-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

din Ora Cadrelor Inghetate


de Vlad Umbra la: 04/06/2006 17:20:00
modificat la: 06/06/2006 21:04:07
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Pagini de Norvegia

din "Ora cadrelor îngheţate"

Firea omului se rânduieşte după frunzele copacului în faţa căruia a copilărit.


Nopţi albe:

E miezul nopţii. Afară e lumină cum e seara la noi în est. Mă impresionează mult lumina de zi a nopţii. Nordul este o lume normală până la orele 10 ale serii. Atunci îţi dai seama că ceva nu e în regulă. O simţi. Începi să te uiţi des, foarte des la ceas. E 10 seara! Ce multă lumină. Soarele nu se dă bătut. La 10 seara, timp de 2 ore o lumină stranie, lumina ce vrăjeşte lucrurile - nu zi, nu noapte - învăluie şi schimbă tot. Lumina-androgină e o vrajă. La noi vezi o astfel de lumină pentru 15 minute la crepuscul. Aici vraja durează. Şi deodată te aştepţi ca trolii să se ivească beţi la colţuri, Odin să-ţi dea bineţe. Mirare mare nu ar fi să vezi pitici cu bărbi blonde plecând către fierării.
Femeile nordului ziua: adevărate walkirii, solide, blonde, cu cerul în ochi şi ispititor rubensiene dar reci ca şi apele lângă care respiră; noaptea(noaptea cea albă) - vraja coboară peste ele, le face să semene cu sudul dar să nu-şi piardă savoarea aspră. Le dă ceea ce lor le lipseşte: misterul. Mistere robuste încarcă aerul nopţilor nordice. Mistere ce-şi duc viaţa în vecinătatea ta. Când la apus rozul nu mai învăluie norii ci îi luminează de jos în sus de parcă soarele ar fi un reflector de discotecă, atunci zeii încep din nou să umble printre oameni. Soarele e aici cu noi, sub nori, se împotriveşte omenesc mersului firesc, e vrăjit de misterul lumii ce-şi schimbă firea pentru o noapte albă, îşi vinde firea pentru stropii de lumină ai verilor neumbrite.
Începe o aşteptare, a cărei prelungire se scurge în etern, în vraja neîncheiatului. Ceea ce trebuie să vină nu mai vine. Merele de aur din cutia Zeiţei sunt în ochii noştri. Oamenii devin mai comunicativi dar mai tăcuţi. Tăcerea nopţii alături de aşteptarea ei. În acelaşi timp aşteptare şi sosire. Aici se petrece ceva cu adevărat magic: nu numai că natura visează, ea visează cu ochii deschişi. Şi ceva lipseşte: nu există întuneric!

ASCULTĂ CUM AM ÎNTÂLNIT UN TROL

Într-una din nopţile din Trondelag, mă plimb cu Manuel prin oraş. Ştim că e poate ultima oară când putem simţi adevărat acest oraş atât de blond şi cu ochi atât de albaştri. Îl duc în cimitirul din spatele Nidaros Dom. Vreau să-i arăt un mormânt inedit. Iarbă, copaci, gând de parc şi strângeri ale sângelui speriat de mirosul pietrei de mort. Mormântul e de fapt un cavou cu un ciudat grup de statui deasupra. Parcă oamenii ar fi murit pentru ca aceste "figurine de piatră" să existe: nuduri negre, înţepenite (cum ţepeni de mult nu mai sunt cei de dedesubt dat fiind cei 100 de ani ai mormântului) în mijlocul unor manevre ale membrelor ce sugerează o vale a plângerii.
Ghemuit în una din firidele cavoului, un bătrân vagabond cu barbă de trol şi cu faţa ascunsă în umbră murmură ceva către noi. Manuel încearcă să comunice cu el. Din spate eu îi văd caietul cu un scris ordonat, plin de rândurile ce îmi spun gânduri într-o neînţeleasă fire pentru mine - omul din est. Fie în veci ars de misterele neînţelegerii Babelul. Bătrânul vagabond ne oferă spre încântarea ochiului o carte colorată, cu poveşti despre troli, pentru copii. E în japoneză. Zâmbim amuzaţi. Apoi clipesc...nu pot citi...trebuie să mă copilăresc înţelegând numai din poze. Babel-ul ? Zâmbesc iarăşi: Domnul a dat tot El a luat... Înţeleg acum că unele firi deşi se înţelepţesc aşezându-se în cuvinte, se pot amesteca mai vârtos cu tine fără ele.
Norvegia: locul tăcerii ce povesteşte multe. Apoi bătrânul grăieşte în lingua franca: "de unde veniţi?". "Franţa, răspunde Manuel". Cu o indiferenţă de gentleman veritabil ne oferă o sticlă de vin alsacian autentic. Sunete de clavecin metalic şi grizonat vin ascunse dinspre bătrânul cu barbă de trol. M-a prins! Vraja de nord m-a prins. Noapte cu umbre de seară. Cimitir cu frunziş de parc. Morţii făcuţi pentru ca mormintele să existe. Nu pot grăi povestea. Eu povestitorul!
Poveştile mele nu au rost dacă nu cresc în colţul speranţei. Cine mă poate crede că în anul 2005 am întâlni un trol în carne şi oase? Tăcerea spune povestea...


NORGE:

Brunost si geitost. Laks. Takk for matten. Albastru. Mult albastru în ochi. Mult albastru dorit în cerul atât de brăzdat de nori. Noaptea care e ziuă şi pescăruşii care nu sunt iubiţi pentru că strigă dureros punând nesomn în urechile oamenilor nordului. Ferestre; case de lemn cu miros de gudron; culori multe, tari, în roşu de cărămidă, în albastru cu ton de nu-mă-uita; cuşcă de câine întotdeauna în aceeaşi culoare cu cea a casei stăpânilor; monitoare pentru taxiuri; un Morten care bea multă bere şi se îmbată repede; copii blonzi; câmpii de un verde adânc, ameţitor ca mirosul de măr timpuriu; fiorduri cu apă rece de un cenuşiu elfic, de culoarea pastei olarului; flux-reflux până în vârf de râu; noaptea în miez tineri vâslind pe apa ascunsă printre pete de roz venite dinspre apus; apus fără sfârşit; nostalgia luminii dulci din noapte atunci când întunericul reîncepe să fie...; zâmbete, multe şi peste tot, date oricui şi oricând; zâmbetele în Nord nu sunt ca pescăruşii, nu se demonetizează în exces fiind; aici zâmbesc natural necunoscuţilor, zâmbesc cald şi aburind, nu voluptuos sau recunoscător ca acasă. Oamenii nordului m-au învăţat zâmbetul; zâmbetul neurmat de cuvinte, zâmbetul fără continuare, fără promisiune; lumina zâmbetului...Norvegia-Norge.
Cât surâs în aceşti oameni. De ce surâd atâta? De ce-şi arată ochii în ferestre dar nu-ţi arată şi culoarea lor? De ce au atâta viu vopsit pe case, dar nu le poţi simţi firea nici în mijlocul unei nopţi de beţie? De ce ascultă pierduţi în umbrele nopţii sunete, dar nu le cântă nici când sufletul le-o cere? De ce sorb cu atâta nesaţ căldură solară de doar 20grade dar nu pot arunca nici un miez de afecţiune către o altă fiinţă? Nordul nu salută prin strângerea mâinii ci prin zborul surâsului. Ieri m-a atins un om. După 5 săptămâni de abstinenţă a apropierii sociale a două epiderme, am simţit un fior. Surpriza Nordului...te învârte uşor, te ia, te duce, te îngheaţă în sloi cu inimă de zâmbet. Viaţă în abur, viaţă în gesturi de lumină, ne-atingeri de soare şi alb al dinţilor, cu ochii nu în ai mei ci puşi în ferestre. Omul e o oglindă a naturii în care se naşte.
Firea omului se rânduieşte după frunzele copacului în faţa căruia a copilărit.


FERESTRE:

Ferestre, ferestre. Zeci de ochi mari...material transparent...sticlă. Barieră ce lasă privirea să treacă. Nordul ferestrelor stă poate în sufletul oamenilor ce visează în spatele lor. SUnt visători, o ştiu eu, ei poate nu ştiu. Nu-i cunosc pe oamenii ai căror ochi spun rugi în faţa acestor ferestre. Dar îmi sunt dragi. Norvegia se dezvăluie, timidă, prin ferestrele ei. Cât dor de lumină în tăişul lor generos. Câtă mistuitoare sete de delicateţe în nimicurile studiat aranjate pe marginea lor.
Nordul nu deschide uşa oricui, dar îşi oferă partea frumoasă trecătorului de rând. Veioze în roşu aprins pe fundal alb de pânză; globuri şi jucării colorate în albastru cu irizări de acvariu; mici luminiţe ce desenează constelaţia dreptunghiului de sticlă; lumânări cu fast de Crăciun pe bucăţi de mătase şerpuind a pasiune; sticluţe cu promisiuni de dulceţuri şi colorate în nuanţele mării sudului; uneori simple ferestre lăsând ochiul să hălăduiască până în adâncul casei, deschizând nu cu exhibiţionism ci cu pudoare de boboc nebănuite culori calde cu miros de ajun. Ştiai că aşa sunt ferestrele Nordului?
Ei nu le văd. Ferestrele nordului sunt pentru mine cel cu ochii împovăraţi de bogăţia promiscuă a naturii din sud. Pentru mine cel ce a văzut culori cum copiii lor blonzi nu pot nici măcar visa. Şi cu toate astea, eu sunt cel ce rămâne în uitare privind ferestre. Când totul se găseşte dincolo de ele, nu poţi învăţa să priveşti ferestre. Când totul se găseşte în tine şi în lumina din zare a serii fără noapte atunci dăruieşti...trecătorului...ferestrele vieţii tale. "Nu trecătorule, nu mă atinge, nu-mi călca sângele...doar priveşte-mă, şi pluteşte cu ochii deasupra mea. Vise speriate de lumina ce tot timpul pleacă, chiar şi când e nesfârşită, vise cu ochii larg închişi spre lume. Larg închişi căci nu le vezi culoarea, ci doar fineţea venelor ce despică pleoapa. Aşa sunt ferestrele nordului: ochi închişi cu sfială. Jucării, globuri, luminiţe, nu spun nici tristeţe nici bucurie...doar atât spun: sunt aici, poate pentru tine.

ROTUNDUL PĂMÂNTULUI

Fiordul arată pentru început ca un defileu la pătrat. Aritmetic vorbind. Odată pătruns în interior ochiul se răsfaţă cu pereţii înalţi de pe care se scurg cascade; case izolate stau în poziţii contorsioniste. De pe apă totul arată ca o ilustrată de vacanţă. " Happy summer from Geirangerfjord ". Când pui însă piciorul pe munte începe să se simtă omul din tine. În urcarea către vârf (ispită altfel irezistibilă căci poate vei vedea o nouă ilustrată acolo sus) în jur nu mai curg cascade ci stropi mari de transpiraţie; drum greu către născătoarea unei cascade. Ajuns acolo însă nu mai poţi simţi altceva decât imensa fantezie, risipă de imaginaţie a Creatorului. Câtă risipă doar pentru ochii omului. Cascada e puternică însă miroase a dar, înfricoşătoare dar cu siluetă de fecioară de munte. Spumă, zgomot, apă, totul cupat în marea verde-albastră, plină de tăcere a fiordului. Văzut de sus e o impresie pictată cu stropi şi lumină.
Hellesylt. Seara e linişte. Din nou o cascadă, astă-dată îmblânzită trece prin mijloc de sat. Apa fiordului se întinde calm între pereţii masivi. E ca şi cum ai asista la orgasmul femeii-pământ. Verde tare de ciclop, albastru sclipit, nori mici fantezişti pe cer nordic, alb în vârf alintând negrul stâncii...Casele roşii sunt pierdute. Natura aici face dragoste de una singură. E ca receptacolul fantastic şi roditor al unei femei-gigant, calmă şi ajunsă la vârsta cunoaşterii. Rotundul pământului.
Contrapunct: voluptatea de Afrodită a Capri-ului şi vâna frumuseţii de Diană a fiordului.
Apoi Marea Nordului. Aproape noapte. Stau pe puntea vasului Hurtigruten. Bate un vânt ucigaş şi deşi e iulie e frig ascuţit. Privesc munţii aflaţi pe coastă. Cu sete căci o oră am stat parcă nemişcaţi în mijlocul unei ceţi copioase dar zgârcite. Doar apa se vedea-metal-liniştită. Eram în stomacul unei uriaşe balene. Iona. Ni se rătăcise brusc rostul. Sensul oamenilor în acea nemişcare...? Aşa am fost condiţionaţi să nu mai putem da sens decât lucrurilor ce se mişcă. Nu putem concepe un ceva decât dacă el curge. Dumnezeu nu curge. Noi curgem. Scurgerea în piatră a lui Vigeland.
Pe coastă e negru. În cer se amestecă depravat culori reci. Văd cea mai mare cascadă a Pământului...cascadă de nori. Exact cum apa se prăvale peste buza muntelui în gura de flămând a văii, aici o fac norii. În fapt tot apă este. Dar e abur. Nord. Abur cu consistenţă de apă. Aici aproape de nodul lumii lucrurile par ce sunt dar se poartă ca şi cum n-ar fi. Credeam că doar oamenii poartă măşti. Ai văzut vreodată aburi cu mască de apă? Ai văzut vreodată un om de tinichea mişcându-se cu pas de balerină? Abur-apă-abur-abur-apă...Aburul nu cade, apa nu zboară...!!...lumea vorbeşte, copiii ar trebui să tacă, saliva să îngheţe în colţ de gură căscată. Dumnezeule mai dă-ne câteva perechi de ochi să te putem vedea tot. Avem doar 2 şi nici pe ăştia nu-i ţinem deschişi.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: