Provizorat. Eu asta simt in jurul meu. Dar unul continuu. Ce tine de mult si pare sa revolutioneze tocmai definitia termenului durand o vesnicie. Totul este provizoriu. Cautam ceva anume ? Ce ? O conjunctura favorabila, un moment in care putem spune : " Gata ! e timpul sa punem lucrurile la punct ! " ? Altceva ce atunci ? Imnul asta " Desteapta-te romane " nu stiu daca este bun pentru noi. Este clar ca un astfel de imn nu ar putea fi cantat decat o singura data pentru niste oameni cu capul pe umeri. Niste oameni cu scaun la cap ar intelege mesajul cantecului si nu ar fi mai nevoie sa li se repete. Ce dumnezeu... este hilar sa tot spui " Desteapta-te romane ! ". Devii obositor. E clar ca dormim bustean, daca din 1989 nimeni nu a spus : " Gata domnule ! Am inteles. Eu unul m-am trezit. Gata! Nu mai e nevoie sa il cantati. " Acest imn nu poate fi decat unul provizoriu... inseamna ca acushica ne trezim si, apoi... il schimbam.

Si in ceea ce priveste tranzitia.Pe mine m-a frapat sintagma " tara este in tranzitie ". Acum suntem in tranzitie... la un moment dat trebuie sa vina cineva sa spuna: " Domnilor, am iesit din tranzitie. Da. Nu mai suntem in tranzitie. " Pana atunci starea noastra ca natiune este una provizorie inteleg. Ce inseamna tranzitie ? O trecere de la o stare la alta. De la ceva la ceva. Provizorat.

Provizorat si specific romanesc de la taranul care isi priponeste poarta cu o sarma, cetateanul care isi lipeste bocancii vechi cu prenandez, oamenii care isi tin telecomenzile in celofan sa nu se murdareasca lipind cu scoci cand se rupe, primul ministru care nu stie daca vrea sa demisioneze sau sa conduca tara.
Parlamentarii si-au "tras" pe furis o piscina in incinta Casei Poporului. Cand basica a explodat, SPpistii sunt cei care au acum piscina la Casa Poporului pentru scufundari, de parca scafandrii se antreneaza in piscina... Este si asta o forma de provizorat. Pentru nemti!!! Pentru romani este o stare de fapt. Nedreptatea si nesimtirea nu sunt privite ca incalcari ale legilor bunului simt, ci ca modele de urmat, atata timp cat scopul scuza mijloacele

Este oare timpul sa ne desteptam acum ? Este oare timpul sa iesim din provizorat ? Asta imi aminteste de un film in care un individ incerca sa gaseasca momentul potrivit pentru a se ridica in picioare, incepand sa aplaude pentru a antrena in aceasta intregul auditoriu prezent ca si el la diverse manifestari. El se ridica in picioare in momente aleatoare si incepea sa aplaude uitandu-se in imprejurul lui cu speranta ca va aplauda toata lumea. Nu se intampla asta, si se aseza la locul lui sub privirile mirate ale tuturor. Era singur ! El atunci intelegea ca trebuie sa aplaude, dar ceilalti nu simteau deloc asta.

Pot iesi eu din provizorat singur ? Sigur, imi pot construi coliba mea stabila. Unde mi-as putea-o construi? Pe terenul alunecos unde din nefericire mi-a fost dat sa ma nasc. Oamenii din jur iti pot parea indiferenti. Nu sunt. Fiecare are gandurile lui, sperantele lui, nevoile si durerile lui. Nu se poate ridica in picioare singur sa aplaude. Face si el ce poate. Nu mai poate de fapt. Simte ca nu mai poate si incearca sa isi construiasca propria coliba pe terenul asta alunecos. Isi zavoraste usa, inchide obloanele... nu mai vrea sa auda pe nimeni. Nu mai vrea sa fie mintit ! Vrea liniste. Vrea sa se aseze si doar ...sa stea. Simte ca e neputincios ; simte ca nu va putea niciodata sa isi vada copiii multumiti, impliniti.
Dupa o viata de munca, un pensionar traieste de pe-o zi pe alta, in timp ce oameni in toata puterea din cadrul sistemului ies la pensie inainte de vreme cu pensii uriase si salarii compensatorii drept rasplata pentru trandavia la care acelasi sistem i-a incurajat. "Care e problema?" este raspunsul oferit de "cel care s-a descurcat" , utilizand surasul sarcastic din dotare deodata cu raspunsul.
Are motive acel pensionar sa para indiferent? Valorile ii sunt rasturnate. Nu mai intelege nimic. I-a fost rapita demnitatea. Nu au putere toti sa schimbe lumea. Dar pot fi ajutati sa spere iar... Hmmm. Cine sa le dea asta ? Eu ? Tu ? Dar noua cine ? Vezi ? Raspunsul nu e o persoana. Ci o stare de fapt. Trebuie doar sa simtim cu totii ca e momentul sa ne ridicam in picioare si sa aplaudam !