu şi toţi membrii familiei Rămureanu dorm. Sună telefonul în dormitor la Vlad şi Rodica. Vlad ridică receptorul:
- Alo! Da.
- Bună dimineaţa! Sunt maiorul Vladim şi îmi cer scuze, că vă deranjez la ora aceasta, dar este vorba de ceva foarte important.
- Ce s-a întâmplat, domnule maior?
- Barul lui John a sărit în aer şi pompierii au găsit un cadavru carbonizat, care se presupune a fi al lui John.
- Cum s-a putut întâmpla aşa ceva?
- Creierul face curăţenie, pentru a scăpa. Până nu primim rezultatele de la laborator, nu ştim exact al cui este cadavru. Mâine, la prima oră sunt la d-voastră în birou, pentru a stabili o strategie.
- Bine. Atunci, vă aştept mâine dimineaţă. Închide telefonul şi rămâne pe gânduri.
Rodica somnoroasă, îl priveşte şi îl întreabă:
- Cine era la telefon?
- Un coleg.
- S-a întâmplat ceva?
- Nu, draga mea. Culcă-te la loc. Vlad stinge lumina şi rămâne gânditor.

___________________





Ţrrr! Ţrrr!
Cineva sună insistent la uşa apartamentului Carlei. Carla şi Nicu se trezesc buimaci şi se privesc miraţi unul pe celălalt. Nicu se uită la Carla şi îi spune în şoaptă:
- Aştepţi pe cineva?
- La ora asta?! Pe cine să aştept?!
- Ştiu eu . . .
- Ce ne facem, acum?
La uşă se aude o voce şoptind:
- Eu sunt. Deschide.
- Cine este la uşă? Întreabă Carla privindu-l întrebător pe Nicu.
- Sunt eu John. Vreau să vorbesc cu Nicu. E urgent.
- Deschid eu. Tu du-te în camera cealaltă, pentru orice eventualitate. Spune Nicu sorei sale şi deschide uşa, după ce Carla s-a dus în cealaltă cameră.
- Ce-i cu d-voastră aici, la ora asta? S-a întâmplat ceva?
John îl priveşte îngrozit, fără să spună un cuvânt. Intră în apartament şi se aşează pe un scaun. E foarte speriat şi se uită circumspect în toate direcţiile.
- Ce s-a întâmplat? Ce-i cu d-voastră?
- Ai avut dreptate. A încercat să mă ucidă.
- Despre ce vorbiţi? Cine a încercat să vă omoare?
- Creierul. Mi-a aruncat barul în aer. Norocul meu că am ieşit pe uşa din spate, dar barmanul era înăuntru. Se pregătea de plecare. Nici nu am ieşit bine şi . . . a sărit în aer. Priveşte îngrozit, în gol.
- Liniştiţi-vă. Aici sunteţi în siguranţă.
- Nu. Nicăieri, nu sunt în siguranţă. Când va afla că sunt în viaţă, mă va căuta şi în gaură de şarpe, ca să mă elimine, dar va avea o mare surpriză.
- Am să vorbesc eu cu cineva, care vă va asigura protecţie şi nu veţi păţi nimic.
- Nimeni nu mă poate apăra de el, acum. Cândva, exista cineva care mă putea apăra, dar acum nu . . .
- Ce vreţi să spuneţi?
- Nu mai are importanţă. Mai bine să nu ştii nimic, poate acest lucru te va salva.
- În noaptea aceasta, rămâneţi să dormiţi aici şi mâine vă duc eu la cineva, care vă va asigura protecţia. Bine?
- . . .
- Eu am să dorm dincolo, iar d- voastră veţi dormi aici, pe canapea.
- Suntem singuri?
- Nu. Sora mea doarme dincolo, dar nu vă faceţi grijă, totul este în regulă.
- Eşti sigur?
- Da. Dacă aveţi nevoie de ceva sunt în camera cealaltă sau vă puteţi servi singur. Găsiţi de toate în bucătărie.
- Nicu, îţi mulţumesc.
- Nu aveţi pentru ce.
- Îţi mulţumesc, pentru că mi-ai salvat viaţa.
- Aaaa!!! Oricine, ar fi făcut la fel, dacă era în locul meu.
- Nu. Nu toţi oameni sunt la fel. Puteai să taci şi să nu-mi spui nimic, dar tu m-ai avertizat.
- Şi d-voastră câte nu aţi făcut pentru mine. Nimeni nu a vrut să mă angajeze, cu trecutul meu. Aţi fost singurul care m-a angajat.
- Adevărul e că . . . mi s-a dat ordin să te angajez.
- Cine va dat ordin să mă angajaţi şi de ce?
- Cine altul, decât Creierul. Ştia de sora ta, că este secretara procurorului Rămureanu şi a crezut că vom profita de acest lucru, dar nu s-a întâmplat cum s-a aşteptat el.
- Înţeleg…

______________________


- Intră!
Uşa se deschide şi apare maiorul Vladim. Pe faţa acestuia nu se poate citi nimic.
- Bună dimineaţa! Se apropie şi dă mâna cu Vlad.
- Vă salut, domnule maior! Mărturisesc că telefonul d-voastră m-a luat prin surprindere. Bănuiam că se va întâmpla ceva, dar nu m-am aşteptat la aşa ceva.
- Se pare că ’’ prietenul ’’ nostru se simte ameninţat, altfel nu-mi explic ce s-a întâmplat.
- Pompierii ce spun?
- Explozia a fost declanşată de o bombă. Acum, nu ne mai rămâne decât să aşteptăm rezultatele de la laborator, pentru a afla indentitatea cadavrului găsit la locul exploziei. Trebuie să aflăm dacă este corpul lui John sau nu.
Sună telefonul, iar procurorul Rămureanu răspunde:
- Alo!
- Eu sunt. Am informaţii despre explozia de aseară. Ne întâlnim la Catedrală.
- Alo! Alo! . . . A închis.
- S-a întâmplat ceva?
- Avem o întâlnire. Vă spun pe drum, despre ce este vorba.

______________________


În camera de gardă a Secţiei de Oncologie, de la Spitalului Clinic Titan era multă lume, adică doctorii şi asistentele secţiei. Majoritatea dintre ei ştiau că au fost chemaţi pentru a-l cunoaşte pe noul lor coleg, dar nimeni nu ştia despre cine era vorba. Toţi îl aşteptau cu nerăbdare pe şeful secţiei şi pe noul coleg. Uşa se deschide şi aşteptarea ia sfârşit. Pe uşă intră doctorul Cernea şi doctorul ce a luat locul doctorului Radu Cristescu. Toate privirile sunt îndreptate asupra noului venit, în special al femeilor, din încăpere. Noul coleg este un bărbat tânăr şi foarte frumos, iar ochii săi albaştri atrag privirile femeilor, ca un magnet. Totuşi, cea mai surprinsă este doctoriţa Cristina Năstase, care pur şi simplu nu îşi poate lua ochii de la el. Privirea ei insistentă se face remarcată de cei din jur. Doctorul Cernea se uită la ea întrebător şi spune:
- S-a întâmplat ceva?
- Nu. Nu s-a întâmplat nimic, doar că . . . nu-mi vine să cred că . . .
- Ce nu vă vine să credeţi?
- Persoana de lângă d-voastră este un bun prieten de familie, iar eu nici nu ştiam că îmi va fi coleg.
- Deci, comportamentul d-voastră are o explicaţie cât se poate de logică. Se uită la cei din jur şi spune: Daţi-mi voie, să vă prezint un nou membru al echipei noastre: doctorul Sergiu Deak. Vă rog să îl ajutaţi să se integreze cât mai repede, în colectivul nostru. Vă mulţumesc şi vă doresc o zi bună. Se uită la Sergiu şi îi întinde mâna spunând: Bine ai venit la noi, doctore Deak şi sper să ne înţelegem bine.
- Vă mulţumesc şi vă asigur că nu veţi regreta, că mi-aţi acordat această şansă.
- Atunci, la treabă. Dacă aveţi vreo nelămurire, adresaţi-vă doctoriţei Năstase, care, după câte am înţeles vă este prietenă.
- Aşa voi face.
Doctorul Cernea se retrage şi majoritatea îi urmează exemplul. Cristina se uită la el, fără să-şi fi revenit din cauza surprizei. Sergiu se duce la ea, zâmbitor.
- Sărut- mâna, Cristina! Ce mai faci? Se apropie de Cristina, îi pupă mâna şi o îmbrăţişează. Unele persoane de sex feminin, din încăpere o privesc cu invidie.
- Întotdeauna am spus că eşti o persoană plină de surprize, dar de data aceasta m-ai lăsat fără cuvinte. Nici acum, nu-mi vine să cred că te afli în faţa mea, în calitate de coleg.
- Am vrut să-ţi fac o surpriză, de aceea nu ţi-am spus nimic.
- Şi ce surpriză! Dar stai puţin . . . , Dinu ştia că vei fi coleg cu mine?
Sergiu se uită zâmbitor la ea, fără să spună nimic.
- După expresia feţei tale, deduc că era la curent cu acest lucru. De aceea era aşa de misterios. Ajung eu acasă . . . Înainte de aţi prezenta noii tăi colegi, dă-mi voie să te invit deseară la noi, la masă. De data aceasta , noi îi vom face o surpriză, scumpului meu soţ. Ce spui, eşti de acord?
Foarte serios se uită la Cristina şi spune:
- Stai, să văd dacă sunt liber deseară. Să- mi consult agenda. Dar nu poate să stea prea mult serios şi bufneşte în râs.
- . . . Pentru o clipă, chiar te-am crezut. Nu te-ai schimbat deloc. Tot pus pe şotii, ai rămas.
- Aşa m-a lăsat mama Natură şi nu am ce face.
- Atunci, aşa rămâne. Te aştept la noi, deseară.
- Da.
- Atunci, să mergem să-ţi prezint secţia noastră şi noii tăi colegi.
- Da. Să mergem.

____________________


Ajunşi la catedrală, maiorul Vladim şi procurorul Rămureanu se uită la oamenii de acolo, căutând cu privirea pe cineva.
- Pst! Sunt aici!
Cei doi întorc capul în direcţia de unde a venit vocea şi îl văd pe Nicu, care se pune la rând la lumânări. Se apropie de el, fără să spună nimic şi îi urmează exemplul. Adică, se pun şi ei la rând la lumânări.
- Credeam că nu mai veniţi.
- Ce s-a întâmplat?
- Am o veste bună pentru d-voastră. Vă va ajuta să îl prindeţi pe Creier.
- În momentul acesta, ar fi bine venită, o veste bună. Din păcate, noi avem o veste rea pentru tine. Spune maiorul Vladim, privindu-l cu atenţie.
- Despre ce este vorba?
- Aseară a fost aruncat în aer, barul lui John. A fost găsit un cadavru carbonizat. Noi bănuim, că ar fi vorba de John, dar până nu primim rezultatele, de la laborator, nu ştim nimic sigur. Spune Vlad, cu părere de rău.
Nicu răsuflă uşurat:
- Nu, nu este vorba de domnul John.
- De unde ştii? Spun într-un glas Vlad şi maiorul.
- Domnul John a dormit la mine, aseară. M-am şi speriat când l-am văzut, la uşă. Era foarte speriat şi alb ca varul, la faţă.
- Şi unde este acum, John?
Privirea lui Nicu s-a îndreptat spre altar. Maiorul şi procurorul s-au uitat în aceiaşi direcţie şi l-au văzut pe John, în faţa altarului, rugându-se.
- Am vorbit cu el şi e dispus să coopereze, dacă îi oferiţi protecţie. Este foarte speriat. De-abia l-am calmat aseară.
- Du-te şi cheamă-l. Vrem să stăm de vorbă, cu el.
Nicu dă să plece spre el, când acesta întoarce capul. Nicu îi face semn, cu mâna, să se apropie. John se ridică, îşi face cruce şi se îndreaptă spre ei. Ajuns lângă ei, îi studiază cu atenţie şi spune:
- Deci, d-voastră sunteţi cei, care provocaţi dureri de cap Creierului.
- Ţi-i prezint pe maiorul Vladim şi procurorul Rămureanu. Spune Nicu şi studiază reacţia celor trei. Iar, dânsul - se uită spre John - este domnul John.
- Am înţeles că vei coopera cu noi şi ne vei ajuta la rezolvarea mai multor cazuri, în care este implicat şi Creierul. Spune maiorul şi îl priveşte în ochi.
- Voi coopera cu d-voastră numai dacă îmi veţi asigura protecţia.
- Bineînţeles, dar cred că e mai bine să mergem la sediu, pentru a discuta amănunţit, despre tot ce ne interesează. Spune maiorul Vladim şi dă să plece, când îl aude pe John spunând:
- Nu. Nu suntem în siguranţă la sediul d-voastră.
- De ce?
- Cunoscându-l pe Creier, sunt sigur că biroul d-voastră este deja, plin cu microfoane.
- Nu vreau să vă tai elanul, dar nu oricine poate intra la noi în sediu. Clădirile sunt foarte bine păzite şi se intră, doar pe bază de legitimaţie.
- Cunosc toate aceste măsuri, dar pentru Creier, nu este o piedică intrarea în sediul vostru.
- Ce vrei să spui? Creierul este lucrător al SCCO?
John dă afirmativ din cap, fără să scoată un cuvânt.
- Cine este CREIERUL? Întreabă procurorul Rămureanu, vădit interesat.
- Nu cred că m-aţi crede, dacă v-aş dezvălui adevărata identitate a Creierului.
- Pune-ne la încercare! Spune maiorul, fără să arate că, de fapt era foarte curios în privinţa indentităţii acestuia.
- Mai bine să mergem într-un loc sigur, să nu ne trezim cu surprize. Spune John şi se uită discret în jurul său.
- Ai dreptate. Să mergem într-un loc sigur.
Privind mereu în urma sa, John îi însoţeşte pe cei trei bărbaţi.



































Capitolul cinci





Rodica formează un număr te telefon şi aşteaptă să i se răspundă.
- Alo! Cabinetul doctoriţei Marcu Ecaterina?
- Da.
- Bună ziua! Mă numesc Rodica Rămureanu şi aş dori să-mi spuneţi care este orarul d-voastră, la cabinet.
- Luni, miercuri şi vineri suntem de la ora paisprezece la douăzeci, iar marţi şi joi suntem de dimineaţă, de la ora opt la treisprezece.
- Vă mulţumesc. Trebuie să fac programare?
- Nu.
- La revedere! Închide telefonul şi se duce la dulap, de unde alege hainele, cu care se va îmbrăca pentru consultaţie.

___________________


Retraşi într-un loc ferit, de privirilor curioşilor, maiorul Vladim, procurorul Rămureanu, John şi Nicu se aşează la o masă, într-un separeu, la restaurantul DOMINO.
- Aici suntem în siguranţă. Patronul îmi este un bun prieten şi mă va anunţa, dacă ceva nu este în regulă. Spune procurorul , în timp ce se face comod.
Se apropie un ospătar cu o sticlă de apă minerală, patru pahare şi patru cafele. Le pune pe masă şi se retrage.
- Prietenul d-voastră este foarte ’’ atent’’. Nu am comandat nimic şi ne-a trimis cafea şi apă minerală.
- Domnule maior, prietenii la nevoie se cunosc şi apoi ne leagă o prietenie strânsă. Ştie că se poate baza pe mine, la orice oră, iar eu, la fel.
- Să revenim la ale noastre. Maiorul îşi îndreaptă privirea spre John şi spune: Cine este CREIERUL, domnule John?
- Din momentul, în care vă voi spune cine este Creierul, toţi cei aflaţi la această masă - se uită la fiecare în parte - veţi fi în pericol. De asemenea vreau să vă spun, că eu nu sunt singurul său colaborator.
- Ce vrei să spui? Spune maiorul, în timp ce îl priveşte în ochi, analizându-l.
- Creierul se ocupă de mai multe lucruri, nu doar de droguri şi are mulţi colaboratori. Unii lucrează cu el de frică, iar alţii de nevoie.
- Şi ce fel de afaceri mai face, în afară de cele cu droguri?
- Domnule procuror, de unele cazuri v-aţi ocupat chiar d-voastră, dar nu ştiaţi cine este în spatele lor. Este vorba de maşini de lux furate din străinătate. A obligat unele cadre să elibereze dovezi de verificare, cum că maşinile nu sunt furate. Are şi o reţea de trafic de carne vie şi multe altele.
- Îi cunoşti pe cei implicaţi în afacerea cu maşinile furate?
- Da, domnule maior. Îl cunoaşteţi şi d-voastră pe căpitanul Nicola Adrian. Ştiu sigur că , Creierul a profitat de faptul că soţia căpitanului era foarte bolnavă şi avea nevoie de un transplant, care nu se putea face decât în străinătate. De voie, de nevoie căpitanul a acceptat oferta Creierului, pentru a salva viaţa soţiei sale.
- De unde ştii toate aceste lucruri? Îl întreabă maiorul.
- Am auzit când vorbeau la telefon. Eram de faţă, iar Creierul îi spune că a făcut bine că a acceptat oferta lui şi că nu-i va părea rău, iar soţia lui va rămâne în viaţă.
- Nu pot să cred! Voi sta de vorbă cu căpitanul Nicola şi . . .
- Şi ce , domnule maior? Ce aţi fi făcut în locul lui? V-aţi fi lăsat soţia să moară? Spune procurorul Rămureanu , cu tristeţe în glas.
- Sincer să fiu, nu aş vrea să fiu în pielea căpitanului. Este o hotărâre foarte importantă. Se uită la John şi spune: Cine este Creierul ?
Cei din jur îşi îndreaptă privirea spre John, plini de curiozitate.
- Creierul este . . .

___________________



Rodica se află în sala de aşteptare, a cabinetului medical. Este multă lume, dar ea nici nu observă. Este plină de speranţă şi este bine dispusă. Numai gândul, că ar putea fi mămică din nou, îi umple sufletul de bucurie. Deşi, nu a spus nimic, niciodată şi-ar fi dorit să aibă şi o fetiţă, pe care să o alinte, la fel de mult ca şi pe Dragoş. Nici nu ia trecut prin cap că ar putea fi gravidă, dacă soacra ei nu ar fi făcut aluzii, nici nu s-ar fi gândit la aşa ceva. Poate că starea ei din ultimul timp se datorează faptului că este gravidă, nu altor cauze.
Uşa cabinetului se deschide şi asistenta, care lucrează cu doctoriţa Marcu spune:
- Următorul, vă rog!
Rodica se uită în jur şi îşi dă seama că ea este următorul pacient. Se ridică şi intră în cabinet. Doctoriţa Marcu se află la o masă şi se uită pe nişte fişe medicale. La vederea Rodicăi zâmbeşte şi spune:
- Bună ziua, doamna Rămureanu! Ce mai faceţi? Nu v-am mai văzut de mult timp. Sper că nu sunteţi bolnavă!
- Bună ziua, doamna doctor! Nu , nu sunt bolnavă, dar aş vrea să mă lămuriţi într-o problemă.
- Cu cea mai mare plăcere. Despre ce este vorba?
- În ultimul timp, nu m-am simţit prea bine. Am avut ameţeli şi m-am simţit foarte obosită. Soacra mea a spus că s-ar putea să fiu gravidă. Acest lucru m-a pus pe gânduri. De aceea am venit la d-voastră, ca să aflu ce se întâmplă cu mine.
- Ce simptome aţi mai avut, în afară de ameţeli?
- Starea de oboseală, nu prea mai am poftă de mâncare. Eu ştiu . . .
- Ciclu vine regulat?
- Da.
- Aţi avut greţuri, stări de vomă?
- Nu.
- Am să vă dau o trimitere pentru laborator, să vă faceţi nişte analize. Când sunt gata analizele, veniţi cu ele la mine şi vedem noi despre ce este vorba. Acum, am să vă i-au tensiunea. Bine?
- Bine.
- Luaţi loc, pe pat şi ridicaţi mâneca.
Doctoriţa Marcu desface aparatul şi îl fixează pe mână. Pune stetoscopul şi urmăreşte aparatul. Desface aparatul şi spune:
- Se pare că tensiunea este bună. Pune stetoscopul şi ascultă inima, palpează sânii şi când ridică privirea vede umflătura de la gâtul Rodicăi.
Aveţi de mult umflătura aceasta? Şi o pipăie.
- Nu, nu o am de mult timp.
- Am să vă dau şi o trimitere la ORL, să vedem ce este cu umflătura aceasta. Bine? Se aşează, din nou la masă şi scrie trimiterile, pentru laborator şi ORL. Când aveţi rezultatele veniţi cu ele la mine să vedem ce spun. Bine?
- Bine.
Rodica se ridică să plece.
- La revedere!
- La revedere!

___________________


- Mmmm, iubito! Ce de bunătăţuri! Ce sărbătorim? Din câte ştiu eu, azi
nu sărbătorim nimic.
- Cine a spus că sărbătorim ceva!?
- Atunci, ce se întâmplă?
- Ghici ghicitoarea mea.
- Să fie . . . o seară romantică, în doi?
- Nu. Pur şi simplu avem un musafir, la cină.
- Un musafir?! Ce musafir?
- Ai să-l vezi în curând. Aşa că du-te şi te schimbă, căci trebuie să apară.
- De ce nu mi-ai spus din timp, ca să mă pregătesc şi eu, ca tot omul.
- Am vrut să-ţi fac o surpriză, pentru că invitatul meu este . . .
Se aude soneria, de la uşă. Dinu se îndreaptă curios şi nerăbdător spre uşă.
- A venit mai devreme, dar nu-i nimic. Spune Cristina, după ce se uită la ceas.
Dinu deschide uşa şi se trezeşte faţă în faţă cu Anca.
- Anca! Sărut- mâna! Ce surpriză plăcută! Intră!
- Bună! Ce mai faci?
- Bine, mulţumesc.
- Anca, ce mult mă bucur să te văd! Nu mă aşteptam să te văd.
- Şi eu mă bucur să te văd, dar se pare că nu am picat prea bine.
- Nu vorbi prosti. Ştii prea bine că eşti binevenită, în casa noastră, oricând.
- Ştiu, dar se pare că aveaţi alte planuri şi eu nu vreau să vă încurc.
- Cum, nu Anca era misteriosul musafir ?
Anca se uită nedumerită la ei, aşteptând o explicaţie.
- Am invitat pe cineva la masă şi Dinu nu ştie despre cine este vorba. Când te-a văzut pe tine a crezut că tu eşti musafirul misterios.
Se aude soneria de la intrare. Cei trei îşi îndreaptă privirea spre uşa de la intrare.
- Se pare, că în curând vom afla cine este misteriosul invitat al soţiei mele. Şi se îndreaptă spre uşă şi o deschide.
Se trezeşte faţă în faţă, cu un buchet de flori, după care apare bunul său prieten Sergiu. Acesta era foarte bine dispus şi arăta foarte bine. Era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni gri şi purta o cămaşă albastră, care îi scoteau şi mai tare în evidenţă ochii.
- Salut! Ce mai faci?
- Salut! Să înţeleg, că tu eşti misteriosul invitat, al soţiei mele?
- Trebuia să îţi întoarcă surpriza şi la urma urmei trebuia să sărbătorim şi venirea mea în Bucureşti. Unde este stăpâna casei?
- Este înăuntru, cu una din cele mai bune prietene ale ei. Cu ocazia aceasta o vei cunoaşte şi tu pe Anca. Ţi-am spus că este din Timişoara. Cine ştie, poate că vă cunoaşteţi.
- Cine ştie?! La urma urmei, oraşul nu este aşa de mare, ca şi capitala.
- Ştiu. Hai, să te prezint Ancăi! Cei doi se îndreaptă spre sufragerie.
- Sărut- mâna Cristina! Şi privirea i se întâlneşte cu privirea Ancăi. Pentru o clipă, timpul stă pe loc şi cei doi se privesc în ochi.
Atât pentru Sergiu, cât şi pentru Anca, întâlnirea este neaşteptată şi plăcută. Se privesc, iar Anca se înroşeşte din cauza privirii stăruitoare a lui Sergiu. Acesta îi zâmbeşte cu subînţeles:
- Sărut- mâna! Mă bucur foarte mult să vă cunosc, chiar dacă ne-am mai întâlnit, dar nu am avut ocazia să mă prezint. Daţi-mi voie să mă prezint: Mă numesc Sergiu Deak şi sunt la dispoziţia d-voastră. Sergiu întinde mâna şi sărută mâna Ancăi, care este foarte emoţionată.
- Ce atâta d-voastră? Tutuiţi-vă, la urma urmei diferenţa de vârstă nu e mare şi suntem colegi, nu?
Anca se uită mirată când la Cristina, când la Sergiu. Cristina îşi dă seama că a făcut-o curioasă pe Anca şi spune:
- Sergiu este noul nostru coleg. Astăzi a fost prima zi de lucru şi , deja a făcut o mulţime de cuceriri. Toate colegele au fost impresionate de prezenţa lui şi nu ştiau ce să mai facă, ca să îi atragă atenţia. Însă, nu prea au avut noroc, pentru că Sergiu nu prea le-a dat importanţă. Multe dintre ele m-au întrebat dacă este căsătorit, dacă are pe cineva şi au fost foarte încântate să audă că este burlac şi că nu are pe nimeni. Dar , mi se pare mie sau voi doi vă cunoaşteţi? Se uită când la Anca, când la Sergiu aşteptând un răspuns.
- Da. Ne-am cunoscut întâmplător, în piaţă, dar nu am avut plăcerea să mă prezint. Se uită la Anca şi spune: Sper că ai ajuns cu bine acasă şi că nu ai mai avut nici un incident, pe drum!
- Am ajuns cu bine acasă, fără nici o problemă.
Cristina şi Dinu se uită miraţi, unul la celălalt. Dinu se uită la Sergiu şi spune, foarte bine dispus:
- Se pare, că în seara aceasta, nu sunt singurul care are surprize. Va fi o seară mare, aşa că eu mă duc să mă schimb.
- Vin şi eu cu tine! Aşteaptă-mă!
Bărbaţii se retrag, iar femeile rămân singure. Cristina se uită uimită la Anca şi exclamă:
- Nu pot să cred! Ai cunoscut un bărbat frumos, cu nişte ochi superbi şi nu spui nimic! Credeam că suntem prietene bune, dar se pare că m-am înşelat.
- Să nu exagerăm! Ne-am întâlnit întâmplător, în piaţă. Nu era atent pe unde merge şi a dat peste mine. Asta a fost tot. Nici măcar nu s-a prezentat, asta e tot.
- Şi vrei să te cred?!
- Treaba ta, dacă nu mă crezi. În orice caz, nici nu mă aşteptam să îl reîntâlnesc, mai ales aici, la tine. De unde era să ştiu că este prieten cu voi?
- Ai dreptate, dar nu poţi să negi că, aici , pare a fi vorba de mâna destinului.
- Cum poţi să spui aşa ceva?! Radu a murit de puţin timp şi tu vrei să mă cuplezi cu un alt bărbat! Cum poţi să te gândeşti la aşa ceva? Mie nici nu mi-a trecut prin cap aşa ceva.
- Vrei să spui că nu ai rămas impresionată de ochii lui şi că nu te-ai gândit la el, după întâlnirea voastră misterioasă?
- Nu. Nu m-am gândit deloc. Ruşinată pentru că a trebuit să-şi mintă cea mai bună prietenă şi pentru că se simţea vinovată că s-a gândit la un bărbat, care nu era Radu şi-a luat poşeta şi s-a îndreptat spre ieşire.
- Ce faci? Unde pleci? Spune Cristina simţindu-se vinovată de cele spuse Ancăi.
- Mă duc acasă. Nu vreau să vă deranjez şi nici nu vreau să mai aud alte comentarii deplasate.
- Anca! Nu poţi să pleci aşa! Te rog, să mă scuzi dacă te-am jignit cu ceva, dar tu ştii cum sunt eu. Ştii că nu am spus-o din răutate sau invidie. Te rog, să rămâi cu noi la masă. Te rog!
- Bine, dar . . . să nu mai faci nici un fel de comentariu, referitor la mine şi la prietenul vostru. Bine?
- S-a făcut. Se apropie de Anca şi o îmbrăţişează.

__________________


- Care va să zică, ai cunoscut-o pe Anca şi nu spui nimic?
- În primul rând nu ştiam că o cheamă Anca şi nici nu am ştiut că este prietena voastră.
- Nici nu te-ai mutat bine în Bucureşti şi deja, faci cuceriri.
- Am rămas foarte impresionat de chipul ei şi de ochii ei mari şi frumoşi, dar foarte trişti.
- Tu, cum te-ai simţi dacă ţi-ar muri logodnica, înainte de nuntă?
- Da. E trist ce i s-a întâmplat. Nici celui mai mare duşman al meu, nu i-aş dori aşa ceva.
- Cu toate acestea, nu am putut să nu observ că te studia cu mare atenţie.
- Ţi se pare! Mie mi s-a părut că îi sunt indiferent.
- Nu-i adevărat! De câte ori mă uitam la ea, se uita la tine.
- Bine. Dacă spui tu, aşa să fie.

___________________


Rodica s-a trezit de dimineaţă, să meargă la laborator să-şi facă analizele. Este foarte multă lume, care aşteaptă la rând, dar gândul o duce mereu la soţul ei, pe care îl iubeşte foarte mult şi care în ultimul timp s-a schimbat foarte mult. Timpul trece foarte repede şi nici nu-şi dă seama.

____________________


Toată noaptea s-a întors de pe o parte pe alta şi s-a chinuit să doarmă, dar somnul refuza să apară. Acum, că l-a reîntâlnit pe bărbatul din piaţă este neliniştită şi nerăbdătoare - în acelaşi timp - să-l revadă. Se gândea mereu la el şi nu ştia de ce. Aştepta cu nerăbdare să înceapă lucru, pentru a fi cât mai aproape de el. Întâlnirea cu acest bărbat a schimbat-o foarte mult.

_____________________


Uşor ameţită, Rodica iasă din cabinetul de unde i s-a luat sânge pentru analize. Acum se îndreaptă spre cabinetul O.R.L. pentru consultaţie. Are emoţii, dar nu ştie de ce, dar simte că se va întâmpla ceva. Ajunsă în faţa cabinetului trebuie să aştepte, la rând, pentru că şi acolo este multă lume.

__________________


Maiorul Vladim tocmai închide telefonul, când se aude o bătaie la uşă.
- Intră!
Uşa se deschide şi îşi face apariţia căpitanul Nicola.
- Să trăiţi! Permiteţi-mi să raportez: m-am prezentat la ordinele d-voastră! Şi ia poziţia de drepţi.
- Pe loc repaus!
- Cu ce vă pot fi de folos?
Înainte de a răspunde ,îl lasă pe căpitan să fiarbă în suc propriu şi se face că citeşte . Pe neaşteptate lasă hârtiile din mână şi îl priveşte în ochi, spunându-i:
- Am auzit că eşti în relaţii foarte bune şi că faci afaceri cu mult căutatul mafiot, ce îşi spune Creierul. Vreau să mă ajuţi să îl prind.
- Poftim?! Nu cunosc nici un mafiot pe nume Creierul şi nici nu fac afaceri de genul acesta, cu nimeni.
- Ai dreptate. Tu nu îl cunoşti astfel. Tu îl cunoşti sub adevărata sa identitate. Întâmplarea face să-ţi fie superior şi să nu ai de ales. Am aflat despre boala soţiei tale şi despre propunerea făcută de Creier. Sincer să fiu, nici eu nu ştiu ce aş fi ales, dacă aş fi fost în locul tău. Tot ceea ce vreau este să fii discret în ceea ce priveşte discuţia noastră şi să mă ajuţi să-l prind. Ce spui?
- Ce trebuie să fac? Spune căpitanul Nicola, fără să stea pe gânduri.

_________________


- Vă deranjează această umflătură, vă doare? Spune doctorul Marin, în timp ce o consultă.
- Nu. Nu mă doare.
- Ce simptome aveţi? Vă doare gâtul, nu puteţi să mâncaţi . . .
- Da, mă cam doare gâtul şi nu prea pot să mănânc mâncare solidă şi parcă nu mai aud aşa de bine cu urechea stângă.
- Deschideţi gura, mare, să vedem ce avem aici. Nu este prea încântat de ceea ce vede şi asta se vede pe faţa lui.
- S-a întâmplat ceva?
- Nu, dar va trebui să vă fac mai multe analize, pentru a pune un diagnostic corect. Va trebui să facem şi biopsia. Doctorul Marin se uită la ea şi i se pare cunoscută. Ne cunoaştem de undeva? De când aţi intrat în cabinet am senzaţia că vă cunosc. Cum aţi spus că vă numiţi?
- Rodica Rămureanu şi acum vă văd pentru prima oară.
- Rodica Rămureanu . . . Rodica . . . Da. Acum ştiu de unde vă cunosc. Îşi aduce aminte de una din conversaţiile avute cu Sergiu. Femeia din faţa lui este marea iubire a lui Sergiu şi din păcate este foarte bolnavă.
- Ne-am cunoscut? De unde mă cunoaşteţi?
- Nu. Nu ne-am cunoscut până acum, dar semănaţi foarte mult cu o cunoştinţă.
- Aaa. . .
- Cum facem? Veniţi în fiecare dimineaţă pentru analize sau vă internăm?
- Nu. Mai bine vin în fiecare dimineaţă. Locuiesc în apropiere.
- Bine. Atunci vă aştept mâine dimineaţă, la ora opt.
- Bine. La revedere!

_______________


Fir-ar să fie! Am crezut că am scăpat de el, dar de data aceasta nu-mi mai scapă! Formează un număr de telefon: Eu sunt. Vino, până la mine în birou. Vreau să vorbim ceva foarte important. Nici nu închide bine telefonul şi acesta sună. Alo! Da! Ascult! Dă gânditor din cap, în timp ce ascultă la telefon. Închide telefonul. Se aude o bătaie la uşă.
- Intră!
Uşa se deschide şi căpitanul Nicola intră:
- Să trăiţi! Permiteţi-mi să raportez!
- Ce s-a întâmplat?
- Acum, vin din biroul domnului maior Vladim. Ştie de afacerea cu maşini şi mi-a cerut să colaborez cu el. Bineînţeles că am acceptat, de formă. Am venit să vă spun şi să vă întreb ce să fac în continuare.
- Mă surprinde atitudinea ta şi sunt puţin uimit.
- De ce?
- Pentru că ştiam că ai fost la maiorul Vladim, dar nu ştiam ce aţi discutat, pentru că maiorul este foarte precaut şi îşi controlează în fiecare dimineaţă biroul, ca să vadă dacă are puse microfoane.
- Nu ştiam că aţi pus microfoane în biroul domnului maior. Ce voi face în continuare?
- Am să mă gândesc la un plan şi te voi anunţa. Poţi să te retragi.
- Am înţeles! Să trăiţi!

___________________


Sergiu se îndreaptă spre cabinetul pentru consultaţii. O vede mereu pe Anca în faţa lui şi nu poate să nu se întrebe, tulburat:’’ Oare, de ce mă gândesc mereu, la Anca? De ce?’’

___________________


Procurorul Rămureanu intră în birou însoţit de John şi de Nicu. Nici nu au intrat bine şi vine Carla:
- Am adus hârtiile, pe care mi le-aţi cerut. Îi face semn procurorului să citească hârtia de deasupra, pe care scria: Au fost doi barbati de la Telefoane. Spuneau că au primit o sesizare, cum că vi s-ar fi stricat telefonul. I-am lăsat să intre, deşi ştiam că nu aţi făcut nici o sesizare şi că telefonul este în regulă. Eu cred că v-au pus microfoane. Am verificat la Telefoane, dar au spus că nu au trimis pe nimeni.
Nicu şi John se uită când la Carla, când la procuror neştiind ce se întâmplă.
- Domnilor, vă invit la o cafea , la barul de vis-a-vis. Ce ziceţi? Fără să aştepte vreun răspuns părăseşte biroul urmat de John, Nicu şi Carla. Tocmai când ieşeau se întâlnesc cu maiorul Vladim.
- Să trăiţi! Trebuie să vorbim imediat! Trebuie să vă spun ceva, de ultimă oră.
- Şi eu. Se uită la Nicu şi la John şi le spune: Luaţi-o înainte, că vă ajungem noi. După care îi întinde biletul scris de Carla.
Maiorul citeşte biletul şi zâmbeşte:
- Şi mie mi-a pus microfoane în birou, dar m-am obişnuit să îl verific în fiecare dimineaţă. De aceea am venit, ca să vă pun în gardă. Nu puteam să vă spun prin telefon.
- Dacă stau bine şi mă gândesc, . . . suntem în avantaj, acum.
- Nu înţeleg.
- Simplu. Acum, crede că ne ştie toate mişcările, dar de fapt va şti, doar ce vrem noi să ştie.
- Bună mişcare. Vă felicit.

__________________


A doua zi, Rodica se trezeşte dis-de-dimineaţă şi se pregăteşte pentru întâlnirea cu doctorul Marin. Când a ajuns la cabinet, doctorul era acolo şi a primit-o imediat.
- Bună dimineaţa!
- Bună dimineaţa! Cum vă simţiţi astăzi?
- Bine. Mulţumesc.
- Am să merg cu d-voastră, în toate locurile, unde vi se vor face analize. Mâine va trebui să vă fac biopsia. Rezultatele le vom avea abia peste două săptămâni. Aţi venit însoţită sau sunteţi singură?
- Am venit singură.
- Nu vreau să vă speriaţi, dar cred că ar fi mai bine să vă însoţească cineva, în caz că vi s-ar face rău pe stradă. Când voi avea toate rezultatele, vă aştept împreună cu soţul d-voastră, pentru a vă discuta cazul.
- Bine.
- Atunci să începem! Urmaţi-mă!

_________________


Au trecut două săptămâni. Anca şi Cristina sunt în cabinetul de consultaţii. Cristina se uită pe nişte fişe medicale. Anca se tot uită în direcţia prietenei ei, de parcă ar dori să îi spună ceva şi nu ştie cum . Cristina observă că prietena ei se poartă ciudat, dar nu o întreabă nimic, nedorind să fie indiscretă. Într-un târziu, Anca îşi face curaj şi îi spune Cristinei:
- Aş vrea să vorbesc ceva cu tine, pentru că se întâmplă lucruri ciudate cu mine şi nu ştiu de ce şi ce înseamnă.
- Am observat şi eu că se întâmplă ceva cu tine, dar am aşteptat să-mi spui tu despre ce este vorba.
- Sinceră să fiu, nici eu nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar poate că tu vei putea să-ţi dai seama, după ce îţi voi povesti.
- Spune-mi, te ascult.
- . . . Nu ştiu cum să încep.
- Începe cu începutul.
- Bine . . . . De când l-am cunoscut pe Sergiu, mi se întâmplă tot felul de chestii. Mă gândesc mult la el, de-abia aştept să vină dimineaţa, ca să vin la spital şi să îl întâlnesc, iar de fiecare dată când este în apropierea mea mă înroşesc şi simt că inima îmi sare din piept.
- După cele ce mi-ai spus, crezi că mai este nevoie, să îţi spun eu despre ce este vorba? Spune Cristina zâmbind.
- Chiar crezi că este posibil ca eu să . . . mă fi îndrăgostit de Sergiu?
- Da. De ce, nu?!
- Dar, Radu ? Dar sentimentele, ce le-am avut pentru el? L-am iubit foarte mult. Cum e posibil să-mi placă un alt bărbat aşa de repede? Cum?
- Draga mea, dragostea nu te anunţă când vine. Pur şi simplu o simţi şi nu mai ai ce face. În ceea ce priveşte sentimentele tale pentru Radu, tu cunoşti opinia mea.
- Da. Mi-ai spus mereu, că fac o mare greşeală căsătorindu-mă cu Radu.
- La voi, nu a existat scânteia. V-aţi cunoscut în facultate, aţi devenit prieteni buni şi v-aţi hotărât să vă căsătoriţi. În cazul vostru, nu era vorba de dragoste, era vorba de prietenie, de . . . rutină.
- Nu am fost niciodată de acord cu părerea ta, dar adevărul este că nu am simţit niciodată pentru Radu, ce simt, acum, pentru Sergiu.
- Acum, cunoşti, pentru prima dată, dragostea adevărată, ceea ce este nemaipomenit. În sfârşit, vei cunoaşte şi tu fericirea.
- Da. Cum să nu. Promite-mi că nu vei spune nimic, nimănui, despre ce am discutat acum. Cu atât, mai puţin, lui Dinu. Promite-mi!
- Îţi promit, dar m-ai devreme sau mai târziu, te vei da singură de gol.
- Dacă se va întâmpla aşa ceva, va fi vina mea şi nu voi putea să reproşez nimănui, nimic.
- Bine. Cum doreşti.

________________


Rodica aşteaptă în faţa cabinetului, doctorului Marin. Acesta este plecat să facă vizita de dimineaţă şi trebuie să vină. Săptămânile ce au trecut au fost foarte grele pentru ea. Bănuia că ceva nu era în regulă cu ea, iar faptul că a trebuit să facă atâtea analize, a făcut-o să creadă că este vorba de ceva foarte foarte grav, nicidecum că ar fi gravidă, aşa cum şi-ar fi dorit. Bănuia ce era mai rău, dar vroia să aştepte confirmarea doctorului, vroia ca acesta să îi spulbere toate îndoielile. Se simţea foarte obosită şi singurul lucru pe care îl dorea era să se întoarcă acasă la fiul ei şi la Vlad.
- Bună dimineaţa, doamna Rămureanu! Poftiţi în cabinet!
Nici nu l-a observat pe doctor, când s-a apropiat. S-a ridicat şi l-a urmat în cabinet.
- Bună dimineaţa, domnule doctor!
- Luaţi loc, vă rog! Unde este soţul d-voastră?
- Nu a putut să mă însoţească. Are foarte mult de lucru.
- În cazul de faţă, trebuia să-şi facă timp. Nu credeţi?
- Ştiu, dar nu am crezut, că este vorba de ceva aşa de grav.
- Îmi pare rău, dar nu am veşti prea bune să vă dau.
- Spuneţi-mi, vreau să ştiu adevărul!
- Aveţi neoplasm al rinofaringelui cu metastază laterală-cervicală stânga.
- Poftim?
- Este vorba de o tumoare aflată în stare avansată.
- Se poate trata?
- Nu vreau să vă sperii, dar boala d-voastră este foarte avansată şi nu se mai poate face mare lucru.
- Vreti sa spuneti ca nu mai am mult de trait? Voi muri?
- . . .
- Tăcerea d-voastră nu face decat să-mi confirme bănuielile. Am vreo şansă, cât de mică?
- Am să vă dau o trimitere la Spitalul Clinic Titan, din Bucureşti. Îl veţi căuta pe doctorul Cernea Valentin, care îmi este un bun prieten şi un foarte bun doctor. El se va ocupa de cazul d-voastră. Sunteţi de acord să mergeţi la Bucureşti?
- Bineînţeles. Am şi eu o prietenă foarte bună la acest spital, care lucrează cu doctorul Cernea.
- Da? Mă bucur. Un elev de- al meu, care a lucrat în acest spital mult timp, lucrează cu doctorul Cernea, acum. Veţi fi pe mâini bune.
- Vă mulţumesc.
Doctorul Marin scrie trimiterea şi o scrisoare pentru doctorul Cernea.
- Uita- ţi! Aici, aveţi trimiterea, o scrisoare pentru doctorul Cernea şi rezultatele analizelor, pe care le-aţi făcut.
- Domnule doctor, . . .
- Da.
- Aş vrea să vă rog ceva.
- Despre ce este vorba?
- Aş vrea să vă rog, ca tot ce am vorbit acum, să rămână confidenţial. Nu vrea ca să-i spuneţi nimic soţului meu. Nu vreau să ştie nimic, încă.
- Ar trebui să-i spui soţului tău, ce se întâmplă. Îţi va fi mult mai uşor.
- Îi voi spune, dar nu acum.
- Bine. Cum doreşti. Dar e important să mergeţi cât mai repede la Bucureşti.
- Vă mulţumesc. La revedere!
- La revedere!

__________________


Este dimineaţă. Maiorul Vladim iasă din apartamentul său , pentru a se duce la lucru. Este bine dispus şi foarte încrezător. În ultimul timp, i-a mers foarte bine la lucru şi în general. Se îndreaptă spre maşina sa, o Dacia 131O roşie, se urcă în ea şi porneşte. Se angajează în trafic şi la un moment dat, observă că este urmărit. Încearcă să scape de ’’ codiţă’’, dar se pare că acesta ştie ce face. Ajunge la liniile de tramvai, iar urmăritorul măreşte viteza şi îl tamponează. Maiorul se uită în oglinda retrovizoare şi este din nou tamponat. Măreşte şi el viteza, dar cel care îl urmăreşte îl ajunge din urmă. Maşinile merg paralel, iar necunoscutul îl tamponează lateral. Maiorul face acelaşi lucru, dar fără prea mare succes, pentru că într-o clipă se trezeşte între două tramvaie, maşina este strivită, iar el îşi pierde cunoştinţa. Tramvaiele se opresc şi lumea se adună în jur. Maşina necunoscutului îşi măreşte viteza şi dispare. Maşini ale poliţiei rutiere şi salvarea îşi fac apariţia. La întrebările puse de Poliţie, toţi îşi dau cu părerea, dar nimeni nu ştie exact ce s-a întâmplat.

__________________


Se aude o bătaie la uşă şi Nicu se uită speriat în direcţia uşii. ’’ Cine să fie, oare? Carla are cheie şi nu ar bate la propria uşă. Ceva nu este în regulă’’. Se apropie încetişor de uşă şi se uită pe vizor. Îl vede pe John. Răsuflă uşurat şi deschide.
- Ce faceţi aici? Nu trebuia să fiţi la adăpost?
- M-am săturat să stau închis acolo şi am venit să jucăm cărţi sau table. Ce spui?
- Nu trebuia să părăsiţi ascunzătoarea. Acum sunteţi în pericol.
- Lasă, că nimeni nu ştie unde mă aflu.
Se aud bătăi la uşă. Cei doi se uită speriaţi unul la celălalt, iar Nicu întreabă:
- Cine este?
- Sunt plutonierul Mătase. M-a trimis maiorul Vladim. Vrea să vă vorbească.
- Ai, ce m-am speriat! Oare, ce vrea să vorbească maiorul cu noi?! Se uită la Nicu şi spune: Deschide, e trimis de maior.
Nicu deschide uşa şi se trezeşte faţă în faţă, cu necunoscutul ce l-a urmărit şi l-a tamponat pe maior. Fără să spună nimic deschide foc asupra lor. John şi Nicu cad ciuruiţi de gloanţe. Necunoscutul le trage câte un glonţ în cap la fiecare pentru a fi sigur că au murit, după care părăseşte locul, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

___________________


Vlad simte că cineva merge în spatele lui şi se opreşte în faţa unei vitrine şi se face că se uită la ea. I se pare că totul este în regulă şi pleacă mai departe. Nu merge nici trei metri şi se trezeşte cu un individ ce are o armă îndreptată spre el şi îi spune:
- Vezi maşina de lângă trotuar?
- Da.
- Mergi spre ea încet, cu mâinile pe lângă corp şi dacă mă asculţi totul va fi O.K.
- Am înţeles.
Nimeni din jur nu a observat ce se întâmplă. Un cerşetor se apropie de ei :
- Daţi-mi şi mie un leu, că am opt copii acasă şi nu am ce să le dau mâncare . . .
- Hai, dispari! Spune necunoscutul din spatele procurorului şi îl împinge pe cerşetor. Procurorul Rămureanu profită de neatenţia agresorului şi îi dă una peste mâna în care avea arma, apoi îi aplică o dreaptă sănătoasă. Agresorul scapă arma din mână, iar lovitura primită îl dezechibrează, pentru moment. Se adună lume în jurul lor. Necunoscutul îl atacă din nou pe procuror, dar o nouă lovitură a acestuia îl aruncă în mulţime. Se aud sirenele Poliţiei, iar necunoscutul se pierde în mulţime.
Ajunşi la faţa locului, poliţiştii îl recunosc pe procurorul Rămureanu:
- Să trăiţi, domnule procuror! Totul este în regulă? Ce s-a întâmplat?
- Cineva a încercat să mă răpească. Norocul meu, că a venit un cerşetor, altfel nu ştiu ce s-ar fi întâmplat. Dar voi, de unde aţi ştiut ce se întâmplă şi cum de aţi venit aşa de repede?
- Nici nu ştiţi câte s-au întâmplat astăzi, iar şeful d-voastră ne-a trimis să vă căutăm.
- Ce s-a întâmplat?
- Maiorul Vladim a avut un accident de maşină, iar într-un apartament au fost găsiţi doi cetăţeni ciuruiţi de gloanţe.
- Cum se simte maiorul Vladim?
- Ştiu, doar că a fost dus la spital, în stare gravă.
- Duceţi-mă la spital, vreau să văd cum se simte maiorul Vladim.
- Am înţeles! Urcaţi în maşină!
Procurorul Rămureanu se uită în jur, înainte de a urca în maşina Poliţiei, dar nu îl vede pe agresor, care îl priveşte din interiorul unui magazin.

__________________


Rodica vine acasă şi este foarte tristă. Se închide în dormitor şi începe să plângă. Toate visele ei s-au sfârşit, fără ca ea să mai poată face ceva. Viaţa ei se va schimba mult, de acum încolo şi se simte copleşită de cele aflate. Se şterge la ochi şi formează un număr de telefon.
- Alo! Anca? Tu eşti?
- Da. Cine este la telefon?
- Eu, Rodica.
- Rodica! Ce mai faci? Nici nu ştii ce mult mă bucur că m-ai sunat.
- Ai promis că mă vei suna, când vei ajunge în Bucureşti, dar a trecut atâta timp şi tu nu ai dat nici un semn de viaţă.
- Mi s-au întâmplat atâtea lucruri neplăcute, încât am şi uitat să te sun.
- Ce s-a întâmplat?
- Ţi-am povestit, că vreau să-i fac o surpriză lui Radu.
- Da. Mi-ai povestit. Şi?
- Ei, bine . . . Radu a murit.
- Poftim?
- Da. A murit şi eu nici nu am putut să fiu alături de el, pe ultimul său drum.
- Nu pot să cred! Îmi pare foarte rău! Îmi închipui ce rău te simţi şi cât de mult suferi.
- Da. Nici acum, nu-mi vine să cred că nu mai e, dar nu am ce face. Viaţa merge mai departe.
- Dar, ce s-a întâmplat? De ce a murit?
- A murit într-un stupid accident de maşină. A mers cu viteză prea mare şi nu a mai putut să controleze maşina.
- Îmi pare foarte rău. Credeam că numai eu am probleme.
- Ce s-a întâmplat? Ce fel de probleme ai?
- În ultimul timp, nu m-am simţit prea bine şi m-am dus la doctor. M-a trimis să fac tot felul de analize şi astăzi am primit rezultatele analizelor. Ce-ţi spune neoplasm al rinofaringelui cu metastază cervicală stânga.
- Poftim?
- Da. Ai auzit bine.
- Nu pot să cred aşa ceva. Ţi-au dat un tratament, ceva?
- Mi-au spus că boala este foarte avansată şi că nu prea am speranţe. Oricum, deseară plec spre Bucureşti, pentru că am primit trimitere la voi, la spital, la doctorul Cernea Valentin.
- Înseamnă că, mâine eşti în capitală, nu?
- Da. Mai trebuie să vorbesc cu Vlad. Nici nu ştiu ce să îi spun.
- Cum, Vlad nu ştie nimic?
- Nu. Astăzi am primit rezultatele. Eu credeam că sunt gravidă, iar doctorul îmi face marea surpriză.
- Nici nu ştii ce rău îmi pare, dar nu-ţi face probleme, totul va fi bine. Chiar eu mă voi ocupa de tine şi nu am să te las, până nu te faci bine.
- Îţi mulţumesc pentru încurajare. Ce bine e să ai prieteni!
- Cu ce tren vii?
- Cu rapidul de unsprezece. Ajunge pe la şapte fără un sfert, dacă nu are întârziere. Am să te sun deseară, ca să ştii sigur, să nu vii degeaba la gară. Bine?
- Bine. Te aştept. Ceau!
- Ceau! Rodica pune receptorul în furcă şi se aşează pe pat. Se uită jur- împrejur şi începe să plângă. ’’ Poate că . . ., nici nu am să mă mai întorc de la Bucureşti . . . vie. Numai Dumnezeu ştie. Trebuie să profit de fiecare clipă, ce mi-a mai rămas. Vlad şi Dragoş nu trebuie să uite niciodată cât de mult îi iubesc şi că au fost cele mai importante fiinţe din viaţa mea. Nu pot să le spun tot ce simt, dar , cred că în adâncul sufletului, ei ştiu şi nu trebuie să le mai spun.’’ Trage sertarul de la noptieră şi scoate un plic şi o coală de hârtie. Se duce la masă şi se pune să le scrie o scrisoare.









Capitolul sase





Procurorul Rămureanu ajunge la spital. E multă lume şi e mare agitaţie. Se duce la biroul de informaţii.
- Bună ziua! A fost adus la d-voastră şoferul maşinii, care a intrat între două tramvaie. Unde îl pot găsi?
- Mergeţi la etajul doi şi întrebaţi de doctorul Rotaru.
- Mulţumesc!
- Cu plăcere.
Vlad urcă la etajul doi. Pe coridoare nu erau decât asistente sau infirmiere. Opreşte o asistentă şi o întreabă:
- Nu vă supăraţi, unde îl pot găsi pe doctorul Rotaru?
- A treia uşă, pe stânga.
- Mulţumesc!
Se duce la cabinetul doctorului, bate şi intră. Înăuntru se află un bărbat mai în vârstă, care îl priveşte mirat.
- Cu ce vă pot fi de folos?
- Bună ziua! Sunt procurorul Rămureanu. Mi s-a spus că d-voastră vă ocupaţi de colegul meu, maiorul Vladim. Aş vrea să ştiu cum se simte şi dacă îl pot vedea.
- Da. Eu mă ocup de maior. În afară de spaima trasă, maiorul a scăpat cu câteva julituri şi cu nişte răni minore. Şi . . .da, îl puteţi vedea. Veniţi cu mine!
Vlad îl urmează pe doctor până la salonul maiorului. Salonul se află în apropiere.
- Aici este. Deschide uşa şi intră, urmat de Vlad.
La vederea doctorului şi a lui Vlad, maiorul încearcă să se ridice.
- Staţi liniştit, nu trebuie să vă ridicaţi. Cum vă simţi?
- Bine. Mă simt puţin slăbit, dar în rest mă simt bine.
- Atunci, vă las să vorbiţi. Se uită la maior şi îi spune: Noi ne vedem mai târziu. La revedere, domnule procuror!
- La revedere, domnule doctor!
Doctorul se retrage, iar cei doi rămân singuri în salon.
- Domnule maior, ce s-a întâmplat?
- ’’ Cineva’’ a vrut să scape de mine, dar nu prea a avut noroc.
- Şi pe mine a vrut să mă răpească un bărbat, dar am avut noroc, cu un cerşetor, care s-a apropiat de noi, ca să ceară bani.
- Căpitanul Nicola mi-a spus că era umblat la frâne, la maşina mea. Amândoi am avut mare noroc.
- Da, am avut noroc. Păcat că nu pot spune acelaşi lucru despre John şi Nicu. Amândoi au fost găsiţi ciuruiţi şi cu un glonţ în cap, în apartamentul Carlei.
- Cine a făcut asta a vrut să fie sigur că nu scapă cu viaţă, de aceea le-a mai tras şi un glonţ în cap.
- Aşa e! Trebuie să fim foarte precauţi, de acum încolo.
- Am un plan. Am să vorbesc cu doctorul să spună că aţi murit şi între timp veţi sta ascuns. Veţi apărea în momentul cheie. Ce părere aveţi?

___________________


Anca, tocmai închide telefonul, când Cristina intră la ea în cabinet.
- Ce bine că ai venit! Chiar vroiam să vorbesc cu tine.
- S-a întâmplat ceva?
- Acum, câteva minute am vorbit cu Rodica şi mi-a dat o veste foarte rea.
- Ce s-a întâmplat?
- E foarte bolnavă. Are cancer şi este într-o stare avansată. Mâine vine la Bucureşti, pentru tratament.
- Nu pot să cred! Aşa de tânără şi . . . săraca.
- Închipuie-ţi ce e în sufletul ei! S-a dus la doctor, pentru că credea că este gravidă şi când acolo i se spune că are cancer.
- Cred că Vlad este distrus.
- Vlad nu ştie nimic. Rodica nu vrea ca el să ştie nimic.
- De ce nu i-a spus nimic?! Acum are nevoie de sprijin, de încurajare.
- Nu vrea ca el să sufere. Şi eu, credeam că numai eu am probleme.
- Toată lumea are probleme. Ce să-i faci!
____________________


- Vlad, aş vrea să vorbesc cu tine, despre ceva . . . important.
- Despre ce este vorba, iubito?
- Am vorbit cu Anca, mai devreme şi mi-a spus că Radu a murit într-un accident de maşină.
- Nu se poate!
- A mers cu viteză prea mare şi s-a ciocnit cu o altă maşină. A murit pe loc. M-a rugat să merg la ea pentru un timp. Te deranjează, dacă mă duc la ea?
- Eu ştiu…….
- Am vorbit cu mama ta şi mi-a spus că se ocupă ea de Dragoş şi că din partea ei nu este nici o problemă.
- Stai mult?
- Nu ştiu cât voi sta, dar am să te anunţ.
- Dacă vrei să te duci, eu nu am nimic împotrivă. Dar. . . , să te întorci, căci nu pot trăi fără tine. Se apropie de ea şi o sărută pătimaş.
- Şi mie îmi va fi foarte dor de tine, dragul meu.
- Când vrei să pleci?
- Deseară, cu rapidul de unsprezece.
- Bine. Am să te conduc la gară. Îşi aduce aminte că are alte planuri. O, am uitat! Nu pot să te conduc, pentru că am nişte probleme de rezolvat, legate de serviciu. Dar, poţi să iei maşina şi o i-au eu de la gară. E bine aşa?
- Da, e bine. Să-mi laşi cheile, că nu ştiu pe unde le-am lăsat pe ale mele.
- Le las pe noptieră, ca să nu uit, bine? Acum, închide ochii pentru că am o surpriză pentru tine.
- O surpriză? Îmi place!
- Hai, hai! Închide ochii şi întinde mâna!
Vlad pune o cutiuţă, în mâna Rodicăi şi spune:
- Acum, poţi să deschizi ochi!
- Ce-i în cutie?
- Deschide-o şi ai să vezi!
Rodica desface hârtia, în care era împachetată cutiuţa, apoi deschide cutia şi vede nişte cercei superbi, care ei îi plac foarte mult.
- De unde ai ştiut că îmi plac cerceii aceştia? Tu nu ai fost cu mine când i-am văzut. Aaa, ştiu . . . Ţi-a spus mama ta. Nu-i aşa?
- Avem cumva, vreo plângere?!
- Nu! Îţi mulţumesc! Şi se aruncă la el în braţe, cu ochii plini de lacrimi. Îţi mulţumesc!
- Mi-a făcut plăcere, draga mea. Tu meriţi tot ce e mai bun pe lume.
- Am cel mai bun soţ din lume şi un băiat aşa cum mi-am dorit. Şi sunt cea mai fericită femeie din lume.
- Şi eu, cel mai fericit bărbat, din lume.

____________________


E seara târziu, când Anca se îndreaptă spre casă. E foarte obosită şi aşteaptă cu nerăbdare să ajungă acasă. Îi este puţină teamă, pentru că în ultimul timp s-a simţit urmărită, peste tot. S-a uitat în spate, dar nu a văzut nimic care să îi confirme bănuielile, cu toate acestea era sigură că instinctul nu o înşeală şi cineva, chiar o urmăreşte. Înainte de a intra în bloc se mai uită o dată în jur, dar nu îl vede pe băiatul ascuns după un copac , ce o priveşte ţintă. Acesta scoate o pereche de chiloţi, de dantelă, din buzunar şi îi miroase. ’’ Somn uşor, iubito! Ne vedem mâine dimineaţă!’’

____________________


- Nici nu ştii ce rău îmi pare, că nu pot să te duc la gară.
- Şi mie îmi pare rău, dar ce să-i faci?! Dacă nu poţi, nu poţi. Asta e.
- Deja, s-a făcut tărziu şi trebuie să plec. Spune Vlad, după ce se uită la ceas. Se apropie de Rodica şi o îmbrăţişează, o priveşte în ochi şi spune: Te iubesc foarte mult, draga mea. Tu eşti tot ce mi-am dorit şi o să-mi fie tare dor de tine.
- Şi mie, dragul meu, şi mie.
- Să te întorci, cât mai repede! Să nu ne laşi prea mult timp singuri.
- Promit, că mă voi întoarce cât mai repede.
- Să nu uiţi să mă suni, să-mi spui cum ai ajuns.
- Primul lucru pe care îl voi face, când ajung în capitală, va fi să sun acasă, ca să văd ce face soţiorul meu. Aşa că, nu-ţi face planuri pentru mâine dimineaţă.
- Nici nu plec la lucru, până nu mă suni. Poţi fi convinsă, de asta.
- Hai, că te conduc până la uşă.
- Eu nu mă supăr. Hai, să mergem!
Rodica îl conduce până la uşă şi se uită după el, până când nu îl mai vede. Când se îndreaptă spre dormitor se întâlneşte cu soacra ei, care tocmai ieşea din bucătărie.
- Ţi-am pregătit pachetul pentru drum şi i-am pus şi nişte prăjituri Ancăi.
- Mulţumesc. Anca se va bucura foarte mult. Şi o sărută pe obraz, după care pleacă în camera ei.
Smaranda o urmăreşte cu privirea, uimită de gestul ei.

____________________


Vlad se întâlneşte cu căpitanul Nicola, care îl aşteaptă împreună cu câţiva din colegii săi.
- Bună seara!
- Să trăiţi! Totul este pregătit. Putem pleca când vreţi.
- Atunci, să mergem!

_____________________


Se apropie momentul în care Rodica trebuie să plece la gară. Verifică să vadă, dacă şi-a luat actele necesare. Totul este în regulă. Îşi scoate bagajele la uşă şi se duce să-i dea un pupic lui Dragoş şi să îşi ia rămas bun de la Smaranda.

_____________________


Un individ dubios dă târcoale maşinilor din cartier, dar nu prea poate face nimic, pentru că sunt parcate într-un loc luminat. Ajunge în dreptul casei familiei Rămureanu şi încearcă să deschidă maşina lui Vlad. Chiar în această clipă, Rodica iasă pe uşă, încărcată cu bagaje. Individul se ascunde după un copac, aflat în apropiere. Când ajunge lângă maşină, Rodica îşi dă seama că Vlad a uitat să-i lase cheile. Scoate celularul din poşetă şi cheamă un taxi:
- Alo! Taxi!
- . . .
- Puteţi veni să mă luaţi de pe strada Gheorghe Doja numărul 11O?
- . . .
- În cât timp sunteţi, aici?
- . . .
- Vă aştept!
Nu după mult timp, apare şi taxiul. Şoferul se dă jos din maşină şi o ajută cu bagajele.
- Bună seara! Daţi-mi voie să pun bagajele în portbagaj.
- Bună seara! Să vă ajut.
Şoferul şi Rodica se urcă în maşină şi pornesc spre gară. Rodica se uită în direcţia casei sale, cu lacrimi în ochi.
Nici nu a plecat bine taxiul, că individul se apropie de maşina familiei Rămureanu, o deschide şi se urcă în ea . Leagă nişte fire şi porneşte maşina. Maşina explodează, iar strada se luminează brusc.
Se adună mulţi oameni, la locul exploziei. Zgomotul exploziei şi lumina puternică, o fac pe Smaranda să iasă din casă, ca să vadă ce s-a întâmplat. Afară este mare agitaţie şi s-a strâns multă lume. Când iasă afară vede că este vorba de maşina lor. Se apropie în grabă strigând:
- Rodica!!! Rodica!!! Maşina este în flăcări, iar cel din maşină nu mai poate fi salvat.

_______________


La barul MODERN e multă agitaţie, dar nici unul din clientul barului nu are de unde să ştie, ce se petrece în jur. Procurorul Rămureanu, căpitanul Nicola şi oamenii aflaţi în subordinea acestuia sunt în bar, fie deghizaţi în ospătari, fie clienţi. Numai procurorul Rămureanu şi căpitanul Nicola sunt ascunşi, întrucât Creierul îi cunoaşte, iar prezenţa lor acolo, la acea oră, ar fi dat de bănuit. Fiecare îşi vede de treabă, ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic, dar de fapt toţi sunt la pândă, urmărind orice mişcare. Vlad tresare. Creierul intră în bar însoţit de doi bodyguarzi. E destul să te uiţi la ei şi îţi dai seama că nu-i de joacă. Creierul se aşează la masă, iar bodyguarzii se pun în spatele lui, în picioare. Toată lumea este pe fază. Nu trece mult timp şi mai vine un tip însoţit de doi zdrahoni. Aruncă o privire şi se duce direct la masa unde stă Creierul. Se aşează, fără să spună nimic şi se uită prin bar, cu atenţie. Creierul nu spune nimic, dar îi studiază cu atenţie pe cei din faţa lui. Toţi sunt la pândă şi urmăresc fiecare gest al Creierului şi al celor de lângă el. După un timp, bărbatul din faţa Creierului îi spune:
- Pentru mine este o mare surpriză şi o mare onoare să vă întâlnesc personal. Sincer să fiu, nu mă aşteptam. Mi s-a părut ciudat că aţi cerut să vin eu, la această întâlnire, dar nu m-am aşteptat să ne întâlnim.
- Să zicem, că este vorba de o situaţie specială.
- Da. Cum spuneţi d-voastră!
- Ai adus marfa?
- Da. Este în geantă, dar . . . , aţi adus banii?
- Bineînţeles.
- Bine.
- Unul din oamenii mei va verifica marfa, după care vei primi banii. Până atunci, să bem un coniac. Ce spui?
- Eu nu am nimic împotrivă!
- Bine. Atunci să comandăm. Ospătar!
Un ospătar se apropie de masa lor.
-Bună seara! Ce vă aduc?
- Eu vreau 50 de grame de Alexandrion. Tu ce vrei?
- La fel!
Ospătarul se retrage. Oamenii Creierului fac schimb de genţi cu oamenii celuilant personaj şi se duc la toaletă să le verifice.
Între timp îşi face apariţia ospătarul cu băuturile comandate. Le pune pe masă, în faţa fiecăruia şi se retrage.
- Noroc şi la cât mai multe şi fructuoase afaceri!
- Aşa să fie! Spune Creierul , în timp ce soarbe o gură de coniac.
Oamenii lor se întorc la masă şi spun:
- Totul este în regulă.
- Acestea fiind spuse, cred că este momentul să mă retrag.
- Şi eu la fel. Spune necunoscutul şi se ridică să plece.
În câteva secunde au fost înconjuraţi de oamenii căpitanului Nicola. Aceştia au armele îndreptate către ei şi bodyguarzii nici nu apucă să facă vreo mişcare. Toţi sunt luaţi prin surprindere. Căpitanul Nicola şi procurorul Rămureanu îşi fac apariţia. Creierul îi priveşte plin de ură, dar nu spune nimic.
- Bună seara! Îmi pare foarte bine, că ne cunoaştem, în sfârşit, dar din păcate pentru ’’ d-voastră domnilor’’, nu cred că este prea plăcut. Spune Vlad şi îi priveşte surâzător pe cei doi ’’ capi’’.
Oamenii lui îi dezarmează pe bodyguarzi şi le pun cătuşe.
- Domnule căpitan, ai onoarea de a-i aresta pe aceşti oameni.
-Căpitanul Nicola le pune cătuşe, la amândoi. Creierul fierbe de furie şi spune:
- O să mi-o plătiţi voi, amândoi! Şi o să regretaţi. Vă jur!
- Domnule colonel Fratuţescu, cred că este cam târziu pentru ameninţări. Nu vi se pare?
- Chiar dacă m-aţi arestat pe mine, m-ai am oameni în libertate care mă vor răzbuna.
- Vom trăi şi vom vedea, domnule colonel.
- La urma urmei, cine râde la urmă râde mai bine . Nu-i aşa, domnule procuror? Foarte încrezător şi cu o bucurie diabolică în priviri, dă din cap atotştiutor. Jocul nu s-a terminat, domnule procuror! Foarte curând veţi avea o mare surpriză.
- Luaţi-l!
Vlad se uită gânditor în urma Creierului şi nu poate să nu se întrebe: ’’ Oare, ce a vrut să spună !?’’

__________________


Rapidul de Bucureşti, din direcţia Timişoara intră în gară. Anca se uită cu atenţie la cei care coboară din tren. În sfârşit, o vede pe Rodica şi se apropie de ea.
- Rodica! Sunt aici!
- Anca, ce mult mă bucur că te văd!
Cele două prietene se îmbrăţişează.
- Cum ai călătorit?
- Bine. Nu prea am putut să dorm, dar nu am avut probleme. Tu, cum te mai simţi?
- Bine.
- Atunci să mergem. Am parcat maşina în apropiere.

__________________


Căpitanul Nicola, procurorul Rămureanu şi maiorul Vladim stau de vorbă.
- Operaţiunea din această seară a decurs foarte bine şi mi-a luat o piatră de pe inimă. Spune Vlad.
- Într-adevăr. Nu mă aşteptam să fie aşa de uşor, să-l prinzi pe Creier.
- Căpitane, factorul surpriză este foarte important într-o asemenea acţiune. Creierul era convins că are totul sub control, dar s-a înşelat. Va fi şi mai surprins când va vedea că sunt în viaţă.
- Înainte de a fi dus la maşină, mi-a spus că jocul nu s-a terminat şi că voi avea o surpriză. Mă tot întreb despre ce este vorba şi nu pot să-mi dau seama.
- Indiferent de planurile sale, nu mai poate face nimic. Sunt curios cum va explica prezenţa sa în acel bar şi prezenţa banilor falşi, ce au fost confiscaţi, acum două săptămâni.
- Acum, e liniştit pentru că, crede că nu putem demonstra faptul că el este Creierul, dar nu are de unde să ştie că avem înregistrată depoziţia lui John şi de asemenea o avem şi scrisă şi semnată. Îl aşteaptă multe surprize şi el nici nu bănuia.
Uşa se deschide şi un subofiţer intră înăuntru:
- Să trăiţi! Permiteţi să raportez! Domnul procuror este căutat de mama sa, care a spus să sune imediat, cum primeşte mesajul, acasă. A sunat de mai multe ori, dar nu am ştiut cum să dau de d-voastră, până acum.
Vlad se uită la ceas.
- Trebuie să sun acasă! Pot folosi telefonul d-voastră?
- Da. Cum să nu!
Subofiţerul se retrage, iar Vlad formează numărul de telefon de acasă. I se răspunde imediat.
- Alo, mama! Acum am primit mesajul tău. Ce s-a întâmplat?
- Trebuie să vii imediat acasă!
- Mamă, linişteşte-te şi spune-mi ce s-a întâmplat!
- Rodica. . .
- Ce e cu Rodica? Nu a mai plecat la Bucureşti?
- Maşina a explodat . . . şi Rodica era în maşină. Nu am putut să fac nimic. Nu am putut să o scoatem din maşină. A ars de vie.
- Cum? Nu se poate! Închide telefonul şi iasă din birou, fără să spună nimic.
Maiorul şi căpitanul se uită la el nedumeriţi, pentru că nu ştiu ce s-a întâmplat.

____________________


- Ai emoţii?
- Tu nu ai avea, dacă ai fi în locul meu?
- Bineînţeles, dar nu-ţi face probleme. Ai să vezi că totul va fi bine. Doctorul Cernea a venit şi ne aşteaptă la dânsul, în cabinet. Respiră profund şi să mergem.
- Să mergem!
Doctoriţa Stamate şi Rodica se îndreaptă spre cabinetul doctorului Cernea. Rodica este foarte emoţionată şi nu spune nimic pe parcursul drumului. Au ajuns la cabinet. Anca bate la uşă şi intră. Rodica respiră adânc, apoi intră şi ea în birou.
- Bună ziua!
- Bună ziua!
- Bună ziua!
- Deci d-voastră sunteţi pacienta trimisă de bunul meu prieten şi coleg, doctorul Marin. Luaţi loc!
Rodica se aşează pe un scaun şi scoate din poşetă biletul scris de doctorul Marin, rezultatele analizelor făcute şi trimiterea. Doctorul Cernea se uită peste hârtii şi citeşte biletul.
- Doctoriţa Stamate va merge cu d-voastră la Internări şi vă va face internarea, după care veţi merge în salon. Astăzi nu vom face mare lucru, însa începând de mâine veţi bea multă apă şi veţi strănge prima urină, nu veţi mânca până nu vi se ia sânge. Bine?
- Da.
- Vom mai discuta pe parcurs, iar dacă aveţi nelămuriri vorbiţi cu prietena d-voastră. Aveţi întrebări?
- Domnule doctor, . . . am vreo şansă?
- Am să fiu sincer cu d-voastră. Boala este într-un stadiu foarte avansat, dar noi vom face totul ca la carte şi numai bunul Dumnezeu ştie ce va fi mai departe.
- Vă mulţumesc.
- Când totul va fi bine, atunci să-mi mulţumiţi. Bine?
- Bine.

_________________


Ajuns acasă, Vlad vede în faţa casei scheletul maşinii, din care încă, mai iese fum. Intră grăbit în casă şi o vede pe mama lui, care plînge. Aceasta părea că a îmbătrânit cu zece ani, numai în câteva ore. Vlad se apropie de ea şi se aşează lângă ea pe canapea. Smaranda îl îmbrăţişează şi plâng amândoi.
- Îmi pare rău, dragul meu. Îmi pare rău!
Dar Vlad era distrus şi nu putea să scoată o vorbă.

____________________


- Am dus-o pe Rodica în salonul ei şi acum se instalează.
- Mai târziu, am să mă duc să o văd şi să o întreb ce mai face. Spune Cristina.
- Cristina, mi se întâmplă ceva ciudat şi nu ştiu ce să fac.
- Te referi la Sergiu?
- Nu. Nu are nici o legătură cu el.
- Atunci, despre ce este vorba?
- De când am venit din Timişoara, am senzaţia că cineva mă urmăreşte şi îmi lipsesc unele lucruri din casă.
- Vorbeşti serios?
- Cât se poate de serios. Crezi că aş glumi cu aşa ceva?
- Nu. Nu cred. Ai anunţat Poliţia?
- Nu, nu am anunţat-o.
- De ce?
- Nu am nici o dovadă. Şi nu ştiu ce să fac.
- Lasă că vorbesc eu cu cineva, care cred că ne poate ajuta. Chiar astăzi, îl voi suna şi am să te ţin la curent.

____________________


Vlad este singur în dormitor şi plânge. În mână are fotografie a Rodicăi. Clipe plăcute, petrecute alături de soţia sa îi vin în minte. Îşi aduce aminte cum a cunoscut-o. Erau amândoi la VIOLETA, la cofetărie. Afară ploua cu găleata. Ea a plecat şi şi-a uitat o plasă, pe spătarul de la scaun. El a observat pentru că, de fapt s-a simţit atras de ea, de când a intrat în cofetărie. S-a uitat cu atenţie la ea, dar ea nici nu l-a băgat în seamă. S-a dus după ea şi i-a dat plasa, apoi a condus-o acasă şi au rămas prieteni. Mai târziu s-au căsătorit, ea a rămas însărcinată şi i-a dăruit un fiu. De când a cunoscut-o a fost cel mai fericit om din lume. Credea că vor trăi până la adânci bătrâneţe împreună şi se vor bucura de nepoţii, din partea lui Dragoş. Dar destinul a avut alte planuri cu ei şi toate visele ce le-au avut împreună au rămas doar vise.
Durerea din suflet e prea mare şi se simte pustiit. Tocmai când erau aşa de fericiţi şi totul părea să-i meargă bine , la serviciu, tocmai atunci a pierdut-o. Închide ochii şi îi simte parfumul, o aude cum râde şi simte cum braţele ei se încolăcesc în jurul lui. O aude cum îi spune: ’’ Te iubesc! ’’ şi îi răspunde: ’’Şi eu te iubesc, iubita mea!’’ Deschide ochii, dar EA nu este lângă el şi simte cum creşte ura în el, faţă de cel care a pus explozibilul şi faţă de viaţă. Fără ea viaţa lui nu are nici un sens şi nu vrea să trăiască fără ea.

____________________


- Cristina, o caut pe Anca. Nu ştii, a plecat?
- Da, Sergiu. Numai ce a plecat. De ce?
- Trebuie să vorbesc ceva cu ea. Am să trec pe la ea, când plec.
- Bine faci. Poate o mai linişteşti.
- Dar, ce s-a întâmplat?
- Mi-a spus că are impresia că este urmărită şi că au început să-i lipsească unele lucruri, din casă.
- A fost la Poliţie?
- Nu. A spus că nu are dovezi şi că nu ar lua-o nimeni în serios.
- Bine că mi-ai spus. Am să vorbesc eu, cu ea.

____________________


Anca ajunge acasă. E foarte obosită. Nici nu intră bine în casă şi observă că cineva i-a cotrobăit prin lucruri. Toate sunt înşirate prin casă, aruncate anapoda. Deodată simte o prezenţă străină şi se trezeşte că cineva o ia pe la spate şi îi acoperă gura cu mâna. Inima îi bate cu putere, mai să-i sară din piept. Se zbate, dar cel care o ţine e prea puternic pentru ea. Pe moment se simte copleşită de situaţie , dar îşi revine şi îl muşcă pe agresor de mână. Acesta îşi trage mâna:
- Fir-ai tu să fii, căţea!
- Ajutor! Ajutor! Strigă Anca şi dă să fugă, dar agresorul o prinde.
Anca se luptă cu el, dar nu poate să scape de el. Agresorul se enervează şi îi trage o palmă. Anca se prăbuşeşte, fără cunoştinţă. Individul o ia în braţe şi o duce în dormitor, cu intenţii . . . nu prea decente.
Anca îşi revine şi începe să strige:
- Lasă-mă, lasă-mă!
- Degeaba strigi, cucoană! Nimeni nu te va scăpa din mâinile mele.

__________________


Sergiu se apropie de blocul în care locuieşte Anca. Nu ştie nici el de ce, dar are nişte presimţiri, care îl fac să se grăbească. Ajuns la Anca, găseşte uşa întredeschisă. O deschide şi aude zgomote din dormitor. Se grăbeşte spre dormitor şi vede un individ, care rupe hainele de pe Anca şi încearcă să o violeze. O furie oarbă pune stăpânire pe el. Se aruncă pe agresor şi îl trage de pe Anca. Cei doi se i-au la bătaie.
Anca se trage speriată, la capul patului şi se acoperă cu pătura. Priveşte îngrozită, cum se bat cei doi. Zgomotul din apartament îi face pe vecini să anunţe Poliţia. Doi poliţişti îşi fac apariţia. Găsesc uşa deschisă şi intră. Aud zgomot şi se îndreaptă în acea direcţie. Încearcă să îi despartă, pe cei doi, dar este foarte greu. Până la urmă îi imobilizează pe amândoi.
- Daţi-mi drumul! Eu sunt prietenul Ancăi.
Poliţiştii se uită în direcţia Ancăi, dar aceasta nu spune nimic, doar dă din cap.
- Îl cunoaşteţi pe acest om?
Anca dă din cap.
- Sunt doctorul Deak şi sunt coleg şi prieten cu Anca Stamate.
Poliţiştii îi dau drumu’, iar unul dintre ei îl întreabă:
- Ce s-a întâmplat, aici?
- Am venit să vorbesc ceva, cu Anca şi am găsit uşa deschisă. Am intrat şi am auzit zgomote, din această cameră. Am venit încoace şi l-am prins pe individul acesta când încerca să abuzeze de ea.
- Va trebui să ne însoţiţi la Poliţie şi să daţi o declaraţie .
- Da. Nici o problemă, dar trebuie să văd cum se simte prietena mea. Se apropie de Anca şi încearcă să o îmbrăţişeze, dar aceasta se uită cu frică la el. El se uită la ea în ochi şi spune: Nu-ţi fie frică, coşmarul s-a sfărşit. Acum eşti în siguranţă. Înţelegi?
Anca dă din cap, că înţelege. Sergiu o ia protector după umeri, iar Anca se cuibăreşte la pieptul lui şi începe să plângă. Sergiu o priveşte duios şi îi spune:
- Plângi, draga mea, plângi! Te vei simţi mult mai bine după aceea.
Anca îl priveşte recunoscătoare, dar nu spune nimic.

_________________


Vlad trage sertarul noptierei, de pe partea Rodicăi şi vede înăuntru, un caiet. Curios, îl deschide, dar nu scrie nimic în el. Îl răsfoieşte şi găseşte o scrisoare adresată lui. Recunoaşte scrisul Rodicăi şi o deschide emoţionat. Cu vocea tremurând citeşte:

’’ Timişoara, 29 Octombrie 2000


Dragă Vlad,


Încep această scrisoare, prin aţi mărturisi că te iubesc foarte mult. Când vei citi aceste rânduri, eu nu voi fi lângă tine. Boala cruntă, descoperită de medici, în corpul meu , m-a îndepărtat fizic de tine şi de mult iubitul nostru fiu, Dragoş.
Am încercat să-ţi spun ce se intampla cu mine, dar nu am putut. Erai aşa de fericit şi îţi făceai atâtea planuri de viitor, încât nu am putut să spun nimic. Nimeni nu mai ştie, de faptul că sunt bolnavă, cu excepţia doctorului, care s-a ocupat de mine. Am sperat până în ultima clipă că mă voi face bine, dar doctorul nu mi-a dat nici o asigurare. Cancerul este într-un stadiu foarte avansat şi nu prea am sanse.
Te rog, să ai grijă de tine şi de fiul nostru, care îmi va simţi lipsa şi nu îşi va da seama ce se întâmplă. Dragoş este la vârsta, la care are mare nevoie de prezenţa ta.
Îmi este foarte greu să îmi iau rămas bun, de la voi, dar nu am încotro. Să nu mă plângi, căci am murit fericită şi nu regret nimic. Să-i cauţi lui Dragoş o mamă, care să îl iubească, cel puţin pe jumătate din cât îl iubesc eu. Am să fiu mereu alături de voi şi am să vă protejez.
Vă doresc numai bine şi . . . să nu mă uitaţi. Vă iubesc mult de tot!


Îmi veţi lipsi foarte mult ……

Cu drag,
Rodica’’


Ochii lui Vlad sunt plini de lacrimi. Strânge scrisoarea la piept şi spune şoptit: ’’ De ce, Doamne!! De ce ai luat-o pe ea? Trebuia să mă iei pe mine, nu pe ea.’’

__________________


Se aude o bătaie la uşă. Anca tresare speriată şi întreabă:
- Cine e?
Din spatele uşii se aude vocea lui Sergiu:
- Sunt eu, Sergiu.
Pe faţa Ancăi înfloreşte un zâmbet şi se grăbeşte să deschidă. Sergiu are în mână un buchet de flori şi o plasă, în care sunt fructe.
- Sărut- mâna, Anca!
- Bună, Sergiu! Hai, înăuntru!
- Aceste flori sunt pentru o persoană deosebită. Le întinde Ancăi. Foarte emoţionată, Anca ia florile şi le pune într-o vază.
- Mulţumesc, dar nu trebuia să te deranjezi.
- Pentru mine, nu este nici un deranj. Pot spune, doar că îmi face plăcere să fiu în preajma unei femei aşa de frumoase.
Anca începe să râdă şi spune:
- Aşa le cucereşti pe toate admiratoarele tale?
- Nu. Am o altă strategie, dar nu ţi-o spun.
- Cu ce te servesc: o cafea, un suc?
- Dacă ai un suc rece, nu mă supăr.
- Am cola şi fanta, la frigider. De care vrei?
- Cola e bun.
Anca se duce la frigider şi scoate o sticlă de cola., la doi litri. Mai ia două pahare şi se duce în sufragerie . Pune suc în pahare şi se aşează şi ea la masă, alături de Anca.
- Sergiu . . . Vrea să spună ceva, dar nu ştie cum să o spună.
- Te ascult.
- Îţi mulţumesc, pentru tot ce ai făcut pentru mine.
- Nu ai pentru ce să îmi mulţumeşti. Oricine ar fi fost în locul meu, ar fi făcut la fel. De altfel, mă bucur foarte mult că am fost lângă tine, în acele momente şi te-am putut ajuta.
- Îţi mulţumesc pentru că îmi eşti un bun prieten.
- La orice oră, cu cea mai mare plăcere.
- Vreau să te rog ceva.
- Despre ce este vorba?
- O prietenă de-a mea este internată la noi în secţie. A fost diagnosticată cu neoplasm al rinofaringelui cu metastază laterală cervicală stânga.
- Îmi pare rău pentru prietena ta.
- Vreau să te rog, să ai grijă de ea, să urmăreşti cum decurge tratamentul şi dacă are nevoie de ceva să o ajuţi. Am vorbit şi cu Cristina, dar i-ar prinde bine câţi mai mulţi prieteni.
- Cum o cheamă pe prietena ta?
- Rodica.
- Îmi va face mare plăcere să o cunosc pe prietena ta.
- S-ar putea să o cunoşti. Este din Timişoara.
- Tot ce se poate. Se uită la ceas şi spune: S-a făcut târziu şi trebuie să plec. Mulţumesc pentru trataţie. Se ridică şi fără să vrea varsă paharul cu suc şi acesta cade de pe masă. Se apleacă să-l ridice şi îi cade din buzunar portofelul. Acesta rămâne deschis şi Anca poate vedea fotografia Rodicăi, în portofelul lui Sergiu.
- Cine e . . . persoana din fotografie? întreabă mirată.
- Este o persoană, la care eu ţin foarte mult.
Anca se întristează, dar nu spune nimic, dar nu putea să nu se întrebe ce caută fotografia Rodicăi la Sergiu în portofel.

_________________


Afară plouă şi toţi, cei prezenţi sunt trişti pentru pierderea suferită. Vlad se uită la sicriul, în care este soţia sa, iar în ochii i se poate citi imensa durere, datorată pierderii femeii iubite. Smaranda şi fiul lui sunt alături de el, dar toată atenţia lui este concentrată asupra sicriului. A venit multă lume la înmormântare, dar el nu bagă pe nimeni în seamă.
Preotul termină slujba, iar groparii lasă sicriul în groapă, apoi îl acoperă cu pământ. Prietenii mai apropiaţi, acoperă mormântul cu coroanele de flori aduse, de rude şi prieteni. Oamenii încep să se retragă. Dragoş este atent la tot ce se întâmplă în jur, dar e prea mic pentru a înţelege ce se întâmplă şi pune tot felul de întrebări bunicii lui, care nu prea ştie ce să-i spună. Smaranda se duce la Vlad şi îi spune:
- Fiule, hai, să mergem acasă!
Vlad îi răspunde mamei sale, fără a o privi:
- Mergeţi înainte, eu mai rămân!
- Bine! spuse Smaranda şi l-a luat de mână pe Dragoş şi i-a spus: Hai, puiule, să mergem acasă! Şi încet-încet s-au depărtat de mormânt.
Maiorul Vladim şi căpitanul Nicola au stat deoparte, privindu-l în tăcere.
Vlad pune un trandafir roşu pe mormântul Rodicăi, înainte de a pleca şi spune: ’’ Iartă-mă, iubito! Iartă-mă! Eu trebuia să fiu în locul tău, nu tu! Dar am să te răzbun, . . . îţi promit! ’’ Vlad pleacă de lângă mormânt şi se îndreaptă spre maiorul Vladim şi spre căpitanul Nicola.
- Sincere, condoleanţe! Dau măna şi se îmbrăţişează.
Căpitanul îşi prezintă şi el condoleanţele:
- Îmi pare foarte rău, pentru pierderea pe care aţi suferit-o!
- Mulţumesc. Îl priveşte pe căpitan în ochi şi îi spune: Acum, înţeleg de ce ai acceptat să intri în afaceri cu Creierul. Soţia ta este o femeie foarte norocoasă, . . . pentru că are un bărbat, care ar face orice pentru ea.
- Eu sunt norocos pentru că am ca soţie, o femeie ca ea şi o iubesc foarte mult.
- Aş face orice, numai să îmi aduc soţia înapoi, dar e prea târziu şi nu se mai poate face nimic. Însă . . . vinovatul va plăti scump…… pentru pierderea suferită, de mine.
- Colonelul Fratuţescu, comandantul SCCO, alias Creierul a fost destituit din funcţie şi a fost acuzat pentru crimă, trafic de droguri, trafic cu maşini, implicarea unor cadre în traficul autoturismelor furate, abuz în serviciu, trafic cu explozibil şi multe altele. Nu-i va ajunge o viaţă, să plătească pentru tot ce a făcut, spune maiorul.
- Nici o pedeapsă nu e destul de bună, pentru criminalul soţiei mele.

_________________


- Ce mai face Anca? Cum se mai simte?
- Bine, mult mai bine. M-a rugat să mă ocup şi eu de prietena ei, cea care este internată, la noi.
- De Rodica ?
- Da, Rodica! În ce salon este?
- Chiar, acum, vroiam să merg la ea, să văd ce mai face. Dacă vrei, poţi să vii cu mine.
- Atunci, să mergem!
Sergiu o însoţeşte pe Cristina, spre salonul în care se află Rodica.
- Am ajuns. Aici se află prietena noastră. Deschide uşa şi intră, urmată de Sergiu.
Rodica stă în pat şi citeşte o carte. Deşi e schimbată, în sensul că e palidă la faţă, se poate citi bucuria pe faţa ei, când o vede pe Cristina.
- Ce mai face bolnăvioara noastră?
- Mulţumesc, bine! Dar, tu?
- La fel de bine!
Când intră în salon şi o vede pe Rodica, pe Rodica ’’ lui’’, simte cum i se taie respiraţia şi brusc, este invadat de un val de căldură. Femeia din faţa lui, prietena Ancăi , nu este alta decât marea lui dragoste, RODICA. Pentru moment, se bucură că a întâlnit-o, dar îşi aduce aminte de boala de care suferă şi se întristează. Ochii lui, mereu veseli, acum sunt trişti.
- Sergiu, dă-mi voie să ţi-o prezint pe prietena noastră, Rodica Rămureanu. Apoi, se uită în direcţia Rodicăi şi spune: Rodica, ţi-l prezint pe colegul şi prietenul nostru, doctorul Sergiu Deak.
Sergiu este şocat de descoperirea făcută şi nu poate scoate nici un cuvânt, dar Rodica ia iniţiativa şi spune:
- Îmi pare bine, de cunoştinţă! şi îi întinde mâna.
Toată viaţa a visat la clipa în care va face cunoştinţă, cu Rodica, dar nu s-a gândit niciodată că se vor cunoaşte în asemenea circumstanţe. Întinde mâna şi spune:
- Mă bucur, să te cunosc, Rodica!
- Dar, unde este Anca? Astăzi nu am văzut-o deloc!
- Are nişte probleme de rezolvat şi şi-a luat liber, dar ne ocupăm noi, de tine. Am uitat să-ţi spun. Am sunat la tine, dar nu-mi răspunde nimeni, cred că ţi s-a stricat telefonul; dar am să mai încerc.
- Mulţumesc!

__________________


A trecut o lună şi jumătate de când Rodica face tratamentul. Nu simte nici o ameliorare, dar are încredere în Dumnezeu şi în medicii care se ocupă de ea.
Este şapte jumătate, dimineaţa. Se uită în oglindă şi îşi mângâie părul, care . . . nu mai e cum a fost. Pe parcursul tratamentul i-a căzut foarte mult păr şi a trebuit să şi-l taie scurt. Se priveşte în oglindă şi aproape că, nu se recunoaşte: a slăbit mult, i-a căzut părul, s-a schimbat mult.
Pe neaşteptate intră doctorul Cernea, în salon. Se îndreaptă în direcţia ei şi surâzător, îi spune:
- Felicitări, Rodica! Tratamentul a început să dea roade.
- Asta înseamnă că . . .
- Da, înseamnă că te vei face bine.
Bucuroasă, Rodica îl îmbrăţişează pe doctor:
- Vă mulţumesc, domnule doctor. Nici nu ştiţi cât sunt de bucuroasă, pentru vestea pe care mi-aţi dat-o!
- Sunt sigur, că familia ta va fi şi mai bucuroasă, când va afla.
- Da. Spune Rodica, cu tristeţe în glas.

____________________


După moartea Rodicăi, Vlad şi restul familiei s-a retras undeva la munte. Moartea soţiei lui l-a făcut să devină un singuratic, noroc cu mama lui, care se ocupa de fiul lui, Dragoş. Acesta se joacă cu un câine. Afară este foarte frumos şi este atât de linişte încât se aud păsările cum cântă; vântul cum vuieşte şi apa cum curge. Peisajul e magnific, dar Vlad nu este conştient de măreţia locului, în care se află. Vlad taie lemne în momentul în care mama lui iasă din casă şi strigă la ei:
- Masa este gata! Poftiţi la masă!
Dragoş se apropie în grabă de mama lui şi spune:
- Buni, îmi e o foame de lup! Tot am să mânanc!
- Dar, mai înainte, va trebui să te speli pe mâini!
Dragoş o zbugheşte spre bucătărie. Vlad se apropie de mama sa şi îi spune:
- Mamă, eu am să mă duc la Timişoara . . ., la Rodica. Îţi trebuie ceva de la oraş?
- Nu, nu îmi trebuie nimic. Şi priveşte cu tristeţe în urma fiului ei, care s-a schimbat foarte mult, de la moartea Rodicăi.

___________________


- Nu pot să înţeleg ce se întâmplă, cu soţul Rodicăi?!
- De ce?! întreabă Sergiu curios.
- De când a venit Rodica în Bucureşti, nu a dat nici un semn de viaţă. L-am sunat, dar nu- mi răspunde nimeni la telefon. Dacă nu l-aş cunoaşte, aş crede ce e mai rău, despre el; dar îl cunosc foarte bine şi ştiu ce mult o iubeşte pe Rodica. Nici la scrisori nu i-a răspuns! Oare, ce se întâmplă?
Sergiu dă neştiutor din umeri şi rămâne pe gânduri.

__________________


Vlad se află în faţa casei din Timişoara. Se uită spre locul în care a fost parcată maşina, apoi intră în casă. La uşă sunt multe scrisori. Le ia fără să se uite peste ele şi le pune pe masa din sufragerie; se duce în dormitor şi se pune pe pat. Ia de pe noptieră o fotografie, în care se află el cu Rodica. Se uită cu atenţie la ea şi o duce la buze. Cu lacrimi în ochi se ridică şi dă să plece, când sună telefonul. Se duce şi răspunde:
- Alo! Da!
- Vlad?! Tu eşti?
- Da. Cine este la telefon?
- Sunt eu, Cristina, de la Bucureşti. Te sun de nu ştiu cât timp şi nu îmi răspunde nimeni la telefon. Nu am ştiut ce să mai cred!
- S-au întâmplat multe în ultimul timp şi nu am prea fost pe acasă.
- Cum poţi să stai aşa de liniştit acolo şi să nu vii să o vezi pe Rodica!? Acum are mare nevoie de tine şi tu nu eşti de găsit.
- Poftim???
- Şi mai am şi o veste bună pentru tine: tratamentul a dat roade şi Rodica se va face bine. În curând va veni acasă . . . sănătoasă. Nu mai are părul acela lung, pentru care o invidiam şi a slăbit mult, dar îşi va reveni.
- Despre ce vorbeşti?!
- Nu ai primit scrisorile?
- Ce scrisori?!
- Scrisorile pe care ţi le-a trimis Rodica!
Vlad aruncă receptorul şi fuge în sufragerie. Ia scrisorile de pe masă şi se uită la ele; recunoaşte scrisul Rodicăi şi majoritatea erau de la ea. Nerăbdător desface o scrisoare, la întâmplare şi o citeşte. Lacrimi de fericire îi curg pe obraz.

________________


- Vreau să vorbesc cu tine, Anca? spune Sergiu şi o priveşte în ochi.
- Despre ce este vorba? întreabă ea, rece.
- Am auzit că vrei să te transferi la Timişoara. De ce? Nu ţi mai place aici?
- Nu cred, că te priveşte, ce fac eu cu viaţa mea!
- De ce îmi vorbeşti aşa, credeam că suntem prieteni!?
- Suntem prieteni, doar atât, nu-i aşa? după care pleacă, fără să mai spună nimic.
Sergiu priveşte în urma ei, fără să înţeleagă de ce este aşa de agresivă. Întâmplările din ultima perioadă i-a apropiat foarte mult şi deseori, s-a trezit gândindu-se la ea. S-a obişnuit foarte mult cu ea şi îi va simţi mult lipsa.

__________________


Dimineaţa devreme, Anca este trezită de nişte bătăi în uşă. Cu paşi uşori se apropie de uşă şi se uită pe vizor. Este foarte uimită când îl vede pe Vlad şi deschide uşa imediat.
- Vlad?!
- Sărut- mâna, Anca! şi scuză-mă că am insistat, la uşă.
- Hai, înăuntru! Adevărul e că nu mă aşteptam să te văd. Te-am sunat de atâtea ori şi nu mi-a răspuns nimeni, nu am ştiut ce să mai fac să dau de tine! Dar bine că ai venit!
- E o poveste lungă. Vreau să o văd pe Rodica, mă duci la ea?
- Imediat, numai să mă îmbrac! Nu îţi este foame, sete?
- Nu. Vreau să o văd pe Rodica!
- Bine. Aşteaptă-mă, că mă îmbrac repede!
- Bine.
Anca se duce în cameră şi se schimbă, apoi revine:
- Sunt gata! Să mergem!
Vlad şi Anca părăsesc apartamentul, în grabă. Vlad nici nu se uită în jur este foarte nerăbdător să o vadă pe Rodica şi se gândeşte, doar la ea. Au ajuns la spital şi Anca îl duce la salonul Rodicăi. Ajuns în faţa salonului, Vlad se opreşte şi respiră adânc, apoi intră. Anca se opreşte lângă patul Rodicăi şi îi spune acesteia:
- Ia te uită, cine a venit în vizită!!!
Rodica se ridică şi se uită la Vlad; lacrimi îi curg pe obraz. Vlad se uită la ea şi vede că s-a schimbat foarte mult, dar . . . e EA, e RODICA, e soţia lui, cea pe care a crezut că a pierdut-o pentru totdeauna. De bucurie începe să plângă şi se apropie de ea.
- Am crezut că te-am pierdut, dar Dumnezeu a făcut o minune!!! O îmbrăţişează strâns. Nu am să te mai las să pleci, niciodată! TE IUBESC!
Uşa de la salon se deschide şi Sergiu intră în salon. Este martorul acestei scene emoţionante şi nu ştie de ce, dar se bucură de ceea ce vede şi nu este gelos, doar invidios pe sentimentele ce îi uneşte, pe cei doi.
Anca părăseşte salonul când îl vede pe Sergiu, iar acesta se duce după ea. Anca o ia la fugă, dar Sergiu o prinde din urmă şi o ia în braţe.
Anca se zbate şi îi spune furioasă:
- Ce faci?!! Dă-mi drumu’!!!
- Nu, nu îţi dau drumul! Ştii de ce?
- Nu mă interesează, dă-mi drumul!!
- Mi-a trebuit mult timp ca să îmi dau seama, dar scena din salon . . . , parcă mi-a luat un văl de pe ochi şi mi-am dat seama că de fapt sunt îndrăgostit de tine.
- POFTIM?! CE-AI SPUS !?
- TE IUBESC! Acum nu mai ai nici un motiv să pleci. Se apleacă asupra ei şi o sărută.
Anca este surprinsă de tot ce se întâmplă , dar ... pentru prima oară in viata ei se simte o femeie împlinită.








Sfarsit
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (11):


intrebare - de Guinevere la: 12/05/2006 23:30:55
Am incercat sa citesc pana la capat si recunosc, mi-am pierdut rabdarea. Extrem de multe personaje, nume, toate apar separat de celelalte, dialoguri seci. Am observat ca pana la urma povestea s-a legat dar eram obosita.
Te-as intreba cati ani ai, daca nu ti se pare intrusiv.
#121983 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
si eu am rasfoit-o, dar m-am - de zaraza la: 13/05/2006 17:27:06
si eu am rasfoit-o, dar m-am plictisit rau. faza de la inceput, cu barbatul hot in biserica e interesanta, merita o continuare mai de soi. dar ne dezamagesti amarnic. nici un barbat ca ala nu mai alearga dupa amorul de acum 15 ani din liceu si nu umbla cu fotografii de dame in buzunarul de la piept. poate doar in sandra brown.

zaraza
#122074 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Romantismul si dragostea sunt vesnice. - de Ana Munteanu la: 15/05/2006 21:21:00
Imi pare rau ca te plictisesti asa de usor, dar faptele relatate sunt cat se poate de reale. Cand scrii o carte trebuie sa iei in consideratie mai multe aspecte. E ca si cum ai construi o cladire. Incepi cu baza si dai atentie totala la toate detaliile pentru a forma un tot.

Ana
#122296 (raspuns la: #122074) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ana - de zaraza la: 16/05/2006 00:47:09
faptele reale nu sunt neaparat interesante. de aceea omul apeleaza atat de des la fictiune.

E ca si cum ai construi o cladire. Incepi cu baza si dai atentie totala la toate detaliile pentru a forma un tot.

cu asta sunt perfect de acord.

zaraza
#122499 (raspuns la: #122296) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
mdeah - de Cri Cri la: 16/05/2006 03:36:48
Am citit. Sincer.. din cauza comentariilor.
Tot din aceasta cauza m-am inarmat cu toata rabdarea...si crede-ma, am avut nevoie de ea. Nici nu stiu cu ce sa incep.. cu forma sau cu fondul?
Hai sa incep cu "vestea buna". :)
Nu e cea mai plictisitoare poveste din lume... ca si subiect, zic. Dar ingrozitor ii amputezi acest merit!
Deci.. forma:
-cacofonii: "frica ca", cel mai des folosita
-cuvinte.. neliterare: "iasa".. uneori nici n-am inteles drept ce era folosit: "iese", ori "iesi"
-virgule: mai degraba, "nevirgule" care pierd pe drum sensurile
-dezacorduri: "sentimentele ce ii uneste"
-repetitii care nu intaresc, doar supara: Era conştient de faptul că între ei nu va fi niciodată nimic şi cu toate acestea nu a reuşit să o uite. Rodica va fi mereu în inima lui, chiar dacă între ei nu va fi niciodată nimic.; În primul rând, să nu crezi că mă intimidezi, dacă vii, aşa, în casă la mine şi mă ameninţi, iar în al doilea rând, cum îţi permiţi să vii la mine să mă ameninţi?;Tu eşti pentru mine fiica, pe care mi-am dorit s-o am, dar, pe care datorită împrejurărilor nu am putut să o am.;’’ Ce s-a întâmplat cu mine?’’ Spune Rodica când (si aici o cacofonie!) se trezeşte şi vede că se află întinsă pe covor. Pe moment nu îşi aduce aminte ce s-a întâmplat, dar încetul cu încetul îşi aduce aminte că vorbea cu florile ei şi că deodată a văzut negru în faţa ochilor şi în rest nu ştia ce s-a întâmplat.... In fine, mai sunt, nu mai am rabdare sa caut.
-nepotriviri intre timpurile verbelor, nejustificate de context:Pe peron era multă lume, unii tocmai au coborât
Bun.
Ca fond... chestia cu trandafirul rosu in banca... rasfumata, chiar daca acesta era pus doar joia:))
Spui tu ca ti-ai dorit sa consolidezi baza.. dar, pentru Dumnezeu, toate personajele tale dau impresia ca vorbesc si se misca la fel. Degeaba afirmi ca unul are pantaloni bej si camasa bleu iar altul altceva. Sunt foarte slab conturate. Nu e de mirare ca Guinevere le-a simtit prea multe; sunt greu de urmarit asa, doar dupa nume.
In rest... stil groaznic de plat. Ai o liniaritate in exprimare, ceva de speriat... greu de "vazut" imagini, macar picturale (din cauza lipsei de contur), si nici un pic de viata. Totul static... mai rar, sacadat. Nu creezi atmosfera, parca nimeni nu respira...
Poate ca e prima proza pe care o scrii... Mai scrie... dar, mai ales, mai citeste! Mult.
Sper sa nu te supere comentariul meu, ci sa-ti foloseasca la ceva.
Apropos de chestii "zgarietoare", ai una si in comentariu: dai atentie totala la toate detaliile :) Ma refer la constructie. Cu ideea sunt de acord, dar tu n-ai urmat-o... sau mai precis, te-ai straduit prea tare.
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.
#122503 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
XXXXX - de Ana Munteanu la: 17/05/2006 22:41:17
Da. Ma bucur cand citesc comentarii constructive. Cred ca ai dreptate.

Ana Munteanu
#122714 (raspuns la: #122503) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
XXXXX - de Ana Munteanu la: 17/05/2006 22:41:17
Da. Ma bucur cand citesc comentarii constructive. Cred ca ai dreptate.

Ana Munteanu
#122715 (raspuns la: #122503) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de picky la: 17/05/2006 12:11:00
Adrian Fuchs :

Banalitati si agramatisme, cladite cu ... migala. Migala demna de o cauza mai buna.

Multi(multe) vin. Putini(putine) sunt chemati(chemate). Vocatia ta este nula iar substituirea vocatiei cu "bagajul", lasa mult de dorit ... Adica nu ... le ai ...

Ceea ce pentru tine este formidabil, pentru altii apare drept fad, daca nu stii cum sa le-o spui ...

Si inca ceva. Nu cred ca esti in postura unuia care stie cum se scrie o carte. Si nici a celui care trebuie sa scrie o carte ! (In definitiv nimeni nu ti-a gresit cu nimic ...). Principiile despre cum se face asta - constructia unei carti - , nu le cunosti iar daca totusi le stii, de aplicat nu le aplici defel ...
#122716 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
? - de maan la: 17/05/2006 22:13:42
"Cand scrii o carte trebuie sa iei in consideratie mai multe aspecte."

si anume?
#122805 (raspuns la: #122296) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
prea - de Horia D la: 24/05/2006 03:23:46
multe cuvinte!!
#123865 (raspuns la: #122503) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Parerea mea - de camposanto la: 26/05/2006 20:49:16
este ca scrii multe vorbe; candva nimeni nu-si va mai aminti de tine, ca si de mine; ce sanse are puterea ta in fata puterii mele?
#124306 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...